Oana Ghita

INTERVIU: Ruxandra Donose: Opera nu are nevoie de revitalizare. Ea este aceea care ne revitalizează

Mezzosoprana Ruxandra Donose, care deţine rolul titular în spectacolul "Carmen" montat într-o manieră inovatoare la English National Opera din Londra de regizorul Calixto Bieito, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că opera nu are nevoie de revitalizare, pentru că ea revitalizează publicul.

INTERVIU – Radu Paraschivescu, despre iubirea de fotbal: E o boală de care îmi doresc să nu mă vindec

Scriitorul Radu Paraschivescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că dragostea lui pentru fotbal - sport care apare în cel mai recent volum al său, "Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri" - este "o boală care s-a cronicizat", de care însă nu îşi doreşte să scape niciodată.

Filmul „Waterworld” ar putea avea un remake

Filmul SF "Waterworld - Lumea apelor", un titlu pe care publicaţiile de specialitate îl consideră unul dintre proiectele mai puţin inspirate ale actorului Kevin Costner, va avea în curând un remake.

„Superman, Spiderman sau Batman”, de Tudor Giurgiu – premiul EFA pentru CEL MAI BUN SCURTMETRAJ

"Superman, Spiderman sau Batman", de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seară, la gala Academiei de Film Europene (EFA), organizată în Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Mel Shaw, creatorul lui Bambi, a murit la vârsta de 97 de ani

Animatorul Mel Shaw, care a contribuit la realizarea unor filme-cult precum "Bambi", "Regele Leu", "Fantasia", a murit pe 22 noiembrie, în urma unui infarct, la Woodland Care Center în Reseda, California, a declarat fiul său pentru Los Angeles Times, citat de Hollywood Reporter în ediţia de vineri.

Bonnie Tyler şi Ştefan Bănică, printre artiştii care cântă în decembrie la Bucureşti. Ce concerte vor mai fi în Capitală în ultima lună a anului

Concertele lunii decembrie în Capitală sunt extrem de variate şi pentru toate gusturile, de la galeza Bonnie Tyler, Ştefan Bănică şi deja celebrele sale spectacole de Crăciun, Ştefan Hruşcă, Culture Beat, Snap, Salvatore Adamo şi Vienna Classic Christmas.

Rihanna şi Chris Brown s-au împăcat – FOTO

Rihanna şi Chris Brown s-au împăcat, după o perioadă tumultuoasă, susţine publicaţia britanică The Sun, care publică o fotografie în care cântăreaţa, îmbrăcată sumar, îl sărută pe frunte pe fostul său iubit, acuzat în trecut că a bătut-o.

Halle Berry, fostul ei iubit şi actualul ei partener de viaţă au ajuns la o înţelegere

Halle Berry, fostul ei iubit, Gabriel Aubry, şi actualul ei partener de viaţă, Olivier Martinez, au ajuns la o înţelegere pe cale judiciară după ce cei doi bărbaţi s-au bătut, săptămâna trecută, de Ziua Recunoştinţei, lângă casa actriţei americane.

Tatăl lui Michael Jackson a suferit un atac cerebral

Tatăl lui Michael Jackson, Joe Jackson, a suferit un atac cerebral, dar, potrivit apropiaţilor săi, este în afara oricărui pericol şi se recuperează la un spital din Las Vegas.

Institutul Cultural Român: Acuzaţiile aduse noii conduceri a instituţiei în The New York Times sunt lipsite de orice probe

Reprezentanţii Institutului Cultural Român (ICR) declară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că acuzaţiile aduse noii conduceri a instituţiei româneşti într-un articol apărut în ediţia din 27 noiembrie a cotidianului The New York Times sunt lipsite de probe.

O delegaţie a Circului Globus va primi binecuvântarea Papei Benedict, la Vatican

O delegaţie a Circului Globus din Bucureşti, formată din directorul Brânduşa Novac şi regizorul secundar Camelia Andreescu Lazăr, va primi binecuvântarea Papei Benedict al XVI-lea, după participarea la manifestări dedicate artei circului, vineri şi sâmbătă, la Vatican.

NY Times: Festivalul de film românesc de la New York este unul modificat de politica de acasă

Schimbarea unui guvern într-o capitală balcanică nu ar trebui să fie, în mod normal, un motiv de îngrijorare pentru Film Society of Lincoln Center, scrie publicaţia New York Times, care arată cum profilul festivalului "Making Waves: New Romanian Cinema" s-a schimbat în ultimele luni.

