Monica Moanea

O comisie interministerială va cere modificarea legii antifumat, pentru bolnavii cu tulburări psihice

O comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Educaţiei, Internelor şi Justiţiei va solicita Parlamentului modificarea legii antifumat, astfel încât persoanele cu tulburări psihice grave internate în spitalele de psihiatrie să poată fuma în camere, a informat Ministerul Sănătăţii.

Primăria Sectorului 4 sesizează Poliţia privind fraude legate de Memorialul Colectiv. Preşedinte Asociaţia Colectiv: În mintea mea, acel monument trebuie făcut de noi, de cei care am pierdut ceva

Primăria Sectorului 4 a anunţat, luni, că va sesiza Poliţia Capitalei pentru inspectarea fraudelor privind Memorialul Colectiv, contractul pentru construcţia lui fiind reziliat.

MAPN: Ziua Porţilor Deschise cu ocazia aniversării Zilei NATO în România.

Sediul Ministerului Apărării Naţionale (MAPN) va fi deschis publicului duminică, cu prilejul aniversării Zilei NATO în România, persoanele care vor trece pragul instituţiei vor putea vedea filme tematice dar şi expoziţii de tehnică militară.

Restricţii rutiere în mai multe zone centrale din Capitală pentru evenimente sportive. Miniştri şi oficiali din Guvern participă astăzi la un cros – HARTĂ

Miniştrii Raluca Prună, Ciprian Bucur, Anca Dragu Paliu şi Adrian Curaj vor alerga, duminică, în zona Palatului Parlamentului din Capitală, alături de mai mulţi oficiali guvernamentali, la un cros al cărui start va fi dat de Elisabeta Lipă, anunţă Ministerului Tineretului şi Sportului pe Facebook

Ziua Internaţională a Bătăii cu Perne, sărbătorită şi în România – FOTO

Peste 200 de oameni au participat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la o bătaie cu perne care a fost organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Bătăii cu Perne, evenimentul având loc simultan în mai multe oraşe din lume.

Monumentul Colectiv. Ce a descoperit Corpul de Control al Primăriei Sector 4

Contractul pentru construcţia unui memorial Colectiv în Parcul Lumea Copiilor, din Capitală, va fi reziliat, după ce Corpul de Control al Primăriei Sector 4 a descoperit nereguli în procedura de atribuire şi în modul de derulare a lucrărilor, au declarat oficiali din primărie pentru MEDIAFAX.

Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, trimişi în judecată de procurorii DNA

Radu Mazăre şi fratele acestuia, senatorul PSD Alexandru Mazăre, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii, a informat vineri, DNA.

Zeci de persoane din Constanţa, protest în faţa DNA faţă de autorităţile locale

Peste 20 de persoane au protestat, vineri, în faţa sediului DNA din Capitală, faţă de autorităţile locale, având pancarte cu mesaje împotriva corupţiei.

Fosta jurnalistă Carmen Dincă, plângere penală la DNA împotriva şefului PMP Sector 6

Fosta jurnalistă Carmen Dincă a depus, vineri, o plângere penală împotriva şefului PMP Sector 6, Eugen Ştefan, pe care îl acuză că i-ar fi cerut 15.000 de euro pentru campanie.

Zborurile Tarom spre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, redirecţionate către aeroportul din Bruges

Zborurile Tarom spre şi dinspre Bruxelles din perioada 3- 9 aprilie, vor fi redirecţionate către Aeroportul Ostende Bruges, care este situat la 110 kilometri de Bruxelles, informează vineri, Tarom.

Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, arest la domiciliu. „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”

Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova şi vicepreşedinte PSD, a primit arest la domiciliu pentru luare de mită şi spălare de bani, au decis, joi, magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Sebastian Ghiţă, cauţiune în valoare de 13 milioane de euro într-un dosar DNA – surse judiciare

Procurorii DNA au stabilit o cauţiune de 13 milioane de euro pentru Sebastian Ghiţă, într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, şantaj, două infracţiuni de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, cumpărare de influenţă şi conducerea fără permis.

