Mircea Olteanu

Peste 100 de terorişti, ucişi în urma unui raid aerian american în Somalia

Forţele americane au efectuat un raid aerian în Somaila în urma căruia au fost ucişi peste o sută de militanţi ai organizaţiei Al-Shabaab, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, informează site-ul postului France 24.

Saad Hariri a revenit la Beirut pentru prima dată după demisia din funcţia de premier al Libanului

Premierul demisionar al Libanului, Saad Hariri, a revenit marţi seara la Beirut, la peste două săptămâni după ce şi-a anunţat demisia în cursul unei vizite în Arabia Saudită, eveniment ce a provocat o criză politică în regiune, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Ministrul britanic de Externe urmează să întreprindă o vizită la Moscova în luna decembrie-diplomat rus

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, este aşteptat să întreprindă o vizită la Moscova în luna decembrie, însă nu a fost făcut o solicitare pentru o întrevedere cu preşedintele Vladimir Putin, a declarat Vladimir Titov, prim-adjunct al ministrului rus de Externe, potrivit agenţiei Tass.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene: Criza politică din Germania nu poate stopa reforma zonei euro

Criza politică din Germania "nu poate stopa munca noastră", iar Uniunea Europeană va continua implementarea planurilor privind reforma zonei euro după Brexit, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru moneda euro, potrivit site-ului postului France 24.

Ambasadorul rus la ONU condamnă afirmaţiile potrivit cărora Moscova i-ar susţine pe insurgenţii talibani din Afganistan

Vasili Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a condamnat tentativele de a acuza Moscova că i-ar susţine pe insurgenţii talibani din Afganistan, adăugând că ţara sa este singura care militează pentru "aplicarea termenului de grup terorist pentru talibani", informează agenţia de ştiri Tass.

Guvernele de la Seul şi Tokyo susţin că includerea Coreei de Nord pe lista ţărilor care susţin terorismul va contribui la denuclearizarea regimului de la Phenian

Coreea de Sud şi Japonia au salutat decizia preşedintelui american Donald Trump de a include din nou Coreea de Nord pe lista statelor care susţin terorismul, afirmând că această măsură va contribui la procesul de denuclearizare prin amplificarea presiunii asupra regimului de la Phenian.

Arabia Saudită, vizată de un atac cibernetic „avansat”

Autorităţile de la Riyadh au anunţat că au detectat un atac cibernetic "avansat" care a vizat Arabia Saudită, reprezentând o nouă tentativă a hackerilor de a perturba sistemele informatice guvernamentale din această ţară, informează site-ul postului France 24.

CJUE: Polonia riscă sancţiuni de cel puţin 100.000 de euro/zi dacă nu stopează tăierile de arbori în pădurea virgină Bialowieza

Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) a anunţat că Polonia va fi sancţionată cu cel puţin 100.000 de euro pe zi dacă nu încetează tăierile de arbori în pădurea virgină Bialowieza, protejată de legislaţia UE, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Trei morţi în urma unui accident la o carieră de piatră din Republica Moldova

Trei persoane au decedat în urma unui accident la o carieră de piatră din satul Paşcani, raionul Criuleni, unde un mal de piatră s-a prăbuşit peste victime, informează site-ul cotidianului Jurnal.md.

Două nave de căutare au detectat zgomote subacvatice în zona din Atlanticul de Sud unde a dispărut submarinul argentinian. Concluzia specialiştilor

Forţele navale argentiniene au anunţat luni seară că două nave de căutare au detectat "zgomote subacvatice continue" în zona din Atlanticul de Sud unde a dispărut un submarin militar argentinian, însă în urma unei analize s-a stabilit că nu provin de la acesta, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Preşedintele Bulgariei afirmă că retorică antirusă nu este în interesul Uniunii Europene

Retorica belicoasă la adresa Rusiei nu este în interesul Uniunii Europene, a declarat Rumen Radev, preşedintele Bulgariei, într-un interviu, potrivit site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Ministru israelian: Tel Avivul are legături secrete cu „multe” state arabe şi musulmane

Israelul are contacte secrete cu "multe" state arabe şi musulmane, însă, la cererea autorităţilor din aceste ţări, legăturile nu pot fi dezvăluite, a declarat Yuval Steinitz, ministrul Energiei de la Tel Aviv, potrivit site-ului postului France 24.

Conservatorul Sebastian Pinera şi socialistul Alejandro Guillier se vor înfrunta în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Chile

Miliardarul conservator Sebastian Pinera a câştigat primul tur al scrutinului prezidenţial din Chile şi-l va înfrunta pe socialistul Alejandro Guillier în runda decisivă, programată în decembrie, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 94% din voturi, informează site-ul agenţiei Dpa.

