Articolele autorului Mona Scarisoreanu
-
Busuioceanu, Raiffeisen: Creditele neperformante s-au vândut şi cu 2% din valoare, în funcţie de piaţă
Un împrumut acordat de banca mamă filialei sale din România poate avea un cost mai mare decât unul acordat de bancă unui client de-al său, iar creditele neperformante se vând prin proceduri competitive, preţul de vânzare putând să atingă şi 2% din valoarea creditului, arată reprezentanţii Raiffeisen citeşte tot
-
Finanţele garantează: Toate instituţiile publice au acoperit bugetul de salarii până la finalul anului
Toate instituţiile publice au acoperit până la finalul acestui an bugetul de salarii, precizează Ministerul Finanţelor, răspunzând la o solicitare MEDIAFAX. citeşte tot
-
Previziunile unei bănci din România: La jumătatea lui 2018, ROBOR va fi de peste 2%, la o inflaţie de 4%
Analiştii Raiffeisen Bank estimează că, la jumătatea anului viitor ROBOR va fi de peste 2%, la o inflaţie de 4%, a declarat vineri, 6 octombrie, Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen. Acesta spune că BNR va trebui să menţină ROBOR stabil şi să permită volatilitatea cursului. citeşte tot
-
Isărescu: Costul litigiilor se reflectă în dobânzi şi sunt suportate de clienţi şi de bănci
Costurile cu litigiile care sufocă instanţele afectează atât clienţii, cât şi băncile, iar dacă vrem costuri mai scăzute cu dobânzile trebuie să le luăm şi pe acestea în calcul, a declarat joi, 5 octombrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. citeşte tot
-
Isărescu: Daţi-mi voie să mă retrag, să plec acasă, adică la bancă şi să am grijă de ROBOR
„Daţi-mi voie să mă retrag, să plec acasă, adică la bancă şi să am grijă de ROBOR”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, joi, la finalul conferinţei „Soluţionarea alternativă a litigiilor din domeniul financiar-bancar”, organizată de Universitatea din Bucureşti. citeşte tot
-
“Prima Casă” îşi reduce treptat plafonul. Ce variante alternative au pregătit băncile
Băncile vin cu produse alternative la creditul “Prima Casă”, programul urmând să-şi reducă gradual, în următorii ani, plafonul de garanţii. Pe piaţa bancară concurenţa este în creştere. citeşte tot
-
Leul s-a întărit faţă de euro şi dolarul american
Moneda naţională s-a apreciat miercuri, 4 octombrie, faţă de principalele valute, conform cursului de schimb afişat de Banca Naţională. citeşte tot
-
Poşta Română are un nou director general interimar şi desfiinţează 56 de posturi de conducere
În şedinţa de miercuri, 4 octombrie, CA al Poştei Române şi-a ales preşedintele, în persoana lui Adrian Găvruţa (secretar general adjunct al MCSI). De asemenea, a fost desemnat Comitetul de nominalizare şi remunerare precum şi Comitetul de audit. citeşte tot
-
Consiliul Concurenţei: Clauze posibil ABUZIVE în contractele furnizorilor de servicii de multiplay (televiziune, internet şi telefonie)
Procesul de dezabonare a utilizatorilor de servicii multiplay (televiziune, internet fix şi telefonie mobilă) este foarte complicat, începând cu contactarea furnizorului, până la concretizarea şi soluţionarea cererii, a constatat Consiliul Concurenţei în unei cadrul analize. citeşte tot
-
Inspectorii antifraudă au confiscat haine în valoare de peste 1,75 milioane de lei | FOTO
În noaptea de 2 spre 3 octombrie, inspectorii antifraudă au identificat în punctul de trecere a frontierei Nădlac opt autoutilitare care transportau din Ungaria produse textile (geci, treninguri, veste etc), fără documente legale de provenienţă. citeşte tot
-
România împrumută un miliard de euro de la BEI pentru pentru proiecte de infrastructură de transport
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de lege pentru aprobarea contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de un miliard de euro, pentru realizarea obiectivelor de investiţii din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). citeşte tot
-
EUROSTAT: În UE, preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,9% în august 2017 faţă de 2016
În luna august a acestui an, comparativ cu iulie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,4% în UE, conform datelor furnizate marţi, 3 octombrie, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). citeşte tot
-
BNR a decis. Creşte dobânda la depozite şi scade la credite
Consiliul de administraţie al BNR a decis în şedinţa de marţi, 3 octombrie, să menţină dobânda de politică monetară la 1,75%/an, să crească la 0,5% rata dobânzii pentru facilitatea de depozit şi să scadă la 3% dobânda pentru facilitatea de creditare. citeşte tot
-
Uniunea Europeană finanţează extinderea liniei 5 a metroului din Bucureşti, de care vor beneficia peste 64.000 de bucureşteni
