Mircea Olteanu

Autorităţile turce au reţinut peste 1.000 de persoane suspectate de legături cu Stat Islamic, cu mişcarea clericului Fethullah Gulen sau cu PKK

Aproape 1.100 de oameni au fost reţinuţi în ultima săptămână în Turcia, în cursul mai multor raiduri antiteroriste care au vizat persoane suspectate că ar avea legături cu organizaţia separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), reţeaua Stat Islamic sau mişcarea clericului Fethullah Gulen.

Guvernul Marii Britanii: „Libera circulaţie va fi oprită în martie 2019”

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor între Marea Britanie şi Uniunea Europeană va fi menţinută doar până în martie 2019, a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului Theresa May, în contextul disensiunilor pe această temă între unii membri ai Guvernului de la Londra.

Mike Pence a reiterat angajamentul SUA faţă de Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic: Un atac asupra unui aliat NATO reprezintă un atac împotriva noastră

Vicepreşedintele american Mike Pence, aflat într-o vizită în Estonia, a reiterat angajamentul SUA faţă de Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, prin care toate ţările membre NATO convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele va fi considerat un atac împotriva tuturor.

Germania: Noile sancţiuni americane impuse Rusiei contravin legislaţiei internaţionale. Vor afecta ţările din Europa, care cooperează cu Moscova în domeniul energiei/ UE analizează posibilitatea unor măsuri de retorsiune

Noile sancţiuni americane impuse Moscovei vor afecta ţările europene care cooperează cu Rusia în domeniul energiei, astfel că aceste măsuri restrictive reprezintă o încălcare a legislaţiei internaţionale, a declarat Brigitte Zypries, ministrul german pentru Afaceri economice şi energie.

Jeff Sessions, secretarul american al Justiţiei, după ce a fost des criticat de Trump: Voi rămâne în funcţie atât timp cât preşedintele SUA doreşte

Jeff Sessions, secretarul american al Justiţiei, afirmă că intenţionează să rămână în funcţie atât timp cât acest lucru este dorit de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Declaraţia vine în contextul în care a fost criticat în mod repetat de liderul de la Casa Albă.

Proteste la Amman: Se cere anularea acordului de pace între Iordania şi Israel

Aproximativ 200 de persoane s-au strâns la Amman pentru a protesta după ce unui agent de securitate de la Ambasada israeliană din capitala Iordaniei, care a împuşcat mortal un iordanian, i-a fost permisă reîntoarcerea în Israel, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, suspendat din funcţie până la pronunţarea unei decizii definitive în dosarul „parcărilor cu plată”

Dorin Chirtoacă, primarul oraşului Chişinău, a fost suspendat din funcţie, până la emiterea unei sentinţe definitive în cazul dosarului "parcărilor cu plată", a anunţat Judecătoria Chişinău, informează presa din Republica Moldova. Hotărârea instanţei este cu drept de recurs la Curtea de Apel Chişinău.

Marea Britanie vrea menţinerea relaţiilor comerciale actuale cu UE pentru doi ani după Brexit. UE: Discuţiile despre perioada de tranziţie, doar după soluţionarea chestiunilor privind Brexit

Philip Hammond, ministrul britanic de Finanţe, a declarat că îşi doreşte un acord tranziţional simplu cu UE prin care firmele britanice să aibă în continuare acces complet la Piaţa unică şi uniunea vamală pentru doi ani după Brexit, informează Reuters, citând Financial Times.

Premierul pakistanez, Nawaz Sharif, implicat într-un scandal de corupţie, demisionează. Curtea Supremă de la Islamabad a decis că nu are dreptul să ocupe funcţii publice

Premierul Pakistanului, Nawaz Sharif, şi-a anunţat demisia după ce Curtea Supremă de la Islamabad a decis că acesta nu mai are dreptul să ocupe funcţii publice, în urma implicării sale într-un scandal de corupţie care vizează familia sa, informează BBC News online.