Discuţiile pentru formarea unui nou guvern în Germania au eşuat / E posibilă organizarea de alegeri anticipate / Merkel se va întâlni cu preşedintele german

Negocierile pentru formarea unui nou guvern de coaliţie în Germania au eşuat după ce Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) s-a retras de la discuţii, iar acest lucru ar putea duce la organizarea de alegeri anticipate, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa. Euro a scăzut cu 0,3%, ajungând la 1,1752 dolari, luni dimineaţă, după ce negocierile au eşuat, potrivit Bloomberg.

Risc de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade, în Noua Caledonie, Oceanul Pacific

Un cutremur submarin cu magnitudinea de 7,0 grade s-a produs în luni dimineaţa în vestul Oceanul Pacific, în largul arhipelagului francez Noua Caledonie, fiind emise alerte de tsunami în regiune, informează Institutul american de geofizică (USGS) şi agenţia de ştiri Reuters.

Robert Mugabe sfidează cererile de a demisiona din funcţia de preşedinte al Zimbabwe şi afirmă că va prezida congresul partidului de guvernământ

Robert Mugabe a sfidat cererile de a demisiona din funcţia de preşedinte al Zimbabwe, după ce într-un discurs televizat nu a făcut nicio menţiune dacă va demisiona, în schimb afirmând că va prezida congresul partidului de guvernământ, Zanu-PF, deşi a fost exclus din această formaţiune.

Premierul demisionar al Libanului urmează să viziteze Egiptul în cursul zilei de marţi

Saad al-Hariri, premierul demisionar al Libanului, va întreprinde marţi o vizită la Cairo, în cursul căreia se va întâlni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, a anunţat un apropiat al lui Hariri, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Un poliţist francez a împuşcat mortal trei persoane, după care s-a sinucis

Un ofiţer de poliţie în vârstă de 31 de ani a împuşcat mortal trei persoane după care s-a sinucis, incidentul pornind de la o ceartă cu iubita lui, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului postului France 24.

Departamentul de Stat de la Washington a aprobat vânzarea de sisteme antiaeriene şi antibalistice Patriot către Polonia

Departamentul american de Stat a anunţat că a aprobat vânzarea de sisteme antiaeriene şi antibalistice Patriot către Polonia, acţiune care probabil va irita suplimentar Rusia, potrivit site-ului postului France 24.

Kremlin: Ameninţările cu bombă vizând coloana de maşini a preşedintelui Rusiei în timpul vizitei sale la Sankt Petersburg, false

Autorităţile ruse au stabilit că ameninţările cu bombă vizând coloana de maşini a preşedintelui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Sankt Petersburg s-au dovedit a fi false, a anunţat Kremlinul, care a indicat că cei responsabili pentru aceste ameninţări ar putea să fie din afara Rusiei.

Rusia blochează, din nou, prelungirea anchetei internaţionale privind atacurile chimice din Siria

Moscova a blocat prin veto un proiect de rezoluţie ce prevedea prelungirea mandatului experţilor ONU şi OIAC care anchetează atacurile cu arme chimice din Siria, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Nouă răniţi, în urma unui incendiu care a cuprins o clădire din New York / Peste 200 de pompieri, la faţa locului | VIDEO

Peste 200 de pompieri au fost chemaţi pentru a stinge un incendiu puternic care a cuprins un imobil de şase etaje, cu 39 de apatamente, din zona Hamilton Heights, un cartier din nordul Manhattanului, New York, informează site-ul postului CBS. Şapte pompieri au fost răniţi, un civil şi un poliţist.

Cutremur cu magnitudinea 6,3 în Tibet. Seismul nu a provocat victime sau daune semnificative

Un seism de mică adâncime cu magnitudinea de moment 6,3 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în sudul Chinei, la frontiera cu India, într-o zonă slab populată, potrivit Institutului american de geofizică (USGS). Cutremurul nu a provocat victime sau daune semnificative, potrivit autorităţilor citate de site-ul agenţiei Xinhua.

Coreea de Nord: Reprezentatul Chinei a subliniat necesitatea „dezvoltării relaţiilor tradiţionale” între Phenian şi Beijing

Coreea de Nord afirmă că înaltul reprezentant special chinez, care a ajuns vineri la Phenian, a insistat asupra necesităţii "dezvoltării relaţiilor tradiţionale" între cele două ţări şi partide de guvernământ, relatează Reuters online, citând agenţia nord-coreeană de presă KCNA.

Peste 250 imigranţi au fost salvaţi vineri în apele teritoriale ale Spaniei

Autorităţile de la Madrid au anunţat că au salvat 266 imigranţi care încercau să ajungă în Spania, a treia cea mai importantă poartă de intrarea în Europa pentru imigranţi, informează site-ul postului France 24.

Forţele irakiene au eliberat ultimul oraş controlat de reţeaua extremistă Stat Islamic

Trupele irakine au eliberat vineri ultimul oraş controlat de Stat Islamic, fapt ce indică prăbuşirea califatului proclamat de reţeaua teroristă în anul 2014, atunci când controla zone vaste din Irak şi Siria, potrivit Reuters online.

