Szasz Jutka

Antonescu: Boc, Băsescu, Udrea, simbolul unei proaste guvernări, al unei guvernări corupte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că Emil Boc, alături de Traian Băsescu şi Elena Udrea, reprezintă simbolul "unei proaste guvernări, al unei guvernări corupte" şi a făcut apel la alegătorii clujeni să dea la alegerile locale "un vot politic".

Antonescu: Băsescu e complicele lui Orban într-un joc periculos în cadrul comunităţii maghiare

Liderul PNL Crin Antonescu l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că este complicele premierului Ungariei, Orban Viktor, "într-un joc extrem de periculos în interiorul comunităţii maghiare din România" şi de aceea nu avea cum să ia o poziţie fermă faţă de declaraţiile lui Kover Laszlo.

Kover: Eu consider că nu am încălcat legislaţia ţării în trecut şi nu am de gând nici în viitor

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, spune că statul român are dreptul de a expulza un cetăţean membru al unei ţări UE dacă a încălcat legislaţia ţării, dar consideră că el nu a încălcat-o în trecut şi nu are de gând să o încalce nici în viitor.

Hunedoara: Cinci persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe DN 7

Cinci persoane au fost rănite, marţi seară, într-un accident care a avut loc pe DN 7, în localitatea hunedoreană Săcămaş, după ce o autoutilitară şi un autoturism s-au ciocnit.

Ministrul Transporturilor: Nu avem motive să punem o taxă pe nişte autostrăzi pe care le facem din bani europeni

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Ministerul pe care îl conduce "nu are motive" să introducă o taxă pe autostrăzile care sunt realizate din bani europeni, cu o contribuţie mică de la bugetul de stat.

Bihor: Un elev de 11 ani care era într-o excursie cu colegii a murit după ce a căzut într-o râpă

Un elev de 11 ani din satul bihorean Peştiş a murit, vineri, după ce a căzut într-o râpă în timp ce se afla într-o excursie pe Valea Peştişului cu un grup de elevi de la şcoala în care învăţa, accidentul având loc după ce acesta s-a desprins de grup, ISJ Bihor declanşând o anchetă în acest caz.

Ungureanu despre bugetul Festivalului Internaţional de Teatru: Ceea ce se putea face a devenit imposibil când Guvernul a căzut

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la înjumătăţirea finanţării oferite de Guvern pentru Festivalul Internaţional de Teatru (FITS) de la Sibiu, că "ceea ce se putea face a fost dramatic transformat în imposibil atunci când Guvernul a căzut".

Cepoi: Se elaborează o strategie a sănătăţii pe minim 4-5 ani, precondiţie pentru a obţine fonduri UE

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, spune că un grup de lucru elaborează o strategie a sănătăţii pe minim patru - cinci ani, aceasta fiind o precondiţie pentru a se putea accesa fonduri europene necesare pentru infrastructura spitalicească.

Cepoi: Guvernul nu-şi propune să facă vreo restauraţie, vom analiza cu cifre situaţia IInstitutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg. Mureş

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, spune că Guvernul "nu-şi propune să facă vreo restauraţie" şi că va analiza "cu cifre" situaţia Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IBCvT) Târgu Mureş, care, prin reforma sănătăţii, a devenit secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din oraş.

Chiţoiu despre Cuprumin Abrud: După ce se va da avizul de mediu, se va relua procedura de privatizare

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, vineri, că ministerul pe care îl conduce va relua procedura de privatizare a Cuprumin Abrud după ce aceasta va primi avizul de mediu, precizând că în cazul în care nu se va găsi un investitor compania ar putea fi preluată de CJ Alba.

Diaconu despre cererea PDL de a fi demis: Nu ştiu ce au făcut între timp că eu am avut o treabă

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri, la Sibiu, despre solicitarea făcută de PDL către premierul Victor Ponta de a-l demite din funcţie, că nu ştie ce au făcut între timp reprezentanţii partidului pentru că el "a avut o treabă".

Câmpeanu: Suntem în dificultate extraordinar de mare cu POSDRU din cauza guvernării Boc

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că România se află "într-o dificultate extraordinară cu programul POSDRU din cauza guvernării Boc", care a angajat în conducerea acestui organism oameni "fără nicio competenţă în domeniu".

Tăriceanu: Românii să înţeleagă că nu vor avea standard de viaţă occidental plătind impozite mici

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, spune despre intenţia Guvernului de a impozita diferenţiat bugetarii că românii ar trebui să înţeleagă că nu vor avea standardul de viaţă pe care îl au occidentalii "plătind impozite probabil la jumătate sau o treime din cât plătesc ceilalţi".

