Mihaela Gidei

O nouă statuie în Capitală. Monumentul prinţului Rainier a fost dezvelit în Parcul Circului. Firea: E o investiţie ce poate fi considerată mare | FOTO, VIDEO

Dezvelirea monumentului dedicat prinţului Rainier al III-lea de Monaco a avut loc miercuri, în Parcul Circului din Bucureşti, în acest context, primarul Gabriela Firea afirmând că sunt probleme cu infrastructura, dar nu trebuie „ignorată cultura”.

Cristian Borcea ar putea fi eliberat condiţionat. Judecătorii au dispus punerea sa în libertate

Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, ar putea fi eliberat condiţionat, după ce magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au decis, miercuri, punerea sa în libertate, sentinţa nefiind definitivă.

Administratorul azilului din Bucureşti, care a ars în weekend, a fost plasat sub control judiciar

Administratorul azilului „Sole” din Bucureşti, care a ars la sfârşitul lunii trecute, în urma incendiului o persoană piezându-şi viaţa şi alte 19 fiind rănite, a fost plasat sub control judiciar, acesta fiind cercetat de procurori pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă.

Iorga, la ieşirea de la audieri, la DNA Ploieşti: Prezenţa mea aici este total nejustificată/ Reacţie după întâlnirea cu ministrul Justiţiei: Un procuror revocat din DNA nu este unul lipsit de drepturi

Mihaiela Iorga Moraru a declarat, miercuri, la ieşirea din DNA Ploieşti, că, din punctul ei de vedere, prezenţa la audiere „este total nejustificată”, deoarece „absolut tot ce am fost întrebată rezultă în mod clar din documente”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre inculpaţi din procesul lui Liviu Dragnea nu-şi mai recunoaşte faptele | VIDEO

Unul dintre inculpaţii din dosarul lui Liviu Dragnea, Ionel Marineci, a cerut instanţei supreme, marţi, să nu mai fie judecat prin procedură simplificată. Totodată, avocatul fostei soţii a lui Liviu Dragnea a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

AVIZ negativ de la CSM pentru legile lui Toader | Cristina Tarcea: Nu am votat politic în plenul CSM. Sunt patru puncte nevralgice la Legile justiţiei

Preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat că, în plenul CSM de joi, a acordat un aviz pozitiv cu observaţii, în cadrul căruia s-a atras atenţia asupra a patru „puncte nevralgice” la pachetul de Legi ale justiţiei, precizând că votul său nu a fost unul politic.

Curtea de Apel trimite la DNA rechizitoriul dosarului FINANŢĂRII campaniei prezidenţiale din 2009 care o vizează pe Elena Udrea

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, trimiterea rechizitoriului făcut de procurori în dosarul privind finanţarea campaniei din 2009, pentru lămurirea calităţii în care Elena Udrea ar fi făcut faptele, DNA având la dispoziţie cinci zile pentru a face modificările respective.

Un magazin unde persoanele defavorizate muncesc pentru alimente a fost inaugurat în Drumul Taberei

Persoanele defavorizate vor avea un nou loc unde pot lucra în schimbul unor produse alimentare, odată cu inaugurarea unui nou magazin caritabil SocialXChange, situat în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, anunţă Primăria Sectorului 6, într-un comunicat de presă.

Curtea de Apel a suspendat decizia lui Kovesi de a o revoca din DNA pe procurorul Mihaiela Iorga Moraru. Măsura este contestabilă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, suspendarea, până la soluţionarea procesului, a ordinului emis de Laura Codruţa Kovesi de a o revoca din DNA pe procurorul Mihaiela Iorga Moraru, măsura nefiind definitivă.

Rectorul UB cere Guvernului să îşi respecte obligaţiile faţă de învăţământul universitar

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a iniţiat, miercuri, un „apel la responsabilitate”, transmis către Guvern, prin care cere respectarea obligaţiilor faţă de învăţământul universitar şi găsirea unei soluţii de finanţare astfel încât profesorii să primească diferenţele salariale.

