Paula Rusanu

Schumacher îşi exprimă admiraţia pentru talentul şi perseverenţa noului campion mondial, Vettel

Germanul Michael Schumacher (Mercedes) şi-a exprimat admiraţia pentru compatriotul său Sebastian Vettel (Red Bull), devenit cel mai tânăr campion mondial de Formula 1 din istorie, precizând că talentul şi perseverenţa acestuia sunt de lăudat.

Unsprezece curse ce ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Timişoara au întârzieri din cauza ceţii

Unsprezece avioane care ar fi trebuit să aterizeze, sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 08.05, pe Aeroportul Timişoara, au întârzieri din cauza ceţii, fiind afectate şi zborurile care ar fi trebuit să plece spre alte destinaţii.

Traian Igaş: În traficul cu ţigări, alcool şi cereale se ascunde o mare parte din evaziunea fiscală

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, sâmbătă, la Zalău, că este interesat de eradicarea traficului cu ţigări, alcool şi cereale, întrucât aici se ascunde o mare parte din evaziunea fiscală din România.

Douăzeci de militanţi pacifişti s-au legat cu lanţuri în zona summitului NATO

Aproximativ 20 de militanţi pacifişti s-au legat cu lanţuri, sâmbătă, la câteva sute de metri de locul unde se desfăşoară summitul NATO la Lisabona, întrerupând pentru scurt timp circulaţia, înainte de a fi dispersaţi de poliţie.

Al-Qaida ar pregăti un atentat împotriva sediului Parlamentului german

Al-Qaida şi grupări apropiate acestei reţele "ar pregăti" un atentat la Berlin împotriva sediului Parlamentului german, Reichstag, scrie săptămânalul german Der Spiegel, în ediţia care va apărea luni.

Scutul antirachetă al NATO, un proiect de 270 de milioane de dolari pentru protecţia aliaţilor

Scutul antirachetă al NATO, "o umbrelă protectoare" pentru cei 28 de aliaţi, în valoare de 270 de milioane de dolari, va fi instalat în mai multe etape, începând din 2011, şi ar urma să includă şi elemente în România, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

Igaş: Cazul legat de tentativa de mituire a lui Fătuloiu este o acţiune a DNA

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a spus sâmbătă că întregul caz legat de tentativa de mituire a secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu nu este de competenţa MAI, ci este o acţiune a DNA, al cărei rezultat va trebui comunicat de instituţia în cauză.

În dosarul în care a fost reţinut Cătălin Chelu a făcut denunţ şi fiul lui Fătuloiu

În dosarul în care procurorii DNA au reţinut patru persoane, printre care şi omul de afaceri Cătălin Chelu, au făcut denunţuri secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu şi fiul acestuia.

Bercea Mondial a ajuns la spital după ce maşina sa a fost lovită de cea a nepotului său

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a ajuns vineri seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, după ce maşina sa a fost lovită din spate de cea a nepotului său, în urma impactului autoturismul în care se afla Anghel răsturnându-se pe un câmp din apropriere de comuna Mărunţei (Olt).

Suporteri de la Petrolul Ploieşti au jefuit o benzinărie de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti

Mai mulţi suporteri ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti sunt cercetaţi după ce, vineri seară, supăraţi că echipa lor favorită a fost învinsă de formaţia locală CS Mioveni, pe drumul de întoarcere spre casă, au intrat într-o benzinărie de unde au furat sticle cu băutură şi produse alimentare.

Cinci poliţişti vor fi judecaţi pentru furt de la Arcelor Mittal

Procurorii DIICOT au trimis în judecată 44 de persoane, între care cinci poliţişti, pentru furt calificat de la societatea Arcelor Mittal Galaţi, după ce au sustras materiale şi produse siderurgice din incinta platformei industriale a combinatului în valoare de peste 670.000 de lei.

Vezi aici principalele prevederi ale noului concept strategic al NATO

Liderii NATO au adoptat vineri, în cadrul summitului de la Lisabona, un nou concept strategic, "Angajament activ, apărare modernă", care urmează să ghideze acţiunea Alianţei în următorii zece ani, relatează AFP, care prezintă principalele prevederi ale textului.

Liderii NATO au adoptat „conceptul strategic”, care prevede instalarea unui scut antirachetă

Liderii NATO au convenit vineri asupra necesităţii unui scut antirachetă, adoptând un "concept strategic" care descrie toate ameninţările la adresa securităţii lor şi răspunsurile moderne pe care le pot da.

Cătălin Chelu şi alte trei persoane, reţinuţi în cazul presupusei mite pentru Fătuloiu

Omul de afaceri Cătălin Chelu şi cele trei persoane reţinute, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, în cazul privind o posibila mită ce urma să-i fie oferită secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu, vor fi duşi, în cursul după-amiezii la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Rezultate din etapa a XVI-a a Ligii I

Rezultate înregistrate în meciurile disputate, vineri, în etapa a XVI-a a Ligii I:

Explozie într-o mină din Noua Zeelandă: Doi mineri au supravieţuit, alţi 36 au rămas în subteran

Cel puţin 36 de mineri au fost daţi dispăruţi după o explozie produsă într-o mină de cărbuni din Noua Zeelandă, autorităţile demarând operaţiuni de căutare.

Semnificaţii istorice pentru 19 noiembrie

În 1828 a încetat din viaţă compozitorul austriac Franz Schubert. A compus peste 600 de lieduri, organizate în ciclurile “Frumoasa morăriţă”, “Călătorie de iarnă”, “Cântecul lebedei”. (n. 31 ianuarie 1797).

Băsescu: România a făcut tot ce a trebuit în 2010, proba e creditul ce trebuie luat pe 25 noiembrie

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că România va trebui să se împrumute pe piaţă, în jurul datei de 25 noiembrie, cu circa un miliard de euro, menţionând că dacă acest credit va fi pe trei ani, cu dobânzi mai mici de 5% şi suprasubscris, înseamnă că ţara noastră a redevenit credibilă.

Băsescu: Dacă R. Moldova doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii e factor cheie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR că nu doreşte să facă prnosticuri despre Moldova, dată fiind campania electorală, dar a adăugat că dacă această ţară doreşte un drum proeuropean, menţinerea actualei coaliţii guvernamentale la putere este un factor cheie.

Băsescu vorbeşte despre înlocuirea trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE

Preşedintele Traian Băsescu a avansat, joi seară, ideea înlocuirii trupelor ruseşti din Transnistria cu forţe de securitate UE, atrăgând atenţia, în acest context, că nu se referă la efective româneşti.

Băsescu: Vor fi cel puţin două state UE care vor intra în dificultate în perioada următoare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi , la TVR, că vor fi cel puţin două ţări UE care vor intra în dificultate în perioada următoare, menţionând, că, în afară de acestea, şi Portugalia "este în mare dificultate".

Băsescu: Să sperăm că o creştere a salariilor bugetarilor cu 15% va fi posibilă şi acceptată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR, că bugetarii au suferit cel mai mult de pe urma măsurilor de austeritate, apreciind că se fac eforturi în două zone, respectiv creşterea salariilor bugetarilor cu 15% şi majorarea salariului minim până la 670 lei.

Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, audiaţi în dosarul transferurilor de jucători

Tribunalul Bucureşti a început, joi, audierea inculpaţilor din dosarul privind transferurile de jucători, fiind ascultaţi Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Ioan şi Victor Becali, în cazul lui George Copos, Cristian Borcea şi Gigi Neţoiu, care au lipsit, fiind emise mandate de aducere.

Marko Bela, la lansarea volumului său de sonete: Poezia nu e compatibilă cu politica

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi seară, la Târgul de carte Gaudeamus, unde şi-a lansat volumul bilingv de sonete "Erotica grădinii", că nu a crezut niciun moment şi nu crede că politica şi poezia sunt două meniri compatibile.

Băsescu: I-am cerut lui Igaş să nu fie destituit inspectorul şef de la Neamţ fără anchetă

Şeful statului a declarat, joi, la TVR, că i-a cerut ministrului de Interne, Traian Igaş, ca inspectorul şef al Poliţiei Neamţ să nu fie destituit până nu are loc o anchetă a Corpului de control a ministrului, el criticând, pe de altă parte, lipsa de disciplină din Poliţie în unele judeţe.

Balaci spune că Olăroiu va veni la Steaua, tehnicianul echipei Al Saad dezminte

Ilie Balaci a declarat, joi, la Sport.ro, că, potrivit unei ştiri de pe site-ul formaţiei Al Sadd, Cosmin Olăroiu îşi va rezilia în ianuarie contractul cu actuala sa echipă şi va prelua pe Steaua, pregătită de Marius Lăcătuş, însă fostul tehnician stelist a dezminţit categoric această informaţie.

