Mona Scarisoreanu

Vicepreşedintele BCR explică ce trebuie ştiut înainte de semnarea contractului de credit pentru casă

Atenţie la rata lunară! Aceasta trebuie calculată astfel încât să poată fi suportată şi în condiţiile reducerii salariului, iar valoarea locuinţei să nu prezinte riscul de a scădea foarte mult în timp, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dana Demetrian, vicepreşedinte BCR.

Legea insolvenţei persoanelor fizice. Norme de aplicare, aprobate de Guvern. Cum poţi deschide procedura dacă îţi declari insolvenţa

Guvernul a aprobat vineri, printr-o hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prin care sunt stabilite modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile de onorarii etc.

Dragnea: Toţi miniştrii, inclusiv Grindeanu, au demisiile în alb la partid; nu le voi activa | Premierul: Este important să transmitem un mesaj de stabilitate la nivelul guvernului şi al coaliţiei

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că toţi miniştrii, inclusiv premierul Sorin Grindeanu, au depuse la partid demisiile în alb încă din momentul formării Cabinetului, el menţionând că nu are de gând să le activeze, întrucât nu i se pare o procedură corectă. Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că pe plan internaţional este important să se transmită un mesaj de stabilitate la nivelul guvernului şi al coaliţiei, stabilitate fără de care economia nu poate funcţiona.

EXKLUZÍV: Burcea, ANAT: az adócsalást ösztönzi az üdülési csekkek pénzre váltása

Az üdülési csekkeket a szakszervezetek nyomására változtatták pénzbeli járandóságra. A pénznek csak igen kis része jut ezután a hazai turisztikai iparba, amivel az adócsalás talál ösztönzésre – mondta el a MEDIAFAX-nak Alin Burcea, a Utazási Irodák Országos Egyesületének (ANAT) elnöke.

Atenţie la ce postezi! Băncile ar putea aproba creditele după postările pe Facebook ale clienţilor. Declaraţie în exclusivitate a reprezentantului BCR

Băncile din România ar putea accesa în viitor informaţiile postate pe reţelele de socializare de către potenţialii clienţi, cu acordul acestora, pentru acordarea creditelor, la fel cum procedează băncile din ţările vecine, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dana Demetrian, vicepreşedinte BCR.

Agenţiile de turism nemulţumite că voucherele de vacanţă pentru bugetari se transformă în bani: Regiile de stat acordau sume fabuloase 2000-3000 euro, ori legea limitează la 300 euro

Transformarea voucherelor de vacanţă în indemnizaţii s-a făcut la presiunea sindicatelor. Decât o mică parte din aceşti bani vor mai ajunge în industria turistică românească fiind încurajată evaziunea fiscală, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Ministerul de Finanţe îi răspunde lui Dragnea şi motivează absenţa ministrului de la votul pe Legea Salarizării: Viorel Ştefan a plecat la 9 dimineaţa la Paris

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a plecat miercuri dimineaţa, în jurul orei 9, la Paris, unde urmează să semneze Convenţia BEPS din partea României, au precizat, pentru Mediafax, surse oficiale.

Demetrian, BCR: jelenleg már nem fogadunk el Első otthon-pályázatokat. Kimerült a keret

Már márciusban kimerítette a 2017-es Első otthon programra megállapított keretet a BCR, így jelenleg nem fogadnak el újabb kérelmeket. A keretet várhatóan a pénzügyminisztérium még bővíteni fogja.

Cea mai mare bancă din România nu mai ia dosare de credit prin Prima Casă: Am finalizat plafonul

BCR a finalizat încă din martie plafonul alocat pentru Programul Prima Casă 2017 din punct de vedere al aprobării financiare. Banca nu mai primeşte noi dosare. Plafonul pentru acest program ar urma să fie suplimentat de Ministerul Finanţe.

