Articolele autorului Paula Rusanu
-
CRIZA IMIGRANŢILOR - Conferinţă UE pe tema migraţiei. Timmermans: Imigranţii să aibă un refugiu sigur în lume. Altfel, lăsăm Europa pe mâna xenofobilor
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în insula Kos (Grecia), că europenii trebuie să se asigure că imigranţii au un ”refugiu sigur în lume”, adăugând: ”Dacă uităm asta, lăsăm Europa xenofobilor şi extremiştilor”. citeşte tot
-
Premierul Victor Ponta, AUDIAT la DNA: "Am făcut cerere de disjungere din dosar a părţii care mă vizează"
Premierul Victor Ponta a venit la DNA, joi, pentru a fi audiat în dosarul "Turceni - Rovinari", în care este urmărit penal pentru trei infracţiuni. Victor Ponta a stat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) aproximativ o oră şi jumătate, el spunând la ieşire că audierea s-a purtat într-o formă civilizată şi a răspuns la toate întrebările procurorului de caz. citeşte tot
-
CRIZA IMIGRANŢILOR: Cum trăiesc refugiaţii în gara Keleti din Budapesta - GALERIE FOTO, VIDEO
Peste 2.000 de imigranţi, inclusiv familii cu copii, stau de două zile în piaţa din faţa Gării Keleti din Budapesta, de unde doresc să plece în ţări precum Austria şi Germania, destinaţiile lor preferate în fuga din calea tulburărilor din Orientul Mijlociu şi Asia. citeşte tot
-
Proiectul noii doctrine militare a Ucrainei defineşte Rusia ca potenţial inamic - VIDEO
Guvernul ucrainean defineşte Rusia ca potenţial inamic în proiectul noii doctrine militare a Ucrainei, a declarat marţi premierul Arseni Iaţeniuk, citat de agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică. citeşte tot
-
Imagini misterioase de pe Marte: Fotografiile care au aprins imaginaţia internauţilor - GALERIE FOTO
Imaginile transmise de pe Marte de roverul Curiosity, cel mai sofisticat robot explorator trimis vreodată de oameni pe o altă planetă, au luat deja cu asalt reţelele de socializare şi au aprins imaginaţia internauţilor din întreaga lume, care încearcă să găsească dovezi ale vieţii pe planeta roşie. citeşte tot
-
VREMEA va fi rece. PROGNOZA METEO pentru weekend
Vremea va fi rece pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 19 grade în Delta Dunării. citeşte tot
-
Robot umanoid biped, scos "la plimbare" în pădure - VIDEO
Un robot umanoid biped, realizat de o filială a companiei Google, Boston Dynamics, a fost "scos la plimbare" într-o pădure, creatorii lui dorind să-i testeze capacitatea de a merge pe teren accidentat, informează cotidianul The Independent. citeşte tot
-
Statul Islamic câştigă teren în Afganistan, avertizează un general american
Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) efectuează mici incursiuni în Afganistan, dar ar putea să devină o ameninţare importantă, avertizează un general american, relatează AP în pagina electronică. citeşte tot
-
Hotelul "FANTOMĂ": A fost construit în urmă cu 30 de ani, dar nu a avut niciun client - GALERIE FOTO
Lucrările la hotelul Grande Hotel San Calogero din Sicilia au început în 1954 şi au fost finalizate după aproape 30 de ani. Deşi hotelul a beneficiat de două "deschideri oficiale", niciun client nu s-a cazat vreodată în acest stabiliment, scrie Daily Mail. citeşte tot
-
EXPLOZII URIAŞE în China: Cum arată zonele devastate de cele două deflagraţii, echivalente cu detonarea a zeci de tone de TNT - GALERIE FOTO
Două explozii, prima echivalentă cu detonarea a trei tone de TNT, iar a doua a 21 de tone de TNT, s-au produs miercuri noapte într-o zonă industrială din Tianjin (China), imaginile surprinse după deflagraţii fiind de-a dreptul apocaliptice. citeşte tot
-
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Premiul categoriei I la Loto 6/49, de peste 13,9 milioane de lei, nu a fost câştigat. Numerele extrase duminică, 9 august
Duminică, 9 august, au avut loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 6 august, Loteria Română a acordat 9.262 de câştiguri în valoare totala de 719.417 lei. citeşte tot
-
ROBOT inspirat din "Star Wars" care ar putea deveni mai popular decât un smartphone - VIDEO
Un robot inspirat de celebrul R2-D2 din seria "Star Wars", denumit "Buddy", va intra în producţie în acest an, el fiind creat pentru a oferi ajutor unei familii sau persoanelor care trăiesc singure, informează Daily Mail. citeşte tot
-
COD PORTOCALIU şi GALBEN de caniculă în ţară în următoarele trei zile. HARTA zonelor afectate
