Raluca Manga

Taiwanul interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman

Parlamentul din Taiwan a aprobat un proiect de lege prin care interzice sacrificarea de câini şi pisici pentru consumul uman, relatează BBC News online.

Rusia şi China, posibil implicate în atacul asupra unui site unde se înregistrau votanţii Brexit – raport

Guverne ale unor state precum Rusia şi China ar fi putut fi implicate în atacul cibernetic asupra unui site unde britanicii se înregistrau pentru a participa la referendumul privind apartenenţa ţării lor la UE, susţine o comisie britanică de parlamentari, citată de The Guardian.

Armata irakiană: Stat Islamic a pierdut peste trei pătrimi din teritoriul pe care l-a cucerit în 2014

Armata irakiană susţine că gruparea Stat Islamic a pierdut peste trei pătrimi din teritoriul pe care l-a cucerit în vara anului 2014, relatează agenţia The Associated Press.

Decizia Rusiei care poate falimenta turismul din Turcia

Rusia ar putea suspenda zborurile de tip charter spre Turcia pe fondul "situaţiei politice dificile" din această ţară, potrivit unei note informative transmise de Agenţia Federală rusă de Transport Aerian companiilor aeriene, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul uneia dintre acestea.

ONU avertizează cu privire la riscul unui număr mare de decese în Africa din cauza foametei

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a avertizat, marţi, cu privire la riscul unui număr mare de decese provocate de foametea din regiunea Cornul Africii, din Nigeria şi din Yemen, în timp ce seceta afectează o parte din continentul african, relatează Le Figaro online.

Justin Trudeau: Canada susţine în totalitate atacurile americane din Siria

Canada susţine în totalitate atacurile americane din Siria, a declarat vineri premierul Justin Trudeau, adăugând că statul condamnă orice situaţie în care se folosesc arme chimice şi va continua să susţină eforturile diplomatice pentru a soluţiona criza din Siria, scrie Reuters.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: Folosirea de arme chimice în Siria” trebuie să primească un răspuns”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că folosirea de arme chimice în Siria "trebuie să primească un răspuns", după ce preşedintele american, Donald Trump, a ordonat lansarea unui atac cu rachete asupra unei baze militare în Siria, relatează Reuters online.

Elhunyt a londoni merényletben megsérült román nő

Andreea Cristea, a 31 éves román nő, aki súlyosan megsérül a londoni merényletben, a kórházban elhunyt – közölte a londoni rendőrség.

Românca rănită în atentatul de la Londra, care a căzut de pe podul Westminster, a MURIT. Andreea Cristea avea 31 de ani

Andreea Cristea, românca în vârstă de 31 de ani rănită grav în atentatul de la Londra, a decedat în spital, anunţă poliţia metropolitană londoneză.

MAE rus: Este prea devreme ca Guvernul sirian să fie acuzat că ar fi responsabil de atacul cu gaz-RIA

Ministerul rus de Externe a anunţat, joi, că este prea devreme ca Guvernul sirian să fie acuzat că ar fi responsabil de atacul cu gaz toxic comis în provincia Idlib şi a subliniat că este nevoie de o investigaţie adecvată, relatează Reuters, preluând informaţii publicate de agenţia RIA.

Explozie în Rusia: Un dispozitiv improvizat, detonat în apropierea unei şcoli din Rostov-pe-Don. O persoană a fost rănită

O persoană a fost rănită în apropiere de o şcoală din oraşul rus Rostov-pe-Don, după ce a ridicat de jos un dispozitiv explozibil improvizat care avea forma unei lanterne, relatează Russia Today şi Tass.

Aproximativ 30 de persoane,trimise în Turcia pentru a primi îngrijiri medicale după atacul din Siria

Aproximativ 30 de persoane au fost trimise în Turcia pentru a primi îngrijiri medicale după atacul soldat cu 72 de morţi în nord-estul Sirei, a afirmat ministrul turc al Sănătăţii, adăugând că Ankara dispune de elemente care susţin ipoteza unui atac "chimic", relatează Le Figaro online.

Parlamentul European a stabilit principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Parlamentul European a stabilit, miercuri, prin vot majoritar, principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din UE, refuzând ca un acord privind viitoarea relaţie cu această ţară, în special una comercială, să poată fi încheiat înainte ca Londra să se retragă din Bloc.

Şase persoane au fost reţinute în Rusia pentru suspiciuni privind activităţi de recrutare pentru Stat Islamic

Şase persoane au fost reţinute în Sankt-Petersburg pe fondul unor suspiciuni privind activităţi de recrutare pentru Stat Islamic (SI) şi sprijinirea unor acţiuni teroriste, au declarat miercuri anchetatorii ruşi, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade în nord-estul Iranului

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa în nord-estul Iranului, anunţă Institutul Geologic American.