Lemond a kormány az adótanácsadókról, ám a háztartási adózás mellett kitartanak

A kormány nem mond le a háztartási/családi adózásról – jelentette be kedden Sorin Grindeanu miniszterelnök. Azt mondja, két vagy három szakaszban ültetik gyakorlatba 2018 januárjától kezdődően.

Grindeanu: nincs nézeteltérés a pénzügyi és a munkaügyi miniszter között a bérezési törvény kapcsán

Sorin Grindeanu kormányfő kedden úgy nyilatkozott, hogy nincs nézeteltérés a pénzügyi és a munkaügyi miniszter között a bérezési törvény kapcsán, a javasolt verzió költségvetésre gyakorolt hatása a 2018-as évre 76 milliárd lej.

Guvernul renunţă la consultanţii fiscali, NU şi la impozitul pe gospodărie. Cum se va plăti

Guvernul nu va renunţa la impozitul pe gospodărie, a declarat marţi prim-ministrul Sorin Grindeanu. Vor fi două sau trei etape de implementare, prima în ianuarie 2018. Asta va însemna globarizarea veniturilor în mai 2018, fără a se elimina reţinerea la sursă pentru veniturile de natură salarială.

Problema scanerelor din vămi şi finanţarea pentru achiziţionarea ambulanţelor, discutate la Finanţe

Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat marţi că, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Finanţor s-au dicutat, printre altele despre problema scanerelor din vămi şi despre găsirea sursei de finanţare pentru achiziţionarea ambulanţelor.

Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, garantează: Bugetul poate suporta majorările prin introducerea legii salarizării/ Grindeanu: Nu există disensiuni între ministrul Finanţelor şi cel al Muncii pe această temă

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat marţi că bugetul poate suporta majorările salariale ce apar prin introducerea legii salarizării. Primul ministru, Sorin Grindeanu a declarat marţi că impactul bugetar al legii salarizării este de aproape de 76 de miliarde de lei pentru 2018. Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat că nu există disensiuni între ministrul Finanţelor şi cel al Muncii pe marginea legii salarizării şi că impactul bugetar, în forma propusă, este de aproape de 76 de miliarde de lei pentru 2018.

EXCLUSIV Preşedintele ANAF, invitat cu o oră înainte, la întâlnirea de la Finanţe cu premierul

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, a fost chemat marţi dimineaţă, în jurul orei 10, la întâlnirea cu primul ministru, Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale. Întâlnirea fost anunţată luni, la Finanţe, pentru marţi, la ora 11.

MINIVACANŢA de Rusalii: Peste 130.000 de turişti au petrecut în staţiunile din ţară şi au cheltuit 7,5 mil de euro

Mai mult de 130.000 de turişti, dintre care 50.000 pe litoral şi 45.000 în pensiuni din întreaga ţară, au cheltuit în minivacanţa de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)

130 ezren töltötték a pünkösdi hosszú hétvégét az ország üdülőhelyein. 7,5 millió eurót költöttek

Több mint 130 ezren töltötték az ötnaposra nyúlt pünkösdi hosszú hétvégét az ország üdülőhelyein, és mintegy 7,5 millió eurót költöttek – derül ki a romániai turisztikai munkáltatók szövetségének (FPTR) hétfőn nyilvánosságra hozott statisztikájából.

În iunie, Finanţele vor să împrumute 5,8 miliarde de lei de la bănci, cu 42% mai mult decât în mai

Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 5,825 miliarde de lei de la băncile comerciale în iunie 2017, cu circa 42% mai mult decât în mai, când suma totală planificată a fost de 4,105 miliarde de lei, conform datelor publicate pe site-ul ministerului.

Atentatele din Europa vor diminua traficul aerian către bătrânul continent. Companiile aviatice din Asia au aversiune faţă de riscurile din Europa şi SUA/ Zonele spre care se redirecţionează zborurile

Atentatele care au lovit Europa în ultima perioadă vor diminua circulaţia către bătrânul continent, direcţionând zborurile operate de companiile asiatice către Australia sau China, a declarat, pentru Reuters, Peter Bellew, directorul executiv al Malaysia Airlines.