The Economist: Germania a convins România să semneze tratatul cu R.Moldova, folosind Schengen ca stimulent

Germania a convins România să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova, amânat mult timp, folosind perspectiva aderării la spaţiul Schengen ca stimulent, comentează The Economist, în ediţia electronică de joi.

Romanian Unions Say 15% Raise In Public Sector Wages In 2011 Won’t Cover Inflation

Romanian union leader Simion Hancescu on Thursday said the 15% raise in public sector wages announced by the Government for 2011 doesn’t mean a recovery of this year's 25% pay cut, as the 15% wage raise won’t cover the inflation rate and the elimination of the 13th salary, which total 16%.

Gitenstein: Curtea Constituţională pare implicată în politică

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, la Antena 3, că dat fiind faptul că se cer Curţii Constituţionale opinii în cazurile în care există dispute politice, instituţia pare "implicată în politică, pare a avea implicaţii politice".

Mutarea cărţilor în noul sediu al Bibliotecii Naţionale costă cât 7 km de autostradă

Lucrările la noua clădire a Bibliotecii Naţionale a României sunt aproape de final, complicatul proces de transferare a cărţilor, care, în cazul colecţiilor rare, va fi de-a dreptul spectaculos, urmând să presupună eforturi financiare deosebite, scrie ziarul "Gândul".

Chivu a suferit o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept

Analizele suplimentare la care a fost supus, joi, fundaşul Cristian Chivu au confirmat că jucătorul a suferit în timpul meciului amical România - Italia, disputat miercuri, o întindere la muşchii aductori de la piciorul drept, a anunţat, pe site-ul oficial, gruparea Internazionale Milano.

Dorinel Munteanu s-ar mulţumi cu un punct în meciul cu FC Timişoara

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că un punct obţinut pe terenul formaţiei FC Timişoara, în meciul din etapa a XVI-a a Ligii I, ar fi unul foarte important pentru echipa sa.

Primul caz de gripă aviară la om, depistat în Hong Kong, din 2003

Autorităţile sanitare din Hong Kong au confirmat, joi, primul caz de gripă aviară la o persoană în ultimii şapte ani, depistat la o femeie în vârstă de 59 de ani, care se întorsese dintr-o vizită în China continentală.

Cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, înregistrat în Peru

Un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter a fost înregistrat miercuri pe coasta sudică peruviană, a anunţat Institutul de Geofizică din Peru (IGP).

Raport SUA: România face progrese privind libertatea religioasă, dar rămân probleme nerezolvate

Departamentul de Stat al SUA constată o serie de progrese în ceea ce priveşte România, în Raportul Internaţional privind Libertatea Religioasă 2010, publicat miercuri pe site-ul său, dar principalele probleme semnalate în anii anteriori rămân nerezolvate.

Gazzetta dello Sport: Balotelli nu a reacţionat nici la jocul Italiei, nici la sloganurile rasiste

Cotidianul Gazzetta dello Sport a criticat, miercuri, evoluţia lui Mario Balotelli în amicalul cu România, scor 1-1, spunând despre acesta că nu a reacţionat nici la jocul Italiei şi nici la sloganurile rasiste din partea unor suporteri români sau la provocările din partea unor ultras italieni.

Lupescu: Mi-au plăcut Ropotan şi Marica

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri seară, la Sport.ro, că i-au plăcut evoluţiile lui Adrian Ropotan şi Ciprian Marica la meciul amical al României cu Italia, scor 1-1, la Klagenfurt, informează www.prosport.ro.

Dragomir nu este mulţumit de remiza României cu Italia

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri seară, la Sport.ro, că România trebuia să învingă Italia cu cel puţin 1-0, subliniind însă că este mulţumit de evoluţia jucătorului Cornel Râpă, informează www.prosport.ro.

Prandelli: România a fost o echipă agresivă în prima repriză

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat, miercuri seară, că România a fost o echipă foarte agresivă, în special în prima repriză a partidei de la Klagenfurt, încheiată la egalitate, scor 1-1, informează Gazzetta dello Sport.

Rezultate din meciuri amicale interţări

Rezultate înregistrate în partidele amicale interţări disputate miercuri: