Radu Tutulan

Ziua Imnului Naţional, sărbătorită în Piaţa Tricolorului din Bucureşti

Ziua Imnului Naţional este sărbătorită vineri, 29 iulie, în toate garnizoanele din ţară, în Bucureşti, ceremoniile având loc în Piaţa Tricolorului.

Flashmob în faţa Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Tinerii şi-au exprimat nemulţumirea că evenimentele sportive de pe bulevardul Kiseleff nu se mai ţin – FOTO/VIDEO

Aproximativ 50 de oameni au participat joi la un flashmob sportiv în faţa Primăriei Capitalei, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de faptul că evenimentele sportive de pe bulevardul Kiseleff nu se mai ţin.

Primarul Capitalei a cerut Curţii de Conturi un audit pentru contractul privind Pasajul Sudului

Primăria Capitalei anunţă că a cerut Curţii de Conturi un audit pentru a clarifica situaţia contractului de construcţie a Pasajului de la Piaţa Sudului, precizând că există o sumă pe care municipalitatea nu a achitat-o pentru lucrări întrucât nu a recunoscut cheltuielile indirecte aferente.

Adopţia în România: Mai puţin de 2% dintre copiii părăsiţi, adoptaţi în 2015. Mamă adoptivă: Trebuie să ştii că te înhami la un proces anevoios – GALERIE FOTO

În anul 2015 au fost adoptaţi doar 846 de copii aflaţi în grija statului din cei 57.646, ceea ce înseamnă mai puţin de 2%, cauza principală a ratei scăzute de adopţie din România fiind legislaţia greoaie.

Reprezentant al unei şcoli Lumina ce ar fi finanţată de Gulen, opozantul lui Erdogan: Ambasadorului turc îi e teamă să nu fie pedepsit şi el dacă nu execută ordinele – GALERIE FOTO

Reprezentanţii uneia dintre şcolile Lumina, despre care se presupune că ar fi finanţate de Fethullah Gulen, opozantul lui Erdogan, susţin că declaraţiile oficialilor turci de la Bucureşti privind măsurile cerute în privinţa şcolilor sunt o dovadă că ambasadorului turc îi e teama că va fi pedepsit.

Protest al românilor la Ambasada Turciei faţă de politica preşedintelui Erdogan – VIDEO

Aproximativ 20 de persoane s-au strâns joi seara în faţa Ambasadei Turciei de la Bucureşti, unde au protestat în linişte faţă de ultimele acţiuni ale Guvernului turc, în urma cărora sunt afectate în jur de 50.000 de persoane.

INTERVIU: Primarul Sectorului 1 nu vrea să dea bani pentru Spitalul de Arşi: Nu e corect să folosim banii locuitorilor Sectorului 1 pentru toată România – VIDEO

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX că nu ar fi corect ca secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi să se reconstruiască din banii locuitorilor Sectorului 1 în condiţiile în care "e un spital naţional, este pentru toată Romania".

Primarul Capitalei propune ca o piaţetă din Bucureşti să poarte numele Radu Beligan

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca piaţeta dintre Bulevardul Carol I şi Bulevardul I.C. Brătianu să poarte numele actorului Radu Beligan, decedat miercuri la Spitalul Elias.

Ana Costea, fost ministru al Muncii : Nu am primit informaţii de la SRI referitoare la suspiciuni de trafic de minori

Fostul ministru al Muncii, Ana Costea, a declarat pentru MEDIAFAX că în perioada în care a deţinut funcţia primea informări zilnic de la SRI însă niciuna nu ar fi vizat posibile suspiciuni de trafic de minori, în ceea ce priveşte copiii din centrele de plasament.