Banca Mondială îmbunătăţeşte estimarea de creştere a economiei României la 4,4%

Economia României va înregistra o creştere de 4,4% în acest an, comparativ cu 3,7% că se estimase în luna ianuarie, anunţă Banca Mondială, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale făcut public luni.

EXCLUSIV Trader: Până la alegerile din Marea Britanie, lira şi euro vor cunoşte oscilaţii puternice. Atentatele de la Londra au avut un efect temporar

Atentatele de la Londra au un efect temporar asupra deprecierii lirei sterline, monedă care va cunoaşte mari oscilaţii până pe 8 iunie, data alegerilor din Marea Britanie, a declarat, pentru MEDIAFAX, Claudiu Cazacu, analist şef XTB România. Variaţiile lirei vor influenţa indirect euro.

Şase ţări arabe au rupt legăturile cu Qatarul, acuzat de finanţarea terorismului/ Spaţiul aerian pentru Qatar Airways, blocat/ Arabia Saudită şi-a închis graniţele/ Preţul petrolului a explodat

Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemen şi Libia au rupt legăturile diplomatice cu Qatar. Aceste state acuză autorităţile de la Doha de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida, relatează site-ul BBC News.

Cât costă un sejur în vacanţa de vară în străinătate. Care este bugetul pe care îl alocă românii pentru concediu

În funcţie de perioada aleasă, preţurile pentru un pachet de servicii care include transportul cu avionul pornesc de la 329 de euro/persoană (în Malta) şi pot depăşi o mie de euro în Grecia, în vârf de sezon la un hotel de patru stele.

VACANŢE online: Românii caută excursii în Bulgaria, Grecia şi Turcia, care să coste 300 de euro

Românii cu vârsta cuprinsă între 24 şi 44 de ani au cel mai mare apetit pentru achiziţia de vacanţe online. Peste 75% din cei care au căutat pe www.concediu.com un pachet de vacanţă sau cazare sunt persoane din categoria sus-menţionată.

Cât costă un sejur în vacanţa de vară în staţiunile din ţară

Cei care aleg să-şi petreacă vacanţele în ţară caută hoteluri care oferă servicii All Inclusive. Preţurile pornesc de la 1.020 de lei pentru un sejur de cinci nopţi pe litoral. Bugetul mediu alocat pentru vacanţa de vară în ţară este de aproximativ 250 de euro/persoană.

Minivacanţa de Rusalii: 50.000 de locuri de cazare sunt pregătite pentru turişti, pe litoralul românesc

Hotelierii de pe litoral au pregătit pentru vacanţa de Rusalii circa 50.000 de locuri de cazare, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dragoş Răducan, prim vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc. Acesta spune că nu toate restaurantele şi terasele sunt deschise.

Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor

Dacă înainte de criză, românii şi-au plasat banii, în principal, în investiţii imobiliare, după recesiune ponderea acestora în averea netă a scăzut, crescând în schimb activele financiare nete.

VIDEO Un nou hotel de LUX se deschide în Năvodari. Vezi cum arată şi cât te costă un sejur aici

La mijlocul lunii iunie, la Năvodari, se va deschide Phoenicia Royal, un hotel de cinci stele ce aparţine lui Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din ţară, ce deţine unităţi hoteliere pe litoralul românesc, dar şi în Capitală.

Bilete de avion: România ocupă primul loc în ceea ce priveşte preţul pentru zborurile pe distanţe scurte pentru serviciile low-cost. Taxele de zbor, influenţate de ţara pe care o survolează

România ocupă primul loc în ceea ce priveşte zborurile pe distanţe scurte, cu un cost de 2,79 de euro/100 kilometri pentru serviciile low-cost şi locul cinci la nivel mondial (zboruri interne şi internaţionale), conform studiului Flight Price Index 2017 realizat de portalul kiwi.com.

