Oana Gavrila

Romanian Fmr Tennis Player Ilie Nastase Fined Over Racist Comments

Romanian former tennis player Ilie Nastase was fined 600 lei (EUR1=RON4.2897) Monday by the country’s National Council Against Discrimination for his saying French president Nicolas Sarkozy was right to deport Roma people.

Prime „îngheţate” la Real Madrid

Clubul Real Madrid nu va face "nebunii" în acest sezon cu primele jucătorilor, oferind aceleaşi sume ca în 2009, susţin, vineri, mai mult publicaţii spaniole, citate de AFP.

România ocupă locul patru în UE după creşterea exporturilor la nouă luni

România ocupă locul patru în Uniunea Europeană (UE) după creşterea exporturilor din primele nouă luni, de 26%, în condiţiile în care indicatorul a scăzut într-un singur stat comunitar, şi poziţia a zecea în funcţie de avansul importurilor, potrivit datelor Eurostat.

Patru morţi şi trei răniţi, într-un accident rutier în Capitală – VIDEO

Patru persoane au murit, iar alte trei sunt rănite şi încarcerate, în urma unui accident rutier produs, vineri, în Bucureşti, în care a fost implicată o ambulanţă a BGS. În ambulanţă erau patru pacienţi care erau transportaţi de la Spitalul Pantelimon, unde tocmai făcuseră dializă, potrivit Biroului de presă al Brigăzii de Poliţie Rutieră.

Cher vrea să regizeze filme când va fi mai bătrână

Cântăreaţa şi actriţa Cher a declarat că vrea să treacă în spatele camerei de filmat, ca regizor, în momentul în care va fi prea bătrână pentru a mai apărea în filme, potrivit contactmusic.com.

Romanian PM Says Govt Has Plan B To Keep IMF Loan On Track

The Government has a plan B to deal with the delays in the adoption of the unitary wage law triggered by the Parliament’s decision to push back debates on a no-confidence motion until late next week, Prime Minister Emil Boc said Thursday.

Boc: Ieşirea din calendarul Legii salarizării poate amâna tranşa FMI. Guvernul are un plan B

Guvernul dispune de un "plan B" în cazul Legii salarizării, în condiţiile în care ieşirea din calendarul prevăzut pentru adoptarea legii, urmare a suspendării şedinţei Parlamentului destinată citirii moţiunii de cenzură, poate amâna tranşa FMI şi afecta implicit deficitul, a afirmat premierul Boc.

Romanian Senate Chairman Suspends Parliament Meeting Over Quorum

Romania’s Senate Chairman Mircea Geoana Friday suspended the plenary meeting where the opposition was supposed to read out a motion of no-confidence saying only 225 MPs are present and the meeting lacks quorum.

Salariul minim în mediul privat va fi de 700 de lei

Sindicatele şi patronatele au semnat vineri Contractul colectiv de muncă la nivel naţional care prevede un salariu minim de 700 de lei şi o creştere a veniturilor pentru muncitorii calificaţi şi pentru maiştri, cei cu studii superioare rămânând la acelaşi nivel, de 1.200 de lei minimum.

GE Sells Interest In Romanian Financial Cos To Garanti Bank

Garanti Bank will fully own Garanti Bank Romania and all the local non-banking financial institutions grouped under the GE Money brand, after GE Capital has sold its 26.7% stake in the local joint venture to the Turkish group.

O treime dintre firmele din România au avut, în 2006-2008, activităţi inovative, mult sub media UE

O treime dintre firmele din România au avut, în perioada 2006-2008, activităţi inovative, mult sub media la nivelul UE, potrivit unei anchete statistice care arată că în cele 27 de state comunitare plus Norvegia şi Croaţia mai mult de jumătate dintre companii au realizat astfel de activităţi.

Un român a murit şi mai mulţi au fost răniţi într-un accident produs în Ungaria

Un român a murit şi alţi câţiva au fost răniţi după ce un autoturism şi o camionetă au intrat în coliziune pe autostrada M70, în apropiere de Letenye, în sud-vestul Ungariei, la primele ore ale dimineţii de vineri.

Spania credea în 2008 că imigranţii români se vor întoarce în România din cauza şomajului

Ministrul spaniol de Finanţe considera în 2008 că imigranţii români nu reprezintă o problemă pentru Spania, care se confrunta cu o creştere a ratei şomajului, deoarece aceştia se puteau întoarce în România sau puteau merge în altă ţară UE, potrivit unei note diplomatice dezvăluite de WikiLeaks.

