Roxana Alexe

ANI: 14 foşti sau actuali aleşi locali au fost găsiţi în incompatibilitate

Cinci primari, doi viceprimari, un consilier judeţean, patru consilieri locali şi doi foşti consilieri locali au fost găsiţi în incompatibilitate de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

RAR: Aproape 78.000 de autovehicule verificate în 2014, peste 5% aveau defecţiuni majore la frâne

Aproape 78.000 de autoturisme, autoutilitare şi motociclete au fost verificate de Registrul Auto Român în 2014, 55,7 la sută dintre acestea aveau probleme tehnice, iar la 5,77 la sută au fost găsite defecţiuni majore la sistemul de frânare şi la direcţie.

ANI: Cosmin Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în conflict de interese penal

Cosmin Silviu Meleca, fost consilier al ministrului Muncii, în mandatul Marianei Câmpeanu, a fost găsit de inspectorii de integritate în conflict de interese penal, existând totodată indicii privind posibila săvârşire de către acesta a unor infracţiunii asimilate celor de corupţie.

STUDIU: Încrederea populaţiei în toate instituţiile a scăzut alarmant aproape de pragul minim din 2009

Încrederea populaţiei faţă de mediul de business şi de toate instituţiile a scăzut alarmant comparabil cu pragurile cele mai joase atinse la începutul crizei financiare, în 2009, relevă Barometrul Încrederii (Trust Barometer) pentru anul 2015, elaborat de compania de relaţii publice Edelman.

Oprescu a discutat cu investitori greci posibilitatea încheierii unor parteneriate public-private

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu a discutat, miercuri, cu mai mulţi cu investitorii greci despre posibilitatea încheierii unor parteneriate public-private pentru proiecte de infrastructură în Bucureşti.

RATB: Serviciul de vânzare a abonamentelor pentru o zi prin SMS, suspendat din cauza unor probleme

Serviciul de vânzare a abonamentelor pentru o zi prin SMS a fost suspendat, din 1 ianuarie, "pentru soluţionarea unor aspecte de natură contractuală", au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Restograf a premiat cele mai bune „bucătării” din restaurantele bucureştene. Zexe, desemnat restaurantul anului 2014

Publicaţia online Restograf a premiat cele mai bune restaurante din Bucureşti în 2014, după specificul lor, titlul "Restaurantul anului 2014 în Bucureşti" fiind adjudecat de Zexe, pentru că "s-a evidenţiat cu ceva mai mult decât cea mai bună mâncare din bucătăria sa".

Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru serviciile financiare necesare stingerii datoriei de 500 milioane euro

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a atribuit asocierii Raiffeisen Bank, Nomura International şi BT Securities SA un contract de servicii financiare necesar stingerii datoriei de 500 de milioane de euro, pe care municipalitatea a contractat-o în 2005.

Băncescu: ASPA a fost controlată de 86 de ori şi are 60 de dosare la parchete şi instanţe

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a avut în 16 luni 86 de controale de la instituţii precum ANSVSA, Curtea de Conturi, Garda de Mediu şi ANI, iar la parchete şi instanţe i-au fost deschise 60 de dosare, unele la DNA, a declarat coordonatorul de proiect al ASPA Răzvan Băncescu.

Băncescu: 90% din câinii adoptaţi internaţional, folosiţi în alte scopuri. Unii ajung în bordeluri

Coordonatorul de proiect al ASPA Răzvan Băncescu a declarat, joi, că peste 90% din câinii adoptaţi internaţional sunt folosiţi în alte scopuri, unii ajung în bordeluri din Europa de Vest sau sunt folosiţi la zoofilie, precizând că există dovezi în acest sens şi acuzând ONG-uri de ilegalităţi.

SITUAŢIA câinilor fără stăpân în Bucureşti: Peste 51.000 de câini au fost strânşi de pe străzi, din care 30.000 au fost eutanasiaţi

Peste 51.000 de câini fără stăpân au fost strânşi din octombrie 2013 până în prezent, cei mai mulţi în sectoarele 2 şi 6, din care 30.000 au fost eutanasiaţi, iar pe străzi mai sunt aproximativ 4.000 de câini, a anunţat joi coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu.

CFR: Trenurile de călători pot avea întârzieri între 10 şi 20 de minute, din cauza vremii

Trenurile de călători pot ajunge la destinaţii cu întârzieri între 10 şi 20 de minute, deoarece se circulă în condiţii de iarnă şi pot apărea deranjamente pe anumite intervale de staţii, care necesită intervenţie pentru remediere, au anunţat luni reprezentanţii companiei CFR.

Câştigătorul premiului de peste 43,8 milioane lei la Loto 6/49 şi-a ridicat banii

Câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 din 21 decembrie, un constănţean în jur de 40 de ani, care a obţinut peste 43,8 milioane lei cu un bilet de 19,3 lei, a venit, vineri, la sediul Loteriei Române, pentru a-şi ridica banii.

