Ovidiu Barbulescu

ANRP estimează că peste jumătate din cele 200.000 dosare de restituiri nesoluţionate vor fi respinse

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, estimează că, din cele 200.000 dosare de despăgubiri depuse şi nesoluţionate încă, mai mult de jumătate vor fi respinse din cauza documentaţiei incomplete, restul urmând să fie rezolvate în următorii cinci ani

Guvernul va desfiinţa autorităţile de management din ministere

Guvernul a decis desfiinţarea majorităţii autorităţilor de management, pentru viitorul exerciţiu bugetar european 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene urmând să rămână autoritatea de management pentru programele operaţionale, cu excepţia fondurilor pentru agricultură şi dezvoltare regională.

Guvernul a avizat despăgubirile pentru IMOBILE NAŢIONALIZATE şi începe angajarea răspunderii

Guvernul a avizat proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate şi a decis să trimită documentul la Parlament în vederea angajării răspunderii, au declarat surse oficiale.

Vosganian: Mari companii au exprimat în scris interesul pentru Oltchim. Ponta: Atenţie la escroci!

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, miercuri, că a primit oferte scrise din partea unor "mari companii din domeniu" care s-au arătat intersate de privatizarea Oltchim (OLT) şi va începe discuţii cu acestea, fiind avertizat de premierul Ponta să fie atent la "escrocii cu bani în pungă".

Şeful ANRP a fost numit de Guvern în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a fost desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (SNP), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Mai mulţi miniştri liberali lipsesc de la şedinţa Guvernului

Mai mulţi miniştri liberali nu sunt prezenţi la şedinţa de miercuri a Guvernului, unii dintre ei părăsind Palatul Victoria pentru a merge către sediul USL, iar alţii, deşi aflaţi în clădirea Executivului, au rămas pe holuri pentru a discuta la telefon.

Ponta: Statul s-a supercentralizat şi e ineficient. Atribuţii ale Guvernului trebuie date regiunilor

Statul român s-a supercentralizat în ultimii ani şi o astfel de guvernare nu e eficientă, astfel că o parte din atribuţiile Executivului trebuie transferate regiunilor, fiind un moment propice ca urmare a stabilităţii politice, crizei financiare şi aşteptării populaţiei, a declarat premierul Ponta.

Fermierii primesc ajutoare de 116 milioane lei pentru asigurări, ameliorarea raselor sau accize

Valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli în perioada 2012-2013 pentru asigurări, ameliorarea raselor, incinerarea cadavrelor de animale sau accize la motorină este de circa 116,3 milioane lei, conform unei hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern.

Ponta: Cumpărătorii locuinţelor RA-APPS pot alege să păstreze chiriaşii sau să-i dea afară

RA-APPS va scoate la vânzare toate casele, inclusiv cele pentru care există un contract de închiriere, cumpărătorii putând alege să păstreze chiriaşii şi să încaseze chiria sau să-i dea afară pe aceştia, actualii chiriaşi neavând niciun drept de a rămâne în imobilele cumpărate, spune premierul Ponta.

Oprescu: Bucureştenii nu ar mai plăti încălzire în 2 ani. Comasarea RADET-ELCEN va dura 18 luni

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, susţine că bucureştenii nu vor mai plăti pentru încălzirea locuinţei dacă investitorul care va administra, prin delegare de serviciu, noua structură înfiinţată prin comasarea RADET şi ELCEN va ceda municipalităţii măcar 1% din profitul estimat să fie obţinut.

Guvernul a avizat trecerea Transelectrica şi a Transgaz de la Economie la Finanţe – surse

Guvernul a avizat miercuri trecerea Transelectrica (TEL) şi a Transgaz (TGN), companiile care gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale, de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc – surse

Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă aprobată miercuri, înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, instituţie care va asigura şi suportul tehnic pentru astfel de activităţi, statul estimând că va realiza venituri suplimentare pentru buget, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta: În cultură, România nu se împarte între oamenii lui Băsescu şi cei ai USL

Premierul Ponta a mulţumit celor 63 de scriitori care au participat la Târgul de carte de la Paris, arătând că, deşi nu se supără pe cei care nu au participat, în cultură România nu se împarte între oamenii lui Băsescu şi cei ai USL, ci între cei care au ceva de spus şi cei care nu au nimic de spus.

Ponta: Toţi cei trei numiţi la CC ar trebui să demisioneze, nu pot fi şi judecători, şi arbitri

Premierul Victor Ponta a declarat că i se pare corect ca toţi cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională (CC) să îşi depună cât mai curând demisia, pentru a demonstra că sunt deasupra tuturor intereselor politice, neputând fi şi judecători, şi arbitri în acelaşi timp.