OSDO: Bilanţul victimelor atacului „chimic” asupra unui oraş sirian a ajuns la 72 de morţi

Bilanţul victimelor atacului "chimic" asupra unui oraş sirian a ajuns la 72 de morţi, dintre care 20 de copii, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează Le Figaro.

Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe: NATO ar trebui să joace un rol în lupta împotriva Stat Islamic

NATO ar trebui să joace un rol în lupta împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic, a declarat marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, pentru postul public de televiziune, relatează MTI.

Un presupus atac cu gaz a provocat moartea a 58 de persoane în provincia siriană Idlib-OSDO

Un presuspus atac cu gaz,despre care se crede că ar fi fost efectuat cu ajutorul unor avioane ale Guvernului de la Damasc,a provocat, marţi, moartea a 58 de persoane,inclusiv a 11 copii cu vârste mai mici de opt ani în provincia siriană Idlib,au anunţat o organizaţie şi cadre medicale,scrie Reuters.

Aproximativ treizeci de manifestanţi ai opoziţiei ruse care au ieşit în stradă, REŢINUŢI de poliţie la Moscova

Poliţia din Moscova a reţinut, pentru "tulburarea ordinii publice", aproximativ 30 de manifestanţi ai opoziţiei care au ieşit în stradă dumincă, la o săptămână după arestarea a sute de persoane în cadrul unor proteste anticorupţie la care au participat mii de opozanţi, scrie Le Figaro.

De ce crede ministrul slovac de Externe că România ar trebui inclusă în spaţiul Schengen

România şi Bulgaria ar trebui să devină state membre ale spaţiului Schengen, deoarece aceste ţări au îndeplinit cerinţele tehnice necesare, iar întârzierea acordării acestui statut are caracter politic, a declarat ministrul slovac de Externe, relatează Sputnik, citând portalul de ştiri Teraz.

O navă de transport marfă sud-coreeană a dispărut vineri în largul Uruguayului

O navă de transport marfă sud-coreeană la bordul căreia se aflau 24 de membri ai echipajului a dispărut vineri în largul coastelor Uruguayului, iar "indicii" arată "s-ar fi scufundat", au anunţat forţele maritime uruguayene, potrivit Le Figaro.

Spania nu s-ar opune „iniţial” unei încercări a Scoţiei independente de a se alătura UE – ministru

Spania nu s-ar opune "iniţial" unei încercări din partea Scoţiei independente de a se alătura Uniunii Europene după ce Marea Britanie va fi păsăsit Blocul comunitar, a declarat Alfonso Dastis, ministrul spaniol de Externe, într-un interviu acordat publicaţiei El Pais.

Douăzeci de persoane, ASASINATE într-un sanctuar pentru sufişti din Pakistan, probabil de gardian

Douăzeci de persoane au fost asasinate şi alte patru au fost rănite, duminică dimineaţa, într-un sanctuar pentru sufişti din Pakistan, a anunţat Poliţia, care îl suspectează de aceste crime pe gardianul lăcaşului de cult, relatează Le Figaro online.

FOTO, VIDEO Bilanţul victimelor din urma alunecării de teren din Columbia a ajus la peste 250 de morţi

Autorităţile columbiene au anunţat că desfăşoară operaţiuni de căutare a sute de persoane dispărute din cauza unor alunecări de teren din Columbia, în urma cărora au murit, potrivit armatei, cel puţin 254 de persoane, relatează BBC News online şi Reuters.

Alegeri SERBIA. Sârbii îşi aleg duminică preşedintele. Actualul premier Aleksandar Vucic este favorit, în timp ce contracandidatul său este un student care îi parodiază pe corupţi

Cetăţenii Serbiei îşi votează duminică preşedintele, actualul premier Aleksandar Vucic fiind credidat cu şanse mari să câştige scrutinul împotriva a zece candidaţi de opoziţie, inclusiv în faţa unui student care candidează din postura unui personaj-parodie, relatează AP.

Ayad al-Jumaili, prezentat ca fiind adjunctul liderului Stat Islamic, Abu Bakr al Baghdadi, ucis – televiziune irakiană

Ayad al-Jumaili, prezentat ca fiind adjunctul liderului Stat Islamic Abu Bakr al Baghdadi, a fost ucis într-un raid aerian, a anunţat postul public de televiziune irakian, pe baza unei informaţii furnizate de serviciile militare secrete irakiene, scrie Le Figaro.

FOTO Peste 100 de morţi în Columbia, din cauza unor alunecări de teren

Cel puţin 112 persoane au murit în sud-vestul Columbiei din cauza unor alunecări de teren, a declarat preşedintele Juan Manuel Santos, citat de BBC News online.

