Pacala Dana

Marko Bela: Conflictul preşedinte-Guvern, din cauză că nu s-a clarificat ce organizare de stat dorim

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat, joi, că acest conflict dintre preşedinte şi Guvern este o consecinţă a faptului că "nici până azi" nu s-a reuşit clarificarea formei de organizare statală care se doreşte în România şi care să fie consfinţită de Constituţie.

Peste 130 de persoane, la proteste antiguvernamentale şi anti-USL la Cluj-Napoca şi Arad

Peste o sută de persoane protestează, miercuri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de "distrugerea democraţiei şi a statului de drept", scandând "Jos Guvernul Ponta" şi "Sus democraţia", o acţiune similară, la care participă peste 30 de persoane, având loc la Arad.

Un număr de 177 de romi repatriaţi voluntar din Franţa au ajuns la Timişoara cu o cursă charter

Un număr de 177 de cetăţeni români de etnie romă repatriaţi voluntar din Franţa au ajuns, marţi seară, pe Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, cu o cursă charter pusă la dispoziţie de autorităţile franceze, fiind al doilea astfel de transport din acest an.

Protest faţă de „derapajele anti-democratice ale USL şi abuzurile lui Ponta”, la Cluj-Napoca

Peste 60 de persoane protestează, marţi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de "derapajele anti-democratice" ale USL şi "abuzurile premierului Victor Ponta şi ale complicilor acestuia".

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL CLUJ: Un număr de 16 elevi au obţinut media 10

Un număr de 16 elevi din judeţul Cluj au obţinut media 10 la evaluarea naţională, fiind înregistrate, în total, peste 250 de note maxime la cele trei probe - limba română, limba maternă şi matematică, arată rezultatele de dinainte de contestaţii, comunicate, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Vier Pfoten anunţă transferarea a trei leoaice de la Zoo Timişoara în Africa. Autorităţile se opun

O leoaică aflată în captivitate în judeţul Timiş va fi transferată, marţi, de Fundaţia Vier Pfoten, către rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud, fundaţia anunţând că vor fi transferate şi trei leoaice de la Grădina Zoologică din Timişoara, însă autorităţile se opun mutării animalelor de la Zoo.

REPORTAJ: Iaurt cu afumătură, salam de peşte, cremă de unt cu ulei de palmier – produse de studenţi – FOTO

Iaurtul cu cotlet haiducesc, salamul afumat de peşte cu proteină de soia, berea cu cireşe şi crema de unt cu ulei de palmier s-au numărat printre produsele inovatoare ale studenţilor din Cluj de la Medicină Veterinară, create pentru examenul de licenţă din acest an şi expuse pentru degustare.

Autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, anulată de Tribunalul Harghita

Autorizaţia de înhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, emisă de Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc şi atacată în contencios administrativ de către Prefectura Harghita, a fost anulată, miercuri, de Tribunalul Harghita, decizia nefiind însă definitivă.

Funcţionar bancar din Ungaria, trimis în judecată la Oradea pentru spălare de bani

Un funcţionar bancar ungar a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Oradea pentru spălare de bani după ce, între 1998-2003, împreună cu alte două persoane trimise în judecată în 2010, a delapidat 18 milioane euro de la o bancă din Budapesta, transferând 4,8 milioane de euro în Bihor.

Directorul Eximtur, Lucia Morariu: Cel mai mult m-am simţit discriminată când am lucrat la Guvern

Directorul Eximtur, Lucia Morariu, fost secretar de stat pentru turism în Cabinetul Tăriceanu, a declarat, marţi, la Conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor, organizată de MEDIAFAX, că s-a simţit cel mai mult discriminată ca femeie când a lucrat la Guvern.

Biserica de lemn din Dealu Negru a fost distrusă de flăcări. Monumentul istoric era construit în 1765

Biserica de lemn din localitatea clujeană Dealu Negru, aflată pe lista monumentelor istorice, a fost distrusă aproape în totalitate în urma incendiului care a izbucnit marţi şi care ar fi fost provocat de un scurtcircuit.

REPORTAJ: Şcoala în limba romani de la Cluj, o şansă la educaţie pentru elevii primei promoţii de clasa I

Elevii primei clase I din judeţul Cluj cu predare în limba romani încheie anul şcolar. Cei 12 copii, cu vârste între şapte şi zece ani, au învăţat să comunice în limba maternă, pentru a duce mai departe tradiţia romă. Gabriela, de 10 ani, ai cărei părinţi muncesc la rampa de gunoi, ia premiul I.

Ce spun legiştii despre moartea elevei din Sălaj

Cauza decesului elevei de 16 ani de la un liceu din Sălaj căreia i s-a făcut rău la ora de sport este o malformaţie coronariană cu infarct miocardic, au stabilit medicii legişti în urma autopisei, a declarat directorul Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, Costel Siserman.

Kelemen: Am căutat soluţii pentru majorităţi ca să nu rămână comunitatea maghiară fără reprezentare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Uniunea a căutat diverse soluţii pentru asigurarea unor majorităţi în consiliile judeţene şi locale din Transilvania prin încheierea de alianţe locale atât cu USL, cât şi cu PDL, astfel încât comunitatea maghiară să nu rămână fără reprezentare politică.