Profesorul din Târgu Mureş reţinut pentru pornografie infantilă a fost arestat

Profesorul de la Şcoala Generală 2 din Târgu Mureş care a fost reţinut pentru pornografie infantilă a fost arestat, joi, magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş emiţând pe numele acestuia un mandat pentru 29 de zile.

Patronul Edy Spedition a murit după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un TIR, în Timiş

Patronul firmei Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, al cărui nume apare în TOP 300 Capital, a murit, miercuri după-amiază, în urma unui accident care a avut loc între localităţile Jebel şi Şag, judeţul Timiş, după ce a intrat cu maşina într-un TIR care venea din sens opus.

Mai multe expoziţii de fotografii, machete şi desene inedite – în cadrul TIFF

Fotografii din Cuba, de la ediţiile precedente ale TIFF, desene inedite realizate de Chris Baker pentru filmul "Artificial Intelligence", concepte grafice marca Joachim Luetke şi machete de film vor fi expuse la Muzeul de Artă Cluj şi în Hotel Continental, în cadrul TIFF.

Decanul Institutului de Film de la Hollywood: Aveţi naratori extraordinari, dar nu ştiţi să vindeţi filmele

Decanul Institutului de Film de la Hollywood, Dov Simens, care a fost profesorul lui Quentin Tarantino, Chris Nolan şi Guy Ritchie, spune că filmele româneşti spun poveşti extraordinare, dar românii nu ştiu să îşi vândă filmele şi să facă bani de pe urma lor.

Ministrul Sănătăţii: Discutăm cum trebuie să modificăm legislaţia privind coplata, ca să fie aplicabilă

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a început o serie de discuţii cu comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a stabili cum ar putea fi modificată legislaţia privind coplata, astfel încât aceasta să fie aplicabilă.

Cepoi: Spitalele care au fost închise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt puţine

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că în prezent analizează situaţia spitalelor închise la 1 aprilie 2011, existând posibilitatea deschiderii unor "centre de sănătate multifuncţionale" sau chiar a redeschiderii, pe cheltuiala autorităţilor locale, a celor care au fost "închise eronat".

REPORTAJ – Metode de campanie la Sibiu: Autocar cu imn popular, biciclete cu poze înrămate, salubrizare – FOTO

Principalii candidaţi la alegerile locale din Sibiu au recurs la metode inedite pentru a-şi face campanie. Astfel, candidatul PDL la CJ are un autocar inscripţionat de unde se aude imnul său pe melodie populară, cei ai FDGR au biciclete cu poze înrămate cu verde, iar USL va face salubrizare.

Doi pietoni, loviţi de ambulanţă pe trotuar

Doi pietoni au fost loviţi de o ambulanţă SMURD pe trotuar, vineri dimineaţă, în municipiul Oradea, după ce autosanitara s-a ciocnit cu o dubiţă, în urma impactului ajungând pe trotuar.

Boc: Premierul Victor Ponta este primul procuror de drept neconstituţional din România

Liderul PDL, Emil Boc, afirmă că premierul Victor Ponta este "primul procuror de drept neconstituţional" din România, titlul fiindu-i decernat cu ocazia deciziei Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională ordonanţa de restituire de către primari a banilor primiţi de la fostul guvern.

O femeie însărcinată în trei luni a murit în urma unei operaţii efectuate de un medic anchetat pentru malpraxis

Colegiul Medicilor din Gorj va declanşa o anchetă în cazul unei femei însărcinate în trei luni care a murit, joi seară, la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, unde fusese adusă în stare gravă de la Spitalul Novaci, după ce a fost operată de un medic anchetat pentru moartea unor bebeluşi la naştere.

Un autocar din Ungaria în care se aflau peste 70 de persoane a luat foc pe DN 13A, în Mureş

Un autocar înmatriculat în Ungaria, în care se aflau peste 70 de persoane, a luat foc, vineri dimineaţă, pe Drumul Naţional 13A, Bălăuşeri - Sovata, judeţul Mureş, fără a exista victime.

Două premiere absolute în istoria concertelor din România: Trupele Deathstars şi Poets of The Fall, la Festivalul Artmania de la Sibiu

Trupele DeathStars şi Poets of The Fall vor concerta, în premieră, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Artmania, care va avea loc în perioada 6 - 12 august, la Sibiu.

Oradea: 147 de copii de la o grădinită, testaţi după ce o educatoare a fost diagnosticată cu TBC

Un număr de 147 de copii de la Grădiniţa 27 din Oradea şi aparţinătorii acestora au fost testaţi pentru depistarea bacilului Koch, după ce una dintre educatoare a fost diagnosticată cu tuberculoză, rezultatul testelor urmând să fie comunicat joi.

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, ar putea fi operat pe cord

Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, ar putea fi operat pe cord, joi, de către un cardiolog austriac.

