Articolele autorului Radu Tutulan
-
EXCLUSIV Ce conţine proiectul salarizării şi cum se ajunge la majorări de 267% - FOTO DOCUMENT
Potrivit proiectului prezentat luni sindicatelor din Ministerul de Interne, creşterile salariale se vor face gradual până în anul 2021, cea mai mare majorare fiind pentru gradul de soldat din MApN, de 267%, în timp ce la MAI, creşterea cea mai mare va fi la funcţia de plutonier major, de 126%. citeşte tot
-
Ce au stabilit sindicatele din Poliţie la negocierile de la Ministerul Muncii şi de ce ameninţă cu proteste
Reprezentanţii sindicatelor din Poliţie s-au întâlnit, luni, cu ministrul Muncii, pentru a negocia majorările ce vor fi aplicate prin noua lege a salarizării. La final, ministerul a anunţat că s-a ajuns la un acord, în timp ce sindicatele sunt nemulţumite şi anunţă proteste, dar nu din cauza proiectului, ci pentru că sunt nu este aplicată Hotărârea de Guvern nr 1. citeşte tot
-
DIZGRAŢIAŢII. Un paznic la 300 de deţinuţi, un milion de ore suplimentare şi plecări masive din sistem (GALERIE FOTO)
Nu mai puţin de un milion de ore suplimentare care trebuie recuperate, spun sindicatele din sistem, condiţiile de muncă necorespunzătoare din penitenciare şi salariile mici au dus la situaţia în care numai la Jilava un paznic păzeşte 300 de deţinuţi. Iar uneori, condamnaţii se păzesc între ei. citeşte tot
-
#DIZGRAŢIAŢII Statistica neagră: Deţinuţii sunt condamnaţi de societate să rămână pe viaţă „puşcăriaşi”. Reabilitarea de după gratii, aproape INEXISTENTĂ
Patru din 10 oameni care au călcat vreodată într-o închisoare din România se vor întoarce acolo. O statistică neagră arată că reabilitarea de după gratii nu poate ajuta omul când este eliberat. Încercăm să înţelegem fenomenul într-un material din campania DIZGRAŢIAŢII. citeşte tot
-
Un club din Sectorul 4, închis din cauza neregulilor grave depistate. Oamenii legii au dat amenzi de peste 120.000 lei
Activitatea unui club a fost suspendată în urma unor controale ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4 la cluburile de pe raza sectorului, oamenii legii aplicând amenzi în cuantum de 126.000 de lei, a anunţat Primăria Sectorului 4. citeşte tot
-
INTERVIU Ministrul Mediului anunţă programul "Şcoala Verde" şi îmbunătăţirea programului "Rabla"
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că intenţionează să lanseze programul "Şcoala Verde", care presupune ca instituţiile de învăţământ să devină independente energetic,dar şi să crească suma alocată de stat pentru achiziţionarea unei maşini electrice. citeşte tot
-
Variante în lucru la Ministerul Mediului pentru înlocuirea TIMBRULUI DE MEDIU: Vigneta şi stickerul color. VIDEO Ministrul Daniel Constantin
Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit cu vigneta, care va avea o valoare diferenţiată în funcţie de noxele maşinii sau de un sticker color ce va depinde de nivelul de poluare, acestea fiind două dintre variantele luate în discuţie, au declarat surse din ministerul Mediului pentru MEDIAFAX. citeşte tot
-
Primăria Capitalei vrea înfiinţarea a 19 firme pentru activităţi în domeniul serviciilor publice. Cum a motivat Gabriela Firea propunerea
În şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de marţi, 28 februarie, vor fi supuse mai multe proiecte de hotărâre pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale deţinute de Municipalitate, care urmează să desfăşoare activităţi în domeniul serviciilor publice, potrivit PMB. citeşte tot
-
INTERVIU Ministrul Muncii: 3.600 euro pentru medici şi ajutoare pentru firmele ce angajează ucenici
Salariile medicilor vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă, iar firmele vor primi 250 de euro lunar pentru fiecare ucenic pe care îl vor angaja pentru 3 ani, anunţă ministrul Muncii. citeşte tot
-
EXCLUSIV Ministrul Muncii: Salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei. Primarul General, salariu de ministru
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, iar primarii vor avea trei trepte de salarizare, Primarul General al Bucureştiului urmând să aibă salariu de ministru. citeşte tot
-
Ministerul Cercetării: Granturi între 1.500-3.500 € pentru ca elevii să nu plece la facultăţi străine
Ministerul Cercetării (MCI) înfiinţează programul ” Grantul CDI Carol I” prin care va acorda granturi de cercetare în valoare de 1.500-3.500 €/an absolvenţilor de liceu cu rezultate deosebite la olimpiade naţionale şi internaţionale, cu condiţia ca aceştia să urmeze o universitate în România. citeşte tot
-
#DIZGRAŢIAŢII Deţinut: Un cazier te condamnă pe viaţă. Aici eşti “pachet”, afară eşti condamnatul
Câte şanse are un deţinut să redevină om în societatea românească? Statisticile arată că 40% dintre cei condamnaţi revin după gratii, în timp ce puşcăriaşii spun că mai grea e condamnarea oamenilor de după eliberare. O problemă la care încercăm să găsim un răspuns în cadrul campaniei DIZGRAŢIAŢII. citeşte tot
-
Cine este Tudorel Toader, propunerea coaliţiei pentru Ministerul Justiţiei
Coaliţia de guvernare l-a propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei pe Tudorel Toader, rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, fost judecător al Curţii Constituţionale din 2006 până în 2016. citeşte tot
-
Circul Globus din Bucureşti va fi condus de Bogdan Stanoevici şi Sanda Ladoşi
Bogdan Stanoevici a fost numit director general interimar al Circului Globus din Bucureşti, iar Sanda Ladoşi va ocupa poziţia de director adjunct interimar, responsabil cu domeniul artistic, anunţă Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). citeşte tot
-
Ministerul Apelor şi Pădurilor: Vom supraveghea atent, împreună cu Gărzile Forestiere, activitatea Schweighofer
Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a anunţat, marţi, că, urmare a deciziei organizaţiei Forest Stewardship Council de a retrage certificarea pentru Schweighofer Holzindustrie, va analiza atent, împreună cu Gărzile Forestiere, activitatea companiei. citeşte tot
-
Primăria Municipiului Bucureşti: Două păsări găsite decedate în Parcul Tineretului, depistate cu gripă aviară
Două păsări găsite decedate pe 15 februarie în Parcul Tineretului din Capitală au fost depistate cu gripă aviară, cadavrele animalelor fiind incinerate conform procedurii, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti. citeşte tot
-
#DIZGRAŢIAŢII. Drumul de la om la deţinut. “Unde am ajuns aici, în iad?”