Bărbat în stare gravă după ce a fost împuşcat la o partidă de vânătoare

Un bărbat a fost grav rănit, vineri dimineaţă, la o partidă de vânătoare desfăşurată în localitatea dâmboviţeană Răcari, surse din rândul anchetatorilor afirmând că vânătoarea era organizată ilegal, iar cel care l-a împuşcat accidental pe bărbat ar fi ginerele unui primar din judeţul Dâmboviţa.

Munich-Bound Lufthansa Flight Lands In Romania As Passenger Gets Sick

A Munich-bound flight of German airline Lufthansa that had taken off in Tbilisi, Georgia landed in Constanta, southeast Romania, Friday morning, after one of the passengers on board complained of chest pains.

Violenţe între protestatari şi poliţie la Atena şi Salonic, un fost ministru a fost rănit

Aproximativ 20.000 de persoane participă la proteste în Atena şi Salonic, poliţia folosind gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor din capitală, care au incendiat vehicule, staţii de autobuz şi l-au agresat pe un fost ministru.

Peste 2.000 de români merg la schi în staţiunea Ischgl. Vezi alte locuri preferate de români în vacanţa de iarnă – GALERIE FOTO

Peste 2.000 de români îşi vor petrece în acest an vacanţa de iarnă în staţiunea austriacă Ischgl, cu 10% mai mulţi decât în sezonul de iarnă 2009/2010, estimează Oficiul de Turism al Austriei, care apreciază că în ultimii trei ani numărul înnoptărilor turiştilor români a crescut de 17 ori.

Romanian President Accuses Opposition Of Pushing Romania Off Track

Romania’s President Traian Basescu said Wednesday on public radio the opposition’s goal is for the country to derail so that businessmen that are behind opposition leader can rebuild their fortunes affected by the crisis.

Dunărea a atins cote de atenţie în mai multe puncte din Dobrogea

Dunărea a atins cotele de atenţie în mai multe puncte din Dobrogea, însă reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) susţin că nu există riscul producerii de pagube în localităţile riverane fluviului din judeţele Constanţa şi Tulcea şi nici în Delta Dunării.

Alexandru Lăzescu: Arhiva TVR este într-o stare „foarte proastă de degradare”

Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor, că Arhiva TVR este în prezent într-o stare "foarte proastă de degradare", Televiziunea Română încercând să atragă fonduri europene pentru ca arhiva să poată fi folosită.

România a coborât patru poziţii şi se află pe locul 56 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României a coborât patru poziţii şi se află pe locul 56, cu 531 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna noiembrie, dat publicităţii, miercuri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial.

Romanian Constitutional Court Clears Reexamined Pension Law

Romania’s Constitutional Court Wednesday ruled the pension law reexamined and adopted by the Parliament at the president’s request is constitutional, rejecting opposition liberals’ claims.

Presupusa amantă a lui Putin, pe coperta primului număr Vogue Rusia

Alina Kabayeva, presupusa amantă a premierului rus, Vladimir Putin, şi fostă campioană olimpică la gimnastică ritmică, va apărea pe coperta primului număr al Vogue Rusia, lansat în ianuarie 2011, acest anunţ stârnind numeroase controverse, informează dailymail.co.uk.

Romanian Opposition To Submit Two No-Confidence Motions Over Public Sector Wages

Romanian opposition Social Democratic Party leader Victor Ponta said Wednesday the opposition will submit two motions of no-confidence in Parliament over the wage law for 2011 and the unitary wage law, for which the Government sought MPs' confidence vote Tuesday.

Dragomir: Am încredere că Universitatea Craiova îşi va rezolva problemele financiare

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că are încredere că gruparea Universitatea Craiova îşi va rezolva problemele financiare şi îşi va plăti datoriile de aproximativ patru milioane de euro.

Comisia de Buget-Finanţe: Majoritatea prevederilor OUG 50, aplicate doar la creditele noi

Deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci au aprobat, miercuri, aplicarea majorităţii prevederilor ordonanţei privind creditele populaţiei doar la contractele de împrumut încheiate după intrarea în vigoare a actului normativ.