Omar Hayssam a fost transferat din penitenciar la un spital din reţeaua publică. Starea lui este stabilă

Omar Hayssam a fost transferat de la penitenciarul Mărgineni, acolo unde era încarcerat, la un spital public, pentru a-i fi efectuate investigaţii medicale, starea de sănătate a acestuia fiind stabilă, potrivit purtătorului de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cristina Enache.

Ministrul Educaţiei merge la Kiev, în urma promulgării noii Legi a educaţiei de către Ucraina

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, va merge miercuri la Kiev pentru a avea o întrevedere cu autorităţile din Ucraina, după ce acest stat a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ministerului.

Magistraţii instanţei supreme, aşteptaţi să dea o sentinţă, luni, şi în dosarul CET Govora, în care este inculpat Dan Şova

Instanţa supremă ar putea pronunţa sentinţa în procesul în care sunt judecaţi fostul senator Dan Şova şi fostul director al CET Govora, Mihai Bălan. La ultimul termen, procurorul a cerut, pentru Dan Şova, condamnarea cu executare pentru trafic de influenţă şi confiscarea sumei de 100.000 de euro.

Instanţa supremă, aşteptată să pronunţe luni sentinţa pentru Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu/ Procurorii au cerut, la ultimul termen, pedeapsă maximă pentru ambii inculpaţi

Judecătorii ICCJ sunt aşteptaţi să se pronunţe, luni, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu. Procurorii au cerut, la ultimul termen, pedeapsă maximă pentru ambii inculpaţi. Decizia nu va fi definitivă.

Difuzorii de presă fac grevă generală: Desfiinţarea chioşcurilor, 1.500 de oameni lăsaţi fără loc de muncă

Reprezentanţii Asociaţiei Difuzorilor de Presă din Bucureşti anunţă că luni vor fi în grevă generală şi că vor închide 500 de chioşcuri din Capitală, drept reacţie la refuzul primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, de a le înnoi avizele de funcţionare.

Peste 2.000 de răţuşte din plastic, lansate pe râul Dâmboviţa într-o cursă caritabilă

Peste 2.000 de răţuşte din plastic au fost lansate pe Dâmboviţa, sâmbătă, demersul fiind un proiect caritabil ce are drept scop strângerea de fonduri pentru copiii hipoacuzici. În urma campaniei, s-au strâns peste 10.000 de euro, spun organizatorii.

Micuţa Picasso ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea ca pictoriţa Alexandra Nechita, cunoscută şi drept „micuţa Picasso”, să primească titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului, proiectul fiind pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

După patru ani, se reia circulaţia tramvaielor pe Şoseaua Pantelimon

După patru ani, ca urmare a finalizării lucrărilor edilitare de pe Şoseaua Pantelimon, începând de sâmbătă, linia de tramvaie 55 este reînfiinţată şi va funcţiona între terminalele ,,Granitul” şi ,,Piaţa Sf. Vineri”, iar linia navetă de autobuze 655 se desfiinţează, anunţă Primăria Capitalei.

ANM: Vremea răcoroasă se menţine şi în weekend. Ploi moderate şi intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor ţării

Vremea se va menţine răcoroasă şi în zilele de sâmbătă şi duminică, temperaturile fiind cuprinse între 12 şi 24 de grade, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Gabriela Băncilă. Ploi moderate cantitativ şi intensificări temporare ale vântului sunt aşteptate sâmbătă până la ora 23.00, în majoritatea zonelor ţării. În zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

„Ciobanul Ghiţă”, la DNA: Banii europeni ajung doar la unii fermieri. Am depus o plângere penală

Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut drept "ciobanul Ghiţă", a venit, vineri, la DNA, pentru a depune o plângere care vizează atribuirea, spune el, ilegală a unor fonduri europene ce ar fi fost destinate producţiei de carne.