Porturile Constanţa fluvial, Mangalia, Midia-Năvodari şi Bara Sulina, închise din cauza vântului

Porturile Constanţa fluvial, Mangalia, Midia-Năvodari şi Bara Sulina au fost închise marţi după-amiaza din cauza vântului puternic, iar patru localităţi din judeţul Tulcea sunt nealimentate cu energie electrică, au anunţat autorităţile locale, în videoconferinţa organizată la Guvern.

COD PORTOCALIU DE VISCOL ŞI NINSORI: Recomandări pentru şoferii din Bucureşti

Capitala şi nouă judeţe din sudul ţării vor fi marţi, între orele 4.00 şi 14.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, pentru alte 14 judeţe fiind emis cod galben. Municipalitatea face câteva recomandări şoferilor din Bucureşti.

RA-APPS sparge gheaţa din ultimul an pe piaţa apartamentelor şi mai vinde un apartament. Pentru ce preţ a fost achiziţionată locuinţa

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a reuşit să vândă primul apartament din lotul celor peste 60 locuinţe ofertate începând cu primăvara anului trecut, dar pentru care licitaţiile au eşuat în lipsă de ofertanţi, şi a cedat un apartament de 82 metri pătraţi din centrul Capitalei.

Guvernul a emis aviz negativ la proiectul de lege al lui Victor Socaciu privind statutul artiştilor

Guvernul a formulat, în şedinţa de miercuri, un punct de vedere nefavorabil la propunerea de lege depusă la Parlament de actualul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor, Victor Socaciu, care solicită adoptarea unui statut al artistului şi înfiinţarea Ordinului Artiştilor din România.

Pivniceru: CNSC se va desfiinţa, iar atribuţiile instituţiei se translează în domeniul judiciar

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va fi desfiinţat cât mai curând, deoarece este mai corect ca atribuţiile instituţiei să fie trecute în domeniul judiciar, unde va fi aplicată o procedură foarte scurtă, specifică achiziţiilor publice, a anunţat ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Guvernul a modificat regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor RA-APPS

Guvernul a adoptat ordonanţa care modifică regimul şi condiţiile de ocupare a imobilelor aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Ponta cere miniştrilor să întrebe Parchetul în ce stadiu sunt verificările la dosarele trimise

Premierul Victor Ponta a solicitat miniştrilor să se adreseze Parchetului pentru a cere o informare privind stadiul cercetărilor legate de toate plângerile depuse de aceştia pentru nereguli identificate la preluarea mandatului, adăugând că speră ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere.

Aproximativ zece revoluţionari au intrat în greva foamei la Guvern

Un grup de aproximativ zece revoluţionari din rândul participanţilor la protestul de luni de la sediul Guvernului au decis să intre în greva foamei, solicitând premierului Victor Ponta respectarea prevederilor Legii 341 privind drepturile revoluţionarilor.

Guvernul a schimbat prefecţii din judeţele Ilfov, Maramureş şi Sălaj – surse

Prefecţii din judeţele Ilfov, Maramureş şi Sălaj au fost schimbaţi din funcţie, printr-un set de hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea ANSVSA – surse

Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat surse oficiale.

Ponta: Construcţia liniei de metrou Universitate-Dr. Taberei continuă cu fonduri BEI şi de la Guvern

Construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei va continua cu finanţare asigurată din creditul BEI şi din fonduri guvernamentale, lucrările nefiind oprite în acest moment, a declarat, luni, premierul Victor Ponta, după întâlnirea cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer.

Ponta cere lege pentru a sancţiona firmele private care nu îşi achită obligaţiile faţă de angajaţi

Premierul Ponta a solicitat ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, să analizeze posibilitatea schimbării legislaţiei, astfel încât firmele care nu respectă obligaţiile faţă de angajaţii disponibilizaţi să poată fi sancţionate şi să se evite cazuri precum sinuciderea angajatului de la Mechel.

Ponta, Corlăţean şi Stroe au discutat despre Schengen cu preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi ministrul de Interne, Radu Stroe, pentru discuţii pe tema Schengen. Administraţia Prezidenţială informează că la consultările de la Cotroceni s-au discutat teme de politică externă, precum şi mandatele României pentru şedinţa COREPER din 6 martie şi pentru Consiliul JAI din 7 - 8 martie.

Constantin: Consumul de carne de cal a crescut foarte mult în Franţa, toată lumea a mers să testeze

Consumul de carne de cal a crescut foarte mult în Franţa în ultima perioadă, deoarece evenimentele recente i-au determinat pe cumpărători să testeze acest produs, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care a susţinut că a aflat despre acest lucru chiar de la autorităţile franceze.

