Miruna Badea

Sebastian Lăzăroiu s-a certat cu Aura Vasile la Comisia de Muncă de la Cameră

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a avut un schimb de replici cu deputatul PSD Aura Vasile, marţi, la Comisia pentru Muncă de la Cameră, pe tema dialogului părţii române cu puterea de la Madrid în condiţiile restricţiilor de pe piaţa muncii impuse de Spania românilor.

Ambasada SUA se mută, din 14 septembrie, în zona Băneasa – VIDEO

Ambasada SUA îşi mută sediul începând din 14 septembrie în noua clădire special construită în zona Băneasa, o investiţie de peste 100 de milioane de dolari din care, potrivit misiunii diplomatice, 60 de milioane contribuţie directă la economia românească.

Cei 30 de sateliţi Galileo vor purta numele unor copii din UE născuţi între 2000 şi 2002

Aproximativ 30 de sateliţi vor fi lansaţi în spaţiu până în anul 2019 pentru a forma "Constelaţia Galileo", iar aceştia vor purta numele unor copii născuţi între anii 2000 şi 2002 şi care vor câştiga un concurs de desene despre spaţiul cosmic şi aeronautică, organizat de Comisia Europeană.

Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan preşedintelui Italiei

Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, potrivit unui decret publicat, luni, în Monitorul Oficial.

Comisarul Consiliului European pentru drepturile omului: România a deschis un centru de detenţie clandestin al CIA lângă Bucureşti

Comisarul CoE pentru drepturile Omului, Thomas Hammarberg, notează într-un comentariu publicat luni că România a deschis un centru de detenţie clandestin al CIA lângă Bucureşti, la 23 septembrie 2003, operaţiunile agenţiei americane în ţara noastră continuând apoi mai bine de doi ani.

Wikileaks: Băsescu îi spunea lui Biden că preşedintele afgan este complice la traficul cu droguri

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus vicepreşedintelui SUA Joe Biden că preşedintele Hamid Karzai este complice la comerţul cu droguri din Afganistan şi că o soluţie ar fi cumpărarea directă de mac şi încurajarea culturilor alternative, scria ambasadorul Gitenstein într-o notă apărută pe Wikileaks.

Wikileaks: Diplomaţii SUA au scris despre huiduielile primite de Madonna la concertul de la Bucureşti

Diplomaţii americani de la Bucureşti au relatat despre politica internă şi politica externă a României dar şi-au făcut timp pentru a redacta o notă despre concertul Madonnei la Bucureşti şi despre huiduielile primite de aceasta.

Wikileaks: Băsescu ştia de la Bashar al-Assad că Siria vrea medierea SUA în discuţii cu Israel

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis fostului ambasador Nicolas Taubman, la sfârşitul lui 2008, că Bashar al-Assad i-a spus în timpul unei întrevederi la Damasc că Siria ar vrea să reia discuţiile cu Israelul în condiţiile în care SUA ar accepta să fie mediator.

Wikileaks – Ambasada SUA despre Gabriel Oprea: Vechii soldaţi nu mor

Diplomaţii americani notau, potrivit wikileaks, într-un document din ianuarie 2010 intitulat "Noul ministru al Apărării - vechii soldaţi nu mor", că Gabriel Oprea aduce know-how politic şi militar la MApN, fiind un militar respectat dar care şi-a arătat adevăratele talente în politică.

Wikileaks: Băsescu l-a presat pe Boc să-l numească pe Baconschi la MAE

Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcţia de ministru de Externe în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat anterior dar căruia îi lipsea familiaritatea cu preşedintele, se arată într-o notă Wikileaks.

Hammarberg publică, luni, un comentariu despre presupuse centre CIA din România

Thomas Hammarberg, comisarul CoE pentru Drepturile Omului, va publica, luni, un nou comentariu în care va face referire la presupuse locuri de detenţie secretă din anumite state europene, printre care şi România.

Leonard Orban: O aderare graduală la Schengen este maximumul pe care România îl va putea obţine

Consilierul prezidenţial Leonard Orban le-a spus, miercuri, ambasadorilor români că aşteptările României privind aderarea la Spaţiul Schengen trebuie să fie "extrem de prudente" şi că, în opinia sa, o aderare graduală este maximumul pe care România îl va putea obţine.

Baconschi: Avem planuri de evacuare pentru 15.000 de persoane din Siria

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că există planuri de evacuare a celor 15.000 de persoane din Siria pe diferite căi - aerian, maritim şi terestru - el exprimându-şi însă speranţa că nu va fi necesară o astfel de măsură.

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extrădarea şi transferul condamnaţilor, blocată

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate este blocată la comisiile Parlamentului, care consideră că, în contextul actual, aprobarea lor ar avea efecte negative asupra imaginii României.

