Momente emoţionante, dansuri ţigănesti, beatbox-eri, numere de dresură, mentalisti, reprezentaţii inspirate din lumea circului sau dansul la bară au fost ingredientele celei de-a şaptea ediţii a emisiunii "Românii au talent", care a fost prezentată, vineri seară, la Pro TV.
In 1791, este trimis Curţii imperiale Habsburgice de la Viena ’’Supplex Libellus Valachorum’’, primul program politic naţional al românilor din Transilvania
Marţi, vremea va continua să se încălzească uşor, devenind caldă în toate regiunile, chiar deosebit de caldă în sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord şi la munte, unde izolat şi trecător va ploua slab.
Duminică, 16 martie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La tragerile loto de joi, 13 martie, Loteria Română a acordat 12.779 de câştiguri în valoare totală de 697.317 lei.
Luni, vremea se va încălzi uşor şi se va ameliora treptat ca aspect. În nordul şi centrul ţării, cerul va avea unele înnorări şi, mai ales în prima parte a intervalului, pe arii restrânse va ploua slab. În zona montană precipitaţiile vor fi mixte. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat.
Sâmbătă s-au împlinit opt zile de când aeronava Boeing 777, apariţiând companiei Malaysia Airlines, a dispărut de pe radare, lăsând în urmă doar un număr mare de întrebări. Zborul MH370 transporta 227 de pasageri de 14 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului. În prezent, în lipsa informaţiilor privind soarta lor, uneori pare că oamenii din acel avion au fost reduşi la un număr - 239.
Noile informaţii apărute, sâmbătă, în cazul dispariţiei aeronavei aparţinând companiei Malaysia Airlines indică faptul că avionul ar fi putut fi deturnat de "un pilot experimentat, competent şi în activitate", potrivit unei surse care a dorit să-şi păstreze anonimatul, în timp ce autorităţile anunţă că sistemele de transmisie de date ale avionului "au fost dezactivate" deliberat.
44 î.H. - Asasinarea lui Iulius Cezar, eveniment care marchează sfârşitul Republicii şi începutul Imperiului Roman, odată cu alegerea lui Octavian ca succesor al lui Cezar.
Concurenţi dornici să devină asemeni propriilor idoli, personaje hilare, oameni cărora nu le este frică să rişte de dragul spectacolului, numere de neimaginat în afara scenei, toate au alcătuit un show cum numai la "Românii au talent" se poate vedea, vineri seară, la Pro TV.
În 2013, cardinalul francez Jean-Louis Tauran a strigat "Habemus papam" de la balconul bazilicii Sfântul Petru, anunţând numele celui de-al 266-lea suveran pontif: arhiepiscopul de Buenos Aires, argentinianul Jorge Mario Bergoglio, în vârstă de 76 de ani, care a devenit Papa Francisc. Bergoglio a devenit primul papă originar din America Latină şi primul papă iezuit.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.946.740 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
În 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 loveşte Japonia, provocând un tsunami devastator care a ras de pe faţa pământului localităţi întregi. Centrala nucleară de la Fukushima este lovită, ducând la un dezastru de proporţii.
Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 2,4 milioane de lei şi, respectiv, aproape 7,9 milioane de lei, nu au fost câştigate, fiind reportate pentru următoarea extragere.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată de ProTV, că nu-l va mai desemna din nou premier pe Victor Ponta dacă acesta vine la Cotroceni, cum ar trebui, pentru desemnarea şefului viitorului Guvern, menţionând că lucrează la sesizarea Parchetului în cazul acestuia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată de ProTV, că situaţia de securitate a României nu s-ar schimba dacă Rusia ar intra militar în Ucraina, menţionând că graniţele ţării sunt sigure. Referitor la modul cum vede încheiată situaţia din Ucraina, preşedintele a menţionat că el crede că se va închide cu crearea unui nou conflict îngheţat în Marea Neagră.
Paula Seling şi Ovi vor reprezenta România la Eurovision Song Contest de la Copenhaga (Danemarca), cu piesa "Miracle", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale a Eurovision, care s-a desfăşurat sâmbătă seară, la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov, şi a fost difuzată în direct la TVR.
După ce autorităţile de la Kiev au anunţat, în această săptămână, desfiinţarea poliţiei antirevoltă Berkut, care a fost implicată în mai mute cazuri de dispersare violentă a manifestanţilor în timpul protestelor din Capitala Ucrainei, membri ai acestei poliţii fac acum legea în Crimeea.
În 1788, s-a născut Gheorghe Asachi, cărturar enciclopedist şi scriitor al începuturilor literaturii române, sprijinitor al ştiinţei şi artelor, întemeietor şi deschizător de drumuri în învăţământ, teatru, presă (m. 1869)
Cea de-a treia ediţie a show-ului "Românii au talent", SEZONUL 4, a adus pe scenă concurenţi de toate vârstele, de la copilaşi de gradiniţă până la seniori, care au apărut în fata juriului cu dansuri orientale, freestyle sau inventate, scenete, demonstraţii sportive, numere de magie, acrobaţie sau momente muzicale care au emoţionat publicul.
În 1997, Regele Mihai a revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului este acceptată de toate formaţiunile politice. Regele Mihai a reprimit paşaport românesc.
Sâmbătă, deşi valorile termice vor continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, ziua în vestul şi nord-vestul ţării, iar noaptea pe arii extinse în jumătatea de vest a teritoriului şi izolat în rest.
Nimănui nu-i place să primească o amendă pentru parcare neregulamentară, însă puţini sunt cei care investesc timp şi energie pentru a-şi demonstra nevinovăţia şi pentru a evita, astfel, plata penalităţii financiare.
Cele trei luni de proteste, dintre care cele mai violente au fost cele de joi, 20 februarie, şi-au lăsat o amprentă puternică asupra Pieţei Independenţei din capitala Ucrainei.
Poveştile despre muncă forţată, violuri, avorturi provocate şi execuţii brutale aseamănă lagărele nord-coreene cu cele naziste. Foşti prizonieri şi un gardian dezvăluie chinurile la care sunt supuşi deţinuţii din statul condus de Kim Jong-un.
Debutul celui de-al patrulea sezon al show-ului "Românii au talent" a adus vineri seară, la Pro TV, emotii de tot felul, talente care mai de care mai neaşteptate şi surprinzătoare, un juriu pus la încercare de numere extraordinare şi un cuplu de prezentatori pus mereu pe şotii.
În 1888, a fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între 1886–1888, prin stăruinţa lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripţie publică, sub lozinca “Daţi un leu pentru Ateneu”.
În 1453, Iancu de Hunedoara a încetat să mai fie guvernatorul Ungariei. Dieta de la Pozsony a confirmat restaurarea puterii regale, restaurare cerută de magnaţii unguri. Iancu a păstrat titlul de căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei.