Ştefan Pană

Bugetul SRTv, aprobat în Comisii. Irina Radu se plânge de datorii: La cel sărac, nici boii nu trag

Bugetul SRTv a fost aprobat, sâmbătă, de către Comisiile de buget, preşedintele director-general interimar Irina Radu afirmând că banii nu sunt suficienţi, însă nu cere majorări de fonduri până când nu îşi respectă angajamentele de reorganizare a Televiziunii publice.

SCANDAL pe banii de salarii: Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobate în forma iniţială. Bani în plus vor fi alocaţi la rectificare

Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost adoptate, sâmbătă, de către Comisiile pentru buget, în forma iniţială, prezentată de Guvern, fără sumele suplimentare necesare pentru salarii, cu promisiunea Ministerului de Finanţe că vor fi acordaţi bani în plus la prima rectificare. Reprezentanţii Senatului au solicitat, dimineaţă, 36 de milioane de lei în plus pentru salarii şi au provocat un scandal în comisie.

Comisiile de Buget-Finanţe au aprobat bugetele SRI, SIE, SPP şi STS. Bugetul ICR, suplimentat cu 500.000 de lei pentru „Anul Brâncuşi”

Comisiile reunite de buget au adoptat, sâmbătă, fără amendamente, bugetele SRI, SIE, SPP şi STS, precum şi pe cel al Curţii de Conturi, instituţiile anunţând, în cea mai mare parte, că banii alocaţi sunt suficienţi pentru buna funcţionare pe parcursul anului 2016. Bugetul ICR a fost suplimentat cu 500.000 de lei pentru "Anul Brâncuşi", după ce solicitaseră 3,8 milioane de lei.

Bugetul Academiei Române, mărit cu 1 milion de lei. Viorel Ştefan: Am făcut şi noi ceva pentru naţie

Bugetul Academiei Române a fost suplimentat, de către Comisiile de buget, cu un milion de lei, pentru a putea organiza un eveniment cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare, aleşii afirmând că astfel au făcut şi ei un gest mic "pentru naţiunea română".

Curtea de Conturi: Aproximativ 60 de miloane de euro anual au fost cheltuiţi pe studii de fezabilitate fără finalitate

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, sâmbătă, că instituţia estimează că aproximativ 60 de milioane de euro sunt cheltuiţi anual pe studii de fezabilitate care nu se concretizează în proiecte, fiind vorba de un "exces" în comandarea acestora de către autorităţi.

Organizaţia de tineret a PSD îşi alege sâmbătă noul lider. Mihai Sturzu: Indiferent cine câştigă, câştigător va fi Dragnea

Congresul TSD se reuneşte, sâmbătă, pentru a decide asupra noii conduceri a formaţiunii, în urma plecării lui Mihai Sturzu de la şefia organizaţiei, fiind înscrişi în cursă trei candidaţi, actualul lider afirmând însă că, indiferent cine va fi noul şef al TSD, "câştigător va fi Liviu Dragnea".

Bugetul Preşedinţiei, adoptat de Comisii. Aleşii au glumit pe tema hranei peştilor de la Cotroceni

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost adoptat, sâmbătă, de Comisiile pentru buget, aleşii glumind cu reprezentantul Preşedinţiei când au aflat că suma de 5.000 de lei cuprinsă în buget pentru hrana animalelor este destinată peştilor din lacurile artificiale ale Palatului Cotroceni.

Bugetele SPP, STS şi ORNISS, avizate de Comisiile pentru apărare, fără amendamente

Bugetele SPP, STS şi ORNISS au primit, vineri, aviz favorabil în unanimitate din partea Comisiilor reunite pentru Apărare, fără a fi aduse amendamente din partea parlamentarilor, însă şefii Comisiilor au precizat că acest lucru s-ar putea schimba în discuţiile din Comisiile de buget.

Bugetul MApN, avizat în unanimitate în comisii. Motoc: Ne îndreptăm spre ţinta de 2% din PIB

Bugetul MApN a fost avizat, vineri, în unanimitate în Comisiile pentru apărare, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, afirmând că este posibil ca, până la finalul anului 2016, cheltuielile totale cu Apărarea să ajungă la 1,7% din PIB, ca ţintă "intermediară" spre un buget de 2% în viitor.

