Szasz Jutka

Hotel medieval de 5 stele, deschis în cetatea din Alba Iulia în urma unei investiţii de 4 mil. euro

Un hotel medieval de 5 stele, construit în clădirea fostei manutanţe din cetatea Alba Iulia, a fost deschis oficial începând de vineri, investiţia de peste 4 milioane de euro fiind realizată de o firmă locală în baza unui contract de asociere cu Primăria căreia îi plăteşte circa 800 de euro lunar.

Emil Boc a depus jurământul ca primar în şedinţa de constituire a Consiliului Local Cluj-Napoca

Emil Boc a depus, vineri, jurământul ca primar al municipiului Cluj-Napoca, în cadrul şedinţei de constituire a Consiliului Local, în care vor fi aleşi şi cei doi viceprimari, la ceremonie asistând şi soţia fostului premier, dar şi mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Hellvig: Strategia pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi, finalizată până la sfârşitul lui august

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că strategia pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi va fi finalizată de Guvern până la sfârşitul lunii august.

Hunedoara: Poliţişti cercetaţi după ce un tânăr care s-a spânzurat în sediul Poliţiei a murit

Mai mulţi poliţişti din Lupeni sunt cercetaţi de IPJ Hunedoara, după ce un tânăr din localitate a murit, în noaptea de joi spre vineri, la spital, unde a ajuns în urmă cu câteva zile după ce se spânzurase cu o curea de un calorifer aflat în sala de aşteptare din sediul Poliţiei.

USL Cluj a atacat cu recurs sentinţa de validare a lui Emil Boc în funcţia de primar

Conducerea USL Cluj a depus, vineri, la Judecătoria Cluj-Napoca, recurs la sentinţa de validare a lui Emil Boc în funcţia de primar al municipiului şi a cerut invalidarea alegerii, susţinând că acesta a ajuns în funcţie în baza unei "fraude electorale".

Un echipaj SMURD Cluj, pe primul loc la un concurs de prim-ajutor în Germania

Un echipaj din cadrul SMURD Cluj a obţinut primul loc la un concurs de prim-ajutor desfăşurat în Germania, la cea mai avansată categorie din concurs, ca nivel de pregătire şi vârstă.

Ponta: Am deblocat conturile TVR, dar sunt absolut convins că e nevoie de depolitizare

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bistriţa, că a deblocat conturile TVR, dar că este "absolut convins" că este nevoie în această instituţie de "depolitizare şi de restructurare".

Populaţia din 4 oraşe, avertizată SĂ NU CONSUME apa de la robinet

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a transmis, miercuri, o avertizare populaţiei din oraşele Alba Iulia, Blaj, Teiuş şi Ocna Mureş, prin care recomandă să nu consume apa de la robinet, care de câteva zile are culoare maronie şi conţine fier în exces.

Feeric Fashion Days, la ediţia a 5-a: Clădiri cu arhitectură barocă, pasarele sau hale industriale, folosite pentru prezentarea colecţiilor

Cel mai mare festival de modă al anului, Feeric Fashion Days, începe în 26 iunie la Sibiu, 21 de designeri urmând să îşi prezinte ultimele colecţii, timp de şase zile, în spaţii din Sibiu şi împrejurimi, printre care o pasarelă suspendată în Piaţa Mică, o linie de tramvai sau un depozit de făină.

JAF la o benzinărie din Deva: Hoţii au intrat cu cagule pe cap şi au furat 800 de lei. Un angajat a fost rănit cu un cuţit

Două persoane care purtau cagule au jefuit, joi dimineaţă, o benzinărie din municipiul Deva, de unde au furat 800 de lei, iar un angajat al unităţii a fost rănit la o mână, cu un cuţit, de către atacatori.

REPORTAJ: Oierul care a înfiinţat prima stână europeană din Bistriţa-Năsăud a ajuns primar la Parva – FOTO

Ioan Strugari (PDL), oierul care a înfiinţat prima stână europeană din Munţii Rodnei, a fost ales primar al comunei Parva, câştigând alegerile la o diferenţă de 400 de voturi de principalul său contracandidat, edilul în exerciţiu, Gheorghe Stelian (PSD), care a condus comuna în ultimele două decenii

Carmen Bejan va participa la înmormântarea fiicei sale. Care au fost motivele deciziei

Conducerea Penitenciarului Arad a decis, miercuri, ca fosta studentă la Medicină care a fost condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, Carmen Şatran (Bejan), să fie escortată la înmormântarea fiicei sale, la Pecica, decizia fiind luată "din motive umanitare".

Boc a sărbătorit victoria în alegeri cu tinerii democrat-liberali şi conducerea PDL Cluj

Primarul ales al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a sărbătorit, marţi seară, victoria din alegerile locale într-un local din municipiu, alături de membri ai conducerii PDL Cluj şi ai organizaţiei de tineret a partidului.