Meteorologii au prelungit, duminică, avertizarea COD PORTOCALIU de caniculă şi disconfort termic pentru judeţele Bihor, Arad şi Satu Mare, unde luni, marţi şi miercuri, vor fi temperaturi de 37-38 de grade, iar alte zone extinse din vestul şi nord-vestul ţării, dar şi din regiunile estice vor fi în cele două zile sub avertizare COD GALBEN de căldură. citeşte tot
-
Imaginile MISTERIOASE de pe Ceres: NASA oferă o explicaţie - VIDEO
Ceres a devenit, în luna martie, prima planetă pitică vizitată îndeaproape cu ajutorul unei sonde spaţiale, iar imaginile surprinse de aceasta au ridicat imediat multe semne de întrebare. citeşte tot
-
Avertizare meteo: COD GALBEN de ploi la munte. COD GALBEN de caniculă în restul ţării. Harta zonelor afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, un cod galben de ploi valabil în următoarele ore în zona de munte şi în judeţul Cluj, în restul ţării, inclusiv în Bucureşti, fiind valabil codul galben de caniculă şi disconfort termic. citeşte tot
-
Incident inedit: Un Minion uriaş a blocat traficul în Dublin - FOTO
O figurină gonflabilă reprezentând un Minion a provocat blocarea traficului pe o stradă din Dublin, după ce a fost "luată" de vânt dintr-un parc de distracţii din apropiere, informează The Guardian. citeşte tot
-
Administraţia americană: Gruparea teroristă Stat Islamic rămâne la fel de puternică, în ciuda raidurilor aeriene
Gruparea teroristă Stat Islamic a rămas la fel de puternică, în ciuda raidurilor aeriene efectuate în ultimele luni de o coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite, susţine un oficial al administraţiei prezidenţiale, informează CNN. citeşte tot
-
SCRISOAREA unui condamnat la moarte: "Am fost anunţat de şapte ori că voi fi spânzurat" - FOTO
CNN a dat publicităţii, luni, un material despre un condamnat la moarte în Pakistan, care a dorit să împărtăşească sentimentele pe care le-a trăit în cei şapte ani petrecuţi în închisoare, în care a fost informat de şapte ori că va fi executat. citeşte tot
-
Trupa Foo Fighters, convinsă să cânte la Cesena, după un concert inedit la care au participat 1.000 de muzicieni - FOTO, VIDEO
O mie de fani ai grupului rock Foo Fighters au interpretat în acelaşi timp şi în acelaşi loc o melodie a trupei preferate, pentru a le cere membrilor acestei formaţii să susţină un concert în oraşul Cesena (Italia), iniviaţivă care s-a bucurat de un succes răsunător pe Internet, dar şi de un răspuns din partea liderului trupului rock, Dave Grohl, informează CNN. citeşte tot
-
Un nou INCIDENT pe scara rulantă, într-un centru comercial din China - VIDEO
Un bărbat din China, în vârstă de 35 de ani, a fost supus unei operaţii de amputare a piciorului, după ce, sâmbătă, a fost victima unui accident petrecut pe scara rulantă într-un mall, la numai câteva zile după un incident similar soldat cu moartea unei femei, informează CNN. citeşte tot
-
Un al doilea surfer australian s-a luptat pentru a scăpa de atacul unui rechin - VIDEO
Un al doilea surfer australian a fost atacat de un rechin în timp ce se afla pe placa de surf, la doar câteva zile după ce australianul Mick Fanning s-a luptat cu doi rechini în timpul unei competiţii organizate în Africa de Sud, imaginile incidentului făcând atunci înconjurul lumii, infomează CNN. citeşte tot
-
Poliţist american, împuşcat mortal în urma unui control în trafic
Un poliţist american a fost împuşcat mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Memphis, statul Tennessee, în urma unui control de rutină în trafic, informează CNN. citeşte tot
-
Un pastor canadian, reţinut în Coreea de Nord, şi-a cerut scuze pentru "trădarea" faţă de regimului de la Phenian - FOTO
Un pastor canadian de origine nord-coreeană, reverendul Hyeon Soo Lim, reţinut de autorităţile din Coreea de Nord de mai multe luni, a susţinut, joi, o conferinţă de presă la Phenian, ocazie cu care a recunoscut că a "complotat" împotriva regimului condus de Kim Jong-un, informează CNN. citeşte tot
-
Aplicaţia Uber face noi victime: Proteste violente la Ciudad de Mexico faţă de utilizatorii Uber - VIDEO
Un protest violent faţă de şoferii care folosesc aplicaţia UberPOP a avut loc, joi, în apropierea aeroportului din Ciudad de Mexico, zeci de maşini fiind atacate cu pietre şi bâte, informează cotidianul Express. citeşte tot
-
VREMEA la sfârşit de săptămână. PROGNOZA METEO pentru vineri
Vineri, valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent la nivelul întregii ţări, totuşi în regiunile sudice vremea va fi în continuare călduroasă, izolat caniculară la amiază. citeşte tot