Sindicalişti, în urma discuţiei cu ministrul Carmen Dan: Poliţiştii sunt abuzaţi pe o lege pe care MAI o guvernează

Discuţia de joi a sindicatelor din poliţie cu ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost guvernată de subiecte care au vizat statutul şi siguranţa poliţistului, iar unii sindicalişti susţin că dezbaterile nu au pus punctul pe „i” şi că sunt puţine şanse ca solicitările să aibă sorţi de izbândă.

Poliţiştii nu mai vor să fie fotografiaţi, iar apoi imaginile cu ei să ajungă pe Facebook. Sindicaliştii propun noi prevederi în statutul poliţistului

Sindicaliştii din poliţie vor să îi propună ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, ca statutului poliţistului să i se adauge o prevedere ce asigură protecţia imaginii şi a datelor personale ale agenţilor, iar o propunere arată că jurnaliştii pot fotografia poliţistul doar dacă blurează chipul.

Mihaela Focică a depus, la Parchetul General, o plângere penală pentru şantaj, împotriva Inspecţiei Judiciare. A fost înregistrat dosar

Inspectorul Mihaela Focică a depus, la Parchetul General, o plângere penală în care îi acuză pe cei care au supravegheat-o de şantaj, procurorul general al României, Augustin Lazăr precizând, joi, că în cauză a fost înregistrat dosar penal.

REACŢII în justiţie cu privire la cazul inspectoarei Focică | Procurorul general: Este fără precedent ca inspectorii judiciari să se înregistreze între ei/ Procurorul Iorga: Sunt uimită că nu şi-a apărat independenţa

Inspecţia Judiciară se află într-un impas fără precedent, respectiv cel în care inspectorii judiciari se înregistrează între ei, situaţie care trebuie analizată de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), potrivit procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Înregistrarea cu inspectoarea IJ care susţine că a fost ameninţată a fost trimisă membrilor CSM

Conducerea Inspecţiei Judiciare (IJ) a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o adresă, însoţită de un suport conţinând înregistrările cu una din inspectoarele care a verificat DNA, Mihaela Focică, aceste materiale fiind distribuite tuturor membrilor CSM.

Vanghelie a încălcat obligaţiile controlului judiciar: Mi-a fost rău,nu am putut să mă ridic din pat

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a încălcat obligaţiile impuse de controlul judiciar, Poliţia sesizând instanţa, iar judecătorii vor analiza, în 4 octombrie, această situaţie, în cadrul procesului de corupţie pe care fostul edil îl are pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Mircea Geoană, audiat la Tribunalul Bucureşti: Ceasurile primite de la Vanghelie au fost cadouri

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană a declarat, miercuri, în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti, fiind audiat în dosarul de corupţie al lui Marian Vanghelie, că ceasurile scumpe primite de la fostul edil al Sectorului 5 au reprezentat „simple cadouri”.

Procesul lui Gabriel Oprea se va relua de la zero, au decis magistraţii Curţii Supreme

Procesul în care fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea este judecat pentru abuz în serviciu se va relua de la zero, întrucât unul dintre judecătorii completului, se va pensiona, potrivit deciziei luată, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Temperaturile scad în toată ţara. Începând de vineri, maximele nu vor depăşi 20-23 de grade Celsius. Unde va fi cel mai frig

Temperaturile vor începe să scadă la nivelul ţării, începând de miercuri, iar până vineri termometrele nu vor indica mai mult de 20-23 de grade Celsius, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu Dinu Mărăşoiu.

Procurorii cer pedeapsa MAXIMĂ pentru Sebastian Ghiţă în procesul cu Iulian Bădescu

Procurorii au cerut, marţi, la ultimul termen al procesului de la instanţa supremă în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat alături de Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului, pedepse orientate către maximum pentru ambii inculpaţi, pronunţarea fiind stabilită pentru 25 septembrie.

