Mihai Draghici

Posibile soluţii în contextul crizei politice din Italia

Un guvern de uniune naţională, un nou executiv tehnocrat sau organizarea de noi alegeri parlamentare se numără printre variantele pentru depăşirea actualei crize politice din Italia, comentează AFP.

Sicilia blochează un proiect al Pentagonului privind un radar militar american de înaltă frecvenţă

Autorităţile din Sicilia au decis blocarea unui proiect al Pentagonului care prevedea construirea unei baze militare de recepţionare a datelor transmise de sateliţi militari, o decizie care riscă să afecteze dezvoltarea unui sistem de integrare a comunicaţiilor forţelor navale, aeriene şi terestre.

Corriere della Sera: Bersani cere medierea preşedintelui Italiei, dar nu renunţă la postul de premier

Partidul Democrat din Italia susţine că liderul acestuia, Pier Luigi Bersani, nu a renunţat la sarcina de formare a guvernului, însă nu are majoritate parlamentară şi a cerut intervenţia preşedintelui, scrie Corriere della Sera.

Statele Unite, pregătite să facă faţă oricărei situaţii generate de Coreea de Nord

Statele Unite sunt pregătite să facă faţă "oricărei eventualităţi" din partea Coreei de Nord, care este din ce în ce mai mult o sursă de pericol, afirmă secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, citat de AFP.

Premierul desemnat din Italia, Pier Luigi Bersani, renunţă la formarea guvernului

Premierul desemnat din Italia, Pier Luigi Bersani, liderul coaliţiei de centru-stânga, a renunţat la sarcina formării guvernului, în contextul în care nu a reuşit să formeze o majoritate în Parlament.

Obama îndeamnă americanii să nu uite de atacul armat din Newtown: Întreaga ţară a fost şocată, trebuie să facem ceva

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a îndemnat joi pe americani să nu uite de atacul armat comis pe 14 decembrie 2012 într-o şcoală din Newtown, cerând Congresului să adopte proiectele de reformă privind armele de foc.

Al-Qaida din Magrebul Islamic şi-a deschis cont pe Twitter

Organizaţia teroristă Al-Qaida din Magrebul Islamic (AQMI) şi-a deschis cont pe Twitter, primul mesaj fiind un comunicat în care ameninţă că va executa ostaticii francezi pe care îi deţine, anunţă Centrul american pentru monitorizarea site-urilor islamiste (SITE), citat de AFP.

Bulgaria va oferi UE informaţii suplimentare privind implicarea Hezbollah în atentatul de la Burgas

Bulgaria va furniza Uniunii Europene dovezi suplimentare privind implicarea mişcării şiite Hezbollah în atentatul antiisraelian comis în iulie 2012 la Burgas, în scopul introducerii grupării islamiste pe lista organizaţiilor teroriste.

Fiul lui Viktor Ianukovici şi-a dublat averea în ultimul an

Fiul cel mare al preşedintelui Ucrainei Viktor Ianukovici şi-a dublat averea în ultimul an, atingând cifra de 200 de milioane de dolari, conform clasamentului celor mai bogaţi ucraineni, realizat de revista Focus.

O româncă a murit, iar fiica sa a fost rănită într-o explozie accidentală produsă la Roma

O româncă a murit, iar fiica acesteia a fost rănită într-o explozie produsă accidental la o vilă de la periferia oraşului Roma.

Proteste în Cipru faţă de planul european de asistenţă financiară – FOTO

Aproximativ 1.200 de persoane au manifestat, miercuri seară, la Nicosia, pentru a denunţa planul european care prevede taxarea depozitelor bancare care depăşesc 100.000 de euro.

Un fost ministru sârb-bosniac, condamnat de TPI la 22 de ani de închisoare

Fostul ministru de Interne din Republica Srpska Mico Stanisici şi un coinculpat, Stojan Zupljanin, au fost condamnaţi la câte 22 de ani de închisoare de Tribunalul Penal Internaţional, pentru implicare în crime, acte de tortură şi deportări în cursul războiului din Bosnia.

