Olimpia Nicolae

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, anunţă că s-ar putea folosi de Constituţie pentru a bloca independenţa catalană

Mariano Rajoy, premierul spaniol, a declarat că nu ar exclude folosirea puterilor constituţionale pentru a îndepărta statutul autonom al Cataloniei, dacă aceasta şi-ar revendica independenţa, informează Reuters.

Cel puţin trei morţi şi 10 răniţi, după răsturnarea unui autobuz cu turişti, în Turcia

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 10 au fost rănite în urma răsturnării unui autobuz cu turişti pe o autostradă din provincia turcă Antalya, informează site-ul Russia Today.

Mai multe persoane au fost rănite, după ce o maşină a intrat într-o zonă pietonală, în Londra

Mai multe persoane au fost rănite după ce un vehicul a intrat pe un trotuar destinat pietonilor, în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din Londra, informează Reuters.

Cea mai gravă criză politică din Spania, din ultimele decenii | Oficial al UE: Merkel şi Juncker au discutat telefonic despre criza catalană

Angela Merkel, cancelarul german, şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, au purtat o discuţie telefonică despre criza catalană, conform unui oficial al Uniunii Europene, citat de Reuters.

Mii de manifestanţi unionişti au ocupat piaţa Puerta del Sol din Madrid | VIDEO

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în piaţa Puerta del Sol din Madrid, în cadrul unei demonstraţii paşnice pro-unităţii regiunii catalane cu Spania, informează The Telegraph.

Epidemie de ciumă în Madagascar. Cel puţin 30 de persoane, decedate

Organizaţiile umanitare şi-au intensificat măsurile de combatere a unei epidemii de ciumă în Madagascar, în urma căreia cel puţin 30 de persoane au decedat, informează The Independent.

LAS VEGAS, la un pas de catastrofă. Gloanţe trase în timpul atacului au atins rezervorul unui avion aflat la 300 m de locul unde avea loc festivalul. De ce s-a aflat abia acum

Două gloanţe trase în timpul atacului armat din Las Vegas au atins rezervorul cu combustibil al unui avion aflat la marginea aeroportului internaţional McCarran, unul dintre acestea perforând rezervorul, neprovocând însă un incendiu sau o explozie, informează Reuters.

Uraganul NATE loveşte SUA | Furtuna a ajuns în Louisiana / Evacuări în New Orleans, devastat de Katrina acum 12 ani

Uraganul Nate a ajuns în Louisiana, lângă gura râului Mississippi, a anunţat US National Hurricane Center, scrie BBC. Viteza vântului este de 137km/h, iar furtuna se îndreaptă spre nord, urmând să ajungă pe coasta Mississippi orele următoare. Louisiana, Mississippi, Alabama şi anumite zone din Florida au dat avertizări şi au emis ordine de evacuare a populaţiei.

Armata acestui stat vrea să interzică militarilor să-şi facă SELFIE-uri pentru a preveni dezvăluirea poziţiei

Armata rusă au elaborat o lege pentru a interzice personalului militar să-şi facă selfie-uri pentru ca aceştia să nu dezvăluie poziţia lor şi a camarazilor de arme, informează The Independent.

ATAC terorist pe Times Square din New York, DEJUCAT. Poliţia americană a împiedicat plănuirea unui complot ce ar fi vizat faimosul loc de pe Broadway

Poliţia SUA a împiedicat un complot terorist internaţional să cauzeze posibile victime în mai multe locuri pentru concerte din New York, în Times Square şi staţii de metrou, potrivit oficialilor, citaţi de presa internaţională.

Lavrov: Rusia doreşte menţinerea acordului nuclear iranian

Moscova doreşte ca acordul nuclear al puterilor mondiale cu Iranul să fie menţinut în forma sa actuală, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Tass.

Politico: Telefonul personal al şefului de cabinet al Casei Albe, John Kelly, a fost compromis

Oficialii de la Casa Albă consideră că telefonul personal al şefului de cabinet, John Kelly, a fost compromis, ridicând suspiciuni în privinţa eventualului acces al hackerilor altor Guverne străine asupra informaţiilor de pe telefon, informează Politico, citat de Reuters.

Hackeri ruşi ar fi sustras secrete cibernetice ale SUA de la NSA / Una dintre cele mai mari scurgeri de informaţii în domeniul securităţii

Hackeri ai Guvernului rus ar fi sustras în 2015 secrete cibernetice clasificate ale SUA de la Agenţia Naţională de Securitate (NSA), după ce un contractor a transferat informaţii pe computerul său de la domiciliu, conform presei internaţionale.

Furtuna tropicală Nate a ucis cel puţin 22 de oameni în America Centrală şi se îndreaptă spre SUA, unde ar putea ajunge ca uragan. Cost Rica a declarat starea de urgenţă

Furtuna tropicală Nate a ucis cel puţin 22 de oameni în Nicaragua, Costa Rica şi Honduras, joi, au anunţat autorităţile. Aceasta se îndreaptă week-endul acesta spre staţiunile mexicane din Marea Caraibelor şi Coasta Golfului americană, informează The Guardian.