Tunisia speră să atragă 50.000 de turişti din România în următorii trei ani

Tunisia speră să atragă 50.000 de turişti din România în următorii trei ani, faţă de cei 31.000 înregistraţi în 2007 şi 2008, care să contribuie la relansarea economică a ţării, în condiţiile în care turismul reprezintă şapte la sută din PIB-ul ţării.

Formaţiile Baba Zula şi Nôze şi DJ-ii Nico de Transilvania, Buscemi, Sekuoia, la TIFF Music Night

Formaţiile Baba Zula (Turcia) şi Nôze (Franţa), alături de DJ-ii Nico de Transilvania (Marea Britanie), Buscemi (Belgia) şi Sekuoia (Danemarca) vor cânta, în 4 iunie, la TIFF Music Night.

TIFF 2012: Competiţie de cronică de fim pentru elevi

Elevii din clasele II-XII/XIII din judeţul Cluj pot participa, în cadrul EducaTIFF, la un concurs de cronică de film care se va desfăşura în două etape şi pe categorii de vârstă, iar lucrările câştigătorilor vor fi publicate în ziarul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Tribunalul Alba a amânat din nou pronunţarea în procesul în care Falcă este judecat pentru corupţie

Tribunalul Alba a amânat, luni, pronunţarea unei soluţii în procesul în care primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, este judecat pentru fapte de corupţie, aceasta fiind a doua amânare, magistraţii urmând să se pronunţe marţi în acest dosar.

Deva: Aproximativ 900.000 de buletine de vot care urmau să între în tipar, distruse la o tipografie

Aproximativ 900.000 de buletine de vot care urmau să intre în tipar au fost distruse de apă în timpul operaţiunilor de stingere a unui incendiu izbucnit, duminică, într-o tipografie din municipiul Deva, flăcările distrugând afişe ale candidaţilor la primării din judeţul Hunedoara.

PNŢCD Timişoara a renunţat la campania electorală pentru o zi, în memoria lui Corneliu Coposu

Candidaţii PNŢCD Timişoara au renunţat, duminică, la campania electorală, în memoria lui Corneliu Coposu, care în 20 mai ar fi împlinit vârsta de 98 de ani, fiind depuse coroane de flori la bustul acestuia.

Cseke Attila, candidat la Primăria Oradea, a împărţit cutii cu vitamina C, cu poza şi numele său

Fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila, candidat UDMR la Primăria Oradea, le-a împărţit, duminică, trecătorilor, cutii cu vitamina C, pe care scrie "Vitamina Cseke", alături de sloganul "Oradea sănătoasă", şi pe care apar poza şi numele său.

Atacul armat din Arad: Anchetatorii spun că nu există plângeri depuse la Poliţie împotriva asasinului de la Pecica

Anchetatorii arădeni afirmă că nu există nicio plângere care să fi fost depusă la Poliţie de către concubina asasinului de la Pecica, ale cărei rude susţin că bărbatul o bătea şi o ameninţa cu moartea, iar ea se adresase inclusiv oamenilor legii.

Alba: Un bărbat a murit la scurt timp după ce poliţiştii i-au pulverizat spray lacrimogen în ochi

Poliţiştii din Alba au deschis o anchetă în cazul unui bărbat mort la scurt timp după ce oamenii legii i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi deoarece a refuzat să se legitimeze, a devenit agresiv şi i-a ameninţat cu un topor, iar potrivit primelor cercetări bărbatul suferea de afecţiuni caridace.

Ponta despre finanţarea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu: O să îl rog pe Diaconu să vadă despre ce e vorba şi dacă îl mai putem finanţa

Premierul Victor Ponta spune că va discuta cu ministrul Culturii, Mircea Diaconu, despre finanţarea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FISTS), după ce organizatorii au anunţat anularea mai multor evenimente programate pentru că ministerul a alocat mai puţin bani decât erau prevăzuţi.

Ponta: Iohannis nu e duşmanul nostru. Până în 10 iunie suntem competitori, nu duşmani

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că primarul Klaus Iohannis este un competitor, până la alegerile din 10 iunie, şi nu un duşman, competiţia urmând să aibă loc cu "arme normale, fără excese".

Ponta: Voi cere un control riguros pentru a vedea cum s-au folosit banii la Romgaz şi Transgaz

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că va cere un control "riguros" la Romgaz şi Transgaz pentru a vedea cum s-au folosit banii, spunând că s-a terminat cu societăţile de stat "puşculiţe pentru partid".

Borbely despre Roşia Montană: Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu

Fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely spune că a avut o discuţie "aşezată" cu actualul ministru al Mediului, Rovana Plumb, care i-a cerut părerea, printre altele, şi în legătură cu proiectul Roşia Montană, spunând totodată că "nu este foarte trist că nu a dat un acord de mediu" în acest caz.