Silvana Chiujdea

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

O femeie din Marea Britanie ar putea scăpa în premieră de acuzaţia de omor a soţului. Detaliul pe care instanţa îl ia în considerare pentru a o absolvi de vinovăţie

Cazul lui Sally Challen, femeia din Marea Britanie, care în 2011 şi-a ucis soţul după 31 de ani de căsătorie, ar putea stabili un precedent pentru femeile care suferă abuzuri domestice.

Un american beat a călătorit, din greşeală, 500 de kilometri cu taxiul. Bărbatul trebuie să achite peste 1600 de dolari pentru călătorie | FOTO

Un cetăţean american va plăti 1.625 de dolari pentru o cursă cu Uber. Factura vine după ce bărbatul era beat şi în loc să introducă destinaţia la care îşi dorea să ajungă, a indicat o locaţie la 500 de kilometri distanţă, oraşul său natal, informează Sky News.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

IMAGINILE ZILEI: Copertina stadionului de 60 de milioane de euro din Craiova a crăpat/ Primăria spune că intervenţia a fost „planificată”

O filmare postată pe facebook, care surprinde doi muncitori urcaţi într-o nacelă, care inspectează ceea ce pare o crăpătură la acoperişul noului stadion din Craiova a devenit virală, însă autorităţile susţin, vineri, că nu este vorba despre vreo defecţiune, ci despre „o intervenţie planificată”.

Singura ţară din UE care a reuşit să rezolve criza masivă a persoanelor fără adăpost. Marea Britanie vrea să îi urmeze exemplul

Anul trecut, Finlanda a fost singura ţară din UE care nu s-a aflat într-o criză masivă a persoanelor fără adăpost. Într-un raport publicat de FEANTSA din UE, se arată că numărul persoanelor din Finlanda care trăiesc pe străzi a scăzut în fiecare an, conform The Independent.

FBI investighează una dintre afacerile în care este implicată Ivanka Trump. Business-ul deschis după ce tatăl său, Donald Trump, a devenit preşedinte

FBI cercetează finanţarea privind Trump International Hotel şi Trump Tower din Vancouver, în care este implicată Ivanka Trump, fiica preşedintelui american. Informaţia a fost confirmată pentru CNN de un oficial american şi un fost oficial.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

China a interzis folosirea literei ,,n” pe internet. Două romane celebre vor fi blocate de filtrul cenzurii de la Beijing

Cenzura continuă în China, unde preşedintele Xi Jinping a interzis folosirea literei ,,n”, dar şi a mai multor cuvinte în mediul online. Decizia vine după ce oamenii s-au arătat nemulţumiţi pe reţelele sociale de posibilitatea extinderii mandatului de preşedinte a lui Xi Jinnping, informează The Guardian.

INUNDAŢII masive în Australia: Zeci de case şi maşini distruse de ploile torenţiale. Vremea rea se va menţine şi în următoarele zile | FOTO, VIDEO

În timp ce Europa este cuprinsă de un val de ger, Australia se confruntă cu ploi torenţiale. Zeci de case şi maşini din oraşul Townsville au fost inundate în ultimele 24 de ore, din cauza ploilor torenţiale, informează abc.net.

Printul William vrea să facă prima vizită oficială a Regatului în Teritoriile Palestiniene

Vizita are scopul de a promova legăturile culturale şi diplomatice cu regiunea, iar Ducele se aşteaptă să-şi petreacă timpul cu politicieni de rang înalt, să viziteze organizaţii de caritate locale şi să cunoască oamenii din Orientul Mijlociu, potrivit The Telegraph.

IMAGINILE ZILEI: Mai multe cupluri participă la o ceremonie de sfinţire a armelor, în cadrul unei biserici din SUA

Mai multe cupluri participă la o ceremonie de sfinţire a armelor, în cadrul unei biserici din SUA.

DECLARAŢIA ZILEI. O poştăriţă din Dâmboviţa, către asistaţii sociali: Ieşiţi să faceţi pârtie, că nu pot să vă pun plicurile

O poştăriţă din Dâmboviţa a transmis un mesaj video pentru asistaţii sociali cărora le-a recomandat să iasă din casă să facă drum prin zapadă ca să le poată aduce corespondenţa şi banii de la stat.

Brazilia modifică legea care protejează pădurile tropicale din Amazon

Curtea Supremă din Brazilia a acceptat modificările la legea prin care pădurile tropicale din Amazon erau protejate. Revizuirea legii din 2012 include un program de amnistie prin care sunt eliminate sancţiunile pentru proprietarii de terenuri care au tăiat copaci într-un mod ilegal în anii trecuţi, relatează BBC.

Theresa May a făcut dezvăluiri picante din timpul campaniei electorale de anul trecut

Premierul Marii Britanii, Theresa May a povestit într-un discurs susţinut la cina corespondenţilor Westminster despre întâmplările amuzante care s-au petrecut în timpul campaniei electorale de anul trecut, potrivit The Telegraph.

Lewis Gilbert, regizorul a trei filme James Bond, a murit în somn

Regizorul britanic Lewis Gilbert, autorul a trei filme din seria ,,James Bond”, a murit la vârsta de 97 de ani, în somn. Regizorul a decedat în locuinţa sa din Monaco, unde trăia de 43 de ani. Potrivit fiului acestuia, Gilbert suferea mai bine de zece ani de demenţă, informează BBC.

Doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Rusia, altercaţie la TV: Izbucnirea „Închide gura, proasto” i-a adus unui politician un pahar cu apă direct în faţă

Dezbatere electorală cu scântei la o televiziune din Federaţia Rusă. Doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, Vladimir Jirinovski şi Ksenia Sobchak, fostă jurnalistă, s-au certat în cadrul unei emisiuni difuzate în direct, informează Meduza.io.

Serena Williams primeşte o uimitoare declaraţie de la soţ, înainte de revenirea în tenis. Mesajul, afişat pe PANOURI stradale

Alexis Ohanian, soţul talentatei tenismene a găsit un mod inedit prin care să-i demonstreze iubirea faimoasei jucătoare. Ohanian a pus la cale un plan prin care să o încurajeze în revenirea în tenis, plan ce s-a dovedit a fi unul original. "Esti cea mai bună mamă din lume", i-a transmis co-fondatorul Reddit în mod public, la drumul mare.

Demisie neaşteptată în Slovacia, după moartea jurnalistului Jan Kuciak, ucis în locuinţa sa împreună cu logodnica. Premierul a anunţat o recompensă uriaşă

Ministrul Culturii din Slovacia, Marek Madaric, un aliat al premierului Robert Fico, şi-a anunţat demisia din funcţie. Acesta a declarat că nu îşi poate imagina să-şi exercite în continuare munca după omorul jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei sale, Martina Kusnirova, informează nytimes.com.

Fenomen rar, observat pe cerul din Sankt Petersburg. „Stâlpii de lumină”, un spectacol multicolor care „erupe” în zilele geroase

Locuitorii oraşului rusesc Sankt Petersburg au avut parte de o privelişte extrem de rară şi în acelaşi timp frumoasă. Weekend-ul trecut au putut fi observate pe cer o mulţime de raze de lumină multicolore. Localnicii au distribuit pe reţelele sociale imagini cu fenomenul denumit ,,stâlpi de lumină”.

A fost inventat dispozitivul care îl pui pe cap şi te ajută la slăbit stimulând…creierul

A fost inventat dispozitivul care ajută oamenii să slăbească fără a depune efort! Ideea aparţine unei companii din Marea Britanie, care şi-a prezentat aparatul în cadrul Târgului Internaţional de Telefonie şi Comunicaţii din Barcelona. Acesta a fost intitulat ,,Modius” şi funcţionează doar după ce este montat pe capul utilizatorului, informează Sync NI.

DECLARAŢIA ZILEI | Iohannis, la bilanţul DNA: Cifrele nu mint… Eficienţa DNA este departe de a putea fi contestată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la prezentarea raportului de activitate al DNA, că evaluarea făcută de Tudorel Toader activităţii DNA este subiectivă, tentenţioasă şi partizană, menţionând că eficienţa instituţiei este departe de a putea fi contestată.

Monede de 1, 2, 5 şi 10 lei, puse în circulaţie în Republica Moldova

Zi istorică pentru sistemul bancar din Republica Moldova. Banca Naţională a Republicii Moldova a anunţat punerea în circulaţie, din 28 februarie, a monedelor de 1, 2, 5 şi 10 lei. Reforma vine după 25 de ani de la punerea în circulaţie a leului moldovenesc.