MAI intenţionează să construiască noi centre de detenţie, anunţă Tobă

Ministrul de Interne, Petre Tobă, a declarat, vineri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să înceapă, în 2016, demersurile pentru construirea unor noi centre de detenţie şi arest preventiv, anul viitor fiind planificaţi primii paşi pentru cel puţin un astfel de centru.

Bugetul MAI, avizat în Comisii, cu o suplimentare de 55 de milioane de lei

Bugetul MAI pe anul 2016 a fost avizat, vineri, în unanimitate, de Comisiile reunite pentru apărare, parlamentarii adoptând două amendamente ce vizează modernizarea spaţiilor de detenţie ale ministerului, precum şi a posturilor de poliţie, suma suplimentară necesară fiind de 55 de milioane de lei.

România va creşte numărul militarilor care vor participa la misiuni externe în 2016

CSAT a aprobat, joi, creşterea numărului de forţe armate care vor participa la misiuni NATO în Afganistan şi Balcani în 2016, la 1181 de militari, cu 158 mai mult decât anul acesta, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la care se adaugă şi forţe MAI pentru misiuni UE, OSCE, NATO şi ONU.

ŞEDINŢA CSAT s-a încheiat după două ore şi jumătate de discuţii pe teme de securitate. Dacian Cioloş, la prima sa şedinţă la Consiliu

Şedinţa CSAT de joi, de la Palatul Cotroceni, s-a încheiat, după ce s-a discutat un raport privind combaterea terorismului, bugetele instituţiilor din domeniul apărării şi strategia de informaţii a SRI, fiind prima şedinţă a Consiliului la care a participat şi premierul Dacian Cioloş.

Dezbaterile asupra bugetului încep vineri în Parlament. Votul final este programat pentru miercuri

Conducerea Parlamentului a decis, miercuri seară, ca dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe 2016 să înceapă vineri dimineaţă, în comisiile de specialitate, urmând ca acestea să lucreze şi în weekend, şi a programat votul final în plenul reunit al celor două Camere pentru miercuri.

Cioloş: Să nu-i uităm pe cei care murit în tragedia de la Colectiv. Să învăţăm din greşelile făcute

Premierul Dacian Cioloş a scris, miercuri, pe Facebook, un mesaj cu ocazia comemorării a 40 de zile de la incendiul din Colectiv, afirmând că victimele tragediei nu trebuie uitate şi este nevoie să avem "umilinţa" de accepta greşelile făcute şi de a "învăţa" din ele.

Conducerea Parlamentului se reuneşte miercuri seară pentru a discuta calendarul Legii bugetului

Birourile Permanente ale celor două Camere, care se vor reuni miercuri seară, vor discuta calendarul în care va fi dezbătut proiectul Legii bugetului de stat în Parlament şi termenele de depunere a amendamentelor, aleşii dorind un program accelerat, potrivit unor surse politice.

Şedinţă CSAT privind combaterea terorismului, strategia SRI şi bugetele de apărare

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe agendă aflându-se un raport privind combaterea terorismului, bugetele instituţiilor din domeniul apărării şi strategia de informaţii a SRI, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu le cere colegilor un vot negativ, „pentru o Românie dreaptă”: Azi retrăiesc un vis urât

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu le-a solicitat, miercuri, colegilor să voteze împotriva solicitării DNA de arestare preventivă a sa, "pentru o Românie dreaptă şi democratică", afirmând că retrăieşte "un vis urât", după ce şi anul trecut deputaţii au votat o altă cerere de arestare în cazul său.

Iohannis a mers la Colectiv pentru a aprinde o lumânare, la 40 de zile de la tragedie: „Nu vreau şi nu pot să uit. Vreau ca, în anii ce vin, să îndreptăm împreună ceea ce nu funcţionează corect în societatea noastră” – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, miercuri dimineaţă, la clubul Colectiv, unde a aprins o lumânare în memoria victimelor tragediei din 30 octombrie, la 40 de zile de la incendiul în urma căruia au murit 60 de persoane.

