Oana Despa

Record nedorit: 200 de şoferi de transport marfă şi persoane au rămas fără permis în doar patru ore, iar 1.600 au primit amenzi

Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General de Poliţie a aplicat aproximativ 1.600 de amenzi şi a reţinut 200 de permise de la şoferii care transportă marfă şi persoane, într-o acţiune naţională, care a durat doar patru ore, constatându-se şi 30 de infracţiuni rutiere.

La fiecare trei ore, o femeie moare de cancer la sân în România. Anul acesta au fost înregistrate 7.500 de cazuri noi

Coaliţia pentru Sănătatea Femeii arată, într-un studiu efectuat în mai-septembrie 2017, că anul acesta, au fost înregistrate 7.500 de cazuri noi de cancer la sân, ceea ce înseamnă că 21 de cazuri noi zilnic. Potrivit studiului, reiese că, la fiecare trei ore, o femeie moare din această cauză.

„Solidaritatea Sanitară”: 85% dintre salariaţii din Sănătate consideră necesară greva generală

96% dintre salariaţii din Sănătate sunt împotriva mutării contribuţiilor, iar 85% dintre aceştia consideră necesară greva generală, arată concluziile consultării publice privind principalele revendicări ale negocierilor cu Guvernul, comandată de Federaţia „Solidaritatea Sanitară".

Restricţii de trafic în Capitală pentru concursul de ciclism „Bucureşti MTB Race”

Sâmbătă, se desfăşoară în Bucureşti concursul de ciclism „Bucureşti MTB Race”, Brigada Rutieră a Capitalei instituind restricţii de circulaţie, între orele 09.00-15.00, pe Splaiul Unirii.

Institutul de Sănătate Publică: 9.728 de cazuri de rujeolă confirmate de la debutul epidemiei

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri este de 9.728, cu 24 mai multe decât săptămâna trecută, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP).

Măsură controversată a MAI: Baremul de înălţime pentru concursul de admitere în şcolile de subofiţeri de ar putea fi ELIMINAT

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă, vineri, că pentru concursul de admitere în şcolile de subofiţeri, care va avea loc în ianuarie 2018, ar putea fi eliminat baremul de înălţime, iar proba sportivă va fi schimbată cu un traseu alternativ din cauza condiţiilor meteo specifice sezonului rece.

AVIZ NEGATIV de la Consiliul Economic şi Social pentru modificările la Codul Fiscal anunţate de Guvern

Consiliul Economic şi Social, format din sindicate, patronate şi societatea civilă, a avizat negativ modificărilor propuse de Guvern privind Codul Fiscal, sindicaliştii subliniind că, deşi acest aviz este consultativ, el ar trebui să tragă un semnal de alarmă guvernanţilor.

Diaspora românească din Spania, subiect de studiu pentru ŞAPTE universităţi internaţionale

Şapte universităţi internaţionale, printre care şi cea din Bucureşti, au demarat primul studiu legat de situaţia diasporei româneşti din Spania, astfel, urmărindu-se conexiunile românilor plecaţi cu cei rămaşi acasă, dar şi cu alţi români, care trăiesc în alte state ale lumii.

În următorii cinci ani, un sfert dintre români nu va mai avea medic de familie

Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în următorii cinci ani, un sfert dintre români nu va mai avea medic de familie, iar, în prezent, aproximativ 650 de localităţi din ţară nu au cabinete de medicină de familie.

Studentă cu hijab, discriminată de un profesor de la Universitatea din Bucureşti / Reacţia CNCD: Există o sesizare. Cum se apără Conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice

Un profesor de la Universitatea din Bucureşti a povestit, pe blogul personal, că i-a sugerat unei studente islamice că ar putea "să ia în calcul" să vină la cursuri fără văl, ceea ce a dus la o discuţie aprinsă între cei doi. La CNCD a ajuns o sesizare în acest sens, venită din partea unui deputat.

PROTEST al medicilor de familie: Facem mai mult munca unui funcţionar decât pe cea a doctorului/ GREVĂ generală în 15 noiembrie | FOTO

Medicii de familie din mai multe judeţe protestează, joi, fiind nemulţumiţi de "subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie".

