Radu Bostan

Romania Might Emerge From Recession In End-March – PM

Romanian Prime Minister Emil Boc said Thursday that Romania might emerge from recession by the end of March, having posted 0.1% growth in the GDP in the fourth quarter of 2010.

Piţurcă: Prelungirile contractelor jucătorilor Găman şi Bărboianu sunt nule

Fostul manager general al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, joi, că actele de prelungire cu cinci ani a contractelor jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, pe care patronul grupării oltene, Adrian Mitittelu, le-a prezentat miercuri, sunt lovite de nulitate.

Mititelu: Jucătorii vor fi liberi doar până la 30 iunie 2011, nu au câştigat nimic la CSL

Preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, că jucătorii Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au fost declaraţi jucători liberi de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor doar până la 30 iunie, dată la care le vor intra în vigoare noile contracte ce vor expira în 2016.

Google lansează o platformă cu plată pentru conţinut online

Google lansează o platforma online pentru reviste şi ziare online pe bază de abonament, Google One Pass, după ce Apple a lansat cu o zi înainte un serviciu asemănător.

Un cerc uman în jurul Ateneului Român, la aniversarea lui Brâncuşi

Un cerc uman în memoria lui Constantin Brâncuşi, care va reuni 300 de participanţi, printre care Victor Ponta şi Varujan Vosganian, va fi format, sâmbătă, în jurul Ateneului Român, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea artistului.

Boc: Actualul Cod al Muncii e depăşit, e un factor de blocaj şi frână în obţinerea unui loc de muncă

Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că ultimul domeniu care mai trebuie reformat de Guvern este cel al legislaţiei muncii, actualul Cod al Muncii fiind unul depăşit, "un factor de blocaj şi de frână în obţinerea unui loc de muncă".

Three Quarters Of Romanians Avoid Interacting With Banks – Poll

A poll conducted by Romanian surveyor IRES revealed that 76% of Romanians would prefer to stay away from banks, while less than half of bank clients trust the lenders.

Românii nu au încredere în bănci. Mai mult de trei sferturi preferă să nu lucreze cu instituţiile bancare

Mai mult de trei sferturi (76%) din respondenţii unui sondaj IRES au afirmat că preferă să lucreze cât mai puţin cu banca, în timp ce mai puţin de jumătate dintre clienţi au încredere în instituţiile de credit.

National Collective Contract Removed From Latest Draft Of Romanian Labor Code

Every mention of the single national collective labor contract has been struck from the latest draft of Romania's Labor Code, which will be discussed Friday by Prime Minister Emil Boc, Labor Minister Ioan Botis and the major labor unions.

Iohannis, întrebat pe cine vede ca următor premier tehnocrat: Pe Boc

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, "în buna tradiţie a guvernărilor din România", tot Emil Boc este persoana despre care crede că va fi desemnată premier, în cazul în care se va discuta numirea unui tehnocrat în fruntea Guvernului.

Romanian Probationary Employment Period No Longer Than 90 Days – Draft Labor Code

The probationary employment period will be no longer than 90 calendar days, for both regular and management positions, and an employer will be allowed to have several people on trial for the same job, but for no longer than one year in all, says the latest draft of Romania's Labor Code.

O statuie a faraonului Akhenaton furată în timpul protestelor din Cairo a fost găsită

O statuie a faraonului Akhenaton furată în ianuarie din Muzeul Egiptean din Cairo, în timpul protestelor antiguvernamentale, a fost găsită în apropierea unui container de gunoi de un adolescent care a predat-o autorităţilor.

Peste 200 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi încălzire până vineri dimineaţă

Peste 200 de blocuri din Capitală, din zona Pipera-Herăstrău-Aviaţiei şi străzile adiacente, vor rămâne fără apă caldă şi încălzire, de joi până vineri dimineaţă, din cauza unei avarii produse la reţeaua primară.

EXCLUSIVE: Romanian Govt Wants To Recover Social Benefits Cashed By Ineligible Beneficiaries

Romania's Government is considering steps to recover money provided as social assistance to fraudulent beneficiaries, such as reducing later benefits or creating a repayment schedule, and will check the applicants' real source of income before disbursing such benefits in the future.

