Ruxandra Radulescu

VIDEO: Doi elefanţi au evadat de la un circ ca să se joace, în zăpadă, pe străzile Rusiei. Cum au fost prinşi

Doi elefanţi de la controversatul circ ambulant Togni, din Italia, au evadat şi au început să umble pe străzile unui oraş din Rusia, la temperaturi de -5 grade Celsius, sub privile surprinse ale oamenilor, relatează Metro.

Un bărbat a luat un schelet uman în maşină, pe post de pasager. Explicaţia dată poliţiştilor după ce a fost prins

Un bărbat din statul american Arizon a luat cu el un schelet uman în maşină în rol de pasager ca să poată obţine nişte avantaje în ceea ce priveşte regulile de circulaţie, relatează BBC.

Maşină care conţinea zeci de mii de tablete de metamfetamină, scoasă la licitaţie. Reacţia „norocosului” care a cumpărat-o

Autorităţile din Thailanda şi-au cerut public scuze după ce au scos la licitaţie o maşină care conţinea cantităţi considerabile de metamfetamină, descoperite după ce proprietarul achiziţionase autovehiculul, relatează BBC.

Iranienii l-au executat pe unul dintre cei mai prolifici traficanţi de droguri ai regiunii. Era supranumit „Crocodilul Golfului”

Unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din zona Iranului, care era poreclit „Crocodilul Golfului", a fost executat după o operaţiune de capturare care a durat mai mulţi ani, relatează BBC.

Cea mai rea pisică din lume a fost pusă spre adopţie. De ce a fost numită felina o „afurisită”

Un adăpost pentru animale din SUA a descris-o într-o manieră extrem de sinceră pe una dintre pisicile pe care au pus-o spre adopţie, printr-o postare pe reţelele de socializare, care a devenit virală, relatează Huffington Post.

Cum au ajuns susţinătorii lui Donald Trump să dea vina pe Bill Gates pentru coronavirusul din China. Ce „dovezi” au

Adepţii teoriilor conspiraţioniste de extremă-dreaptă din SUA şi cei care sunt împotriva vaccinării au răspândit un zvon fals pe reţelele de socializare, potrivit căruia Bill Gates ar fi creatorul coronavirusului din China, relatează Buzzfeed.

VIDEO: Momentul jenant în care Prinţul Charles îl ignoră pe vicepreşedintele SUA, dar îl salută „călduros” pe Vladimir Putin

Imagini apărute în mediul online arată momentul în care Prinţul Charles evită să dea mâna cu Mike Pence, însă îl salută călduros pe Vladimir Putin, în cadrul unui eveniment pentru comemorarea victimelor de la Auschwitz care a avut loc la Ierusalim, relatează Daily Mail.

Planul odios al unui cuplu pentru a pune mâna pe averea unui bătrân cu probleme psihice. Femeia, „creierul” operaţiunii

Un cuplu din Marea Britanie l-a ucis pe properietarul imobilului în care locuia împreună cu acesta şi i-au falsificat testamentul pentru a-i moşteni averea, relatează Daily Mail.

Locul în care a fost descoperită cea mai veche fosilă a unui scorpion. Are peste 400 de milioane de ani vechime

Oamenii de ştiinţă au identificat cea mai veche specie de scopion care a trăit în urmă cu peste 400 de milioane de ani şi care putea supravieţui atât pe uscat cât şi sub apă, relatează Science Daily.

Modul „ingenios” prin care un tânăr a ajuns să fie arestat pentru a scăpa de însurătoare

Un bărbat din China, care nu i-a putut spune partenerei că nu mai vrea să se căsătorească cu ea, a făcut în aşa fel încât să fie arestat ca să scape de responsabilitate.

VIDEO: Reacţia unor tigri care fac primii paşi în libertate după o viaţă petrecută în captivitate

O organizaţie internaţională, care luptă pentru drepturile animalelor, a salvat 21 de tigri şi lei din circurile din Guatemala şi i-a lăsat pentru prima dată în libertate, relatează CNN.

Un bărbat şi-a găsit propriul mormânt într-un cimitir. Pe cine suspectează

Un bărbat din Scoţia a avut şocul să-şi găsească propriul mormânt într-un cimitir, după ce nu mai fusese căutat de cunoscuţi de câteva luni. El o bănuieşte pe fosta soţie pentru această faptă, relatează Metro

Adolescenta cu chip de bătrână a primit o nouă înfăţişare. Boala cumplită care i-a desfigurat faţa

O adolescentă din China ce avea chipul unei persoane bătrâne din cauza unei boli cumplite, care provoacă îmbătrânirea prematură, a primit o nouă înfăţişare, relatează LadBible.