Cheloo de la Paraziţii, cercetat sub control judiciar

Solistul trupei Paraziţii, Cătălin Ştefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo, care este anchetat într-un dosar de trafic de droguri, va fi cercetat sub control judiciar, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu, condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare

Deputatul PSD Cătălin Marian Rădulescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), miercuri, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, decizia nefiind definitivă.

SRI investighează ipoteza utilizării unor cartele pre-pay în atentatele din Europa

SRI investighează ipoteza utilizării unor cartele pre-pay în atentatele din Europa, de altfel există indicii privind lansarea de "ameninţări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o ţară europeană de pe astfel de cartele".

Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova şi vicepreşedinte PSD, reţinută de DNA

Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova şi vicepreşedinte PSD, reţinută de procuroii DNA pentru luare de mită şi spălare de bani.

Tarom anulează cursele pe ruta Bucureşti- Bruxelles din zilele 31 martie- 2 aprilie

Tarom anulează cursele pe ruta Bucureşti- Bruxelles din zilele 31 martie - 2 aprilie, pasagerii fiind reprogramaţi pe zborurile de Amsterdam, a transmis într-un comunicat de presă, miercuri, Tarom.

Ion Ficior a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni împotriva umanitaţii

Torţionarul Ion Ficior a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni împotriva umanitaţii, decizia nefiind una definitivă.

Hellvig: Nu suntem perfecţi, dar suntem performanţi pentru că am prevenit orice atentat în România

Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce este "performantă", dar nu "perfectă" explicând că este "performantă" pentru că s-a "prevenit orice atentat terorist în România".

Sindicaliştii din sănătate se întâlnesc, miercuri, cu ministul Patriciu Achimaş – Cadariu -surse

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat şi a Sindicatului Promedica se întâlnesc, miercuri, cu ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş, urmând ca pe 31 martie să picheteze sediul Ministerului Muncii, au declarat surse din rândul sindicaliştilor pentru MEDIAFAX.

Avocatul Poporului, autosesizat cu privire la agresarea unor copii de directoarea unei grădiniţe

Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la "posibile agresiuni exercitate asupra copiilor de la o grădiniţă din Capitală", a transmis printr-un comunicat de presă, luni, Avocatul Poporului.

Incendiul din Colectiv: Arafat susţine că „improvizaţiile” de la faţa locului au avut un rol important în limitarea numărului de morţi în prima noapte

„Improvizaţiile” de la faţa locului, în noaptea incendiului din Colectiv, au avut un rol important în limitarea numărului de decedaţi în prima noapte, se arată în răspunsul secretarului de stat Raed Arafat la Raportul Corpului de Control.

Tarom anulează cursele din zilele de 28, 29 şi 30 martie pe ruta Bucureşti – Bruxelles

Tarom anulează cursa către şi dinspre Bruxelles de pe 28 martie, iar cele de pe 29 şi 30 martie vor opera pe ruta Bucureşti - Amsterdam - Bucureşti cu orarul modificat, a transmis într-un comunicat de presă, luni, Tarom.

Primarul arestat al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost suspendat din funcţie

Primarul arestat al Sectorului 2, Neculai Onţanu a fost suspendat din funcţie, vineri, ca urmare a deciziei magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti de a îl aresta preventiv pentru 30 de zile, a declarat pentru MEDIAFAX, Paul Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei.

Copii bătuţi la o grădiniţă din Bucureşti, poliţia a deschis anchetă

Directoarea unei grădiniţe private din Capitală a fost filmată de camerele de supraveghere bătând copiii pe care îi avea în grijă, iar doi părinţi au depus plângere la Secţia 17 de Poliţie din Sectorul 5.

Sechestru de 857 de milioane de lei pe averea lui Dan Adamescu

Procurorii DNA au pus sechestru pe acţiuni şi părţi sociale din averea lui Dan Adamescu, în valoare de 857 de milioane, a transmis printr-un comunicat de presă, vineri, DNA.