EXCLUSIVE: Romanian Govt To Reduce No Of Social Services, Beneficiaries

Romania will reduce the number of social services and beneficiaries, whose eligibility for assistance will be tied to their efforts to find work and their children's school performance, says a government paper obtained by MEDIAFAX.

10.000 de români care cumpăraseră pachete turistice în Egipt, nevoiţi să-şi anuleze vacanţele

Liniile charter spre Egipt sunt sistate, aproximativ 10.000 de români care cumpăraseră pachete turistice pentru această ţară fiind nevoiţi să-şi anuleze vacanţele, în momentul în care Egiptul va redeveni destinaţie turistică preţurile urmând să fie cu 40 la sută mai mici, afirmă reprezentanţii ANAT.

Romanian Tour Agency 2010 Sales Down 15% On Year – Assoc

The sales of Romanian tour agencies dropped by an average 15% in 2010, compared to 2009, and dozens were forced to close because of the economic crisis, said Corina Martin, head of the National Association of Tour Agencies (ANAT).

Romanian Govt Rejects Rail Co CFR Marfa’s 2011 Budget Over Forecast Losses

Romania's Government on Wednesday approved the budgets of several state-run companies, but rejected that of rail cargo carrier CFR Marfa, with Prime Minister Emil Boc arguing that a budget's first draft shouldn't forecast losses, but at most zero profit.

Romanian Rail Co CFR Marfa Management, Workers Sign 2011 Collective Work Contract

The management of Romanian state-owned rail freight company CFR Marfa and its workers' union on Tuesday signed the collective labor contract for 2011, which provides protection for the employees to be made redundant as the company is restructured

Romanian Govt Orders „Legal High” Shops To Stock Authorized Products Exclusively – Sources

Romanian "legal high" shops will be required to sell solely government-approved products, and authorities will crack down on the sale of hallucinogenic plants and associated substances, people close to the matter told MEDIAFAX on Wednesday.

Rompetrol a scumpit miercuri benzina şi motorina

Rompetrol Downstream a majorat miercuri preţul benzinei cu doi bani pe litru şi pe cel al motorinei cu şapte bani pe litru.

Netbook-uri româneşti, decorate cu motive tradiţionale: furcă de tors şi pernă de zestre

Maguay, companie românească IT, a lansat miercuri brand-ul de portabile MyWay, ce înlocuieşte vechiul brand eXpertBook. Odată cu noua linie, a fost lansata si o serie limitată de netbookuri cu carcasă personalizată, în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român.

Oxford Economics Revises Up Romania’s 2011 GDP Growth To +0.1%

Oxford Economics revised its forecast for Romania’s economic growth in 2011 from a negative 1% to a “marginal” increase of 0.1%, but warned that the main growth catalyst, the exports, is also a vulnerability.

Romanian Proprietatea Fund Could Pay RON0.0156 Dividend

Romanian investment fund Fondul Proprietatea (FP.RO) could pay a gross dividend of 0.0156 lei per share (EUR1=RON4.2584) from last year’s profit, much lower than the one paid a year earlier, according to a memo sent Wednesday to the Bucharest bourse.

Udrea: Am discutat cu Ridzi despre problemele ei de sănătate, nu ştiu dacă se autosuspendă din PDL

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat, marţi, că a discutat cu deputatul Monica Ridzi despre problemele acesteia de sănătate şi că aceasta nu a comunicat dacă se va autosuspenda din PDL.

Romanian Broadcasting Code Bans Ads For Prescription Drugs

Promoting prescription medicine is forbidden on Romanian TV or radio, but broadcasters are allowed to advertise medical practices, clinics and pharmacies, according to amendments to Romania's broadcasting Code, adopted Tuesday by the National Audiovisual Council (CNA).

O putere străină ar fi putut provoca eşecul plasării pe orbită a unui satelit militar rus

Eşecul plasării pe orbită a satelitului militar rus Geo-IK-2 la începutul lunii februarie ar fi putut fi provocat de o "intruziune elecromagnetică" declanşată de o ţară străină, a declarat, luni, o sursă din sectorul spaţial rus, citată de Interfax.

