Narcis Rosioru

Semnificaţii istorice pentru data de 19 iulie

La data de 19 iulie 1893 s-a născut poetul şi dramaturgul rus Vladimir Maiakovski (m. 14 aprilie 1930), elogiat de Stalin care declara că este “cel mai bun şi talentat poet al epocii noastre sovietice”. Maiakovski este considerat poet al revoluţiei, poet politic prin excelenţă, care influenţat puternic evoluţia poeziei contemporane. Printre creaţiile sale se numără: Pro Eto (Despre asta), Vladimir Iltyitsh Lenin, Oda Revolyutsi (Oda revoluţiei).

Şeicul şi prinţul din Dubai, în plimbare cu metroul prin Londra – FOTO, VIDEO

O postare de pe Instagram face senzaţie. Aceasta îl înfăţişează pe prinţul Dubaiului, Sheikh Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, alături de tatăl său, în timp ce merge cu metroul prin Londra, informează timeoutubai.

Prim-ministrul Franţei, Manuel Valls, huiduit în timpul comemorării victimelor atacului terorist de la Nisa – FOTO, VIDEO

Manuel Valls a fost huiduit de către cei care au luat parte la un moment de reculegere la Nisa, locul în care, marţi, un atacator a omorât 84 de oameni.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

ATACUL TERORIST din Nisa, aşa cum a fost trăit de martori. Eroi care au încercat să-l oprească pe criminal, sărind pe cabina camionului. Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ucis după mai bine de 30 de minute – FOTO, VIDEO

Autorul atacului terorist din Nisa, Franţa, a fost ucis de forţele de ordine după 30 de minute de groază, timp în care bărbatul, identificat ca fiind Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a omorât 84 de oameni şi a rănit alte peste 100 de persoane, informează DailyMail.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Mărturia unui român care a scăpat în urma atentatului terorist din Franţa: „A fost un infern. Am zis: s-a terminat, suntem împuşcaţi” – VIDEO

Un tânăr român de 24 de ani, Adrian Iliuţă, a reuşit să scape în urma atentatului terorist din Nisa, în care şi-au pierdut viaţa 80 de persoane, iar alte 150 au fost rănite, dintre care 42 grav.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Cazul sclaviei din Argeş a ajuns în presa internaţională. Cum este relatat evenimentul de publicaţiile străine

"Zeci de oameni şi copii vulnerabili răpiţi, ţinuţi în lanţuri şi bătuţi, forţaţi să lucreze sau să se bată între ei". Aşa relatează ABC în ediţia online cazul din Argeş, unde mai mulţi oameni, unii cu dizabilităţi, erau obligaţi să suporte violenţa şi condiţiile inumane impuse de cei care îi ţineau captivi.

Boris Johnson, numit de Theresa May noul ministru al Afacerilor Externe din Marea Britanie

Boris Johnson a fost numit ministru al Afacerilor Externe de către noul premier al Marii Britanii, Theresa May, informează DailyMail.

Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă în vest şi nord-vest, iar în restul teritoriului se vor menţine ridicate, informează ANM.

Imagini impresionante de la Fukushima, la cinci ani după tragedia nucleară. „Zona este ca un oraş-fantomă neatins” – GALERIE FOTO, VIDEO

În urmă cu mai bine de cinci ani, un tsunami provocat de un cutremur cu magnitudinea de 8,9 grade pe scara Richter a provocat explozia centralei nucleare de la Fukushima, lăsând în urmă un întreg oraş abandonat.

Prima imagine color cu planeta Jupiter, trimisă de către sonda spaţială Juno – FOTO

NASA a publicat prima imagine color cu planeta Jupiter, trimisă de sonda spaţială Juno, aflată la o distanţă de 2,7 miliarde de km de Pământ, informează DailyMail.

(P) Evenimentul Anului pe Piaţa de Capital din România

În onoarea Jocurilor Olimpice de vară din 2016, Admiral Markets lansează o competiţie de tranzacţionare la bursă cu premii totale în valoare de 20.160 RON, dedicată atât publicului cât şi comunităţii de traderi şi investitori.

Semnificaţii istorice pentru data de 11 iulie

În 1714, Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric şi scriitor, a fost ales membru de onoare al Academiei din Berlin.

