Paula Rotaru

Cele mai frecvente simptome de MENINGITĂ. Cum se transmite şi care sunt cauzele

Meningita reprezintă inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul şi coloana vertebrală, şi este cauzată frecvent de o bacteria sau un virus. Infecţiile apar mai des în rândul copiilor, al adolescenţilor sau adulţilor tineri, însă riscul există şi pentru persoanele vârstnice sau cele care au un sistem imunitar slăbit, scrie CSID.

5 Beneficii ale cititului

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc cu 23% mai redus de a muri prematur, în comparaţie cu cei care nu fac acest lucru, însă medicii îi atribuie şi mai multe beneficii pentru sănătatea mintală.

Ce efecte NEGATIVE are călătoritul cu AVIONUL asupra organismului

Călătoria cu avionul este una dintre marile invenţii ale omenirii şi ne ajută să ajungem în colţuri îndepărtate ale lumii, într-un timp foarte scurt, dar această modalitate de a călători are şi efecte negative asupra organismului.

7 lucruri pe care le-ar putea transmite saliva despre starea ta de sănătate

Saliva are un rol important în menţinerea sănătăţii noastre. Dacă saliva ta este prea abundentă sau vâscoasă din cale-afară, ar fi cazul să îţi pui câteva semne de întrebare, scrie CSID.

VIDEO Remediu împotriva dependenţei de smartphone: Jocul Kendama. Ce este şi cum se joacă

Vrei să îţi scapi copilul de dependenţa de telefon? Atunci e cazul să afli cel mai nou joc îndrăgit atât de copii, cât şi de adulţi: Kendama.

Cum se găteşte cel mai bun grătar şi cât de periculos este fumul

Toţi ne dăm în vânt după un grătar făcut ca la carte, dar puţin ştim cât de periculos este fumul care îl însoţeşte.

Condimente care îţi vindecă stomacul de simptomele post Paşte: balonare, aciditate, crampe

După perioada sărbătorilor pascale, unde masa plină de bucate tradiţionale te ademeneşte, dar te lasă cu simptome precum balonare, aciditate sau crampe, sunt indicate câteva codnimente care te pot ajuta la ameliorarea acestor senzaţii neplăcute.

Care sunt SECRETELE celui mai bun drob de miel. Reţeta lui Radu Anton Roman dezvăluie cum poţi prepara cel mai bun drob

Drobul de miel este un preparat culinar tradiţional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorilor pascale. Ingredientele principale sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel,usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte). Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper).

Ce legătură are încălzirea globală cu epidemia de diabet şi obezitate?

Studii recente arată că între epidemia de obezitate şi diabet de tip 2 din ultimele două decenii şi încălzirea globală ar putea exista o legătură despre care nu se ştia până acum.

Apa de la robinet – ar trebui să renunţăm de tot la ea?

Mulţi dintre noi consumă numai apă îmbuteliată pentru băut, însă prepară mâncare şi spală fructele şi legumele cu apă de la robinet. Cât de în siguranţă suntem?

Efectele legii antifumat. Ce s-a schimbat la mai mult de un an de la implementare

Aproximativ cu în urmă cu un an, România şi-a asumat unul din cei mai importanţi paşi înainte în vederea protejării sănătăţii publice, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

VIDEO Ce EFECTE are consumul de cafea asupra ficatului. Toţi CONSUMATORII ar trebui să ştie asta

Studii recente arată că bolile ficatului pot fi prevenite şi printr-un consum regulat de cafea. Potrivit unui raport al Institutului American pentru Cercetarea Cancerului, consumul a 3-4 ceşti de cafea în fiecare zi ar putea reduce semnificativ riscul de cancer la ficat.

SFATURI de alimentaţie sănătoasă pentru cei care lucrează la birou. Ce recomandă nutriţioniştii

Trăim pe repede înainte şi nu avem timp nici măcar să respirăm, dar să mai şi mâncăm sănătos. De fapt, chiar ăsta e şi motivul pe care îl invocă majoritatea persoanelor care au un loc de muncă solicitant, ce depăşeşte frecvent programul de 8 ore recomandat, şi care doresc să slăbească dar rezultatele dietelor "din auzite" întârzie să apară.

FOTO Metoda simplă prin care afli dacă îţi stă bine cu părul scurt!

Orice femeie s-a întrebat, la un moment dat dacă i-ar sta bine tunsă scut, însă multe se tem să facă pasul cel mare, pentru că nu ştiu sigur dacă li s-ar potrivi o astfel de tunsoare şi trebuie să aştepte luni bune pentru a-şi recăpăta podoaba capilară, scrie CSID.

10 semne că nu bei destulă apă

Deşi ştim că trebuie să bem zilnic între 6 şi 8 pahare cu apă, mulţi dintre noi nu respectăm această regulă. Iar în astfel de situaţii apar simptome îngrijorătoare, dar care au la bază o cauză simplă: deshidratarea.

Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), 2016 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1990 până în prezent. Astfel, s-au născut mai puţin de 190.000 de copii (189.783) în 2016, conform studiului INS.