O elevă din Sălaj a murit, după ce a leşinat în timp ce susţinea proba de rezistenţă la ora de sport

O elevă de clasa a IX-a din Jibou a leşinat, marţi, la ora de sport, în timp ce susţinea proba de rezistenţă. Eleva, care a fost transportată ulterior la Clinica Medicală II din Cluj-Napoca a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, cauzele decesului urmând să fie stabilite de medicii legişti.

Contestaţia Rodicăi Stănoiu privind decizia CNSAS legată de colaborarea sa cu Securitatea, respinsă

Contestaţia fostului ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu, care cerea anularea deciziei CNSAS privind colaborarea sa cu Securitatea, a fost respinsă, marţi, de Curtea de Apel Oradea, care a obligat-o pe Stănoiu la plata unor cheltuieli de judecată de 22.000 de lei, însă decizia nu este definitivă.

Emil Boc a fost validat ca primar al municipiului Cluj-Napoca

Primarul ales al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost validat în funcţie, marţi, de Judecătorie, iar la sfârşitul acestei săptămâni fostul premier ar urma să depună jurământul de primar.

Accident la Mina Petrila: Doi bărbaţi, la spital după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte din găuri de sondă

Doi angajaţi de la Mina Petrila, care făceau lucrări de sondare în subteran, au fost transportaţi, luni, la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, după ce au fost opăriţi cu apă fierbinte provenită din găurile de sondă. Cei doi angajaţi au arsuri pe 40, respectiv 60 la sută din suprafaţa corpului, ei urmând să fie transportaţi de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani la o altă unitate medicală, cel mai probabil la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Britanicul Graham Jarvis câştigă pentru a treia oară Red Bull Romaniacs

Britanicul Graham Jarvis a câştigat pentru a treia oară raliul de hard enduro Red Bull Romaniacs, el egalându-l astfel la titluri pe francezul Cyril Despres, iar peste 3. 000 de spectatori au asistat, duminică, la finish-ul raliului, în Sibiu.

Sibiu: Bărbatul reţinut după ce şi-a omorât soţia cu opt lovituri de cuţit a fost arestat

Bărbatul în vârstă de 40 de ani din Mogoşeşti, judeţul Maramureş, care fusese reţinut după ce şi-a omorât soţia, cu opt lovituri de cuţit, în halta din Micăsasa, judeţul Sibiu, a fost arestat, duminică, pentru 29 de zile.

Tokes: Politica de asimilare a maghiarimii din România se continuă de 92 de ani încoace

Preşedintele CNMT, europarlamentarul Laszlo Tokes, afirmă că "politica de asimilare" a maghiarilor din România "continuă, de 92 de ani încoace", între metodele folosite în prezent numărându-se "o politică ortodoxă de colonizare", dar şi legislaţia în domeniul învăţământului.

Florin Cioabă i-a cerut public lui Victor Ponta să intervină în cazul romilor din Baia Mare

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă i-a cerut public premierului Victor Ponta să intervină în cazul romilor din Baia Mare care au fost mutaţi "forţat" într-un bloc din incinta fostei societăţi Cuprom, unde peste 20 de copii s-au intoxicat.

REPORTAJ EMOŢIONANT: În satul Coşbuc, şapte copii rămaşi orfani de mamă trăiesc în aşteptare. A ei şi a unei case noi – FOTO

Şapte copii rămaşi fără mamă, după un accident din care două fetiţe au scăpat prin minune, locuiesc cu tatăl lor într-o căsuţă dărăpănată din satul Coşbuc.Micuţii continuă să-şi aştepte mama să vină acasă, iar tatăl are nevoie de ajutor pentru a termina casa, a le asigura traiul, ţinându-i împreună.

REPORTAJ: Discreţie la înhumarea copilului lui Carmen Şatran. Jurnaliştii, invitaţi să iasă din cimitir

Participarea la înmormântarea copilului lui Carmen Şatran (Bejan), care a avut loc joi după-amiază, la Pecica, a fost restrânsă, iar ceremonia religioasă a avut loc cu discreţie, jurnaliştii fiind invitaţi de către familie să aştepte la poarta cimitirului.

Actriţa Hilda Peter: Credeam că am o faţă foarte caracteristică şi nu am şansă în film

Actriţa Hilda Peter a declarat, joi, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că nu a regretat niciodată un rol şi că, iniţial, credea că trebuie să îşi axeze cariera pe teatru întrucât considera că are "o faţă foarte caracteristică" şi că nu are şanse în film.

Primarul Sibiului joacă tenis în birou, într-un spot de promovare a unui turneu de tenis – VIDEO

Edilul-şef al Sibiului, Klaus Iohannis, apare jucând tenis în biroul său de la Primărie, într-un spot de promovare a unui turneu de tenis care se va desfăşura în luna august, la Sibiu, el spunând că iniţiativa i s-a părut "suficient de notabilă" pentru a o promova.