Cod galben de inundaţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad

Mai multe râuri din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad se vor afla, în intervalul sâmbătă, ora 6.00 - duminică, ora 18.00, sub cod galben de inundaţii, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

PMB vrea să dea aproape patru milioane de lei pentru un nou portal al administraţiei locale

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) vrea să dea aproape patru milioane de lei pentru serviciile privind realizarea unui nou portal al administraţiei locale şi înlocuirea celui existent, potrivit unui anunţ de participare la licitaţie.

PMB: Peste 450 de persoane somate să cureţe zăpada din faţa imobilelor, 68 de amenzi aplicate

Peste 450 de bucureşteni şi firme din Capitală au fost somaţi de inspectorii municipalităţii să cureţe gheaţa şi zăpada de pe trotuarul din faţa locuinţelor sau sediilor, fiind aplicate deja, pentru neconformare, 68 de amenzi în valoare totală de 136.000 de lei.

Căldura, livrată sub parametrii normali în sectorul 1. RADET anunţă remedierea problemei până la ora 19:00

Căldura este furnizată sub parametrii normali în sectorul 1 din cauza unei avarii în reţeaua CET Grozăveşti, pe care ELCEN estimează că o va remedia până la ora 19.00, informează Regia Autonomă de Distribuţie şi Transport a Energiei Termice (RADET).

Oprescu: La finele lui martie, începutul lui aprilie, începem mutarea unor servicii în sediul vechi

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, marţi, că la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, municipalitatea va începe mutarea în sediul vechi, aceasta urmând să se facă treptat, pe măsură ce constructorul va ieşi din clădirea aflată pe bulevardul Regina Elisabeta.

ELCEN a crescut cu 10,2% tariful pentru gigacalorie. Oprescu: Populaţia nu va fi afectată

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat marţi că în 24 decembrie, zi nelucrătoare, RADET a fost înştiinţată de ELCEN că de la 1 ianuarie 2015 creşte tariful cu 10,2 procente la gigacalorie, edilul precizând că populaţia nu va suporta această creştere.

Paradă a tramvaielor electrice în Capitală, la 120 de ani de la prima linie electrică

O paradă a tramvaielor electrice, de la "bătrânul" Thomson realizat în 1955 până la Bucur 1 modernizat în 2001, va porni sâmbătă de la Depoul Victoriei, pe Şos. Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, până la Piaţa Sfântul Gheorghe, pe traseul primei linii electrice, dată în folosinţă în 1894.

ANOFM: Aproape 11.000 de posturi vacante. Care sunt judeţele cu cele mai multe posturi libere

Aproape 11.000 de locuri de muncă sunt vacante, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Cluj, Ilfov şi Argeş, iar cele mai puţine în Caraş-Severin, Mehedinţi, Ialomiţa, Buzău, Sălaj şi Gorj, informează, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Asociaţia Municipiilor: Proiectul pentru limitarea mandatelor de primar încalcă Constituţia

Asociaţia Municipiilor susţine că proiectul de act normativ pentru limitarea mandatelor de primar, în forma propusă, încalcă prevederile articolului 37 din Constituţia României cu privire la drepul de a fi ales şi că electoratul este singurul în măsură să "sancţioneze" activitatea unui edil.

Asociaţia Municipiilor: Solicităm posibilitatea de a putea plăti angajaţii într-o formă flexibilă

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) respinge iniţiativa privind îngheţarea salariilor în 2015 şi solicită posibilitatea ca fiecare administraţie locală să îşi poată plăti angajaţii "într-o formă flexibilă.

REPORTAJ: 25 de ani de la Revoluţie – refacerea baricadei de la Inter şi poveşti despre decembrie ’89 – FOTO

Peste 500 de oameni au refăcut, după 25 de ani, evenimentele din 21 decembrie, unii povestind momentele baricadei de la Inter şi Sala Dalles, unde au fost împuşcaţi oameni şi TAB-uri se urcau pe maşini, alţii, studenţi atunci, aducând cu ei şi copiii, pentru a învăţa "istorie şi spirit civic".

Peste 200 de revoluţionari s-au adunat la Universitate pentru a comemora eroii din decembrie 1989 – FOTO

Peste 200 de revoluţionari s-au adunat, duminică, în Piaţa Universităţii pentru a evoca mişcarea de stradă din urmă cu 25 de ani, reprimată cu gloanţe şi arestări, care avea să reprezinte începutul Revoluţiei de la Bucureşti şi căderea regimului comunist.

Susţinători şi opozanţi ai fostului preşedinte Traian Băsescu, adunaţi în faţa Palatului Cotroceni. Nu au fost înregistrate incidente nici în timpul manifestaţiei

Aproximativ 300 de susţinători şi 100 de opozanţi ai fostului preşedinte Traian Băsescu s-au adunat, duminică, în faţa intrării de la Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de predare-primire a mandatului între Băsescu şi Klaus Iohannis.

Procesiune în Capitală pentru eroii împuşcaţi la Timişoara şi incineraţi la crematoriul Cenuşa

Aproximativ 50 de persoane au comemorat sâmbătă, în Capitală, eroii martiri împuşcaţi în Timişoara la Revoluţia din decembrie 1989, aduşi atunci în Bucureşti şi incineraţi, iar cenuşa aruncată într-o gură de canal din oraşul Popeşti-Leordeni.