Carles Puigdemont anunţă că nu îi este teamă de o eventuală ARESTARE din cauza referendumului de independenţă a Cataloniei/ Executivul spaniol: Guvernul nu va negocia o ilegalitate, nu va accepta niciun şantaj

Carles Puigdemont, liderul Cataloniei, a transmis că nu îi este teamă de o eventuală arestare din cauza organizării unui referendum interzis în privinţa independenţei de Spania, informează cotidianul Bild, citat de Reuters.

Israelul a blocat accesul în Cisiordania şi Fâşia Gaza înaintea sărbătorii evreieşti Sukkot/ Palestinienii care lucrează în Israel riscă să-şi piardă slujbele

Autorităţile israeliene au blocat accesul în regiunile Cisiordania şi Fâşia Gaza pentru 11 zile, înaintea sărbătorii evreieşti Sukkot, informează Al Jazeera.

Poliţia din Las Vegas: Există dovezi că Stephen Paddock plănuia să supravieţuiască atacului său armat

Poliţia din Las Vegas a transmis că există dovezi că Stephen Paddock plănuia să supravieţuiască atacului armat întreprins de el însuşi la un concert din Las Vegas, informează The Guardian.

Fostul terorist Cesare Battisti, reţinut în Brazilia în timp ce încerca să părăsească statul

Poliţia rutieră braziliană l-a reţinut pe Cesare Battisti, fost militant al extremei stângi italiene condamnat pentru crimă în ţara sa de origine, în timp ce încerca să treacă frontiera în Bolivia într-un taxi, informează Reuters.

VIDEO | Oficiali ai Statelor Unite au pătruns clandestin într-un consulat rus / Incidentul, descris drept ”ultimul act ostil al SUA”

Ambasada Rusiei în Washington a făcut publică o înregistrare video a unor oficiali americani ce au pătruns clandestin în Consulatul General Rus din San Francisco în ziua de luni, informează site-ul agenţiei Tass.

Cuba acuză SUA de înrăutăţirea relaţiilor bilaterale, după ce Trump a ordonat, marţi, expulzarea a 15 diplomaţi

Washingtonul poartă responsabilitatea pentru înrăutăţirea relaţiilor americano-cubaneze, a declarat Bruno Rodriguez, ministru de Externe de la Havana, citat de presa internaţională.

Cuplu, arestat de poliţia franceză, în apropiere de Marsilia. În maşina tinerilor de 20 de ani au fost găsite un lansator de rachetă, o AK-47 şi muniţie

Un lansator de rachetă şi o armă de tip AK-47 au fost descoperite de poliţia franceză în vehiculul unui cuplu ce a fost arestat în timpul unei opriri în trafic în sudul Franţei, informează presa internaţională.

Principalele state vizate de anunţurile politice promovate din Rusia, în perioada alegerilor prezidenţiale din SUA, din 2016 – CNN

Anunţurile politice promovate prin intermediul unor conturi care au legături cu Guvernul Rusiei, în perioada alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2016, s-au concentrat în principal pe statele Michigan şi Wisconsin, conform CNN.

Iubita atacatorului din Las Vegas a sosit în SUA şi aşteaptă să fie interogată

Marilou Danley, partenera atacatorului din Las Vegas, Stephen Paddock, a sosit marţi seara pe aeroportul internaţional din Los Angeles, unde a fost întâmpinată de autorităţi şi aşteaptă să fie interogată, potrivit unui oficial al forţelor de aplicare a legii, citat de The New York Times.

Pedepse cu închisoarea pentru cei care VIZUALIZEAZĂ materiale teroriste online

Oamenii ce vizionează în mod repetat conţinut terorist în mediul online ar putea risca până la 15 ani de închisoare, în cadrul unei măsuri de a înăspri legile privind terorismul, va anunţa Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, informează The Guardian.

Tensiuni din ce în ce mai mari | Washingtonul vrea să-i solicite Cubei RETRAGEREA personalului diplomatic cu 60%

Administraţia Donald Trump se pregăteşte să solicite Cubei retragerea a 60% din diplomaţii săi delegaţi în Washington, conform unor oficiali americani, citaţi de Associated Press.

Mama lui Luca Iclodean, tânărul din Cluj, rănit în atacul din Las Vegas, anunţă că starea acestuia este stabilă şi mulţumeşte tuturor pentru susţinerea oferită

Carmen Iclodean, mama clujeanului care a fost rănit în atacul armat din Las Vegas, a anunţat prin intermediul Facebook că în urma unei operaţii medicale, starea acestuia este stabilă şi mulţumeşte tuturor pentru susţinerea oferită.

În ce condiţii trăiesc sute de refugiaţi în Italia, la graniţa cu Franţa. STUDIU

Sute de refugiaţi înfruntă brutalitatea forţelor de ordine şi lipsa facilităţilor sanitare la frontiera dintre Italia şi Franţa, experţii catalogând această situaţie ca fiind mai precară decât cea din ”Jungla din Calais”, conform unui studiu, citat de ziarul The Independent.

