Octavian Vasilescu

Naţionala feminină de polo a Statelor Unite a câştigat Campionatul Mondial

În finala disputată vineri, Statele Unite ale Americii au învins reprezentativa Spaniei, scor 13-6, în finala Campionatului Mondial de polo feminin, desfăşurat la Budapesta, Ungaria.

Cu cine se va duela Simona Halep în primul tur al turneului WTA de la Washington

Simona Halep, principala favorită a turneului WTA de la Washington (Statele Unite ale Americii) şi numărul 2 WTA, posesoarea unui wild card, o va înfrunta, luni, în primul tur, pe americanca Sloane Stephens, locul 926 WTA, o altă posesoare de wild card.

A murit antrenorul Nicolae Nedef, omul care a contribuit la toate cele şapte titluri mondiale ale handbalului românesc

În vârstă de 88 de ani, Nicolae Nedef a fost omul care a contribuit la toate cele şapte titluri mondiale ale handbalului românesc.

Ciclistul britanic Christopher Froome a câştigat Turul Franţei 2017

Ciclistul britanic Christopher Froome, 32 de ani, Team Sky, a câştigat duminică, pentru a patra oară, Turul Franţei, după ce etapa a 21-a, ultima a cursei, a fost adjudecată pe bulevardul Champs-Elysées din Paris de olandezul Dylan Groenewegen (Lotto-Jumbo).

A murit pilotul de motocross Igor Cuharciuc, după un accident suferit la o cursă din Cehia. Avea doar 14 ani

Pilotul moldovean, Igor Cuharciuc, în vârstă de 14 ani, a murit la Loket, în Cehia, sâmbătă, după un accident suferit în timpul unei etape a Campionatului European, relatează publika.md.

Remiză albă între CSM Poli Iaşi şi Gaz Metan Mediaş, în etapa a doua a Ligii 1

CSM Poli Iaşi a primit vizita celor de la Gaz Metan Mediaş, duminică, în etapa secundă a Ligii 1, sezonul 2017-2018. Partida s-a încheiat indecis, scor 0-0.

Judoka Larisa Florian a câştigat medalia de argint la Openul European de la Minsk

Sportiva română Larisa Florian a câştigat medalia de argint în limitele categoriei 52 kg, sâmbătă, la Openul European de Judo de la Minsk, Belarus.

Irina Begu EROINA de la turneul BRD Bucharest Open. A câştigat finala şi la simplu, şi la dublu, alături de Raluca Olaru

Jucătoarea româncă, Irina Begu, cap de serie numărul 7 şi locul 58 WTA, a câştigat turneul BRD Bucharest Open, dotat cu premii de 250.000 de dolar., după o finală cu Julia Georges, locul 45 WTA. Câteva ore mai târziu, perechea Irina Begu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 1, a câştigat, finala probei de dublu.

Frontiera Tomis Constanţa a cucerit Cupa României la oină

Echipa Frontiera Tomis Constanţa a cucerit, sâmbătă, Cupa României la oină, după ce a învins-o pe Biruinţa Gherăieşti, scor 22 la 18, în finala desfăşurată la Constanţa, conform paginii de Facebook a Federaţiei Române de Oină.

David Ferrer a câştigat turneul ATP 250 de la Bastad

Jucătorul spaniol David Ferrer, 35 de ani, locul 46 ATP, a câştigat turneul de la Bastad (Suedia), după o finală cu ucraineanul Alexandr Dolgopolov , 28 de ani, locul 89 ATP, încheiată în două seturi, scor 6-4, 6-4.

Aur pentru România, la Campionatele Mondiale de canotaj U23: Cine sunt sportivii care au cucerit medaliile

Delegaţia României a obţinut, duminică, două medalii de aur la Campionatele Mondiale de canotaj U23 de la Plovdiv (Bulgaria), la dublu rame masculin, respectiv dublu vâsle categorie uşoară feminin şi una de argint, în proba masculină de opt plus unu.

AS Monaco cere FIFA să sancţioneze cluburile care negociază cu jucătorul Kylian Mbappé

AS Monaco a remis un comunicat oficial prin care atenţionează că va reclama la FIFA, echipele care vor mai încerca să negocieze cu jucătorul Kylian Mbappé Lottin, în vârstă de 18 ani.

Cel mai ieftin bilet la meciul Dinamo – Athletic Bilbao costă 20 lei

Dinamo a anunţat, pe site-ul oficial, că joi va pune în vânzare biletele pentru meciul cu Athletic Bilbao, programat joi, 27 iulie, la ora 20:30, pe Arena Naţională, în turul trei preliminar al UEFA Europa League.

Presa din Brazilia anunţă că Neymar s-a înţeles cu Paris Saint-Germain

Publicaţia Esporte Interactivo susţine că atacantul Neymar, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la un acord cu gruparea Paris Saint-Germain, suma de transfer urmând să fie de 222 de milioane de euro.

O. J. Simpson ar putea fi eliberat după nouă ani în spatele gratiilor

Fostul star din fotbalul american Orenthal James Simpson, în vârstă de 70 de ani, va fi audiat joi, 20 iulie, de Comisia de Eliberări Condiţionate din Carson City, verdictul urmând să fie comunicat pe loc sau în termen de câteva zile, informează AFP.

Echipele româneşti de handbal şi-au aflat adversarele din Cupa EHF şi Cupa Challenge

Potaissa Turda, CSM Roman, HC Zalău, Dunărea Brăila, HC Dobrogea Sud şi CSM Bucureşti sunt echipele care vor reprezenta handbalul românesc în noul sezon al cupelor europene.

Un fost campion olimpic a fost SUSPENDAT din Consiliul IAAF ( Ascociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism )

Conform BBC, Ascociaţia Internaţională a Federaţiilor de Atletism (IAAF) a decis să-l suspende pe namibianul Frankie Fredericks, 49 de ani, acesta fiind acuzat de luare de mită. Unitatea de Integritate a Atleţilor îl va ancheta pe fostul sprinter, care în prezent este membru al IAAF.

Şapte hocheişti de performaţă au primit cetăţenia română

Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat, luni, alături de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie ceremonia de depunere a jurământului pentru primirea cetăţeniei române pentru şapte sportivi de performanţă, care urmează să fie incluşi în lotul naţional, informează site-ul mts.ro

Simona Halep rămâne numărul doi mondial după turneul de la Wimbledon

Noul lider al clasamentului WTA este cehoacia Karolina Pliskova, 25 de ani, cu 6.855 de puncte. Pe locul secund se situează românca Simona Halep, 25 de ani, cu 6.670 de puncte. Jucătoarea născută la Constanţa a revenit pe prima poziţie a clasamentului pentru Turneul Campioanelor din Singapore.