Viteza Internetului a scăzut, la nivel global, din cauza celui mai puternic atac cibernetic

Viteza Internetului a scăzut, la nivel global, în urma a ceea ce experţii cataloghează drept "cel mai mare atac cibernetic din istorie", comis prin intermediul unor hackeri est-europeni.

Cutremur de 5,1 în Marea Neagră

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5,1 a avut loc, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe litoralul georgian al Mării Negre, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Naţiunile Unite pregătesc o misiune de pace de 11.200 de militari în Mali

Naţiunile Unite pregătesc o misiune de menţinere a păcii în Mali de 11.200 de militari, dar care va avea nevoie de o "forţă paralelă" antiteroristă, conform unui raport al secretarului general Ban Ki-moon.

Premierul Suediei critică atitudinea lui David Cameron faţă de români şi bulgari

Premierul Suediei, conservatorul Fredrik Reinfeldt, l-a criticat marţi pe omologul său britanic, David Cameron, subliniind că Guvernul de la Stockholm nu a constatat vreo imigraţie masivă a românilor şi bulgarilor.

Statele Unite tratează „cu multă seriozitate” ameninţările Coreei de Nord

Statele Unite tratează "cu multă seriozitate" ameninţările Coreei de Nord şi sunt pregătite să răspundă "în orice eventualitate", afirmă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little.

Obama pledează pentru accelerarea reformei imigraţiei

Preşedintele SUA, Barack Obama, apreciază că "a venit timpul" pentru modificarea politicii în domeniul imigraţiei, cerând din nou Congresului să găsească rapid o soluţie la această problemă.

Un fost senator italian apropiat de Silvio Berlusconi, condamnat pentru legături cu Cosa Nostra

Fostul senator italian Marcello Dell'Utri, un apropiat al fostului premier Silvio Berlusconi, a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru complicitate cu grupuri mafiote.

Avion civil, vizat de un obuz antiaerian lansat de insurgenţii sirieni – surse

Un avion civil a fost atins de obuze antiaeriene, luni, deasupra regiunii Idleb, situată în nord-vestul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

New York Times: CIA facilitează transporturile de armament destinate insurgenţilor din Siria

State arabe şi Turcia au intensificat, în ultimele luni, cu ajutorul CIA, transporturile de echipamente militare destinate insurgenţilor sirieni care luptă împotriva regimului Bashar Al-Assad, afirmă surse citate de ziarul american New York Times.

Protestatari nemulţumiţi de taxa pe depozite bancare au ars un drapel UE în centrul Nicosiei

Zeci de manifestanţi s-au adunat, vineri seară, în faţa Parlamentului de la Nicosia, incendiind un drapel al Uniunii Europene, în contextul în care liderii Republicii Cipru dezbat un nou plan pentru a primi un împrumut din partea creditorilor internaţionali, relatează AFP.

Agenţia Moody’s reduce ratingul principalelor bănci din Republica Cipru

Agenţia Moody's a redus, vineri, ratingul principalelor trei bănci din Republica Cipru, invocând riscuri privind siguranţa depozitelor bancare.

Planul B al Ciprului cu care încearcă să obţină ajutorul statelor din zona euro

Planul B pe care liderii Republicii Cipru îl dezbat în încercarea de a obţine asistenţă din partea UE prevede impunerea unei taxe de 15% pe depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro, anunţă Televiziunea publică cipriotă.

Papa Francisc a sunat la un chioşc de ziare din Buenos Aires pentru a anula abonamentul

Papa Francisc l-a surprins pe proprietarul unui chioşc de distribuire a ziarelor din Buenos Aires pe care l-a sunat de la Vatican pentru a-i spune că renunţă la serviciul său întrucât s-a mutat, informează Catholic News Agency.

Pier Luigi Bersani, însărcinat cu formarea viitorului guvern italian

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a însărcinat pe Pier Luigi Bersani, liderul coaliţiei de centru-stânga, cu formarea viitorului guvern.