MAE anunţă un ROMÂN rănit în accidentul feroviar din centrul Barcelonei. Bilanţul victimelor a ajuns la 54 de răniţi/ Trenul nu ar fi frânat la intrarea în staţie | VIDEO, FOTO

Cel puţin 54 de persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă, în urma unui incident feroviar în oraşul spaniol Barcelona, informează BBC News online. Bilanţul iniţial anunţat era de cel puţin 48 de răniţi, dintre care cinci, grav, potrivit BBC News online. MAE anunţă că un român se află printre cei răniţi.

Human Rights Watch: O unitate militară irakiană antrenată de forţele americane a comis crime de război la Mosul

O divizie a armatei irakiene care a fost antrenată de forţele americane se face responsabilă de executarea sumară a mai multor prizonieri în timpul luptelor cu militanţii reţelei teroriste Stat Islamic pentru eliberarea oraşului Mosul, a comunicat organizaţia non-guvernamentală Human Rights Watch.

Londra, încrezătoare că discuţiile privind relaţiile între Marea Britanie şi UE vor începe în octombrie

Guvernul britanic se declară încrezător în privinţa şanselor ca discuţiile privind relaţiile între Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit să înceapă în luna octombrie, deşi Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a avertizat că acest lucru pare tot mai puţin probabil, informează Reuters.

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, avertizează asupra unor posibile întârzieri în ceea ce priveşte discuţiile pe tema Brexit

Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a declarat că este tot mai puţin probabil ca discuţiile între Marea Britanie şi Uniunea Europeană privind relaţiile după Brexit să înceapă în luna octombrie din cauza lipsei progresului pe tema unor chestiuni precum drepturile cetăţenilor sau plata restanţelor.

Rusia riscă mai multe decenii de creştere economică scăzută din cauza sancţiunilor SUA-oficial rus

Alexei Kudrin, fost ministru de Finanţe şi consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat că sancţiunile impuse de Statele Unite ar putea afecta creşterea economică a Rusiei în următoarele decenii, informează agenţia de ştiri Reuters.

Comisia Europeană a lansat o nouă schemă de ajutor financiar pentru refugiaţii din Grecia

Comisia Europeană va oferi Greciei un sprijin financiar în valoare de 209 milioane de euro pentru a ajuta refugiaţii din această ţară să închirieze locuinţe şi să cumpere provizii, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, neagă că ar plănui să demisioneze din cauza diferenţelor de opinie cu Casa Albă

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a negat că ar plănui să demisioneze din cauza diferenţelor de opinie cu Casa Albă şi a descris drept "bună" relaţia sa cu preşedintele SUA, Donald Trump, informează site-ul postului France 24.

Preşedintele Maduro cataloghează drept „insolente” sancţiunile impuse de SUA în contextul crizei din Venezuela: „Cine cred că sunt aceşti imperialişti din SUA? Guvernul mondial?”

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a denunţat noile sancţiuni impuse de SUA la adresa regimului său, în condiţiile în care ţara sa se confruntă cu o gravă criză economică şi politică ce a generat ample manifestaţii de stradă, informează site-ul postului France 24.

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe: Turcia acţionează la fel ca fosta Republică Democrată Germană (RDG)

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, a declarat că Ankara acţionează similar cu autorităţile comuniste din fosta Republică Democrată Germană (RDG), adăugând că Berlinul ar putea fi nevoit să le transmită cetăţenilor germani că vizitează Turcia pe propria răspundere.

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE în Marea Britanie va fi garantată timp de doi ani după Brexit

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE în Marea Britanie va continua să fie garantată timp de cel puţin doi ani, ca parte a unui acord tranziţional, potrivit presei britanice, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Purtătorul de cuvânt al echipei juridice a preşedintelui Donald Trump şi-a dat demisia-presă

Mark Corallo, purtătorul de cuvânt al echipei juridice a lui Donald Trump, şi-a dat demisia, aparent în urma neînţelegerilor privind presupusa strategie a avocaţilor preşedintelui de a discredita ori submina ancheta privind ingerinţele Rusiei, potrivit presei americane, informează BBC News online.

