Otilia Ciocan

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, audiat ca martor la DNA

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu a fost audiat, luni, în calitate de martor, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el neprecizând în ce dosar a fost citat de anchetatori.

MOTIVAREA condamnării judecătorului Mircea Moldovan: Magistratul se ghida după principiul „serviciu contra serviciu”

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti Mircea Moldovan se ghida după principiul "serviciu contra serviciu", iar referitor la cei care încălcau această regulă el spunea "să vezi ce i-o trag", se arată în motivarea deciziei de condamnare la 22 de ani de închisoare a magistratului suspendat.

Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990

Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor lui Băsescu despre dosarul Nana

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în cazul afirmaţiilor fostului preşedinte Traian Băsescu despre sechestrul pus de procurori pe terenuri din comuna Nana, urmând să se stabilească dacă a fost afectată credibilitatea justiţiei.

Dosarul Nana: Sechestrul asigurator, menţinut în cazul Ioanei Băsescu, de Tribunalul Călăraşi

Tribunalul Călăraşi a menţinut sechestrul pe terenul pe care fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, îl are în comuna Nana, despre care procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal.

Montarea ultimelor două tronsoane ale pasajului de la Piaţa Presei Libere, amânată

Montarea ultimelor două tronsoane ale pasajului pietonal de la Piaţa Presei Libere, care era programată pentru acest week-end, a fost amânată pentru perioada 20-23 martie, Primăria Capitalei anunţând, joi, că măsura a fost luată din cauza ninsorilor prognozate.

Sorin Roşca Stănescu, obligat să îi plătească lui Traian Băsescu daune morale de 100 de lei

Sorin Roşca Stănescu a fost obligat de instanţă să îi plătească lui Traian Băsescu o despăgubire morală simbolică de 100 de lei în procesul în care fostul preşedinte l-a dat în judecată pe fostul senator PNL, care spusese că Băsescu ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului de la Roşia Montană

CJUE: Dacă un aparat medical are potenţial defect, toate celelalte modele pot fi calificate stricate

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că atunci când un aparat medical are un potenţial defect, toate produsele de acelaşi model pot fi calificate drept defecte, fără a fi însă necesar să se demonstreze că ele sunt stricate.

ANP: Ridzi a primit două pături de la penitenciar şi i-a fost aprobată cererea de a primi o pilotă. Cum arată celula în care a stat Ridzi – FOTO

ANP arată că Monica Iacob Ridzi a urmat tratamentul medicilor prescris înainte de a intra în închisoare, a primit două pături de la penitenciar şi i-a fost aprobată cererea de a primi o pilotă de la familie.

Avocatul Poporului verifică motivele şi condiţiile transferului lui Ridzi de la Gherla la Jilava

Avocatul Poporului face o anchetă la Secţia exterioară Cluj a Penitenciarului Gherla şi la Spitalul Penitenciar Jilava, verificările urmând să stabilească dacă au fost încălcate drepturile Monicăi Iacob Ridzi, dar şi motivele şi condiţiile de transfer ale fostului ministru al Tineretului.

DNA a început urmărirea penală cu privire la rezilierea contractului dintre FRF şi Victor Piţurcă

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală in rem cu privire la rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Victor Piţurcă, fără ca fostul selecţioner al echipei naţionale să achite despăgubiri.

Inspectorii judiciari verifică activitatea Structurii centrale a DIICOT din perioada 2013-2014

Inspectorii judiciari vor verifica, începând din 16 martie, eficienţa managerială şi modul în care angajaţii DIICOT şi-au îndeplinit atribuţiile, controlul urmând să aibă loc atât la Structura centrală, cât şi la Suceava.

Dan Diaconescu, CONDAMNAT DEFINITIV la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare: „Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum mă închid pe mine”

Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea. Dan Diaconescu a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa şi dus la Penitenciarul Rahova, fondatorul OTV declarând că i-au închis televiziunile, partidul, iar acum îl închid şi pe el.