CSID.RO: Nutriţionist: Dacă nu ai obiceiul de a lua micul dejun, ritmul meselor se dezechilibrează

Importanţa micului dejun nu este un mit, spun nutriţioniştii, în cadrul evenimentului "Be Fit" organizat de csid.ro, iar lipsa lui constantă poate duce la un dezechilibru al celorlalte mese, astfel ajungându-se la probleme cu kilogramele în plus, dar şi la riscuri de boli cardiovasculare.

Explozia de la mina Uricani | Minerii răniţi sunt stabili, unul dintre ei urmând a fi operat marţi

Cei trei ortaci răniţi, luni, în explozia de la mina Uricani sunt stabili, unul dintre ei, care a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corupului, urmând să fie operat în cursul zilei de marţi, la mâini, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

#COLECTIV: Slujbă de pomenire pentru cei 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei/ Zeci de oameni au venit pentru a aprinde lumânări şi a se ruga | FOTO, VIDEO

Un sobor de nouă preoţi şi un cor de dascăli au ţinut, luni, o slujbă de pomenire pentru cei care au decedat, în urmă cu doi ani, în incendiul de la Colectiv, în faţa a zeci de persoane care au venit pentru a aprinde lumânări şi pentru a se ruga.

#Colectiv | La doi ani după tragedie: Infecţiile nosocomiale rămân în spitale. Medicii le raportează, dar Ministerul Sănătăţii nu le centralizează

La doi ani de la tragedia în urma căreia mai mulţi tineri au scăpat din incendiul din Colectiv, dar nu au reuşit să supravieţuiască bacteriilor din spitalele româneşti, infecţiile nosocomiale se găsesc, în continuare, în unităţile sanitare, iar şansa la viaţa e doar o chestiune de noroc.

Zeci de persoane sunt împotriva legii care obligă părinţii să-şi vaccineze copiii. Lanţ uman în faţa Palatului Parlamentului. „Tu negi Constituţia care spune ca toţi copiii au dreptul la educaţie”

Peste 100 de persoane protestează, duminică după-amiază, în Piaţa Constituţiei din Capitală, ei fiind nemulţumiţi de proiectul privind legea vaccinării şi spunând că actul normativ este discrimantoriu şi încalcă Constituţia.

#Colectiv. 11 minute nesfârşite scurse până la apariţia primei salvări. Situaţia dezastruoasă în care se afundă serviciul de ambulanţă la doi ani de la tragedie

11 minute. Atât au aşteptat victimele incendiului de la „Colectiv” până a ajuns prima ambulanţă. În doi ani de la tragedie singura "reuşită" a autorităţilor constă în creşterea timpului de răspuns. Cu un minut! Nicio ambulanţă nu a fost cumpărată, însă, în aceste 24 de luni care s-au scurs.

Realitatea sistemului de INTERVENŢIE. Jumătate din parcul auto este mai vechi de 30 de ani. Şeful IGSU: Sunt intervenţii la care trimitem două autospeciale şi sperăm să ajungă măcar una

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Daniel Dragne, a declarat, sâmbătă, că parcul auto SMURD este învechit, motiv pentru care, sunt situaţii în care se trimit două mijloace de intervenţie, ca să ajungă măcar una, iar 100 de ambulanţe sunt scose din uz.

#COLECTIV | La doi ani de la tragedie, în România pot fi trataţi simultan 19 oameni care au suferit arsuri grave/ Ce se întâmplă cu cel mai mare centru pentru arşi din România, o investiţie de aproape 1 mil de euro

Mai puţin de 20 de persoane care au suferit arsuri grave pot fi tratate, în acest moment, în România, toate locurile fiind disponibile în Bucureşti, iar acest lucru se întâmplă pentru că, în ţară, birocraţia, lipsa aparaturii sau pur şi simplu nepăsarea au făcut ca centrele să fie „aproape gata”.

