Mona Hera

Agresorul baschetbalistului ar fi apropiat al unuia dintre fiii liderului grupării Butoane. Pe contul de Facebook îşi spune Gypsy Gypsanu

Ionuţ Adrian Tănăsoaia, tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american într-un local din Giurgiu, ar fi un apropiat al lui Florin Grecu, unul dintre fiii liderului grupării "Butoane", agresorul sportivului postând, pe Facebook, şi o fotografie alături de Florin Grecu, scrie prosport.ro.

Avocata Silinescu Gherbovan, din nou la DNA

Avocata Claudia Silinescu Gherbovan s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, ea fiind cercetată în dosarul în care este vizată preşedinta Secţiei de Contencios Administrativ a Înaltei Curţi, Gabriela Bârsan, şi alte judecătoare de la instanţa supremă.

Lider de sindicat: Angajaţii care vor fi disponibilizaţi de la Nokia vor primi plăţi compensatorii

Liderii de sindicat de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au avut, luni, o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii Nokia România şi au dat asigurări că angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi plăţi compensatorii, deşi acestea nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Incendiu la locomotiva unui tren de marfă care circula între Petroşani şi Simeria

Un incendiu a izbucnit, luni, la o locomotivă a unui tren de marfă care circula între Petroşani şi Simeria, în zona localităţii hunedorene Crivadia, fără a exista persoane rănite, iar pompierii intervin pentru stingerea focului.

Accident şocant pe trecerea de pietoni: O tânără lovită în plin de un camion – VIDEO

O femeie de 29 de ani din oraşul dâmboviţean Răcari care se afla pe o bicicletă a fost lovită de un camion, luni, pe trecerea de pietoni din faţa primăriei localităţii, victima fiind transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte.

Giurgiu: Administratorul clubului unde a fost bătut baschetbalistul american va fi amendat de Poliţie

Poliţia îl va amenda pe administratorul localului din Giurgiu unde a avut loc agresiunea care a dus la decesul baschetbalistului american Hardy Chauncey, în condiţiile în care camerele video nu funcţionau din luna iunie, în acelaşi timp verificându-se şi dacă era asigurată paza în club.

Băsescu la AP NATO: România nu a primit niciodată garanţii antirachetă de la nimeni

Elementele din scutul antirachetă care vor fi amplasate pe teritoriul României sunt defensive, a declarat, luni, la AP NATO, preşedintele Traian Băsescu, arătând că speculaţiile şi dorinţa unor de a le amplifica şi pune sub semnul întrebării bunăvoinţa României denotă lipsa de cooperare.

Dragnea: Le transmit membrilor PDL să nu fure alegerile, nu merită să facă închisoare pentru partid

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Oradea, că deţine informaţii potrivit cărora PDL urmăreşte ca anul viitor să fraudeze alegerile, astfel că le-a transmis democrat-liberalilor "să nu fure alegerile deoarece nu merită să facă închisoare pentru partid".

Boc: 20 de proiecte de investiţii au beneficiat de ajutoare de stat de 300 de milioane de euro

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Timişoara, că 20 de proiecte de investiţii, în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, au beneficiat de ajutoare de la stat în valoare de 300 de milioane de euro, pe baza unei scheme de ajutor aprobată de Uniunea Europeană.

Boc: Politicienii au mers pe politica cornului abundenţei oferind ajutoare, promisiuni fără acoperire

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Timişoara, în timpul unei întâlniri cu oameni de afaceri, că una dintre cauzele crizei economice o reprezintă şi faptul că politicienii "au mers pe politica cornului abundenţei", oferind ajutoare sociale şi promisiuni electorale fără acoperire.

Purtătorul de cuvânt al PSD: Rolul BNR este altul decât acela de a încerca politicile criminale ale Guvernului Boc

Purtătorul de cuvânt al PSD Radu Moldovan a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îi atrage atenţia guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, că rolul BNR este altul decât "acela de a încerca politicile criminale ale Guvernului Boc".

Emil Boc s-a întâlnit cu o delegaţie a protestatarilor de la Timişoara

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, vineri, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, cu o delegaţie a sindicaliştilor care au protestat în faţa clădirii unde are loc o convenţie a PDL, liderii sindicali afirmând, la finalul întrunirii, că şi-au expus problemele, fără ca Boc să facă promisiuni.

Ioan Rus: Comportamentul de prădător industrial al Nokia, una dintre cele mai mari ţepe luate de stat

Fostul ministru de Interne Ioan Rus (PSD) a criticat, vineri, comportamentul de "prădător industrial" al Nokia, considerând că este una dintre cele mai mari "ţepe" luate vreodată de statul român.