INTERVIU: Ambasadorul României în Republica Moldova: Nu avem prejudecăţi faţă de niciun actor politic. Vrem să cooperăm pentru apropierea de Uniunea Europeană

Ambasadorul României în R.Moldova, Marius Lazurca, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că spaţiul consular al României la Chişinău se va dubla până la sfârşitul acestui an şi de asemenea că România vrea să ajute la restaurarea unei clădiri de patrimoniu pentru găzduirea ICR.

Camera Deputaţilor a cumpărat microbuze de 1,5 milioane de lei, fără TVA

Camera Deputaţilor a încheiat un contract pentru cumpărarea de microbuze pentru transport de persoane în valoare de 1,539 de milioane de lei fără TVA.

Cel puţin 15 persoane, rănite într-o explozie produsă într-o staţiune din sudul Turciei. Doi turişti români, răniţi uşor

Doi turişti români se numără printre persoanele rănite în urma exploziei produse, duminică, în Turcia, cei doi fiind transportaţi la spital şi externaţi după câteva ore, aflându-se în prezent în afara oricărui pericol.

Cum explică MAE numirea Mioarei Mantale consul la Strasbourg: Este doctor în Drept şi vorbeşte fluent trei limbi străine

Ministerul de Externe poate nominaliza, conform legislaţiei în vigoare, pentru funcţia de şef de misiune diplomatică sau consulară, personalităţi ale vieţii publice, a declarat, joi, Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE, referindu-se la numirea Mioarei Mantale în funcţia de consul.

Ministrul de Interne din Bavaria: Germania sprijină aderarea cât mai rapidă a României la Schengen

Ministrul de Interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, a reiterat, miercuri, la Bucureşti, decizia Germaniei de a sprijini aderarea cât mai rapidă a Românei la zona Schengen, potrivit unui comunicat al MAE.

Adolescenta româncă rănită în accidentul din Spania a fost operată. Starea ei este critică

Adolescenta româncă rănită în urma accidentului produs în parcul de distracţii din localitatea spaniolă Villacanas, a fost operată şi se află la terapie intensivă, starea ei fiind însă critică, informează MAE la solicitarea MEDIAFAX.

Trei români au murit în Spania în urma unui incident, la sărbătoarea oraşului Villacanas

Trei tineri români care participau la serbările oraşului Villacanas din Toledo au decedat, marţi dimineaţă, după ce un dispozitiv al unei instalaţii de agrement numită "Tarantula" s-a desprins, relatează Heraldo de Soria, în ediţia electronică, citând agenţia EFE.

Peste 4.500 de români sunt în Siria, niciunul n-a cerut repatrierea, în ciuda recomandărilor MAE

Circa 4.500 de români sunt înregistraţi cu reşedinţa sau domiciliul în Siria, ţară în care violenţele au escaladat în ultima perioadă, însă, în pofida acestui fapt şi a recomandărilor MAE român, niciunul dintre aceştia nu a cerut până în prezent autorităţilor române sprijin pentru a părăsi ţara.

Bursele oferite de statul român tinerilor din R. Moldova, suplimentate până la 5.000

Numărul de burse alocate de statul român pentru elevii şi studenţii din R.Moldova va fi suplimentat de la 2.150 la 5.000, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac.

Tinerii moldoveni stau la coadă pentru bursele oferite de statul român

Tinerii din R. Moldova stau de mai multe zile la coadă pentru a deveni unul dintre cei 800 de beneficiari ai unei burse de licean în România, unul dintre cei 1.000 de bursieri studenţi în România sau pentru una dintre cele 100 de burse de masterat sau doctorat oferite de statul român.

Ce sfaturi dă MAE românilor care merg în străinătate: Spălaţi-vă pe mâini şi nu umblaţi desculţi

Românii care călătoresc în străinătate trebuie să încheie o asigurare medicală, avertizează MAE într-un nou Ghid de asistenţă medicală, care îi mai sfătuieşte pe turişti să se spele pe mâini cu apă şi săpun, să nu umble desculţi, să nu bea apă de la robinet şi să nu mănânce de la vânzători ambulanţi.

Ce sesizări fac românii la PE. Comisia Europeană îşi declină competenţa de cele mai multe ori

Comisia Europeană şi-a declinat competenţa în majoritatea problemelor semnalate în 2011 în petiţiile trimise de cetăţeni români comisiei de specialitate din Parlamentul European, Executivul UE sugerând acţiuni la nivel naţional.