REPORTAJ: Bistriţa – Cel mai tânăr primar are 23 de ani şi crede că a devenit o partidă bună pentru fete

Cel mai tânăr primar din Bistriţa-Năsăud are doar 23 de ani şi va conduce Primăria Căianu Mic în calitate de reprezentant al PP-DD, fiind singurul primar din judeţ al acestui partid. Nu ştie de ce a fost votat, pentru că nu a promis nimic şi crede că acum a devenit "o partidă bună pentru fete".

Un picior de om, găsit pe acoperişul unui bloc. Cum susţin poliţiştii că ar fi ajuns acolo

Poliţiştii au deschis o anchetă după ce pe acoperişul unui bloc din municipiul Zalău a fost găsit, marţi, un un picior de om, oamenii legii susţinând că acesta ar putea fi al unei femei care a murit în urma unui accident petrecut în septembrie 2011, când a fost lovită de o maşină.

REZULTATE FINALE: Mircea Hava a câştigat cel de-al cincilea mandat de primar al municipiului Alba Iulia

Candidatul PDL la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a câştigat al cincilea mandat, devansându-l pe principalul său contracandidat, deputatul Călin Potor (USL), cu peste 13 procente.

ALEGERI LOCALE 2012: USL a câştigat preşedinţia CJ Sălaj şi 31 de primării – numărătoare paralelă

USL a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj şi 31 de mandate de primar, la care se adaugă două mandate de primar obţinute de candidaţi independenţi susţinuţi de PSD, potrivit numărătorii paralele făcute de PSD.

ALEGERI LOCALE 2012: Candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a câştigat cu 49,76 la sută – rezultate finale

Candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a câştigat alegerile cu 49,76 la sută, devansându-l pe candidatul UPT (FDGR şi PNŢCD), Adrian Orza, care a obţinut 23,39 la sută, potrivit datelor finale furnizate de BEM.

ALEGERI LOCALE: Dorin Florea a câştigat un al patrulea mandat la Primăria Târgu Mureş, cu 50,07 % – rezultate finale

Candidatul Alianţei pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER), primarul Dorin Florea, a obţinut un al patrulea mandat la Primăria Târgu Mureş, cu 50,07 la sută din voturi, potrivit datelor finale furnizate de Biroul Electoral de Circumscripţie.

ALEGERI LOCALE 2012: Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câştigat un nou mandat cu 77,9 % din voturi – rezultate finale

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis (FDGR), a câştigat cel de-al patrulea mandat, cu 77,9 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu pentru municipiu, el obţinând cu cinci procente mai puţin faţă de alegerile din 2008.

ALEGERI LOCALE: Petru Mărginean, noul primar al Devei, cu aproximativ 52 la sută din voturi. Şeful Consiliului Judeţean Hunedoara a câştigat un nou mandat

Petru Mărginean (USL) este noul primar al municipiului Deva, el obţinând aproximativ 52 la sută din voturi, învingându-l astfel pe principalul său contracandidat Dorin Gligor (USP), în timp ce şeful CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ (USL) a obţinut un nou mandat, potrivit numărătorii paralele a ULS.

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE 2012: Iohannis câştigă un al patrulea mandat la Primăria Sibiu cu 82,25 %

Klaus Iohannis câştigă al patrulea mandat de primar al Sibiului cu 82,25%, fiind urmat de candidatul USL cu 9,06 la sută, arată rezultatele unui exit-poll realizat de publicaţiile Rondul de Sibiu şi De Toate pentru Toţi.

Arad: Fostul ministru de Interne Traian Igaş a votat pentru „continuitate”

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor Traian Igaş spune că a votat, duminică, pentru "continuitate la nivelul municipiului Arad şi al judeţului", afirmând că în judeţ "s-au făcut foarte multe lucruri bune" în ultimii patru ani.

Dosar penal pentru candidatul USP la Primăria Hunedoara

Candidatul USP (PDL, UNPR şi PNŢCD) la Primăria Hunedoara, Viorel Arion, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri pentru că a continuat campania electorală şi în cursul zilei de sâmbătă, Arioan afirmând că nu crede că este cercetat penal şi nici nu ştie ce înseamnă acest lucru.

Klaus Iohannis: Am votat pentru un Sibiu prosper. Sper să fie pentru Forumul German şi pentru mine o reuşită

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidat pentru un nou mandat, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "un Sibiu prosper".

Ioan Rus: Sunt locuri unde Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral al primarului

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, spune că există "locuri sau momente" în ţară unde "Poliţia Locală se manifestă mai mult ca agent electoral privat al primarului", în Mureş fiind înregistrat cel mai grav dintre cazuri, în urma căruia şeful acestei structuri este cercetat penal.

Preşedintele unei secţii de votare a interzis accesul presei în timp ce vota primarul Iacob Ridzi şi soţia lui

Preşedintele Secţiei de votare nr. 5 din Petroşani a interzis accesul presei în secţie în timp ce vota primarul Tiberiu Iacob Ridzi, pe motiv că membrii secţiei au fost instruiţi să lase jurnaliştii doar până la uşă, ulterior acesta afirmând că a evitat în acest mod bulversarea procesului de vot.

Un tânăr a fost accidentat mortal pe o trecere de pietoni de un şofer de 21 de ani

Un tânăr din Bistriţa a fost accidentat mortal, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce încerca să traverseze strada pe o trecere de pietoni, de o maşină condusă de un şofer de 21 de ani.

USL Cluj a sesizat Poliţia că mai mulţi candidaţi PDL ar fi oferit mită electorală unor alegători

Reprezentanţii USL Cluj au sesizat, sâmbătă, Poliţia după ce au primit informaţii conform cărora mai mulţi candidaţi PDL din mediul rural au oferit mită electorală unor alegători în mai multe localităţi din judeţ.

Cruci vopsite cu negru pe casele unor consilieri locali şi a unui primar PDL. Membrii USL ar fi vopsit locuinţele

Poliţiştii au întocmit, vineri, şase dosare penale unor membri ai USL, după ce, în comuna timişeană Tomnatic, pe faţada caselor unor consilieri locali PDL şi a primarului din localitate au fost vopsite cu culoare neagră cruci, pe lângă care a fost scris "PDL".

Diaconu: Cinematografia românească funcţionează „doar în exterior”

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri, că cinematografia românească funcţionează "doar în exterior", afirmând că nu poţi fii important în cinematografie ca ţară fără să ai cinematografe.

Kover a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul acordat în timpul vizitei în Transilvania

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, le-a mulţumit autorităţilor române pentru sprijinul acordat pe tot parcursul turneului electoral în Transilvania şi a subliniat că nu a venit în România cu intenţia de a tensiona relaţiile dintre cele două state.

Frunda: Nu cred că se va depăşi complet votul etnic la Târgu Mureş, dar va conta şi omul

Candidatul UDMR la Primăria Târgu Mureş, senatorul Frunda Gyorgy, a declarat, joi, că nu crede că votul etnic va fi depăşit la Târgu Mureş, însă, în confruntarea dintre el şi actualul primar, Dorin Florea, care candidează pentru un nou mandat din partea Alianţei pentru Mureş, va conta şi omul.

Tăriceanu pledează pentru proiectul Roşia Montană: Dacă nu se face, statul român are o mare problemă de mediu

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că dacă proiectul minier de la Roşia Montană nu se va realiza, "statul român are o mare problemă de mediu" şi va trebui să se scotocească de un miliard de euro pentru a face lucrările de mediu care se impun în zonă.

Tăriceanu acuză Guvernul Ungureanu de „incompetenţă incredibilă” în cazul privatizării Cuprumin

Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la Alba Iulia, că eşecul privind privatizarea companiei miniere Cuprumin Abrud "s-a datorat incompetenţei incredibile" şi "lipsei de experienţă" de care au dat dovadă ministerul şi ministrul Economiei din Guvernul Ungureanu.

Tăriceanu: Suspendarea preşedintelui nu face parte din primele puncte de interes pe agenda populaţiei

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu este, în momentul de faţă, o problemă de actualitate deoarece nu se află printre priorităţile de pe agenda populaţiei.

Tăriceanu: Boc era un fel de cârpă de şters pe jos, Băsescu acum crede că aşa e normal

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, spune că Traian Băsescu s-a obişnuit cu fostul premier Emil Boc, care era "un fel de cârpă de şters pe jos" şi acum "crede că aşa e normal să fie el ca preşedinte", însă Victor Ponta nu vrea să îi permită acest comportament.

Ministrul Apărării: Armata Română abia stă în picioare la capitolul dotări, bugetul pentru înzestrare e infim

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat joi că Armata Română "abia stă în picioare la capitolul dotări", bugetul pentru înzestrare fiind "infim încât nici nu îl putem zări".

Ponta: Descoperim săptămânal bombe lăsate de fostele guverne, luăm fiecare gaură neagră şi o reparăm

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că actuala guvernare descoperă în fiecare săptămână "bombe", cum sunt datoriile TVR sau taxa de clawback lăsate de fostele guvernări şi că încearcă să repare pe cât posibil "fiecare gaură neagră".

Zilele Filmului Românesc încep joi la TIFF şi aduc cele mai recente producţii româneşti

Una dintre cele mai aşteptate secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Zilele Filmului Românesc, începe oficial joi şi aduce în atenţia publicului, până sâmbătă, cele mai recente producţii româneşti.