RATB înfiinţează o nouă linie de autobuze, între cartierul Pantelimon şi bulevardul Lacul Tei

O nouă linie de autobuze, 243, va funcţiona, de sâmbătă, în Capitală, între cartierul Pantelimon şi bulevardul Lacul Tei, după ce Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a primit de la cetăţeni numeroase cereri pentru extinderea unui traseu pe Pasajul Doamna Ghica.

CFR: Trenurile de pe cele mai solicitate rute vor avea vagoane suplimentare de sărbători

Trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din perioada sărbătorilor de iarnă, inclusiv cele care fac legătura între marile oraşe şi staţiunile de pe Valea Prahovei, vor avea mai multe vagoane în perioada 19 decembrie 2014 - 3 ianuarie 2015, informează CFR Călători.

INCENDIU la un magazin şi un restaurant din Sectorul 1 – FOTO

Un incendiu a izbucnit, vineri, la un magazin şi un restaurant aflate în Sectorul 1, pe Calea Griviţei, şi a fost stins după o intervenţie ce a durat aproape o oră şi pentru care a fost nevoie de nouă autospeciale de stingere, din cauza faptului că în zonă nu sunt hidranţi pentru alimentare.

Liderul grupului PNL în CGMB, Cornel Pieptea, ales viceprimar al Capitalei

Consilierii generali l-au ales joi pe Cornel Pieptea, liderul grupului PNL în CGMB, în funcţia de viceprimar al Capitalei, deţinută anterior de Gabriel Pîrvu, găsit incompatibil de ANI, în privinţa acestuia din urmă nefiind însă luată nicio decizie.

Bugetul Capitalei are mai puţin cu 900 milioane de lei. Banii, luaţi de la RADET, străzi şi spitale

Bugetul Capitalei pierde 790 de milioane de lei în urma rectificării făcute de Guvern şi alţi 110 milioane de lei - venituri proprii nerealizate, cele mai afectate fiind RADET, la subvenţiile pentru căldură, şi administraţiile străzilor şi spitalelor.

Vanghelie: Vreau să facem un grup mai mare anti-Ponta şi mai mult, mai mult, mai mult până se termină

Primarul Sectorului 5, fostul social-democrat Marian Vanghelie a declarat, joi, că el nu este ”anti-PSD”, ci ”anti-Ponta”, adăugând că doreşte să facă un grup mai mare anti-Ponta, "mai mult, mai mult, mai mult, până se va termina".

Vanghelie: Nu mai organizez Vanghelion, pentru că fizic nu am mai avut timp

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că anul acesta nu va mai organiza Vanghelionul, pentru că nu a mai avut timp, şi din cauza acţiunilor politice de care a vrut să se ocupe.

Oprescu: Proiectul pentru strada Ghidigeni din Sectorul 5, finalizat. În ianuarie încep lucrările

Proiectul pentru strada Ghidigeni din Sectorul 5 este finalizat, iar municipalitatea va începe lucrările în ianuarie, pentru asfaltarea străzilor fiind nevoie de măsuri complexe, din cauza celor trei apeducte care alimentează cu apă Capitala, a anunţat, joi, primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

REPORTAJ: Revoluţionarii s-au înjurat la o ceremonie şi au cerut spaţii comerciale în loc de diplome – FOTO

Injurii, acuze, urlete, certuri, cereri de spaţii comerciale. Acesta este "tabloul" ceremoniei de marţi din Bucureşti, care se dorea solemnă la înmânarea unor diplome, de către municipalitate, revoluţionarilor din '89. Care revoluţionari au fost chiar la un pas să se bată. Între ei.

RADET anunţă că a remediat avaria şi va furniza agent termic, treptat, în zonele afectate

Echipele de intervenţie RADET au terminat, vineri, lucrările la avaria apărută în reţeaua primară aferentă CET Sud magistrala 3, zona Mihai Bravu - Dristor, furnizarea agentului termic urmând a fi făcută treptat către toţi consumatorii afectaţi, potrivit unui comunicat al regiei.

Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate, înfiinţată până la sfârşitul lunii martie

Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate în cadru procesual - penal va fi înfiinţată în cadrul Ministerului Justiţiei (MJ), urmând să devină operaţională până la sfârşitul lunii martie 2015 şi să aibă 30 de posturi, potrivit MJ.

Târg de produse culinare şi cadouri, între 12 şi 23 decembrie, în Parcul Unirii din Capitală

Târgul de produse culinare şi cadouri "Crăciunul în bucate" va avea loc între 12 şi 23 decembrie în Parcul Unirii din Capitală, reunind produse tradiţionale şi preparate din bucătăriile Greciei, Italiei, Turciei şi Iranului, dar şi ateliere de creaţie pentru copii.

Protocol de colaborare între DNA şi Banca Mondială pentru cazuri de fraudă şi corupţie

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a semnat, luni, un protocol de colaborare cu Vicepreşedinţia Integritate (INT) a Băncii Mondiale pentru furnizarea reciprocă de informaţii relevante privind identificarea, fundamentarea şi prevenirea cazurilor de fraudă şi corupţie.