#Colectiv: Ce s-a schimbat după tragedie. Amenzi mai mari, dar sute de baruri încă n-au autorizaţii ISU/ Spitalele nu sunt mai pregătite să facă faţă unor evenimente de o asemenea amploare

Doi ani au trecut de la tragedia din „Colectiv”, iar lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult: sute de cluburi funcţionează în continuare fără autorizaţii ISU, modificările legislative sunt prea puţine, iar spitalele nu sunt mai pregătite să facă faţă unor evenimente de o asemenea amploare.

Sute de persoane au participat la „Marşul Chitarelor”, pentru a comemora victimele „Colectiv”/ Participanţii au plecat în marş către fostul Club. Supravieţuitori: N-am învăţat nimic – VIDEO

Peste 100 de persoane s-au adunat, vineri seara, în Piaţa Unirii din Capitală, pentru a comemora victimele din Clubul „Colectiv”, la doi ani de la producerea tragicului eveniment, aceştia urmând să plece, în marş, către Piaţa Bucur, unde a avut loc incendiul.

#Colectiv: Celebra barocameră pentru arşi de la Floreasca, care a dus la demiteri şi dosare penale, zace nefuncţională şi acum, la doi ani de la tragedie

Barocamera de la Spitalul Floreasca nu poate fi folosită nici în prezent, deşi au trecut doi ani de la tragedia din „Colectiv”, moment în care echipamentul a atras atenţia publică pentru s-au cheltuit aproximativ patru milioane de lei, iar victimele incendiului nu au putut fi tratate aici.

RAPORTUL în cazul Colectiv, care arată situaţia dezastruoasă din spitalele româneşti, „la nivelul anilor ’90”, pierdut de Ministerul Sănătăţii

Potrivit unui raport întocmit în timpul guvernării Cioloş, autorităţile au dovedit dezorganizare în gestionarea incendiului de la „Colectiv”, fiind făcute referiri la infecţiile nosocomiale sau la refuzul de a transfera victime în străinătate, însă Ministerul Sănătăţii neagă existenţa documentului.

Balul Bobocilor din CLUJ. Ministrul Educaţiei anunţă schimbări drastice, după ce elevii au mimat acte sexuale

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în contextul evenimentelor de la un bal al bobocilor, din Cluj-Napoca, unde elevii au mimat acte sexuale, că trebuie regândit şi îmbunătăţit statutul elevului, astfel încât să nu mai existe "interpretări".

CAZUL decesului femeii transportate la spital cu duba. Arafat: A fost trimisă o ambulanţă. Este posibil ca cele două autovehicule să se fi intersectat/ Cum au pasat subiectul reprezentanţii MS

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, în cazul femeii din Dolj, care a fost transportată la spital cu duba, a fost trimisă o ambulanţă, menţionând că este posibil ca cele două autovehicule să se fi intersectat.

Climatolog ANM, despre posibilitatea ca VORTEXUL polar să ajungă deasupra României: Urmează o perioadă de răcire de provenienţă polară

România ar putea fi afectată de curenţii de aer ce înconjoară Polul Nord, definiţi drept Vortexul polar, după tendinţa actuală de încălzire a vremii, a declarat, pentru MEDIAFAX, climatologul Roxana Bojariu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

#CentenarulRosu | Elevul comunist, emblema unui sistem dureros. Cum se formau „turnătorii” din şcoală

Inspirată din modelul asiatic, mai mult cel chinez, şcoala românească însemna disciplină şi era un fel de instituţie militarizată. Pentru ideologia comunistă, educaţia copiilor era prioritară, pentru ca mai târziu, elevul, ajuns adult, să poată să susţină partidul, în special, colectivizarea.

Ministrul Educaţiei, despre cazul elevului trimis să se tundă: Nu este un abuz, dacă e respectat regulamentul

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, în cazul băiatului de la liceul clujean „Inochentie Micu”, care a fost dat afară din cauza părului lung, nu se poate vorbi despre un abuz atât timp cât regulamentul de ordine interioară a fost respectat de către conducerea şcolii.

Comisarul european Vytenis Andriukaitis: România se confruntă cu probleme de finanţare în sistemul de sănătate

Comisarul european pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, a declarat că sistemul de sănătate din România are „mari probleme de finanţare”, fiind un risc pentru sustenabilitatea pe termen mediu şi lung, acesta precizând că fondurile europene sunt o soluţie în acest sens.