Ponta a cerut FMI să constate încălcarea angajamentelor luate de România

Liderul PSD, Victor Ponta, i-a cerut lui Jeffrey Franks să constate încălcarea angajamentelor luate de România faţă de FMI privind restructurarea companiilor cu capital de stat, în condiţiile în care, pe de o parte, sunt concediaţi oameni, iar pe de altă parte sunt angajaţi directori membri ai UNPR.

Kelemen: Reorganizarea administrativă nu se face până în 2012 sau, dacă se face, va fi fără UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Arad, că reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar "dacă se va face, se va face fără UDMR", pentru că Uniunea nu acceptă variantele propuse până acum şi susţine luarea unei decizii la începutul următorului ciclu electoral.

Braşov: Două angajate bătute de patron pentru că şi-au cerut banii

Două angajate ale unei firme din centrul Braşovului au fost bătute şi date cu capul de perete de către patronul firmei respective, după ce femeile şi-au cerut drepturile salariale, în urma incidentului una dintre angajate fiind spitalizată.

Sindicaliştii de la Jucu au amânat negocierile cu Nokia şi se vor întâlni cu Sulfina Barbu

Sindicaliştii de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au amânat, miercuri, pentru ziua următoare negocierile cu conducerea companiei, între timp urmând să aibă o întrevedere cu ministrul Muncii, Sulfina Barbu, şi reprezentanţii AJOFM Cluj.

Antonie Solomon aşteaptă răspuns de la Băsescu dacă acceptă să fie cetăţean de onoare al Craiovei

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, miercuri, că aşteaptă răspuns de la preşedintele Traian Băsescu la solicitarea de a accepta să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Craiova.

Alba: Student cercetat de poliţişti după ce ar fi fraudat mai multe examene

Un student în vârstă de 22 de ani din Alba Iulia este cercetat de poliţişti după ce a fost prins la examene copiind cu aparatură de tip hands-free, dar şi pentru că a trimis în locul său un alt tânăr pentru a-i susţine examenele.

Hărdău şi Dumitrescu se ceartă pe remaniere

Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (PDL), a negat că i-ar fi spus lui Cristian Dumitrescu că miercuri va avea loc o remaniere şi susţine că informaţia i-ar fi dat-o chiar deputatul PSD, pe care l-a caracterizat ca fiind un "mincinos".

Argeş: Un militar a murit, iar un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier

Un tânăr de 21 de ani, soldat la unitatea militară din Bascov, judeţul Argeş, a murit, marţi, iar un alt militar de la o unitate din Câmpulung Muscel a fost grav rănit dupa ce motocicleta pe care se aflau a fost lovită de un autoturism, accidentul petrecându-se pe DN 7 C, în comuna Băiculeşti.

În aşteptarea americanilor, localnicii din Deveselu fac cursuri de engleză şi antreprenoriat

În aşteptarea americanilor, localnicii din Deveselu se pregătesc pentru cursuri de engleză, informatică şi antreprenoriat. Îi aşteaptă pe americani cu pui la ţest, iar până atunci primarul discută cu "specialiştii" despre utilităţile de la baza militară, dar şi despre repararea şcolilor din comună.

Boc: USL este o construcţie şubredă, incapabilă să guverneze ţara

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, la Iaşi, că USL este o "construcţie şubredă, incapabilă să guverneze ţara" şi "o gogoaşă care se dezumflă în fiecare zi", adăugând că "alianţa socialistă vrea să continue practicile vechiului sistem comuinist".

Boc: Şoseaua de centură a Iaşiului va fi gata în mai 2012

Şoseaua de centură a municipiului Iaşi, la care lucrările au început în 2008, va fi finalizată în mai 2012, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, care a inspectat stadiul lucrărilor, el afirmând că pentru Guvern finalizarea acestei şosele este o prioritate majoră.

Boc: Obiectivul strategic – a transforma ţara din una care importă produse agricole în una ce exportă

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Călăraşi, că obiectivul strategic al Guvernului este acela de a transforma România dintr-o ţară care încă importă produse agroalimentare în una care exportă astfel de produse.

Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, la acţiunea Let`s do it, Romania!

Peste 2.500 de tineri din cele şase localităţi ale Văii Jiului au participat, sâmbătă, la acţiunea de ecologizare "Let`s do it, Romania!", la eveniment fiind prezent şi fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, deputat PDL.

Dragomir: Normal că vor cădea capete, să se ducă la puşcărie dacă sunt vinovaţi

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, sâmbătă, agenţiei de presă MEDIAFAX, după acţiunea DNA de la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, că este convis "că vor cădea capete" şi că cei vinovaţi de fapte de corupţie trebuie să "meargă la puşcărie".