REZULTATE FINALE HUNEDOARA: Mircea Moloţ (USL), reales la şefia Consiliului Judeţean

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (USL), a obţinut un nou mandat la şefia instituţiei, având 19.003 voturi în plus faţă de principalul său contracandidat, Mircia Muntean (USP), primarul în exerciţiu al Devei, în timp ce USL a obţinut majoritatea mandatelor în CJ.

Carmen Bejan a cerut să participe la înhumarea copilului, dar cererea i-a fost refuzată

Fosta studentă la Medicină care a fost condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, Carmen Şatran (Bejan), a cerut să participe la înmormântarea copilului său, la Pecica, însă conducerea Penitenciarului din Arad i-a refuzat cererea.

E OFICIAL: Emil Boc redevine primar al Clujului

Liderul PDL, Emil Boc, redevine primar al Clujului cu 40,61% din voturi, în timp ce Marius Nicoară (USL), principalul său contracandidat, a întrunit 39,53%, potrivit rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.

Cătălin Cherecheş (USL), reales primar la Baia Mare cu 86,03 la sută din voturi – rezultate finale

Candidatul USL, Cătălin Cherecheş, a obţinut 86,03 la sută din voturile valabil exprimate pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, el câştigând astfel un nou mandat, conform rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Maramureş.

ALEGERI LOCALE 2012: Ilie Bolojan, reales primar la Oradea cu 66,08%. USL a obţinut majoritatea în Consiliul Local – rezultate finale

Ilie Bolojan a fost reales primar al municipiului Oradea, el întrunind 66,08% din voturi, fiind urmat de Cseke Attila (UDMR) cu 18,87%, iar USL deţine majoritatea în Consiliul Local Oradea, arată rezultatele finale centralizate de Biroul Electoral Municipal.

USL contestă numărătoarea voturilor în mai multe secţii din Cluj-Napoca pentru securizarea voturilor

Reprezentanţii USL Cluj au contestat numărătoarea voturilor în mai multe secţii din municipiul Cluj-Napoca, pentru securizarea voturilor, motiv pentru care numărătorile paralele efectuate de PDL Cluj şi USL Cluj sunt întârziate.

Cluj: Nouă localităţi fără electricitate, după ce o furtună a avariat două linii de înaltă tensiune

Nouă localităţi din judeţul Cluj au rămas fără curent electric, în noaptea de duminică spre luni, după ce două linii de înaltă tensiune au fost avariate în urma unei furtuni. .

ALEGERI LOCALE 2012: Boc, noapte albă în aşteptarea unei minuni de la secţiile de votare, după numărarea voturilor

Cum rezultatele exit-poll-urilor privind Primăria Cluj-Napoca indică o diferenţă "la mustaţă" între Emil Boc şi Marius Nicoară, la sediul PDL se pregăteşte o noapte albă. Cu numărătoare paralelă, jurnalişti aşteptând pe hol, fără declaraţii. Până la rezultatele finale, şampania rămâne în frapieră.

Laszlo Borbely: De 22 de ani s-a votat etnic la Târgu Mureş. Sper ca oamenii să dea votul pentru cel mai bun

Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, duminică, la ieşirea de la vot, că la Târgu Mureş "de 22 de ani s-a votat etnic" şi că speră ca locuitorii să îl voteze pe cel mai bun dintre candidaţi şi să depăşească "această fază în care se votează etnic".

Ponta: În perioada următoare vreau să avem o şedinţă de Guvern la Cluj

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că în perioada următoare va pregăti o şedinţă de Guvern care să aibă loc la Cluj-Napoca, pentru a arăta importanţa municipiului, şi a spus că a discutat pe această temă cu cei doi miniştri clujeni, Ioan Rus şi Andrei Marga.

Cum arată campania electorală la Cluj: Promovare „la secret”, printre blocuri, şi duel la distanţă între Boc şi Nicoară – FOTO

Miza localelor pentru politicieni şi partide nu răzbate la nivelul clujeanului de rând, preocupat mai mult de filmele TIFF sau Zilele oraşului. Campania e anostă, afişele-seci, iar principalii candidaţi bat cartierele printre blocuri, programul fiind "la secret", şi apar separat la televiziuni.

Prinţul Charles, din nou în România: Moştenitorul Coroanei Britanice a ajuns la Micloşoara, în judeţul Covasna

Prinţul Charles, aflat într-o vizită privată în Transilvania, a ajuns, miercuri seară, la Micloşoara, în judeţul Covasna, unde este găzduit de familia contelui Kalnoky.

Gheorghe Ciuhandu: Nu voi muri de foame după alegerile din 10 iunie. Voi avea o pensie bună, de 2.578 de lei

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a spus, miercuri, că şi-a ridicat dosarul de pensie şi că, după 42 de ani de muncă, va avea o pensie lunară de 2.578 de lei.

Kover: M-a durut spiritul de neîncredere din partea unor membri ai actualului guvern român

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, spune că l-a "durut spiritul de neîncredere" din partea unor membri ai actualului guvern român, însă pune acest lucru pe seama faptului că actualul cabinet "este deranjat probabil" că Ungaria a avut relaţii bune cu fostul executiv.