Un bărbat a intrat neautorizat în cabina piloţilor unui avion american

Un bărbat a pătruns în mod neautorizat în cabina piloţilor unui avion al companiei US Airways şi a pretins în mod fals că era pilot, suspectul fiind reţinut de autorităţile americane.

Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare în dosarul Bettencourt

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, joi searã, în dosarul Bettencourt, anunţă avocatul său, Thierry Herzog, care va contesta decizia, relatează AFP.

Ambasadorul României, convocat urgent la Ministerul ungar de Externe după declaraţiile lui Victor Ponta. MAE: Reacţie exagerată

Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat de urgenţă la sediul Ministerului ungar de Externe pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta privind instituirea de către UE a mecanismului de control doar din cauza Ungariei.

Mahmoud Abbas: Reluarea negocierilor cu Israelul va fi posibilă doar după încetarea colonizării

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, i-a transmis omologului său american, Barack Obama, că nu va exista o reluare a negocierilor de pace cu Israelul până când nu vor fi suspendate acţiunile de colonizare.

Obama critică acţiunile israeliene de colonizare, reiterând soluţia coexistenţei a două state

Preşedintele SUA, Barack Obama, a criticat joi, la Ramallah, activităţile israeliene de colonizare, reiterând că "posibilitatea soluţiei a două state" - israelian şi palestinian - "continuă să existe".

Barack Obama: Alianţa dintre Statele Unite şi Israel nu a fost niciodată mai puternică

SUA şi Israelul vor iniţia discuţii pentru prelungirea după anul 2017 a ajutorului militar american acordat statului evreu, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, la Ierusalim, alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, precizând că alianţa celor două state este foarte puternică.

Venezuela a suspendat „canalul de comunicare” cu Statele Unite

Venezuela a suspendat "canalul de comunicare" creat la sfârşitul anului 2012 în încercarea de normalizare a relaţiilor cu Statele Unite, anunţă ministrul venezuelan de Externe, Elias Jaua.

Limuzină a lui Obama, defectată în Israel după ce a fost alimentată cu motorină în loc de benzină

Una dintre limuzinele blindate ale preşedintelui SUA, Barack Obama, s-a defectat în Israel pentru că a fost alimentată cu motorină în loc de benzină, relatează postul israelian Channel 2.

PLANUL lui Osama ben Laden: Un DOCUMENT găsit în casa liderului Al-Qaida dezvăluie obiectivele vizate în Europa şi SUA

Un document găsit în locuinţa fostului lider Al-Qaida Osama ben Laden conţine informaţii despre strategia reţelei teroriste de a comite atentate în Europa şi Statele Unite.

PLANUL SUA contra instalaţiilor NUCLEARE iraniene

Administraţia Barack Obama are un plan pentru efectuarea unei operaţiuni "punctuale" împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, afirmă un oficial israelian în contextul vizitei preşedintelui SUA în statul evreu.

BCE a luat act de hotărârea Parlamentului cipriot şi va furniza necesarul de lichidităţi

Banca Centrală Europeană a luat act, marţi seară, de votul negativ al Parlamentului cipriot privind planul UE de asistenţă financiară, reiterând că va furniza necesarul de lichidităţi sistemului bancar cipriot, informează AFP.

Fitch confirmă ratingul „AAA” al Uniunii Europene, cu perspectivă „stabilă”

Agenţia Fitch a confirmat marţi ratingul "AAA" al Uniunii Europene, cu o perspectivă de evoluţie "stabilă".

STUDIU OFICIAL: Foarte puţini români şi bulgari vor veni în Marea Britanie după eliminarea restricţiilor

Foarte puţini români şi bulgari vor veni în Marea Britanie în momentul eliminării restricţiilor impuse pe piaţa muncii, la sfârşitul acestui an, conform unui studiu guvernamental citat de ziarul The Independent.

MICROSOFT, vizată de o anchetă privind mituirea unor oficiali, inclusiv din România

Autorităţile federale din Statele Unite investighează compania Microsoft şi parteneri de afaceri ai acesteia care ar fi oferit mită unor oficiali guvernamentali din România, Italia şi China pentru a obţine contracte, afirmă surse citate de publicaţia Wall Street Journal.