Casa Albă: Donald Trump are încredere în Jeff Sessions, secretarul pentru Justiţie, în pofida recuzării din anchetele privind Rusia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, are în continuare încredere în Jeff Sessions, secretarul pentru Justiţie, în pofida faptului că acesta s-a recuzat din anchetele privind ingerinţele Rusiei în timpul campaniei prezidenţiale din SUA, informează agenţia de ştiri Reuters.

Oficial american: Aliaţii NATO se tem că exerciţiile militare ruse ar putea fi „un cal troian”

Ucraina şi ţările aliate Statelor Unite din estul Europei sunt îngrijorate de posibilitatea ca exerciţiile militare ale Rusiei să fie "un cal troian" cu scopul de a amplasa echipamente militare în Belarus, a declarat generalul Ben Hodges, comandantul forţelor americane de pe continentul european.

Preşedintele Lituaniei: Statele baltice au nevoie de protecţia antiaeriană pentru a descuraja Rusia

NATO ar trebui să amplaseze permanent sisteme antiaeriene în statele baltice pentru a descuraja eventualele acţiuni agresive ruse, a declarat preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, în contextul în care SUA a desfăşurat pentru prima dată sisteme Patriot în regiune cu ocazia unui exerciţiu.

43 de cetăţeni străini au rost REŢINUŢI în legătură cu răpirea unei femei

Poliţia filipineză a reţinut 43 de cetăţeni străini, majoritatea chinezi, suspectaţi că ar fi implicaţi în răpirea unei femei din Singapore dintr-un cazinou din Manila, caz care sporeşte temerile privind securitatea localurilor pentru jocuri de noroc din această ţară, informează site-ul France 24.

Tensiuni în Peninsula Coreeană | Phenianul nu a dat un răspuns la propunerea Seulului privind discuţii pe teme militare, care ar fi trebuit să aibă loc vineri

Regimul stalinist de la Phenian nu a oferit niciun răspuns la propunerea Coreei de Sud privind participarea la o rundă de discuţii pe teme militare, care ar fi trebuit să aibă loc vineri, au anunţat autorităţile de la Seul, potrivit site-ului postului France 24.

Cel puţin 17 morţi şi şase dispăruţi, în urma unui ciclon în Vietnam

Cel puţin 17 persoane au murit, iar alte şase sunt date dispărute, în urma unui ciclon care a afectat regiunea centrală a Vietnamului, au anunţat autorităţile, informează Dpa.

Gafă la nivel înalt | SUA critică Ankara după ce o agenţie de ştiri turcă a publicat locaţia trupelor americane în Siria

Publicarea de către o agenţie de ştiri a statului turc a unor informaţii privind locaţia trupelor americane în nordul Siriei pune forţele SUA în pericol, iar Washingtonul a înaintat Turciei o plângere în acest sens, a anunţat Pentagonul, informează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump jr. va depune mărturie în cadrul unei sesiuni publice a Comisiei Juridice din Senatul SUA

Donald Trump jr., fiul preşedintelui Statelor Unite, şi Paul Manafort, fost şef al echipei republicane de campanie prezidenţială, urmează să fie audiaţi miercuri, în cadrul unei sesiuni publice a Comisiei Juridice din Senatul SUA, informează site-ul postului France 24.

Ancheta privind ingerinţele ruse la prezidenţiale | Donald Trump jr. şi Paul Manafort, coordonator al echipei de campanie, audiaţi public în Senat / Avocata rusă care s-a întâlnit cu Trump Jr, pregătită să depună mărturie

Procurorul special Robert Mueller este de acord ca Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, şi Paul Manafort, fost coordonator al echipei de campanie a lui Trump, să fie audiaţi public în comisiile de anchetă ale Senatului, a declarat senatorul democrat Dianne Feinstein, potrivit CNN.