Ministerul Agriculturii amână aplicarea legii risipei alimentare. „Legea nu este clară”. România aruncă 2,2 milioane de tone de alimente în fiecare an

Ministerul Agriculturii amână normele de aplicare a legii risipei alimentare până la sfârşitul anului. Între timp, un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât şi tehnic, se arată într-un punct de vedere publicat pe site-ul Ministerul Agriculturii.

EXCLUSIV | Consiliul Concurenţei, despre ancheta DNA: Am predat documente. Investigaţia proprie în cazul Siveco-Teamnet continuă

Consiliul Concurenţei a precizat, în exclusivitate pentru Mediafax, ca răspuns la informaţiile privind ancheta DNA ce vizează Teamnet-Siveco, că au fost predate documente, dar că verificările proprii ale Consiliului continuă, urmând audieri.

Piaţa jucăriilor din România se întreaptă către un maxim istoric în 2017. Cine sunt principalii jucători

Piaţa jucăriilor se îndreaptă spre un maxim istoric în 2017, pe fondul creşterii susţinute a cererii, relevă un studiu realizat de KeysFin, pe baza datelor oficiale comunicate de producătorii şi comercianţii de jocuri şi jucării.

EXCLUSIV Iniţiativa preşedintelui comisiei Buget Finanţe din Senat: TVA rambursat automat la cinci zile, iar din a şasea zi Statul să plătească penalităţi

Eugen Teodorovici, preşedintele comisiei de Buget-Finanţe din Senat a precizat, pentru MEDIAFAX, că va iniţia în Parlament o propunere pentru rambursarea TVA-ului în mod automat la cinci zile, iar din a şasea zi, dacă nu se face rambursarea, Statul să plătească penalităţi.

România, pe locul patru în Europa în clasamentul ţărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiţii străine

România ocupă locul patru în Europa în clasamentul ţărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiţii străine directe în 2016, conform ediţiei din 2017 a barometrului EY European attractiveness survey. Companiile americane sunt cel mai mare investitor în Europa.

Noi reglementări privind emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de urgenţă prin care se aduc clarificări referitoare la competenţa de emitere a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire la nivelul autorităţilor administraţiilor publice locale ale municipiului Bucureşti.

EXCLUSIV Parlamentarii analizează introducerea unei amnistii fiscale pentru firme şi persoane fizice

La nivel parlamentar se analizează posibilitatea introducerii unei amnistii fiscale pentru persoanele fizice şi juridice care au datorii depăşite la plată, au confirmat, pentru MEDIAFAX, Eugen Teodorovici, preşedintele comisiei de Buget-Finanţe din Senat şi purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre.

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Finanţelor.

Consiliul Concurenţei, inspecţii inopinate la E-Distribuţie Muntenia, suspectată că ar discrimina unele companii/ RĂSPUNSUL dat de E-Distribuţie Muntenia

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la E-Distribuţie Muntenia şi la patru companii: Electrical Power Consulting, Simco International Impex, Institutul de Studii şi Proiectari Energetice şi Servicii Energetice Muntenia SA.

Tăierea pădurilor a fost frânată, potrivit Institutului Naţional de Statistică. În regiunea Nord-Est a României s-a recoltat cel mai mare volum de masă lemnoasă

În 2016, suprafaţa pădurilor s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel cu cel din anul precedent, conform Institutului Naţional de Statistică. Suprafaţa regenerată a scăzut cu 1%.

Ce drepturi au pasagerii afectaţi de greva controlorilor de trafic

Pasagerii afectaţi de greva controlorilor de trafic aerian au dreptul să primească mese şi răcoritoare în timpul de aşteptare, a precizat, pentru MEDIAFAX, Laura Pascu, reprezentanta Centrului European al Consumatorilor din România.