Sunt închisori în ţară în care, cel puţin pe hârtie, nu mai încape niciun om.În realitate, deţinuţii sunt ţinuţi la înghesuială, iar condiţiile, departe de a fi pentru oameni. O spune CEDO la fiecare proces pe care îl câştigă un deţinut contra statului. #DIZGRAŢIAŢII vă arată faţa nefardată a sistemului. citeşte tot
-
Peste o mie de oameni au protestat în Piaţa Victoriei. Alţi peste o sută s-au strâns la Cotroceni
Protestele antiguvernamentale au continuat, duminică seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, fiind prezente peste o mie de persoane. Şi în faţa Palatului Cotroceni au continuat manifestaţiile, fiind prezenţi peste o sută de protestatari. citeşte tot
-
Târg educaţional: Cu 12% mai mulţi tineri şi-au depus dosarele pentru a studia în Marea Britanie
Numărul tinerilor care au aplicat anul acesta pentru a studia la o universitate din Marea Britanie a crescut cu 12%, comparativ cu 2016, spun reprezentanţii târgului educaţional organizat în acest weekend la Bucureşti. citeşte tot
-
Ansamblul monumental "Prinţul Rainier III de Monaco" - Traseul unui monument de 8,5 milioane de lei
Realizarea ansamblului monumental "Prinţul Rainier III de Monaco" a fost demarată în anul 2011, când primar al Capitalei era Sorin Oprescu. Ulterior, finanţarea a fost sistată, procedurile fiind reluate abia în 2014. Costurile sunt estimate la 8,5 milioane de lei. citeşte tot
-
VIDEO Protest cu desene şi jocuri în Piaţa Victoriei din Capitală
Câteva sute părinţi, bunici şi copii s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, pentru a participa la un protest antiguvernamental. Acţiunea a fost organizată pe Facobook şi se numeşte"Lecţia de educaţie civică". Copiii se joacă şotronul şi desenează. citeşte tot
-
Un tânăr din Cluj, condamnat la 4 luni cu executare fără a fi citat sau anunţat de pedeapsă
Un tânăr de 28 de ani a fost încarcerat timp de două luni după ce Judecătoria Gherla a decis să înlocuiască o amendă penală primită în anul 2013 cu o pedeapsă privativă de libertate. Avocaţii spun că bărbatul nu ar fi fost citat la procese şi nici notificat cu privire la sentinţa instanţei. citeşte tot
-
Gabriel Leş, ministrul Apărării, la Bruxelles: Am decis creşterea prezenţei maritime NATO în Marea Neagră
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, aflat la reuniunea Alianţei Atlanticului de Nord de la Bruxelles, a anunţat că s-a decis creşterea prezenţei maritime a NATO în Marea Neagră şi înmulţirea exerciţiilor militare navale pentru întărirea capacităţii de apărare a României. citeşte tot
-
EXCLUSIV: Ministerul Mediului cere modificarea OUG 9 a Guvernului Grindeanu
Ministerul Mediului a propus modificarea ordonanţei de urgenţă 9, adoptată de Guvern la începutul lunii februarie, prin care se aduc o serie de modificări privind salarizarea funcţionarilor publici şi cere ca veniturile inspectorilor de mediu să fie la nivelul funcţionarilor din aparatul central. citeşte tot
-
Protecţia Copilului referitor la participarea minorilor la proteste: Nu trebuie expuşi riscurilor / Ministrul Muncii: Nu am cerut Protecţiei Copilului măsuri
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a contabilizat numărul sesizărilor primite de la cetăţeni care reclamau prezenţa copiilor la acţiunile de protest din Piaţa Victoriei şi a precizat, de asemenea, că niciun copil nu trebuie expus riscurilor pe care adulţii şi le asumă. citeşte tot