Lectură din seria atelierelor „Scrie despre Tine” la librăria Bastilia din Capitală

Textul "Brânză topită", scris de Corina Ciubotaru la atelierul "Scrie despre Tine", va fi prezentat în lectură publică joi, la Librăria Bastilia din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Festivalul Filmului Românesc „Making Waves”, prezentat în publicaţia newyorkeză Village Voice

Festivalul "Making Waves: New Romanian Cinema" din New York, care debutează joi şi include nume mari ale cinematografiei româneşti precum Cristian Mungiu, Radu Gabrea şi Tudor Giurgiu, beneficiază de o amplă prezentare în prestigioasa publicaţie americană Village Voice.

Salonul de Carte şi Cadouri Bookfest de Crăciun, între 15 şi 23 decembrie în Capitală

Prima ediţie a Salonului de Carte şi Cadouri Bookfest de Crăciun va avea loc între 15 şi 23 decembrie, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale din Bucureşti.

John Malkovich vine în România în 2013. Actorul va fi prezent la Festivalul Enescu

Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu, cu proiectul "The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer", pe care îl va prezenta la Bucureşti, au confirmat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai evenimentului care se desfăşoară între 1 şi 28 septembrie 2013.

Iris lansează „E magic”, primul single după despărţirea de Cristi Minculescu – VIDEO

Trupa Iris lansează primul ei single în formula actuală, care îl include pe noul solist Toni Şeicărescu, "E magic", un cântec de dragoste care descrie despărţirea nu ca pe un moment de tristeţe, ci ca pe o schimbare magică, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Primul festival de teatru şi performance cu artişti din România şi Republica Moldova, la Berlin. Ce piese vor fi jucate

Primul festival de teatru, dans şi performance cu artişti din România şi Republica Moldova se desfăşoară la Berlin, sub titulatura "Many Years After...", între 13 şi 16 decembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român din capitala germană.

Filmul „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”, sold out în caravană

Biletele pentru "Ho Ho Ho 2: O loterie de familie" au fost sold out în cinematografele Cinema City din Bacău, Iaşi şi Brăila, la proiecţiile la care actorii principali din film, Andreea Marin Bănică, Dana Rogoz şi Patricia Posluşnic au venit să se întâlnească cu fanii, în weekend-ul premierei.

Slash, în concert la Sala Palatului, pe 5 februarie 2013. Ce preţ au biletele – VIDEO

Rockerul american Slash vine în România pentru a susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 februarie 2013, informează site-ul oficial al artistului. Slash va cânta la Bucureşti alături de Myles Kennedy şi The Conspirators.

Ingo Schulze, Kirsten Boie, Joseph Winkler şi Cătălin Dorian Florescu, la Bookfest 2013

Scriitorii Ingo Schulze, Kirsten Boie, Joseph Winkler, Michael Stavarič şi Cătălin Dorian Florescu, alături de filosoful Boris Buden şi-au confirmat prezenţa la Târgul de carte Bookfest 2013.

REPORTAJ: Cărţi de Filip Florian şi Lucian Boia, printre bestsellerurile de la Gaudeamus 2012

Volumul "Toate bufniţele", de Filip Florian, şi cartea "De ce este România altfel?", de Lucian Boia, se numără printre bestsellerurile Târgului Gaudeamus 2012, care s-a încheiat duminică, în Capitală, potrivit informaţiilor remise MEDIAFAX de editurile participante.

Angela Gheorghiu s-a refăcut complet după problemele de sănătate care i-au întrerupt un spectacol

Angela Gheorghiu s-a refăcut complet după neaşteptata indispoziţie cauzată de o gripă intestinală - motivul pentru care nu a putut să ducă la bun sfârşit premiera spectacolului "Tosca", din 15 noiembrie, de la Opera din San Francisco, informează biroul de presă al artistei.

REPORTAJ: „The Zero Theorem” sau cum s-a îndrăgostit regizorul Terry Gilliam de Bucureşti

Să transformi o curte interioară de lângă Cişmigiu într-o Londră haotică, să îl faci pe Christoph Waltz, spân, să joace în costum de supererou şi să foloseşti Ateneul drept centru al unui computer baroc şi colorat înseamnă să fii Terry Gilliam, care filmează la Bucureşti, un oraş ce îl fascinează.

INTERVIU – Tudor Chirilă, despre „Exerciţii de echilibru”: Ar putea fi un volum „aproape sincer”

Tudor Chirilă a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că speră ca publicul cărţii sale, "Exerciţii de echilibru", care prezintă o serie de texte de pe blogul personal, să nu fie format neapărat din cititorii săi online, mărturisind, totodată, că s-a gândit să intituleze volumul "Aproape sincer".

Premiera de gală „Ho Ho Ho 2”. Ce vedete au participat la eveniment

Regizorul Jesus Del Cerro dar şi actriţele Cătălina Grama (Jojo) şi Diana Dumitrescu li s-au alăturat lui Dragoş Bucur şi Andreei Marin la premiera de gală a filmului "Ho Ho Ho 2. O loterie de familie", care a avut loc vineri seară la CinemaPro.