Băsescu: Aş vedea o alianţă PDL cu PNL şi UDMR şi un premier care să nu vândă onoarea pentru funcţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, că dacă ar fi întrebat ce combinaţie ar vedea posibilă şi utilă pentru România după alegerile din 2012, s-ar pronunţa pentru o alianţă PDL cu PNL şi UDMR şi cu un premier care " în mod minimal să nu-şi vând onoarea pentru a-şi ţine scaunul".

Băsescu: Cuplarea localelor cu parlamentarele e posibilă doar prin modificarea legii administraţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la B1TV, că el poate lua în calcul cuplarea alegerilor locale cu cele parlamentare doar dacă această ipoteză vine din partea partidelor, precizând că, tehnic, o astfel de măsură este posibilă doar prin modificarea Legii administraţiei publice locale.

Băsescu: Aş retrimite la Parlament o lege prin care s-ar propune revenirea la votul pe listă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, că ar retrimite la Parlament o lege care ar propune revenirea la votul pe listă, şeful statului criticând însă şi actualul sistem de vot uninominal, prin care 40% din cei care au intrat în Legislativ nu erau de pe locul întâi la alegeri.

Băsescu: N-aş vrea să spun public lucruri despre cum l-am văzut eu pe Pleşu ca şi consilier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că face un ultim apel la decenţă la Andrei Pleşu, şeful statului adăugând că nu ar dori să spună public lucruri care să nu îi placă acestuia despre perioada în care era consilier la Cotroceni.

Băsescu, apel către români: Sunteţi supăraţi, dar înţelegeţi că nimeni n-a vrut să vă taie salariile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că ştie că românii sunt supăraţi pe el şi le-a transmis acestora că nimeni nu a vrut să le fie reduse salariile, dar sunt momente în care politicienii trebuie să facă ceea ce trebuie, nu ceea ce doresc.

NATO face angajări. Vezi ce salariu oferă pentru un post de chelner

NATO caută un barman/chelner/ajutor de bucătar pentru reţeaua de restaurante şi cafenele de la Bruxelles, persoana ideală pentru acest post - remunerat cu un salariu de bază de 2.974 de euro - trebuind să cunoască engleză şi franceză şi să aibă peste cinci ani de experienţă.

Primăria unui oraş spaniol convoacă reuniune de urgenţă după ce un român şi-ar fi ucis un compatriot

Primăria din Mocejon, localitate din provincia spaniolă Toledo, a convocat pentru vineri o reuniune de urgenţă, în cadrul căreia se va discuta despre posibile soluţii pentru cazuri precum cel petrecut în urmă cu o zi, când un român ar fi fost ucis de un compatriot într-o reglare de conturi.

Fraude cu vize SUA pe internet! Ce mesaje false puteţi primi

Consulul General al SUA, Laurie Meininger, a atras atenţia, vineri, asupra fraudelor cu vize, pe Internet, explicând că, în ultimele luni, peste 600 de români s-au adresat ambasadei americane pentru a reclama că au fost victime ale unor astfel de tentative.

Băsescu a semnat acreditarea lui Avramescu în funcţia de ambasador în Finlanda

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul privind acreditarea lui Cătălin Avramescu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia, informează Administraţia Prezidenţială.

Ambasada Norvegiei la Bucureşti deschide, joi şi vineri, o carte de condoleanţe

Ambasada Norvegiei la Bucureşti deschide, joi şi vineri, o carte de condoleanţe ca urmare a atacurilor produse la sfârşitul săptămânii trecute la Oslo şi soldate cu moartea a 76 de persoane.

O carte despre România în vremea lui Băsescu, apărută în SUA. Cât costă volumul de 388 de pagini

O lucrare intitulată "Romania under Basescu: Aspirations, Achievements, and Frustrations during His First Presidential Term" ("România în timpul lui Băsescu: Aspiraţii, Realizări şi Frustrări din timpul primului mandat") a apărut recent în SUA, printre autori figurând Vladimir Tismăneanu.

Ambasada României nu a primit încă nicio informaţie despre români victime ale atacurilor din Oslo

Ambasada României la Oslo este în continuare în legătură cu autorităţile norvegiene şi până acum nu a primit nicio informaţie potrivit căreia printre victime s-ar afla cetăţeni români, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE.

PNL: În plină criză, Guvernul Boc face angajări discreţionare, sfidând opinia publică

PNL consideră că avizarea de către Guvern a unor angajări preferenţiale reprezintă "încă o dovadă de sfidare a opiniei publice" şi solicită premierului Emil Boc să explice public de unde există resurse pentru aceste angajări şi de ce legislaţia a devenit "facultativă".

MAE: Ambasada la Oslo verifică dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri

Ambasada României la Oslo se află în legătură permanentă cu Ministerul de Externe şi cu Poliţia norvegiene pentru a verifica dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri după-amiază.