De ce unii oameni încă mai cred că Pământul e plat şi resping categoric ştiinţa

Psihologii susţin că au descoperit principalii factori care îi pot determina pe oameni să respingă ideea conform căreia Pământul este rotund şi ştiinţa în general – iar concluziile lor nu au nimic de-a face cu nivelul de inteligenţă sau cu educaţia primită de astfel de persoane.

VIDEO Cum sunt convinşi suedezii să renunţe la fumat. Metoda inteligentă descoperită de un lanţ farmaceutic

Reprezentanţii unui lanţ farmaceutic din Suedia au născocit o campanie foarte inteligentă pentru a-i determina pe oameni să renunţe la fumat.

FOTO Inovaţie în tehnologia medicală: robotul care ajută inima să pompeze sânge

Bolnavii nevoiţi să ia medicamente anticoagulante şi cei care aşteaptă ani în şir pentru un transplant de inimă ar putea beneficia în viitor de un tratament revoluţionar pentru bolile cardiace grave de care suferă, confrom CSID.

Pericolul ascuns din produsele de patiserie

Experţii Consiliului Superior al Sănătăţii (Belgia) recomandă evitarea consumului excesiv al uleiului de palmier pentru a preveni problemele de sănătate. Este vorba, de fapt, despre un ulei bogat în acizi graşi saturaţi.

De ce răcim mai des iarna

Deşi numărul crescut de cazuri de răceală în sezonul rece nu a fost niciodată confirmat ştiinţific printr-o explicaţie, în credinţa populară există încă acest mit potrivit căruia iarna ar fi sezonul de vârf pentru problemele respiratorii.

Greşeala de alimentaţie pe care o face 1 din 3 români

5,1% dintre români nu consumă fructe şi legume. Studiul Eurostat arată că 1 din 7 persoane, cu vârsta de peste 15 ani, mănâncă cel puţin 5 porţii de fructe şi legume zilnic, în timp ce 1 din 3 persoane nu consumă fructe şi legume în fiecare zi. Consumul de fructe şi legume diferă considerabil între statele membre UE.

Cum afectează sănătatea antibioticele administrate în exces

Potrivit specialiştilor, antibioticele reprezintă medicamentele cu cel mai mare impact pe termen lung asupra sistemului imunitar, a celui digestiv şi la nivelul întregului organism, iar administrate în mod recurent sporesc rezistenţa corpului la infecţii şi scad în timp eficienţa altor tratamente.

Nefericirea în dragoste, cauzată de stima de sine scăzută. Cum să îţi recapeţi încrederea în tine

Specialiştii sunt de părere că dacă stima de sine este scăzută, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de ei înşişi, iar această nemulţumire poate fi extrapolată şi în cadrul relaţiilor lor.

10 Mituri despre alimente în plasa cărora s-ar putea să cazi şi tu

Miturile despre alimente sunt prezente la tot pasul şi niciodată nu vor conteni să zăbovească în mintea noastră.

Recuperarea medicală, socială şi emoţională a pacientelor care au supravieţuit cancerului de sân

Cancerul de sân reprezintă cel mai des întâlnită formă de cancer la femei, afectând anual aproximativ 8.000 de paciente din România. Depistată în stadii incipiente, boala se poate vindeca printr-un tratament corect care, de multe ori, include şi operaţia de mastectomie.

România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri

Date publicate în 2012 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri,ceea ce înseamnă că aproape jumătate din copiii concepuţi sunt avortaţi,o rată de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene.

10 Sfaturi pentru a scăpa de „pofta” de ţigară

Dacă te-ai hotărât să te laşi de fumat, dar te confrunţi cu „poftele” la fiecare pas şi ziua ţi se pare mai lungă decât este în realitate, CSID a strâns câteva trucuri care te vor ajuta, în doar 5 minute, să scapi de tentaţii.

Metoda simplă prin care se îndepărtează pesticidele de pe coaja fructelor şi legumelor – VIDEO

Mai toate fructele şi legumele din supermarketurile româneşti sunt aduse de pe meleaguri îndepărtate, mai ales în extrasezon, aşa că nu ne mai putem bucura de gustul autentic cu care ne-am obişnuit, însă, pe lângă gustul fad al acestora, trebuie să avem grijă şi la pesticidele de pe coaja lor.

Un tată şi-a fotografiat zilnic copilul bolnav de autism, pentru a înţelege cum percepe el lumea

Timothy Archibald, fotograf de profesie, a realizat o serie de imagini ilustrându-l pe fiul său, Elijah, în vârstă de cinci ani, bolnav de autism.

Ce este tulburarea ADHD: Simptome şi metode de ameliorare

Această tulburare, tradusă ca sindrom al deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii, este frecvent întâlnită în rândul copiilor şi adolescenţilor, între 4% şi 6% dintre şcolari prezentând manifestări ale ADHD.

5 Beneficii ale cititului recunoscute de Universitatea Yale

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc cu 23% mai redus de a muri prematur, în comparaţie cu cei care nu fac acest lucru, însă medicii îi atribuie şi mai multe beneficii pentru sănătatea mintală.