FINALA EURO 2016: Portugalia – Franţa 1-0. Campioana Europei este Portugalia. VIDEO cu golul câştigător

Portugalia - Franţa 1-0. FABULOS! Rezerva Eder înscrie un gol superb în minutul 108 şi o desemnează pe Portugalia campioana Europei la fotbal.

FINALA EURO 2016: Autorităţile franceze au interzis sărbătorirea pe străzile Parisului în cazul în care echipa lui Deschamps va câştiga meciul cu Portugalia

Autorităţile franceze au luat o decizie extrem de dură înaintea finalei Campionatului European cu Portugalia, informează ProSport.

Jean-Claude Juncker, aflat într-o stare de euforie, îi pălmuieşte pe mai mulţi lideri politici în cadrul unui summit – VIDEO

Un videoclip ce a devenit viral îl înfăţişează pe şeful Comisiei Europene într-o stare euforică, în timp ce îi pălmuieşte pe câţiva lideri europeni prezenţi la summitul european de anul trecut.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

În nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, precum şi în zona montană, vremea va fi în general instabilă, informează ANM.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

Vremea va fi predominant frumoasă. PROGNOZA METEO până duminică

Vremea va fi predominant frumoasă, iar regimul termic va fi unul agreabil, exceptând primele ore ale dimineţii când va fi răcoare în zonele montane, în special în depresiuni, informează ANM.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

Vremea se va răcori în cea mai mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea se va răcori în cea mai mare parte a ţării, iar la munte şi în regiunile sud-estice în cursul zilei va fi în general instabilă, informează ANM.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

BACALAUREAT 2016. Subiectele de la proba de matematică şi istorie

BACALAUREAT 2016. SUBIECTE SI BAREM MATEMATICA. Miercuri, 6 iulie, absolvenţii claselor a XII-a susţin proba obligatorie a profilului - matematică şi istorie.

Trei tineri care le-au arătat britanicilor că România nu-i aşa ca-n tabloidele de la Londra. „Când le-am explicat cum stă treaba cu ţara asta, cred că i-am făcut un pic invidioşi”

Dacă unii români vorbesc încă despre „visul american”, alţii au ajuns să trăiască „visul britanic”, informează Gândul.info.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

BACALAUREAT 2016. BAREMUL de corectare la Limba şi literatura română, publicat pe edu.ro – VIDEO

Ministerul Educaţiei a publicat pe www.edu.ro baremul de corectare la Limba şi literatura română, în funcţie de care se vor nota subiectele la această probă. Peste 137.000 de candidaţi susţin, în săptămâna 4-8 iulie, probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2016, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, agenţiei de presă MEDIAFAX.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

Viaţa după BREXIT. Ce se va întâmpla după ce Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană

Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale, iar David Cameron a anunţat că demisionează din funcţia de prim-ministru. What happens next?

Referendum Marea Britanie: David Cameron a anunţat că va DEMISIONA din funcţia de prim-ministru. Votul, pe grupe de vârstă GRAFIC

David Cameron a anunţat că va demisiona din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii după ce aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, informează The Independent.

REZULTATE FINALE REFERENDUM BREXIT. Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar – VIDEO / LIVE TEXT

Marea Britanie va ieşi din UE, după ce 51.9 la sută dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale, informează BBC News online. Partidul Sinn Fein a emis un comunicat în care cere organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei din Irlanda de Nord în privinţa unirii cu Republica Irlanda, ca o soluţie pentru a rămâne în UE.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri ale zilei.

Vremea se menţine călduroasă, chiar caniculară. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Vremea va fi călduroasă, caniculară în sud şi sud-est şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului, informează ANM.

Canalul video „YouTube” a căzut – FOTO

Cel mai popular canal video, YouTube, a încetat să mai funcţioneze o perioadă de timp, se arăta într-un mesaj postat pe site-ul respectiv.

Romanul „2084.Sfârşitul lumii”,de Boualem Sansal, se lansează miercuri la Librăria Humanitas Cişmigiu

Romanul "2084.Sfârşitul lumii" de Boualem Sansal,distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015,se lansează,miercuri, la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, în prezenţa jurnaliştilor Ovidiu Nahoi şi Marius Constantinescu şi a publicistului Ioan Stan,moderatoare fiind Denisa Comănescu.

Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.