Angela Merkel: Imigranţii şi germanii pot învăţa unii de la alţii

Cancelarul german, Angela Merkel, a spus că nou-veniţii în ţara sa trebuie să afle care sunt valorile şi obiceiurile ţării, dar că germanii pot de asemenea să înveţe de la ei, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe: Contribuţia Marii Britanii la securitatea europeană este „necondiţionată”

Contribuţia Marii Britanii la securitatea europeană este "necondiţionată", a declarat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, pentru un cotidian francez, îndepărtându-se de ameninţarea indirectă a Guvernului britanic că va reduce cooperarea dacă nu există un acord post-Brexit, scrie Reuters.

STRATEGIA de negociere a Uniunii Europene cu Marea Britanie privind Brexitul, făcută publică/ Tusk: Problemele de securitate nu sunt o monedă de schimb

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat o versiune a strategiei de negociere privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, relatează The Independent şi BBC News online.

Autorităţile malaysiene au predat Coreei de Nord trupul lui Kim Jong-Nam

Autorităţile malaysiene au predat joi Coreei de Nord trupul lui Kim Jong-Nam, fratele vitreg al lui Kim Jong-Un, în temeiul unui acord care a asigurat eliberarea a nouă cetăţeni malaysieni blocaţi în Phenian în urma unui conflict diplomatic, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un nou protest a izbucnit la Paris, după ce un chinez a fost împuşcat mortal de Poliţie duminică

Un nou protest a izbucnit la Paris în cursul nopţii de miercuri spre joi, după ce un chinez a fost împuşcat mortal duminică seara de poliţişti la Paris în cadrul unei intervenţii pentru o "dispută de familie", relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Turcia a anunţat încheierea operaţiunii militare „Scutul Eufratului” din nordul Siriei

Turcia a anunţat încheierea operaţiunii militare "Scutul Eufratului" din nordul Siriei, fără a specifica dacă îşi va retrage militarii din această ţară, relatează France 24.

Francois Fillon, candidat la preşedinţia Franţei: Niciodată judecătorii nu vor putea dovedi că angajarea soţiei mele a fost fictivă

Francois Fillon, candidatul Partidului Republicanii la preşedinţia Franţei, a declarat joi pentru postul german de televiziune RTL că "niciodată judecătorii nu vor putea dovedi că angajarea soţiei" sale a fost fictivă, relatează Le Figaro online.

FOTO Un tânăr pescar filipinez care a supravieţuit 58 de zile pe mare,salvat de un vas de pescuit japonez

Un tânăr pescar filipinez care a supravieţuit 58 de zile pe mare după ce a rămas fără apă şi mâncare a ajuns miercuri la Manila, cei apropiaţi crezând în acest timp că a murit, relatează Le Figaro online.

Ordinul de blocare a restricţiilor de călătorie impuse de Trump, prelungit de un judecător din Hawaii

Un judecător federal din Hawaii a decis să extindă perioada de valabilitate a ordinului prin care blochează implementarea restricţiilor de călătorie impuse de Trump, împiedicând astfel Guvernul SUA să suspende alte vize ale unor persoane provenind din 6 state majoritar musulmane, relatează NBC News.

Comisia Europeană regretă decizia lui Donald Trump de a anula politicile pentru combaterea fenomenului de încălzire globală

Comisia Europeană şi-a exprimat regretul cu privire la decizia preşedintelui american Donald Trump de a anula politicile SUA pentru combaterea fenomenului de încălzire globală, relatează AP.

VIDEO Ambasadorul britanic la UE i-a înmânat lui Donald Tusk SCRISOAREA prin care se declanşează procedura BREXIT/ Theresa May, discurs de confirmare în Parlamentul de la Londra

Ambasadorul britanic la UE, Tim Barrow, i-a înmânat preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, relatează Reuters online. Premierul Theresa May a susínut un discurs în Parlamentul de la Londra în care a confirmat declanşarea procedurii formale de ieşire a Marii Britanii din UE.

REVOLTĂ la o închisoare din Mexic: Doi deţinuţi au murit şi alţi 13 au fost răniţi

Doi deţinuţi au murit şi alţi treisprezece au fost răniţi, marţi, în urma unei revolte care a izbucnit la o închisoare din nordul Mexicului, a anunţat Guvernul statului Nuevo León, potrivit Le Figaro.

Patru presupuşi membri Al-Qaida au fost eliminaţi într-un atac cu rachete lansate dintr-o dronă americană

Patru presupuşi membri Al-Qaida au fost eliminaţi, miercuri dimineaţa, într-un atac comis cu ajutorul unei drone americane în sudul Yemenului, a indicat un responsabil local din cadrul serviciilor de securitate, potrivit Le Figaro online.