Bodog: Comisarul european pentru Sănătate ne-a promis sprijin pentru Institutul Cantacuzino

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că urmează să aibă o discuţie cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate, despre sprijinul pe care Uniunea Europeană ar putea să îl ofere Institutului Cantacuzino, precizând că şi premierul Tudose a trimis o scrisoare în acest sens.

Bodog: Salariile angajaţilor din Sănătate nu scad. Din contră, acestea vor creşte

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că salariile angajaţilor din sistemul de sănătate nu vor scădea, ci vor creşte, în contextul în care mii de cadre medicale protestează, joi, în Piaţa Victoriei, menţionând că se face o „confuzie de termeni”.

Bodog: Demisia ministrului Sănătăţii nu rezolvă problemele. Voi propune o soluţie pentru „clawback”

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a explicat, joi, că demisia sa nu ar rezolva problemele din sistemul de sănătate, reacţia venind după ce producătorii de medicamente generice au cerut ca acesta să plece din cauza creşterii taxei de clawback.

A murit actriţa Olga Tudorache. Mesajul postat de Florin Călinescu/ „Doamna teatrului românesc” a construit, pe scenă, personaje memorabile – VIDEO

Actriţa Olga Tudorache a murit, marţi noaptea, anunţul fiind făcut de mai mulţi apropiaţi ai acesteia pe Facebook. Olga Tudorache avea 88 de ani şi era internată la Spitalul Elias din 9 octombrie.

Ministerul Educaţiei: În trei luni, au fost construite 13 grădiniţe

Construcţia a 13 grădiniţe a fost finalizată, în perioada 1 iulie - 20 septembrie 2017, în cadrul proiectului Reforma Educaţiei Timpurii în România (P.R.E.T.), derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale, anunţă MEN.

Dr. Streinu Cercel: 80% dintre persoanele care s-au tratat de hepatita C rămân cu virusul în sânge

Managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a declarat, luni, că peste 80% dintre persoanele care s-au tratat de heptatita C rămân cu virusul replicativ în sânge şi doar 20% dintre acestea reuşesc să se vindece spontan.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Vom avea cinci centre noi pentru tratarea marilor arşi. Două dintre ele vor fi în Bucureşti

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, luni, că urmează să se deschidă cinci centre noi pentru arşi, două dintre acestea vor fi în Bucureşti şi câte unul în Timişoara, Iaşi şi Târgu Mureş, acesta menţionând că există o problemă reală cu paturile pentru persoanele arse.

PROTEST faţă de infrastructura din zona Prelungirea Ghencea: Zeci de persoane au ieşit în stradă/ Primăria Capitalei: În 15 zile se semnează contractul pentru studiul de fezabilitate

Zeci de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de problemele legate de infrastructura de transport din zona Prelungirea Ghencea, ţinând cont că, de 11 ani există un proiect care nu a fost pus în aplicare, susţine Asociaţia Iniţiativa Prelungirea Ghencea.

Ministerul Afacerilor Interne face 2.880 de angajări. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti şi când are loc concursul

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează, pentru prima dată, admitere la şcolile de agenţi şi subofiţeri, în luna ianuarie, scoţând la concurs peste 2.800 de locuri, masura fiind luată în contextul deficitului de personal pe care ministerul îl are.

VIDEO | Trafic îngreunat în zona Gării de Nord din Capitală din cauza unei ţevi sparte

La ora transmiterii ştirii, se circulă îngreunat în zona Gării de Nord din Bucureşti din cauza unei ţevi sparte, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

PREMIERĂ | Spitalul Militar va inaugura primul centru integrat de medicină nucleară din sistemul public

Comandantul Spitalului Militar Central "Carol Davila", Florentina Ioniţă Radu, a declarat că urmează să inaugureze, la începutul anului viitor, primul centru integrat de medicină nucleară din sistemul medical public din România, pentru depistarea afecţiunilor oncologice şi cardiovasculare.