Iohannis cere Parlamentului reexaminarea unei legi privind sistemul de pensii private şi facultative

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, marţi, Parlamentului reexaminarea unei propuneri de modificare a legilor privind sistemul de pensii private şi a celor facultative, care reglementează procedura de modificare a contractului de societate, cerând norme mai clare.

Iohannis a vizitat Institutul Astronomic alături de Cristian Buşoi, posibil candidat PNL la Primărie – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, marţi, Institutul Astronomic al Academiei Române, alături de europarlamentarul Cristian Buşoi, care s-a înscris în competiţia internă din PNL pentru Primăria Capitalei, şeful statului nedorind să precizeze calitatea în care acesta a fost invitat.

Dragnea: Nu suntem de acord ca salariul minim să nu crească, Guvernul să ia rapid o decizie. Tăierea fondurilor pentru biserici, o idee total greşită

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că formaţiunea sa nu este de acord ca salariul minim să nu crească şi că Guvernul trebuie să grăbească luarea unei decizii astfel încât cel târziu la începutul lunii februarie să se "dumirească" la ce nivel va creşte salariul minim.

Irina Radu avertizează că TVR ar putea să nu transmită CE de Fotbal din 2016 din lipsă de bani

Preşedintele director general interimar al TVR, Irina Radu, a transmis, luni, o scrisoare conducerii Parlamentului, în care atrage atenţia că televiziunea ar putea să nu transmită la vară Campionatul European de Fotbal, neavând fondurile necesare pentru a achiziţiona drepturile TV.

Camera Deputaţilor votează miercuri cererile DNA de arestare preventivă a lui Oltean şi Teodorescu

Camera Deputaţilor se reuneşte miercuri pentru a vota, în plen, solicitările DNA de arestare preventivă a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, după ce Comisia juridica a acordat raport favorabil cererilor procurorilor, a decis Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Klaus Iohannis a decorat trupa Cargo cu „Meritul Cultural”, la 30 de ani de la înfiinţare

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, pe 1 decembrie, trupa Cargo cu Ordinul "Meritul Cultural", cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existenţă, potrivit decretului prezidenţial publicat în Monitorul Oficial, însă Administraţia Prezidenţială nu a făcut niciun anunţ oficial în această privinţă.

Jurnalistul Luca Niculescu va fi ambasadorul României în Franţa – FOTO

Jurnalistul Luca Niculescu, redactor-şef al RFI România, va reprezenta interesele diplomatice ale României la Paris, decretul de numire a sa în postul de ambasador al României în Franţa urmând să fie semnat săptămâna viitoare de către preşedintele Klaus Iohannis.

Bugetul Preşedinţiei creşte cu 39%. Bugetele SRI şi SIE cresc în 2016 cu 20% şi, respectiv, 7%, în timp ce bugetele SPP şi STS scad

Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de anul în curs, potrivit proiectului Legii bugetului, fiind reduse cheltuielile pentru deplasări externe, însă mărite fondurile pentru salarii, reparaţii ale Palatului Cotroceni şi maşini. Bugetul SRI va creşte în 2016 cu aproximativ 20% faţă de anul în curs, iar cel al SIE cu aproximativ 7%, în timp ce SPP şi STS vor primi anul viitor bani mai puţini, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale având o scădere drastică, de 37%, potrivit proiectului Legii bugetului publicat de guvern.

Prima reprezentaţie a Teatrului Nottara în sala de spectacole de la Cotroceni are loc sâmbătă seara

Teatrul Nottara are prima reprezentaţie în sala de spectacole a Palatului Cotroceni, sâmbătă, de la ora 19.00, locaţia fiind pusă la dispoziţia teatrului de către preşedintele Klaus Iohannis ca urmare suspendării activităţii în vechiul sediu.

Iohannis a promulgat legea care le dă dreptul aleşilor locali să facă parte din AGA

Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, care prevede că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice, după ce atacase legea la CCR, însă fără succes, la nivelul conţinutului.

Iohannis l-a delegat pe Cioloş să participe la Consiliul European

Preşedintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloş să participe la Reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 17-18 decembrie, informează vineri Administraţia Prezidenţială.