Despăgubirile cetăţenilor cu foste proprietăţi în Basarabia, Bulgaria şi Serbia, eşalonate pe 10 ani

Despăgubirile pentru cetăţenii români care au avut proprietăţi în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, Bulgaria sau în fostul Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor vor fi eşalonate pe o perioadă de 10 ani, cu o tranşă anuală de minimum 20.000 lei, a decis, miercuri, Guvernul.

Guvernul caută un investitor care să finanţeze CupruMin cu cel puţin 40-50 milioane euro

Guvernul a mandatat Ministerul Economiei să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanţa activitatea CupruMin, acest investitor, care poate fi trader sau producător din domeniu, urmând să contribuie cu fonduri minime de 40-50 milioane euro, a declarat ministrul Varujan Vosganian.

Ponta îi cere lui Pricopie să spună că a moştenit peste o mie de dosare nefinalizate pe fonduri UE

Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să spună public de la cine a moştenit peste o mie de dosare nefinalizate pe fonduri europene, respectiv "de la un fost ministru care se plimbă pe la televizor", şi să facă sesizări penale în acest sens.

Cumpărătorii de maşini electrice vor primi un ecotichet în valoare de 12.000 lei

Persoanele care vor cumpăra, începând cu 15 martie 2013, un autoturism electric vor primi, la momentul achiziţionării, un "ecotichet" în valoare de 12.000 lei, a decis Guvernul prin ordonanţa de urgenţă care introduce timbrul de mediu pentru înmatricularea maşinilor.

Romgaz intră în asociere cu OMV şi Exxon pentru explotarea gazelor din Marea Neagră, cu o cotă de 10%

Romgaz va participa în asociere cu OMV şi Exxon la viitoarele activităţi de exploatare a zăcămintelor de gaze din Marea Neagră, perimetrul Midia, cu o cotă de 10%, în baza unui acord semnat, miercuri, de către conducerile celor trei companii.

Ponta: Vor fi nemulţumiri la beneficiarii POSDRU, dar Guvernul nu-şi poate asuma lăcomia acestora

Premierul Victor Ponta i-a felicitat pe miniştrii Muncii şi Fondurilor Europene pentru deblocarea POSDRU şi le-a cerut să continue cu întărirea regulilor de control, arătând că vor exista "nemulţumiri la beneficiari", dar Guvernul nu poate risca o nouă blocare a POSDRU pentru că unii s-au "lăcomit".

Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost aprobată de Guvern

Hotărârea de guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost aprobată de Guvern, în şedinţa de miercuri, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Săptămâna trecută, actul normativ a fost dezbătut de Guvern în primă lectură, fiind aşteptat şi avizul din partea Consiliului Economic şi Social (CES).

Ponta: În noul buget UE am primit fonduri egale cu ţările care au doar jumătate din populaţia României

România a primit prin bugetul UE, pentru 2014-2020, un volum al fondurilor structurale şi de coeziune egal cu cel al unor ţări care au doar jumătate din populaţia României, precum Cehia, Ungaria sau Portugalia, a spus premierul Ponta, adăugând că, astfel, toate "conferinţele de presă sunt inutile".

Ponta, către miniştri: Uitaţi-vă mai puţin la presă, la atacuri iresponsabile că aţi fi cercetaţi

Premierul Ponta le-a cerut miniştrilor să nu dea atenţie presei atunci când sunt acuzaţi de diverse lucruri, aşa cum a fost cazul cu "atacul iresponsabil" potrivit căruia un ministru ar fi fost cercetat de DNA, subliniind că, dacă acuzaţiile ar fi reale, chiar el i-ar anunţa imediat şi i-ar înlocui.

Scandalul cărnii de cal: Ambasadorul Franţei la Bucureşti a venit la Guvern

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a venit la Palatul Victoria, la sediul Guvernului fiind şi premierul Victor Ponta, sosirea ambasadorului având loc în contextul scandalului cărnii de cal utilizate în preparate congelate.

Ponta: Firmele responsabile de scandalul cărnii de cal să plătească, nu putem fi suspecţi de serviciu

Ministrul Agriculturii şi celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu vor solicita în numele României ca firmele vinovate de scandalul cărnii de cal, "din Franţa, Luxemburg sau altă parte", să răspundă direct, deoarece România nu trebuie tratată ca "suspectul de serviciu", a afirmat premierul Ponta

Ponta speră că Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la jumătatea anului

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, deşi nu mai poate avansa o dată fixă, speră ca Hidroelectrica să iasă din procedura de insolvenţă la jumătatea acestui an.