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Primarul Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, este arestat preventiv pentru 30 de zile, în acelaşi dosar fiind arestată şi avocata Loredana Radu, fost apărător al lui Victor Ponta, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Avocatul Poporului: Cristian Borcea a efectuat convorbiri telefonice după ora de stingere

Cristian Borcea "a efectuat convorbiri telefonice după ora de stingere" şi "a primit vizite în afara programului" se precizează în raportul Avocatului Poporului cu privire la regimul de detenţie al omului de afaceri.

DOSARUL MICROSOFT: Dorin Cocoş şi fostul ministru Gabriel Sandu, câte doi ani de închisoare. Gheorghe Ştefan a primit trei ani

Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, a primit doi ani de detenţie, Dorin Cocoş doi ani de închisoare şi Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de trei ani, decizia nefiind definitivă.

Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles

Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles, pasagerii acestor zboruri urmând să fie reprogramaţi pe cursele Bucureşti – Amsterdam din zilele respective sau vor putea solicita reprogramarea pentru alte zile, a informat, joi, Tarom.

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în faţa metroului la staţia Brâncoveanu

Un bărbat a murit, joi, după ce s-a aruncat în faţa metroului la staţia Brâncoveanu din Capitală.

Loredana Radu, avocat în baroul Bucureşti, fost apărător al lui Victor Ponta, reţinută de DNA – surse

Loredana Radu, avocat în cadrul baroului Bucureşti, fost apărător al lui Victor Ponta, a fost reţinută, miercuri, de procurorii DNA, fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Decizia privind extrădarea lui Bivolaru, amânată din nou, pentru 11 mai

Magistraţii francezi au amânat, pentru a doua oară, pronunţarea privind extrădarea lui Gregorian Bivolaru, pentru 11 mai, acesta rămânând în stare de arest, au declarat, miercuri, surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Principesa Margareta, mesaj pentru Regele Belgiei: Suntem solidari în apărarea valorilor comune

Principesa Margareta a României a transmis, miercuri, un mesaj de încurajare Regelui Phillipe al belgienilor precizând că "suntem solidari în apărarea fermă a valorilor şi libertăţilor noastre comune".

Incidente la protestul fermierilor din Capitală – FOTO, VIDEO

Mai mulţi fermieri, care s-su strâns, miercuri, în faţa Palatului Parlamentului pentru un protest, forţează cordonul de jandarmi în încercarea de a pătrunde în curtea instituţiei.

Accident grav în Ilfov, un tren a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz lichefiat

Un accident grav a avut loc miercuri în localitatea Dimieni, unde un tren în care se aflau o sută de persoane, a lovit o autocisternă cu încărcătură de gaz petrolier lichefiat(GPL), traficul pe centura Capitalei fiind blocat la kilometrul 25.

Senatorul Mircea Banias şi cele 38 de persoane judecate în dosar, achitate în primă instanţă

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis achitarea senatorului PC Mircea Banias şi a altor 38 de persoane cercetate în acelaşi dosar, decizia nefiind definitvă.

EXCLUSIV- Unul din tinerii răniţi în Colectiv, externat : În zece minute aveam toate bagajele făcute

Marius Frătoaica, unul din tinerii răniţi în clubul Colectiv şi externat marţi din Spitalul Militar din Bruxelles a spus "că în zece minute au avut bagajele pregătite" iar la scurt timp au apărut şi primii răniţi în urma atentatelor din capitala belgiană.

EXCLUSIV: Patru din tinerii răniţi în Colectiv, internaţi la Spitalul Militar din Bruxelles,externaţi

Patru din tinerii răniţi în incendiul din clubul Colectiv, internaţi la Spitalul Militar 'Regina Astrid", sunt externaţi marţi, pentru a face loc răniţilor din atentatele din capitala belgiană, aceştia urmând să fie aduşi în România, au declarat surse oficiale pentru MEDIAFAX.

Români în Bruxelles : Este un haos total, dar am încredere în autorităţi. VIDEO

Un român stabilit în Bruxelles a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX ca în capitala belgiană "este un haos total" dar că el are încredere în autorităţi.