DNA cere condamnarea lui Şova în dosarul CET Govora şi confiscarea a 100.000 euro. Sentinţa, pe 25 septembrie / Şova: Cred că o să scriu o carte despre tot ce am trăit în aceşti doi ani

La ultimul termen de marţi în dosarul CET Govora, de la ICCJ, procurorul a cerut pentru fostul senator Dan Şova condamnarea cu executare pentru trafic de influenţă şi confiscarea sumei de 100.000 de euro, pronunţarea pedepsei fiind programată pentru data de 25 septembrie.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, la DNA: Am fost citat ca martor. Cred că e un dosar din 2014

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a prezentat, luni, la sediul DNA, acesta declarând, la intrare, că a fost citat ca martor într-un dosar din 2014.

Vară în toată regula, ca la sfârşitul lunii iulie! Meteorologii anunţă temperaturi RIDICATE. Unde se vor înregistra maxime de 35 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că în acest sfârşit de săptămână se vor înregistra temperaturi de vară în toată ţara, maximele ajungând la 34-35 de grade. La munte şi la mare vremea va fi la fel de călduroasă.

Medicii din Capitală, epuizaţi din cauza birocraţiei şi a numărului mare de consultaţii

Medicii din Bucureşti sunt suprasolicitaţi, cei mai importanţi factori de stres întâlniţi la doctorii din Capitală sunt sarcinile birocratice, salariile mici şi prea mulţi pacienţi, arată un studiu realizat de către Colegiul Medicilor, care a prezentat vineri rezultatele.

Cazul medicului Gheorghe Burnei: Avocaţii solicită instanţei refacerea urmăririi penale, subliniind că martorii ar fi trebuit să fie acuzaţi pentru dare de mită

Avocaţii medicului ortoped Gheorghe Burnei au contestat, joi, la Tribunalul Bucureşti, mai multe aspecte din rechizitoriu, ei subliniind în faţa instanţei că martorii din dosar ar fi trebuit să fie acuzaţi pentru dare de mită.

Iorga şi Ţuluş contestă la CSM revocarea de la DNA. Iorga: Nu am cum să combat ce fabrică DNA/ Contestaţiile, respinse de CSM

Procurorii Mihaiela Iorga şi Doru Ţuluş au constestat, joi, decizia de revocare din DNA, Iorga susţinând în plenul CSM că este vorba despre abuzuri, independenţa procurorilor fiind o formalitate dacă un procuror poate fi revocat doar prin voinţa procurorului şef.

Procurorul Negulescu, despre deputatul Andreea Cosma: Am avut discuţii particulare pe whatsapp

Procurorul Mircea Negulescu, audiat ca martor în dosarul în care foşti şefi de poliţie şi parchet sunt acuzaţi că i-au furnizat lui S. Ghiţă date dintr-un dosar al unor apropiaţi ai fostului preşedinte CJ Prahova, le-a spus judecătorilor că a avut "discuţii particulare pe whatsapp" cu fiica acestuia.

Nicolae Popa, eliberat din închisoare pentru că „a participat la programe sociale şi a fost stăruitor în muncă”

Nicolae Popa, eliberat la sfârşitul lunii august, în baza unei decizii a Judecătoriei Găeşti, a fost stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de întreptare, îşi motivează magistraţii decizia de punere în libertate a omului de afaceri.

Torţionarii lui Ursu contestă sechestrul pus pe avere. Avocat: Nu cred că a luptat ca 2 bătrâni să nu îşi ia pensia

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu contestă sechestrul dispus de instanţă, de 3,1 milioane de euro, judecătorii urmând să decidă dacă admit sau resping cererea.

Procurorul suspendat Mircea Negulescu este audiat la ICCJ, în unul dintre dosarele de corupţie ale lui Sebastian Ghiţă

Procurorul Mircea Negulescu, în prezent suspendat din funcţie, a venit, marţi, la sediul ICCJ, pentru a fi audiat în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.