Atentat sinucigaş laKabul. Bilanţul a ajuns la cel puţin 9 morţi; SI revendică atacul

Cel puţin nouă persoane au decedat, iar alte nouă persoane au fost rănite, în urma unui atentat sinucigaş la un hotel din Kabul unde avea loc un miting politic, atacul fiind revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, informează Reuters şi postul France 24.

Poliţia din Australia a confiscat aproape 700 de kilograme de cocaină din coca unui iaht

Autorităţile au confiscat drogurile cu o valoare estimată de 186 de milioane de dolari, care erau ascunse în corpul unui iaht aflat la circa 100 de kilometri nord de Sydney, arestând şi trei indivizi despre care se crede că au legătură cu traficanţi din Tahiti, informează postul France 24.

Un lider al Partidului Comunist Chinez acuză oficiali de rang înalt de practicarea vrăjitoriei / Membrii partidului de guvernământ au obligaţia de a fi atei şi le e interzis să participe la activităţi superstiţioase

Unii oficiali chinezi se fac vinovaţi de practicarea vrăjitoriei şi mai degrabă cred în "zei şi fantome" decât în comunism, afirmă Chen Xi, şeful Departamentului pentru Organizare din cadrul Partidului Comunist de la Beijing, potrivit site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Proiect privind încadrarea instituţiilor media din alte ţări ca „agenţi străini”, aprobată în Rusia

Duma de stat, camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat un proiect de lege ce prevede că instituţiile media din alte ţări cu operaţiuni în Rusia sunt obligate să se înregistreze ca "agenţi străini", informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Premierul Israelului oferă ajutor umanitar Iranului după cutremurul devastator de duminică

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, a anunţat că intenţionează să ofere ajutor umanitar pentru victimele cutremurului devastator din Iran şi Irak, însă oferta a fost prompt refuzată de Teheran, care nu recunoaşte statul evreu, informează site-ul postului France 24.

O elveţiancă, răpită luna trecută în regiunea Darfur din Sudan, a fost eliberată

Autorităţile sudaneze au anunţat că au eliberat o femeie de origine elveţiană care lucra pentru o organizaţie umanitară şi care fusese răpită luna trecută în regiunea Darfur, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Un oraş aflat în apropiere de Atena, INUNDAT în urma ploilor torenţiale din cursul nopţii/ UPDATE: Cel puţin o persoană a murit

Oraşul Nea Peramos, aflat la aproximativ 27 de kilometri vest de Atena, a fost inundat în urma ploilor torenţiale din cursul nopţii de marţi spre miercuri, intemperiile afectând inclusiv drumurile din zonă, informează agenţia de ştiri Reuters.

Cel puţin 25 de persoane au fost rănite în urma coliziunii între două trenuri urbane în Singapore

Un tren urban a intrat în coliziune cu un altul care staţiona în apropierea unei gări din vestul statului Singapore, în urma incidentului fiind rănite 25 de persoane, unele victime suferind răni moderate, informează site-ul cotidianului The Straits Times.

Dictatorul Robert Mugabe, în arest la domiciliu. Armata a preluat puterea în Zimbabwe

Forţele militare din Zimbabwe susţin că au preluat puterea cu scopul de a opri "criminalii" din jurul preşedintelui Robert Mugabe, care cauzează probleme sociale şi economice, şi au dat asigurări că şeful statului este "în siguranţă", informează agenţia de ştiri Reuters.

Cutremur de mică adâncime de 5,4 grade, produs în Coreea de Sud

Un seism de mică adâncime cu magnitudinea de moment de 5,4 grade pe scara Richter a avut loc miercuri după-amiază în estul Coreei de Sud, în apropiere de oraşul Pohang, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

Incident aviatic în Rusia | Cel puţin şapte morţi, după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit. Singurul supravieţuitor, un copil

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în timp ce executa manevrele de aterizare pe un aeroport din Ţinutul Habarovsk, Orientul îndepărtat rus, au anunţat serviciile de urgenţă, care au precizat că cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi doar un singur pasager, un copil, a supravieţuit.

Medvedev afirmă despre Trump că este „deschis şi bine intenţionat” după o întrevedere cu liderul SUA

Dmitri Medvedev, premierul şi fost preşedinte al Rusiei, s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump la summitul ASEAN de la Manila, afirmând despre liderul american că este o "persoană deschisă şi bine intenţionată", potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Militarul nord-coreean rănit după ce a dezertat a fost operat în Coreea de Sud/ Care este starea sa de sănătate, potrivit medicilor

Militarul nord-coreean care a dezertat luni a fost operat în Coreea de Sud şi se află în stare stabilă, după ce a fost împuşcat de trupele nord-coreene în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două state, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Fiul cel mare al preşedintelui SUA a confirmat corespondenţa cu WikiLeaks în timpul campaniei din 2016

Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, a recunoscut că a avut contacte cu WikiLeaks în timpul campaniei prezidenţiale câştigate de tatăl său în anul 2016, informează site-ul postului France 24.