Iohannis a respins cererile de graţiere ale Monicăi Iacob-Ridzi şi Gheorghe Mencinicopschi. Tiberiu Ridzi: Era ultima speranţă

Preşedintele Klaus Iohannis a respins, joi, cererile de graţiere formulate de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi şi de medicul Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Iohannis: Este nevoie de finanţare adecvată în sănătăte, pentru a opri exodul medicilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la o dezbatere pe tema sănătăţii care a avut loc la Palatul Cotroceni, că este nevoie de finanţare adecvată şi administrare eficientă a resurselor pentru a avea un act medical de calitate, dar şi pentru a stopa exodul medicilor.

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice, reintrodusă pe agendă săptămâna viitoare

Proiectul de lege prin care s-ar interzice fumatul în toate spaţiile publice ar putea fi adoptat săptămâna viitoare de Camera Deputaţilor şi trimis la promulgare, cu condiţia ca amendamentul privind amplasarea produselor din tutun să fie eliminat, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Dragnea: Gabriela Firea poate fi o variantă foarte bună din partea PSD pentru Primăria Capitalei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că senatorul şi vicepreşedintele partidului Gabriela Firea poate fi "o variantă foarte bună" pentru Primăria Generală a Capitalei, însă social-democraţii nu au luat, până în acest moment, o decizie.

De 1 Decembrie, Iohannis a înaintat în grad mai mulţi generali, chestori de poliţie şi ofiţeri SPP şi a decorat reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale şi ai RFI

Preşedintele Klaus Iohannis a înaintat în grad, marţi, cu ocazia Zilei Naţionale, mai mulţi ofiţeri din cadrul MApN, MAI şi SPP, afirmând că acesta nu este doar un gest simbolic, ci este un semn al susţinerii proiectului de modernizare a acestor instituţii, societatea având aşteptări mari de la ele. De asemenea, preşedintele a decorat, marţi, de Ziua Naţională, mai mulţi reprezentanţi ai Academiei Române, ai Agenţiei Spaţiale Române şi ai postului de radio RFI, afirmând că aceste instituţii au contribuit la efortul de a face din România ”o ţară prosperă şi puternică".

Mesajul lui Iohannis pentru militarii aflaţi în misiuni: Sunteţi ambasadori ai României, naţiunea este mândră de voi

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, de Ziua Naţională, o videoconferinţă cu militarii români aflaţi în teatrele de operaţii, transmiţându-le acestora că sunt "ambasadori ai spiritului românesc", iar România este mândră de ei, pentru profesionalismul şi dedicaţia lor.

Klaus Iohannis a depus un buchet de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol

Preşedintele Klaus Iohannis a mers, marţi, la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol, unde a depus un buchet de flori, transmiţând din nou românilor "La mulţi ani!", de Ziua Naţională a României.

Cioloş: Sper să-mi duc mandatul la capăt. Nu intenţionez să intru în politică pentru a rămâne premier

Premierul Dacian Cioloş a spus, marţi, că speră că îşi va putea duce mandatul până la capăt, dacă Parlamentul îl va susţine în continuare, şi că, "aşa cum arată lucrurile acum", nu vrea să intre într-un partid în 2016 pentru a-şi continua mandatul de prim-ministru.

ZIUA NAŢIONALĂ: Iohannis merge la parada de 1 Decembrie din Capitală, apoi va discuta cu militarii aflaţi în misiuni

Preşedintele Klaus Iohannis va adresa marţi, cu ocazia Zilei Naţionale, un mesaj românilor, de la Palatul Cotroceni, iar apoi va participa la parada militară din Piaţa Constituţiei şi va avea şi o videoconferinţă cu militarii români din teatrele de operaţii.

Iohannis a depus jerbă la restaurantul unde au murit doi români în atacurile teroriste din Paris

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, duminică, o coroană de flori la restaurantul "La Belle Équipe" din Paris, care a fost una dintre ţintele atacurilor teroriste din 13 noiembrie şi unde au murit inclusiv doi cetăţeni români, exprimându-şi speranţa că terorismul şi extremismul vor fi combătute.