Boc: Nu trebuie laureaţi de Nobel să vină să ne spună ce trebuie făcut ca să avem locuri de muncă

Premierul Emil Boc spune că "nu se arată vremuri bune şi senine în Europa şi în lume", iar Guvernul a stopat "evoluţia negativă a României spre colapsul economic", arătând că nu trebuie "să vină laureaţi ai premiilor Nobel" să spună ce trebuie făcut pentru a fi create locuri de muncă.

Unul dintre fraţii lui Sile Pietroi, suspectat de mai multe spargeri, a fost prins la Satu Mare

Ştefan Fierbântu, unul dintre fraţii lui Sile Pietroi, cunoscut membru al lumii interlope din Capitală, reţinut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în judeţul Satu Mare, este suspectat că a comis, alături de alte două persoane, trei tentative de furt în municipiul Satu Mare, susţin surse din Poliţie

Ioan Oltean regretă afirmaţiile cu privire la prezenţa Regelui Mihai în Parlament

Secretarul general al PDL Ioan Oltean spune că regretă afirmaţiile făcute vineri cu privire la prezenţa Regelui Mihai într-o şedinţă solemnă a Parlamentului, susţinând că acestea nu reflectă "poziţia" sa "reală" faţă de Instituţia Regală şi Regele Mihai.

Focuri de armă pentru prinderea unor hoţi, în apropierea oraşului Târgovişte

Un poliţist din Târgovişte a tras zece focuri de armă, sâmbătă dimineaţă, pentru a opri trei bărbaţi care furaseră o căruţă şi mai multe bunuri dintr-o gospodărie, însă hoţii au reuşit să fugă pe un câmp.

Circulaţie blocată pe DN1: Coloane de maşini de 1 kilometru din cauza unui accident

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă, pe DN 1, în zona Movila Vulpii (Prahova), unde s-au format coloane de maşini pe o distanţă de aproximativ un kilometru, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme.

Circulaţia pe Dunăre, blocată în zona Portului Drobeta Severin după ce ecluza sârbească s-a defectat

Circulaţia pe Dunăre este blocată, sâmbătă, în condiţiile în care ecluza sârbească s-a defectat, iar cea românească este în reparaţii de peste un an.

Descoperiri spectaculoase arheologice care oferă informaţii noi despre castrul Legiunii a XIII-a Gemina

Arheologii din Alba Iulia au descoperit, în perioada august - septembrie, elemente spectaculoase din castrul Legiunii a XIII-a Gemina, specialiştii identificând vase ceramice, monede din acea perioadă, inscripţii şi ştampile pe piatră ale legiunii.

O fetiţă de 11 ani a murit prin autoînfomentare după ce mama ei a plecat la muncă în Spania

O fetiţă în vârstă de 11 ani din Arad a murit, vineri, la spital, medicii afirmând că aceasta s-a autoînfometat în ultimul an pe fondul unei depresii, după ce mama ei a plecat la muncă în Spania, iar în ultimele luni a trăit alimentată artificial şi ventilată mecanic.

Şefii de state europene vor fi sesizaţi asupra unui caz de „instigare la omorârea lui Tokes”

Fostul lider al UDMR Mureş avocatul Kincses Elod a anunţat, vineri, că a sesizat CNCD şi Parchetul, în numele vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes, după ce într-un ziar distribuit într-un tren ar fi apărut o instigare la uciderea lui Tokes, el spunând că vor fi sesizaţi şi şefii de state europene.

Oltean despre prezenţa Regelui în Parlament: Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că i se pare "exagerat" faptul că Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, spunând: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".

Primăria Năvodari scoate la vânzare o insulă. Cât costă un lot

Autorităţile locale din oraşul Năvodari scot la vânzare o insulă situată în mijlocul lacului de agrement Taşaul, cu banii obţinuţi urmând să fie asigurate utilităţile necesare şi să fie construite două debarcadere.

Secretarul executiv al PDL Timiş, arestat în dosarul în care este cercetat şi şeful ITM

Secretarul executiv al PDL Timiş Vasile Medeşan, autosuspendat din partid după ce a fost declanşată cercetarea sa sub acuzaţia de trafic de influenţă în dosarul în care a fost arestat şeful ITM Timiş, Cornelia Corescu, a fost arestat preventiv, joi, decizia fiind luată de Curtea de Apel Timişoara.

Giurgiu: Bunicul băiatului de 8 ani care a împuşcat o fetiţă, cercetat pentru ucidere din culpă

Poliţiştii din Giurgiu au început, miercuri, urmărirea penală, sub acuzaţia de ucidere din culpă, pe numele bunicului băiatului din localitatea Colibaşi care a împuşcat mortal o fetiţă de nouă ani, bărbatul fiind proprietarul armei de vânătoare care s-a descărcat în timp ce copiii se jucau.