ATACUL armat din Las Vegas: 42 de arme de foc, descoperite în camera de hotel şi în casa atacatorului/ Cel mai nou bilanţ: 59 de morţi şi peste 500 răniţi / MAE: Un cetăţean român a fost rănit | VIDEO

Cel puţin 59 de persoane au murit şi alte 527 au fost rănite în urma atacului armat comis duminică seara, în oraşul american Las Vegas, informează ABC News. Atacatorul a iniţiat un atac la cel de-al 32-lea etaj al hotelului Mandalay Bay, unde peste 22.000 de persoane participau la un festival de muzică country.

Un avion de vânătoare al Armatei SUA s-a prăbuşit în timpul unor exerciţii de antrenament. Toate persoanele aflate la bordul avionului ar fi murit

Avionul de tip T-45 a dispărut la scurt timp după ce a decolat din staţia aeronavală Meridian, din statul Mississippi, şi s-ar fi prăbuşit în apropierea oraşului Tellico Planes din Mississippi, informează presa internaţională.

Ministrul rus de Externe: Moscova nu va tolera învinovăţirea Rusiei pentru toate lucrurile negative din SUA

Rusia respinge orice încercare de a arunca vina pe Moscova pentru orice lucru negativ ce se întâmplă în SUA, a declarat Serghei Lavriv, ministrul rus de Externe, citează site-ul agenţiei Tass.

ATACURI sonice misterioase asupra ambasadei Statelor Unite din Cuba: Diplomaţii neesenţiali şi familiile acestora, retraşi

Departamentul de Stat va retrage diplomaţi neesenţiali şi familiile acestora din Cuba după o serie de atacuri sonice misterioase împotriva personalului diplomatic american la Havana, potrivit unor oficiali de la Washington, citaţi de CNN.

Doi cetăţeni ruşi, arestaţi în Crimeea pentru presupus spionaj în favoarea Ucrainei

Serviciile Federale de Securitate ale Rusiei (FSB) ar fi luat în custodia lor doi cetăţeni ruşi suspectaţi de spionaj în favoarea Ucrainei, informează site-ul agenţiei Tass.

FOTO | Explozie puternică la Kabul. Nu se cunoaşte deocamdată numărul victimelor

E explozie a avut loc vineri în Kabul, capitala statului Afganistan, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului de Interne, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Diplomaţi ruşi şi ai Phenianului se vor întâlni la Moscova pentru a discuta criza nord-coreeană

Oleg Burmistrov, diplomat rus, va avea o întrevedere în Moscova cu Choe Son-hui, director general al departamentului nord-american la ministerul nord-coreean de Externe, pentru a discuta criza din peninsula Coreeană, informeaază site-ul agenţiei Reuters.

Recep Tayyip Erdogan propune Washingtonului un schimb între clericul musulman Fethullah Gulen şi un pastor american

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele turc, a transmis SUA că este pregătit să facă un schimb între Fethullah Gulen, un cleric musulman ce locuieşte în Pensylvania şi este acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din Turcia, cu un pastor american închis în Turcia.

Iranul va abandona acordul nuclear, pe care Trump l-a numit ”o ruşine”, dacă SUA se va retrage din acesta

Iranul va abandona acordul nuclear cu cele şase puteri mondiale, dacă Statele Unite decid să se retragă din acesta, conform ministerului de Externe de la Teheran, citat de Al Jazeera.

Trupul studentului american, repatriat din Coreea de Nord, nu prezenta urme de tortură/ CAUZA reală a morţii lui Otto Warmbier, potrivit medicilor legişti

Lakshmi Kode Sammarco, medic legist din statul Ohio, a declarat că în urma autopsiei trupului studentului Otto Warmbier, repatriat din Coreea de Nord unde a fost ţinut prizonier, nu a remarcat urme de tortură, de aceea a fost surprinsă de acuzaţiile lui Donald Trump şi părinţilor tânărului.

Un britanic care transporta trei obuze în bagajele sale a fost arestat în timp ce încerca să se îmbarce pe o navă

Un cetăţean britanic a fost arestat într-un terminal portuar din comuna franceză Ouistreham, în timp ce încerca să se îmbarce pe o navă spre Marea Britanie cu trei obuze în bagajele sale, conform jandarmeriei, citată de Le Figaro.

HAOS pe mai multe aeroporturi din lume, după ce sistemul de check-in s-a „prăbuşit”

Pasagerii aerieni au avut parte de întârzieri majore după prăbuşirea sistemului de check-in al mai multor aeroporturi din lume, informează The Telegraph.

Twitter îi pune beţe în roate lui Donald Trump | Liderul de la Casa Albă nu va face parte din lista SPECIALĂ dorită de toţi utilizatorii reţelei

Preşedintele american, Donald Trump, nu va face parte dintr-un grup de test format din utilizatori de Twitter cărora li se va extinde numărul de caractere destinat mesajelor pe platforma de socializare, informează France 24.