Andreea Marin Bănică şi Dragoş Bucur, la premiera de gală a filmului „Ho Ho Ho 2”, la CinemaPRO – VIDEO TRAILER

Filmul "Ho Ho Ho 2 - O loterie de familie" va avea premiera de gală vineri seară, la CinemaPro din Bucureşti, la eveniment urmând să participe Andreea Marin Bănică, Dragoş Bucur, Dana Rogoz, Gheorghe Visu şi Patricia Posluşnic, protagonişti ai acestei comedii dedicate Crăciunului.

CONCERTUL Macy Gray de la Bucureşti: Coveruri şi competiţii de virtuozitate între instrumentişti – FOTO

Concertul de aproape două ore pe care Macy Gray l-a susţinut joi, la Bucureşti, a inclus mai mult coveruri şi experimente muzicale decât hituri, mai mult demonstraţii de abilitate muzicală ale membrilor trupei artistei decât intervenţii în forţă ale acesteia, dar şi un aer vintage-glamour.

Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu

Uniunea Teatrală din România (UNITER) îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu, descriindu-l pe acesta drept "un om bun, generos, plin de farmec şi energie".

Primele volume din „Integrala Manuscriselor Cantemir”, donate oficial Bibliotecii Academiei de Ambasada Federaţiei Ruse – FOTO

Primele 25 de volume din "Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir", un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbu şi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, au fost donate joi Bibliotecii Academiei Române, de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, în prezenţa ambasadorului rus.

Asistenţă record la ediţia de anul acesta a Festivalului pentru copii Kinodiseea

Ediţia de anul acesta a Festivalului de film pentru copii Kinodiseea, care s-a încheiat miercuri seară, a avut un public record de peste 8.500 de spectatori, în şase zile, informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Colectivul Teatrului Naţional Bucureşti îşi exprimă regretul faţă de decesul lui Şerban Ionescu

Colectivul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) îşi exprimă regretul faţă de decesul actorului Şerban Ionescu, descriindu-l pe acesta, într-un comunicat remis MEDIAFAX, drept "un coleg minunat" şi "un om frumos".

Şerban Ionescu va fi înmormântat sâmbătă la cimitirul Bellu

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu - decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, va fi depus vineri la biserica Batiştei din Bucureşti, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la cimitirul Bellu, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai UNITER.

Ioana Crăciunescu: Pentru mine, Şerban Ionescu rămâne bărbatul frumos şi puternic din „Ion”

Actriţa şi poeta Ioana Crăciunescu, partenera lui Şerban Ionescu în filmul "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", a declarat pentru MEDIAFAX că imaginea care i-a rămas în minte, legată de artist, este aceea a "unui bărbat frumos şi puternic", ca eroul celebrei pelicule de Mircea Mureşan.

Dorel Vişan: Şerban Ionescu era un actor unic, care semăna doar cu el însuşi

Dorel Vişan a declarat, pentru MEDIAFAX, că Şerban Ionescu a fost "un actor unic, care nu semăna decât cu el însuşi", iar moartea sa reprezintă o pierdere mai ales pentru filmul românesc.

Ion Dichiseanu: Şerban Ionescu a fost un coleg minunat şi un mare actor

Ion Dichiseanu a declarat pentru MEDIAFAX că Şerban Ionescu - care a murit miercuri seară, la vârsta de 62 de ani - a fost un coleg minunat şi un mare actor, care ar mai fi avut multe de spus.

Librăriile Cărtureşti sărbătoresc 12 ani de existenţă. Ce surprize au fost pregătite pentru cititori

Un program prelungit de citit, concursuri de algebră naivă şi o proiecţie video 3D se numără printre evenimentele prin care librăriile Cărtureşti marchează, joi, 12 ani de la înfiinţare, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

BLACK FRIDAY cu cărţi şi o serie de autor dedicată lui Bogumil Hrabal, la Gaudeamus 2012

Reduceri de 65% în Vinerea Neagră (Black Friday) la editura Litera, o serie de autor dedicată lui Bogumil Hrabal, la Art, dar şi una dintre operele de căpătâi ale filosofiei semnată de Arthur Schopenhauer, apărută la Humanitas, se numără printre ofertele speciale de la Târgul Gaudeamus 2012.

Târgul Gaudeamus s-a deschis – Preşedintele evenimentului: Cultura scrisă va dăinui

Vladimir Epstein, preşedintele Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, a declarat miercuri, în deschiderea evenimentului, că speră că, indiferent de condiţiile economice, cultura scrisă va dăinui.

Tarja Turunen, în concert la Sala Palatului pe 11 aprilie 2013. Care e preţul biletelor – VIDEO

Cântăreaţa Tarja Turunen, supranumită "regina metalului finlandez", va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti pe 11 aprilie 2013.