ANP: În timpul transferului, Ridzi a fost cazată într-un penitenciar şi s-au făcut cinci opriri

ANP precizează că, în timpul transferului de la Penitenciarul Gherla la Jilava, Monica Iacob Ridzi a fost cazată la un penitenciar, unde a fost consultată de un medic, iar pe traseu s-au făcut cinci opriri, pentru a se asigura accesul la un grup sanitar, apă potabilă şi mişcare în aer liber.

DNA: Ponta încearcă să justifice gradul scăzut al recuperării prejudiciilor de ANAF, creând confuzie gravă

Direcţia Naţională Anticorupţie arată că premierul creează o ”confuzie gravă” prin faptul că pune la îndoială datele referitoare la recuperarea prejudiciilor, prezentate de DNA la bilanţ, Victor Ponta încercând astfel să justifice gradul scăzut de recuperare a produselor infracţionale de către ANAF.

CSM îi cere preşedintelui Klaus Iohannis eliberarea din funcţie a judecătorului Stan Mustaţă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în cadrul şedinţei de marţi, înaintarea către preşedintele Klaus Iohannis, a propunerii de eliberare din funcţie a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, judecat în prezent pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Şeful FBI s-a întâlnit cu Niţu, Kovesi şi Hossu şi a discutat despre proiectele comune. James Comey a vizitat şi sediul echipei comune FBI-DCCO de la Bucureşti

Directorul FBI, James Comey, s-a întâlnit, marţi, la Bucureşti, cu procurorul general al României, Tiberiu Niţu, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul şef interimar al DIICOT, Giorgiana Hossu, între subiectele abordate de cei patru fiind proiectele comune aflate în derulare.

Parchetul, sesizat de ANP în urma neregulilor descoperite la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost sesizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) cu privire la activitatea de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, după ce reprezentanţii ANP au stabilit că nu au fost respectate normele de primire şi depozitare ale unor medicamente.

Procedura de redeschidere a urmăririi penale, contestată la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului

Curtea Constituţională a fost sesizată, marţi, de Avocatul Poporului cu privire la procedura de redeschidere a urmăririi penale, acesta reclamând faptul că procurorul şi suspectul sau inculpatul nu pot participa la dezbateri în faţa instanţei, fapt ce nu asigură un proces echitabil.

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a pierdut definitiv procesul cu CSM

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, arestat într-un dosar de corupţie, a pierdut definitiv procesul în care a contestat sancţiunea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii pentru că a fost, simultan, membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi judecător.

Ministerul Justiţiei a început procedura de selecţie a şefului DIICOT. Candidaturile se pot depune până în 16 martie

Ministerul Justiţiei a demarat, luni, procedura de selecţie a viitorului procuror-şef al DIICOT, data limită de depunere a dosarelor fiind 16 martie, iar cei selectaţi vor susţine interviuri cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, începând cu data de 17 martie.

Preşedintele CC Augustin Zegrean candidează pentru funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a UE

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a fost declarat admis pentru a participa la interviul de selecţie pentru a ocupa funcţia de judecător al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, interviul urmând să aibă loc marţi.

DOSAR: 2015 a început cu premiere – Judecător CC urmărit penal, 4 cereri de arestare pentru un deputat, Elena Udrea

Anul 2015 a debutat cu două premiere- declanşarea urmăririi penale în cazul unui judecător de la Curtea Constituţională, respectiv Toni Greblă, şi patru cereri de avizare a arestării preventive pentru un deputat, Elena Udrea. Alţi 5 parlamentari şi un europarlamenrtar au intrat şi ei în atenţia DNA.

Proiect: Parchetele vor închiria spaţii pentru bufete, centre de copiere sau vânzare de carte

Parchetele vor închiria spaţii pentru amplasarea unor magazine cu produse alimentare, automate de băuturi, centre de dactilografiere şi copiere acte şi puncte de vânzare de carte juridică, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern (HG), publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

ANI: Preşedintele ANRE Niculae Havrileţ, în incompatibilitate pentru că este şi directorul unei firme

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât deţine şi funcţia de director general al unei firme din sectorul energiei electrice.