Michael Moore plăteşte o parte din cauţiunea lui Julian Assange

Realizatorul american de documentare Michael Moore a declarat marţi că i-a oferit 20.000 de dolari fondatorului WikiLeaks Julian Assange, pentru a-l ajuta la plata cauţiunii, solicitată de autorităţile britanice.

Cel puţin 50 de imigranţi clandestini s-au înecat în largul unei insule australiene – FOTO, VIDEO

Cel puţin 50 de imigranţi clandestini s-au înecat după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat în apropiere de Christmas Island, în Oceanul Indian, anunţă surse medicale.

Romanian Auto Market 14th Largest In EU In Nov – ACEA

The Romanian auto market had the fifth biggest growth in the EU in November and climbed a position in the ranking of the biggest car markets in Europe, to 14 from 15 last year, according to data released Wednesday by the European Carmakers Association (ACEA).

Găman a jucat alături de Zidane şi Ronaldo. Vezi ce alţi jucători români au fost în echipă

Fundaşii echipei Oţelul Galaţi, Cornel Râpă şi Silviu Ilie, şi jucătorul Universităţii Craiova, Valerică Găman, au evoluat, marţi seară, în meciul de caritate de la Atena, organizat de Zinedine Zidane şi Ronaldo.

Razie la complexul Dragonul Roşu, pentru combaterea evaziunii şi a muncii la negru

O razie de amploare are loc, miercuri dimineaţă, la complexul comercial Dranul Roşu din Capitală, pentru identificarea produselor contrafăcute şi a persoaneor care muncesc fără forme legale.

Infotrafic: Circulaţie îngreunată pe nouă drumuri naţionale, din cauza zăpezii

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe nouă drumuri naţionale, pe unele porţiuni stratul de zăpadă depăşind trei centimetri, informează, miercuri, Infotrafic.

Nearly One Third Of Romanians Would Migrate If Given The Chance- Poll

Nearly one third of Romanians, or 31%, would leave their country permanently if they had the opportunity, while Britons are the most eager Europeans to leave their country, with 33%, according to a Gallup survey released Tuesday.

Peste 30 la sută dintre români ar emigra dacă ar avea posibilitatea

Aproape o treime dintre români (31 la sută) ar emigra definitiv dacă ar avea această posibilitate, ei fiind devansaţi în cadrul Uniunii Europene doar de britanici (33 la sută), potrivit unui sondaj realizat de Gallup şi dat publicităţii marţi.

Presupusul autor al atentatului din Stockholm ar fi fost radicalizat de soţia lui româncă

Bunica româncei Mona Thwany, soţia presupusului autor al atacului sinucigaş din Stockholm, Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, susţine că ea este cea care l-a prezentat pe soţul ei islamiştilor radicali, relatează Daily Mail, în ediţia online.

WikiLeaks: Cetăţeni români, implicaţi în trafic de droguri la aeroportul internaţional din Ghana

Mai mulţi cetăţeni români au fost arestaţi pentru trafic de droguri, în cadrul unei operaţiuni a Guvernului britanic, desfăşurată la aeroportul internaţional Accra din Ghana, potrivit unei note diplomatice americane publicate de WikiLeaks şi citate de Guardian în ediţia electronică.

Mersul la cinema a devenit o alternativă la ieşitul la restaurant. Câţi spectatori sunt aşteptaţi în decembrie?

În fiecare decembrie al ultimilor ani, operatorii de cinematografe au încercat să aducă pe marile ecrane o serie de filme cu specific de sărbători, de la comedii romantice la filme de fantezie şi animaţii, potrivit Ziarul Financiar.

Bursa scandalurilor: Arestările şi procesele au luat faţa listărilor în 2010

Bursa de la Bucureşti a avut anul acesta parte mai mult de scandaluri decât de evenimente care să se reverbereze în mod pozitiv în rândul investitorilor, potrivit Ziarul Financiar.

WikiLeaks: Regina Thailandei, acuzată că s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat din 2006

Un fost premier thailandez, decedat anul trecut, a acuzat-o pe regina Thailandei că s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat din 2006, care a generat o puternică instabilitate în ţară, potrivit unei note diplomatice americane.

Romanian President Criticizes Country’s Justice System

Romanian President Traian Basescu suggested some of the members of the High Council of Magistrates who think they are above everyone else are responsible for “the harm done to Romania.”