Virusul informatic GandCrab a făcut peste 50.000 de victime în mai puţin de o lună, inclusiv din România. Hackerii cer recompense uriaşe/ Autorităţile oferă GRATUIT soluţia pentru decriptare

Ameninţarea ransomware GandCrab a făcut peste 50.000 de victime în mai puţin de o lună, inclusiv din România, şi cere recompense substanţiale ca să redea accesul la datele blocate, informează producătorul de soluţii de securitate Bitdefender.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Cel mai mare iPhone din toate timpurile, lansat de Apple în 2018 | VIDEO

Apple are în plan să lanseze în 2018 cel mai mare iPhone de până acum, cu nume de cod ”D33”, împreună cu trei noi modele, potrivit unor surse din piaţă, citate de Ziarul Financiar.

Cea mai BOGATĂ româncă din lume locuieşte într-un palat de 15 milioane de dolari şi este PRIETENĂ cu Trump

Jenny Paulson, o româncă mai puţin cunoscută în lumea mondenă, este căsătorită cu un miliardar american şi locuieşte la New York, într-un palat de lux evaluat la 15 milioane de dolari.

„Curs de exorcizare”, anunţat la Vatican: Din ce în ce mai mulţi oameni sunt posedaţi

Vaticanul a anunţat de curând că organizează un „curs de exorcizare”, motivând că din ce în ce mai mulţi oameni sunt posedaţi.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Cum arată cele mai luxoase camere de hotel din lume: Apartamente uimitoare, ferestre antiglonţ sau costume haute couture din partea casei | FOTO, VIDEO

Apartamente uimitoare cu ferestre antiglonţ, toalete încălzite sau costume haute couture din partea casei semnte de stilişti celebri, toate acestea şi multe altele sunt puse la dispoziţia clienţilor cu dare de mână de hotelurile de lux.

Jurnalistă din TVR, bătută de fostul partener de viaţă. Povestea sfâşietoare, făcută publică pe Facebook

Jurnalista TVR Andra Gavril a mărturisit, într-o postare emoţionantă pe pagina sa de Facebook, experienţa terifiantă prin care a trecut atunci când a fost bătută în mod sălbatic de fostul său partener de viaţă. Deşi nu îi face public numele, Andra Gavril subliniază că bărbatul violent la care face referire nu este fostul său soţ.

ŞCOLI ÎNCHISE pentru a doua zi consecutiv | Judeţele unde cursurile au fost suspendate marţi şi miercuri

Marţi şi miercuri, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile şcolare rămân suspendate integral în mai multe judeţe. Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că şcolile vor fi închise şi miercuri în judeţele Brăila şi Olt. În Bucureşti şcolile vor fi închise toată săptămâna, a anunţat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

VIDEO | Simona Halep, după ce a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei: Mă simt acasă în Bucureşti/ Criticile te motivează să fii mai bun

Simona Halep a primit, luni seara, titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, numărul 1 mondial al tenisului feminin menţionând că, în prezent, în Bucureşti, se simte ca acasă. Titlul i-a fost acordat de primarul Capitalei, la eveniment participând, printre alţii, Ilie Nastase, Andrei Pavel şi Bogdan Stelea.

IMAGINILE ZILEI: Roma, acoperită de zăpadă pentru prima dată după mai mulţi ani

Autorităţile de la Roma au anunţat că scolile din capitală vor fi închise, luni, din cauza condiţiilor meteo, unde zăpada a ajuns deja la un strat de 4 centimetri, cel mai afectat fiind centrul oraşului, dar şi câteva periferii, relatează site-ul agenţiei de ştiri ANSA.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

VIDEO Ivanka Trump a făcut un baieţel din Coreea de Sud să plângă

Prezentă la Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea, fiica şi consiliera preşedintelui american, Ivanka Trump, a făcut un baiat mic să plângă atunci când l-a întâmpinat la ieşirea din clădirea care găzduia echipa USA, conform The Telegraph.

DECLARAŢIA ZILEI | Iohannis: Susţin şi pe doamna Kovesi şi activitatea DNA. Ceea ce am auzit aseară nu a fost de natură să îmi schimbe părerea

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a prezentat motive temeinice pentru revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele Iohannis a făcut o declaraţie de presă înainte de reuniunea informală a Consiliului European, la Bruxelles, pe agenda dezbaterilor fiind subiecte legate de negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, precum şi viitoarea componenţă a Parlamentului European pentru 2019-2024.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.