CNADNR, obligată să dea despăgubiri materiale de 2 milioane de lei tinerei care şi-a pierdut mâna într-un accident în 2006

Tribunalul Bucureşti a decis ca CNADNR să îi plătească daune materiale de peste două milioane de lei Elenei Ghegeliu, tânăra care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006, aceasta obţinând, anul trecut, şi daune morale de un milion de euro.

Judecător CAB: Magistraţii care au pronunţat decizia în cazul ICA s-au aflat în incompatibilitate

Judecătorul Dan Lupaşcu de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care a făcut opinie separată în hotărârea din dosarul în care Dan Voiculescu a cerut anularea pedepsei de zece ani de închisoare, arată, în motivare, că magistraţii care au pronunţat decizia în cazul ICA s-au aflat în incompatibilitate.

Excluderea procurorului de la dezbaterea privind probele neadministrate în anchetă, neconstituţională

Excluderea procurorului de la dezbaterea contradictorie a probelor care nu au fost administrate în faza de urmărire penală, în momentul în care dosarul a ajuns în faţa instanţei, încalcă Legea fundamentală, a stabilit, joi, Curtea Constituţională (CC).

Ioan Mihăilă, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „mită la Hidroelectrica”

Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită privind vânzarea de energie.

Excluderea martorilor care nu au comis infracţiuni grave de la reducerea pedepsei, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis joi că reducerea la jumătate a limitei de pedepsă pentru cei care au comis o infracţiune gravă, dar au calitatea de martor este neconstituţională, întrucât nu beneficiază de acelaşi avantaj şi martorii care nu au comis infracţiuni grave.

CC: Numărul minim de persoane prevăzut de lege pentru fondarea unui partid politic, neconstituţional

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au stabilit, joi, că articolul de lege care stabileşte numărul minim de membri fondatori care trebuie să fie prezenţi pe lista cu semnăturile de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic este neconsituţional.

Dosarul Bica 2, trimis în instanţă de DNA. Printre cei judecaţi se află Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş. Fosta şefă DIICOT, judecată pentru că a luat mită un teren şi l-a favorizat pe Ovidiu Tender

Dosarul Alinei Bica disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care sunt cercetaţi, printre alţii, Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, a fost trimis de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Fostul procuror adjunct al Parchetului Buftea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Lora Constantinescu, fost prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Buftea, a fost găsită vinovată de trafic de influenţă şi condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu executare.

George Copos rămâne în penitenciar. Judecătoria Sector 5 i-a respins cerea de eliberare condiţionată

Gheorghe (George) Copos va executa în continuare pedeapsa de patru ani de închisoare, după ce magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 i-au respins, miercuri, cererea de eliberare condiţionată.

Deputatul Mircovici, condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat soţia

Deputatul Niculae Mircovici a fost găsit vinovat de conflict de interese pentru că şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar, fiind condamnat de instanţa supremă la şase luni de închisoare cu suspendare.

Fostul şef al ANRP Crinuţa Dumitrean, în arest la domiciliu. Alina Bica rămâne în arest preventiv

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Dumitrean, arestată în dosarul Alinei Bica, va fi cercetată în arest la domiciliu, în timp ce fosta şefă a DIICOT rămâne în arest, a decis, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Preşedintele CSM avertizează: Apariţia informaţiilor din dosare pe surse poate duce la o judecată publică deformată

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat, marţi, la prezentarea bilanţului DNA, că apariţia în spaţiul public a unor informaţii pe surse poate duce "la o judecată publică, fie prematură, fie deformată".

DNA cere arestarea preventivă a Elenei Udrea. Instanţa supremă judecă mâine propunerea

Cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" a fost trimisă, marţi după-amiază, de procurorii DNA la instanţa supremă, urmând să fie judecată miercuri dimineaţă.

Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani şi patru luni de închisoare, pentru pornografie infantilă

Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti la 26 de ani şi patru luni închisoare, el fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă.

Cazanciuc: România nu a dus lipsă de legi, ci de instituţii puternice, care să le aplice fără imunităţi

România nu a dus lipsă de legi, ci de instituţii puternice, care să le aplice pentru toţi, "fără părtinire, fără imunităţi", a declarat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, marţi, la prezentarea bilanţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru anul 2014.