Samsung a creat şifonierul viitorului care curăţă singur hainele. Cum funcţionează şi cât va costa – FOTO

Compania Samsung va fi populară nu numai pentru telefoane mobile şi televizoare, dar şi pentru un dulap futurist care curăţă singur hainele, relatează Metro.co.uk.

Descoperire neaşteptată: Albinele care supravieţuiesc cu canabis

Oamenii de ştiinţă au descoperit 16 specii diferite de albine care adună polen din plantele de canabis, relatează Metro.co.uk.

Motivul pentru care cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din lume refuză să renunţe la sticlele de plastic

Directorul departamanetului de sustenabilitate din cadrul companiei Coca-Cola a dezvăluit de ce producătorul de băuturi răcoritoare nu va renunţa sticlele de plastic, relatează Metro.

Gest de omenie. Un bărbat a cumpărat o bicletă furată doar pentru a o returna proprietarului

Un tânăr de 26 de din Marea Britanie ani a cumpărat o bicicletă foarte scumpă, la un preţ mult mai mic, doar ca să o returneze proprietarului, relatează Metro.

Viaţa unei femei a fost salvată de câinele ei. Este uluitor ce a fost capabil să adulmece animalul în corpul femeii

O femeie din Marea Britanie, care nu ştia că suferă de o tumoare imensă la picior, a fost alertată de câinele ei care a „simţit” afecţiunea stăpânei şi i-a slavat viaţa, relatează Metro.

Un neurochirurg susţine că starea lui Schumacher s-a deteriorat considerabil: „Nu mai seamănă deloc cu omul pe care-l cunoşteam”

Un celebru neurochirurg face afirmaţii sumbre despre starea lui Michael Schumacher, acesta se află într-o continuă deteriorare, în urma accidentului de schi pe care l-a suferit în 2013, relatează Daily Mail

Vladimir Putin a aprobat noul Guvern. Miniştrii care îşi pastrează funcţiile în noul Executiv al Rusiei

Preşedintele Vladimir Putin a aprobat noul Guvern şi există miniştrii care vor ocupa aceleaşi poziţii ca în vechea structură, relatează Russia Today.

Rusia vrea să construiască cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Ce înălţime are comparativ cu Catedrala Mântuirii Neamului

Un influent lider spiritual din Rusia a declarat că are de gând să construiască cea mai mare biserică ortodoxă din lume, pe locul unei mănăstiri de maici, relatează The Moscow Times.

Gestul extrem făcut de un bărbat, după ce copilul său a fost muşcat de un coiot. Locuitorii din zonă erau terorizaţi de animal

Un bărbat din New Hampshire şi-a apărat copilul după ce a fost muşcat de un coiot, acesta a sugrumat mortal animalul care atacase mai multe persoane din zonă, relatează NBC.

VIDEO | Prima reacţie a jucătorului de tenis care a pus o fată de mingi să-i decojească o banană, la Australian Open. Cum se apără de critici

În urma meciului de la Australian Open, Elliot Benchetrit a fost aspru criticat, atât de arbitrul de scaun cât şi de spectatorii online, pentru că i-a spus unei fete de mingi să îi decojească o banană. Jucătorul de tenis a încercat totuşi să-şi explice gestul, relatează CNN.

Iniţiativă admirabilă: Marea Britanie va oferi produse sanitare pentru menstruaţie gratuite elevelor care nu-şi permit să le cumpere

Şcolile de stat din Marea Britanie vor oferi gratis produse de igienă pentru menstruaţie, acestea fiind destinate elevelor care au o situaţie financiară precară, relatează Mashable.

Autorităţile din China ridiculizează public cetăţenii care dau dovadă de „comportament necivilizat” pe stradă

Oficialii unui oraş din China şi-au cerut scuze după ce au ridiculizat public cetăţenii care poartă pijamale pe stradă, oamenii fiind filmaţi de milioane de camere de supraveghere, relatează BBC.

VIDEO: Momentul hazliu când un amorez, aparent infidel, se face că nu o cunoaşte pe tânăra cu care este, atunci când este surpins de un „kiss cam”

Un bărbat care sărută o femeie, la un meci de fotbal din Ecuador, reacţionează foarte stânjenit când realizează că a fost filmat în faţa a mii de oameni şi încearcă să evite contacul vizual cu partenera lui, relatează Daily Mail

Serviciile de informaţii confirmă: Noul lider ISIS este chiar unul dintre membrii fondatori

Oficialii serviciilor de informaţii au confirmat identitatea noului lider al grupării teroriste ISIS. Acesta se numeşte Amir Mohammed Abdul Rahman al-Mawli al-Salbi şi este unul dintre cei care au format ISIS, relatează The Guardian.

Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă celulă care ar putea fi remediul universal pentru cancer

Cercetătorii de la o universitatea din Marea Britanie au descoperit un nou tip de celulă, care ar putea vindeca toate tipurile de cancer, relatează Daily Mirror.

Malaezia a trimis tone de deşeuri plastice înapoi ţărilor bogate, printre care SUA, Marea Britanie, Franţa şi Canada: Nu vom fi groapa de gunoi a planetei

Malaezia a trimis 150 de camioane cu deşeuri de plastic înapoi ţărilor bogate, inclusiv SUA, Marea Britanie, Franţa şi Canada pentru a riposta împotriva importului ilegal de deşeuri plastice, pe care ţara îl suportă încă din 2018, arată CNN.

Cercetătorii au creat noua hrană a viitorului: proteina din apă, aer şi electricitate

Oamenii de ştiinţă din Finlanda au creat un ingredient numai din aer, apă şi energie electrică, despre care speră că va revoluţiona modul de producere al hranei, relatează CNN.

VIDEO: Scandal după ce un porc a fost aruncat în gol de la înălţime, într-un parc de distracţii. Ce s-ar fi întâmplat cu animalul imediat după incident

Un parc de distracţii din China a atras un val de critici pe reţelele de socializare după ce un porc a fost forţat să sară în gol cu coarda elastică de la înălţime, relatează BBC.

Studiu: 22 dintre cei mai bogaţi bărbaţi ai planetei au mai mulţi bani decât toate femeile din Africa

Organizaţia internaţională Oxfam trage un semnal de alarmă asupră inegalităţii la nivel global, cu un raport anual care relevă că 22 dintre cei mai bogaţi bărbaţi au mai mulţi bani decât toate femeile din Africa împreună, relatează CNN.

O nouă specie originară din Australia urmează să fie pe cale de dispariţie

Un studiu recent arată că o specie care reuneşte trăsături fascinante, atât de la mamifere cât şi de la reptile sau păsări, şi care este originară continentului australian, ar putea ajunge în pragul dispariţiei, relatează LadBible.

S-au logodit la doar patru săptămâni după ce s-au cunoscut, deşi el e cu 31 de ani mai în vârstă. Tânăra susţine că nu e interesată de banii bărbatului: A fost dragoste la prima vedere

Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a logodit cu o femeie cu 31 de ani mai tânără decât el la doar patru săptămâni după ce s-au cunoscut, relatează The Sun.

VIDEO: Momentul în care solistul unei celebre trupe se prăbuşeşte pe scenă. Spectatorii, în stare de şoc

Solistul trupei australiene The Wiggles a leşinat pe scenă la un spectacol de caritate, în faţa a 800 de spectatori, relatează Daily Mail.

A scăpat de o formă mortală de cancer datorită unei aplicaţii a telefonului: ”Mi-a salvat viaţa”. Cum a fost posibil

Un tânăr de 31 de ani din Marea Britanie a aflat că ar putea suferi de o formă mortală de cancer, datorită unei aplicaţii care analizează aluniţele de pe corp, relatează Daily Mail.

Nancy Pelosi a folosit peste 30 de stilouri pentru a semna articolele pentru demiterea lui Donald Trump

Membra Partidului Democrat, Nancy Pelosi, a supărat mai mulţi republicani când a folosit mai mult de 30 de stilouri pentru a-şi pune semnătura pe articolele pentru demiterea preşedintelui Donald Trump, relatează BBC.

Important lider ISIS prea gras ca să încapă în maşina poliţiei. Cum a fost dus în arest

Liderul mişcării ISIS Shifa al-Nima, vinovat de mai multe atrocităţi, a fost reperat de autorităţile irakiene şi dus în arest printr-o metodă inedită deoarece era prea gras ca să încapă în maşina poliţiei, relatează Daily Mail.

VIDEO: O operă de artă uriaşă pe plaja din Australia în memoria dezastrului climatic

Un artist a creat operă de artă din nisip de dimensiuni impresionante pe o plajă din Australia, în memoria animalelor care au pierit în incendiile devastatoare, relatează LadBible.

Descoperire revoluţionară în lumea medicală: Cum poate fi păstrat un ficat în stare vie, în afara corpului uman, timp de 7 zile

Oamenii de ştiinţă au inventat un mecanism prin care un ficat recoltat poate fi menţinut viu, în afara corpului uman, până la o săptămână, relatează Daily Times.