Şeful Statului Major al Armatei Franţei a demisionat în urma neînţelegerilor cu preşedintele Emmanuel Macron

Generalul Pierre de Villiers, şeful Statului Major al Armatei Franţei a demisionat, la doar câteva zile după o dispută publică cu preşedintele Emmanuel Macron în legătură cu planurile de reducere a bugetului alocat forţelor militare, informează site-ul postului BBC News online

Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, vizat de o anchetă privind presupuse fraude cu fonduri UE

Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, este vizat de o anchetă preliminară privind presupusa remunerare fictivă a unor asistenţi ai săi în perioada cât acesta a fost membru al Parlamentului European, a transmis o sursă judiciară, potrivit France 24.

Agenţi de securitate ai preşedintelui din Filipine, răniţi în urma unei ambuscade comise de comunişti

Patru agenţi de securitate ai preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte au fost răniţi, miercuri, în urma unei ambuscade comise de presupuşi militanţi comunişti, au declarat autorităţile militare de la Manila, care au precizat că Duterte nu se afla în convoiul atacat, informează postul France 24.

Damasc: Noile sancţiuni UE la adresa Siriei servesc intereselor unor grupări teroriste

Ministerul de Externe de la Damasc a denunţat drept nejustificate noile sancţiuni UE împotriva Siriei, susţinând că acestea servesc intereselor unor grupări teroriste, informează agenţia de ştiri Tass, citând mass-media de stat siriană.

Jon Huntsman, nominalizat de Donald Trump pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în Rusia

Preşedintele Donald Trump l-a nominalizat pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în Rusia pe Jon Huntsman, fost ambasador american la Beijing în timpul Administraţiei Obama, a anunţat Casa Albă, informează site-ul postului France 24.

Moscova îşi rezervă dreptul la măsuri de retorsiune în cazul nesoluţionării chestiunii proprietăţilor diplomatice ruse confiscate în SUA

Ministerul rus de Externe a transmis marţi că Moscova îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite după ce o întrevedere privind retrocedarea proprietăţilor diplomatice ruse s-a încheiat fără un acord, potrivit site-ului cotidianului Haaretz.

Rusia îşi rezervă dreptul la măsuri de retorsiune în cazul proprietăţilor confiscate de SUA

Ministerul rus de Externe a transmis marţi că Moscova îşi rezervă dreptul de a lua măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite, după ce o întrevedere privind retrocedarea proprietăţilor diplomatice ruse s-a încheiat fără un acord, potrivit site-ului cotidianului Haaretz.

FOTO Sute de pompieri încearcă să stingă un incendiu de pădure în regiunea oraşului Split din Croaţia, al doilea cel mai mare oraş şi o destinaţie turistică populară

Mai multe sate din sudul Croaţiei sunt ameninţate de un incendiu de pădure care s-a extins luni seară până la periferia localităţii Split, al doilea cel mai mare oraş din această ţară şi o destinaţie turistică populară, informează site-ul postului RTE.

Casa Albă îi acuză pe democraţi că ar fi CONSPIRAT cu Ucraina în timpul campaniei prezidenţiale

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că democraţii ar fi avut înţelegeri secrete cu autorităţile din Ucraina în timpul campaniei prezidenţiale din 2016, reluând acuzaţiile potrivit cărora un oficial democrat s-ar fi întâlnit cu membri ai personalului diplomatic ucrainean.

Mii de persoane evacuate din cauza ploilor torenţiale în centrul şi nord-estul Japoniei

Autorităţile nipone au decretat evacuarea mai multor mii de persoane din centrul şi nord-estul Japoniei, în condiţiile în care există riscul ca ploile torenţiale să provoace alunecări de teren şi inundaţii, informează Dpa.

Ministrul de Externe de la Teheran speră că războiul din Yemen nu se va transforma într-un conflict direct Iran-Arabia Saudită

Mohamed Javad Zarif, ministrul de Externe de la Teheran, şi-a exprimat speranţele că războiul civil din Yemen nu va duce la o confruntare directă între Iran şi Arabia Saudită, adăugând că speră că cele două state vor colabora pentru a aplana acest conflict, precum şi pe cel din Siria.