251,8 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în extinderea liniei 5 de metrou din Bucureşti, după ce Comisia Europeană a aprobat marţi, 3 octombrie, finanţarea necesară, se arată într-un comunicat al executivului comunitar. citeşte tot
-
TVA Split. Doar 0,014% din firmele active au adoptat plata defalcată a TVA până la 2 octombrie
Numai 175 de firme au adoptat sistemul de plată defalcată a TVA, până pe 2 octombrie, se arată în răspunsul ANAF, la solicitarea MEDIAFAX, adică aproximativ 0,014% din totalul firmelor active. Conform ONRC, la sfârşitul lunii august, erau active circa 1,25 milioane de societăţi comerciale. citeşte tot
-
Primele explicaţii ale Ministerului de Finanţe pentru creşterea ROBOR. Ce a discutat Mişa cu Isărescu/ Indicele îşi continuă ascensiunea şi ajunge marţi la 1,8%, cu 5,2% peste nivelul de luni
Indicele ROBOR cu scandenţă la trei luni a ajuns marţi la 1,8%, ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa fiind prezent în această dimineaţă la şedinţa BNR, acolo unde s-a discutat despre explozia din ultima perioadă a acestui indicator. „Este o problemă de lichiditate apărută în piaţă şi are mai mulţi factori, mulţi dintre ei foarte tehnici", a explicat Mişa la finalul întrevederii de la BNR, care a evitat, însă, să precizeze cum va fi oprită creşterea care i-a alarmat pe românii cu credite în lei. „Măsurile concrete care vor fi luate pentru reglarea pieţei o să le comunice guvernatorul BNR", a răspuns ministrul de Finanţe întrebărilor jurnaliştilor. citeşte tot
-
Calendarul fiscal al lunii octombrie
Pe baza datelor din calendarul obligaţiilor fiscale pe anul 2017, publicat luni de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), MEDIAFAX prezintă care sunt declaraţiile fiscale care trebuie depuse în luna octombrie. citeşte tot
-
CC recomandă elaborarea unui nou mecanism de tarifare a apei utilizate pentru producerea energiei
Mecanismul de tarifare a apei utilizate pentru producerea energiei nu este transparent şi permite intervenţia arbitrară asupra nivelului contribuţiei plătită de operatori, ceea ce conduce la impredictibilitate, a constatat Consiliul Concurenţei (CC) în urma anchetei sectoriale. citeşte tot
-
Turiştii români au petrecut în structurile de cazare din ţară trei zile, iar cei străini două zile
Numărul vizitatorilor străini a crescut în primele opt luni din 2017 cu 23,2% faţă de perioada similară din 2016. În schimb numărul românilor care au plecat peste hotare s-a majorat cu 25,9%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. citeşte tot
-
Rata şomajului, în uşoară scădere în luna august faţă de iulie
Rata şomajului în luna august 2017 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,2%). În ceea ce priveşte rata şomajului la bărbaţi aceasta a fost cu 2,4 puncte procentuale mai mare decât la femei. citeşte tot
-
SINGURUL oraş din România, inclus în lista cu cele 33 de destinaţii europene ieftine pentru turişti
Oraşul Cluj-Napoca a fost inclus pe lista celor mai ieftine 33 de destinaţii europene, în funcţie de preţul biletului de avion, de către cotidianul spaniol El Pais. Biletul dus-întors din Alicante, Barcelona şi Madrid costă de la 80 de euro/persoană. citeşte tot
-
Bucureşti, oraşul european cu cea mai mare creştere a numărului de turişti. Capitala României devansează Lisabona, Berlin sau Amsterdam
Bucureştiul este destinaţia europeană cu cea mai mare creştere a numărului de turişti cazaţi peste noapte, devansând oraşe precum Lisabona, Berlin sau Amsterdam, conform raportului Mastercard - Index Global de Destinaţii Urbane. citeşte tot
-
La câţi lei va fi cotat un euro, în luna decembrie. Ce spun analiştii uneia dintre cele mai mari bănci din Europa
Moneda unică europeană va fi cotată la 4,65 lei în luna decembrie a acestui an, iar dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi de 2,25% în luna martie a anului viitor, se arată într-un raport al Raiffeisen Bank International AG. citeşte tot
-
Din 2018, gigantul Air Canada va opera zboruri pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti
Începând din 2018, compania aeriană Air Canada va opera zboruri directe de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti către principalele aeroporturi ale Canadei: Montreal şi Toronto. citeşte tot
-
Prejudiciu de 21,4 milioane lei, descoperit la o reţea evazionistă formată din peste 100 de firme
Inspectorii antifraudă au identificat o reţea evazionistă formată din peste 100 de agenţi economici, iar în urma verificărilor efectuate a fost descoperit un prejudiciu adus bugetului de stat de 21,4 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. citeşte tot