Apeluri la organizarea unor manifestaţii în Libia, lansate pe Facebook

Apeluri la organizarea unor manifestaţii, joi, împotriva corupţiei şi nepotismului din Libia au fost lansate de câteva săptămâni pe Facebook, în urma revoluţiilor din Tunisia şi Egiptul vecine.

Romanian TV Stations Violating Personality Rights Fined RON60,000-200,000 – Bill

Romanian TV and radio stations breaching legislation on "personality rights," "protection of dignity" or "presumption of innocence" may get fined between 60,000 and 200,000 lei (EUR1=RON4.2490), according to a bill amending the Law on audiovisual broadcasting.

Romanian Cable TV Providers Not Required To Carry Private Stations – Bill

Romanian cable TV providers will no longer be obliged to carry private TV stations, according to a bill amending the Law on audiovisual broadcasting, put forward by a number of democrat liberal MPs.

Mesaje indecente, cereri în căsătorie şi flirt la birou, pe e-mail. Câţi români recunosc

Aproximativ 84% dintre internauţii români, participanţi la un sondaj de specialitate, şi-au surprins persoana iubită trimiţând mesaje sau imagini indecente unei alte persoane, potrivit unui studiu realizat de Microsoft MSN.

Romanian Govt Opposes Bill Introducing Civil Unions

Romania's Government opposes the introduction of civil unions, which can provide legal recognition for domestic partnerships, including same-sex unions, arguing that the only form of domestic relationship allowed under the Civil Code is marriage between two people of different genders.

Viorica din Clejani poartă, de Sfântul Valentin, o rochie din carne, asemenea excentricei Lady Gaga

Viorica din Clejani poartă o rochie din carne, asemenea excentricei Lady Gaga, în ediţia de Sfântul Valentin a "Happy Hour", difuzată la Pro TV, informează postul de televiziune.

Electrica Serv a disponibilizat în acest an circa 1.400 de salariaţi, cu plăţi compensatorii

Electrica Serv, filiala de întreţinere şi servicii a Electrica SA, a disponibilizat de la începutul anului, cu plăţi compensatorii, circa 1.400 de salariaţi, măsură inclusă în procesul de divizare a societăţii.

Bucharest Hotel Occupancy Rate Seen 10% Higher In 2011

The occupancy rate of Bucharest's three- and four-star hotels will rise this year by about 10%, having increased in 2010 to 42% from 39%, according to the Bucharest Benchmarking Report, developed by consulting firm Fivestar Hospitality.

Andre Dirrell: Vreau să îi iau titlul lui Lucian Bute

Pugilistul american Andre Dirrell a declarat, într-un interviu acordat Flint Journal, că vrea ca în câteva luni să aibă ocazia să îi ia titlul campionului mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute.

Raluca Turcan: Ori PDL rezolvă cazul Păsat, ori Păsat rezolvă PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan susţine că PDL trebuie să ia o decizie în cazul Păsat, prin care să dea un semnal clar electoratului de dreapta că se delimitează de practicile cu care s-au identificat ani de zile PSD şi stânga.

Udrea: Ce treabă am eu cu ce vorbesc alţii despre mine la telefon?

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, scrie, duminică, pe blogul său, că numele ei poate fi folosit în diverse conversaţii de oricine, de la colegi, amici, cunoştinţe, rude, la oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată, iar ea nu poate fi răspunzătoare de ceea ce spun aceştia.

Romania Plans To Write Off Debts Of Defense Industry Cos

Romania plans to write off debts of 1 billion lei (EUR1=RON4.2649) of companies in the defense industry, citing a EU norm which allows the protection of the national military interest and arguing that foreclosing their assets would impact defense capabilities.

Guvernul pregăteşte ştergerea datoriilor la buget ale companiilor din industria de apărare

Guvernul pregăteşte ştergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa un miliard lei, folosindu-se de o normă UE care permite protejarea interesului militar naţional şi invocând că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare.