Teodora Nicolau

STUDIU: Omul, la acelaşi nivel cu hamsia în lanţul trofic

Omul, considerat ultima verigă în lanţul trofic, se situează, de fapt, la acelaşi nivel ca hamsia, cu mult sub nivelul unui prădător ca ursul polar, au constatat cercetătorii francezi.

Rolling Stone: „12 Years A Slave” este filmul anului 2013

"12 Years A Slave", regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

Importante rezerve de apă dulce, descoperite pe fundul mărilor şi oceanelor

Rezervele de apă dulce de pe fundul mărilor şi oceanelor reprezintă de cinci ori volumul lacurilor cu apă de acelaşi tip ale planetei, o resursă vitală pentru generaţiile viitoare, au indicat joi cercetătorii australieni.

Nunceagul lui Bruce Lee, scos la licitaţie la Hong Kong

Nunceagul lui Bruce Lee, precum şi alte obiecte care au aparţinut celebrului actor, vor fi scoase la licitaţie joi, la Hong Kong, de casa de licitaţii chineză Spink China.

Ştefan Bănică a lansat colindul „O, brad frumos” – VIDEO

Ştefan Bănică lansează, miercuri, împreună cu MediaPro Music, colindul "O, brad frumos", extras de pe albumul "Un Crăciun cu Ştefan Bănică".

„American Hustle” a fost desemnat cel mai bun film al anului 2013 de New York Film Critics Circle – VIDEO

Thrillerul politic "Scandal în stil american/ American Hustle" a fost desemnat, marţi, cel mai bun film al anului 2013 de reprezentanţii New York Film Critics Circle (NYFCC).

Al cincilea film din seria „Jason Bourne” va fi lansat în august 2015

Studiourile Universal Pictures au stabilit data de 14 august 2015 pentru lansarea celui de-al cincilea film din franciza "Jason Bourne", în regia lui Justin Lin şi cu Jeremy Renner în rolul principal.

Dieta prin shopping: Cumpărăturile de Crăciun ard caloriile

O singură cursă pentru cumpărăturile de Crăciun poate arde până la 1.572 de calorii, arată un studiu efectuat recent în Marea Britanie.

Expunerea regulată la ştiri negative oferă „imunizare” împotriva tristeţii

Expunerea repetată la ştiri negative, cum ar fi cele despre catastrofe naturale şi crime, poate oferi o "imunizare" la stările de spirit depresive şi proasta dispoziţie, afirmă cercetătorii israelieni de la Universitatea din Tel Aviv.

Biblii şi manuscrise rare de la Vatican şi Oxford vor fi disponibile online

Câteva dintre primele biblii tipărite, printre care şi cea a lui Gutenberg, alături de manuscrise rare în limbile ebraică şi greacă vor fi disponibile pe un site lansat de Biblioteca Vaticanului şi de Biblioteca Bodleiană din Oxford.

Kate Moss, premiată pentru cariera sa în modă, la British Fashion Awards 2013

Top-modelul Kate Moss, în vârstă de 39 de ani, a fost recompensată cu Special Recognition Award, pentru cei 25 de ani de carieră, la gala British Fashion Awards, care a avut loc luni, la teatrul Coliseum din Londra.

Topul celor mai sexy bărbaţi ai anului: Cine este pe primul loc – FOTO

Editorii revistei britanice Glamour au desemnat cel mai sexy bărbat al anului 2013. Robert Pattinson a fost detronat, după ce a ocupat primul loc în acest top în ultimii patru ani.

Angelina Jolie va prezida un summit global despre violenţa sexuală în zonele de război

Actriţa Angelina Jolie, implicată în numeroase proiecte umanitare ca ambasador ONU pentru refugiaţi, va face parte din prezidiul summitului global pentru încetarea violenţei sexuale în zonele afectate de război, care va avea loc în 2014, la Londra.

Curenţi de apă caldă, detectaţi sub stratul de gheaţă al unui satelit al planetei Jupiter

Curenţi acvatici de apă caldă ai oceanului ascuns sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre cei mai mari sateliţi naturali ai lui Jupiter, ar putea explica topografia sa enigmatică, estimează cercetătorii americani, într-un studiu publicat duminică în revista Nature Geoscience.

Cineastul Zhang Yimou a recunoscut că mai are trei copii, încălcând politica chineză a copilului unic

Cineastul chinez Zhang Yimou, una dintre marile personalităţi culturale din China, a recunoscut că are trei copii cu soţia lui actuală, încălcând astfel politica oficială a copilului unic, au anunţat reprezentanţii companiei sale de producţie cinematografică.

Rapoarte şcolare din anii de liceu ai lui John Lennon, vândute la licitaţie. Cum se comporta cântăreţul în acea perioadă

Două rapoarte şcolare, din perioada în care John Lennon studia la Liceul pentru băieţi din Liverpool, au fost vândute duminică la Londra, la o licitaţie online, organizată de firma de licitaţii TracksAuction.com, pentru suma de 8.437 de lire fiecare (10.240 de euro).

„Jocurile foamei: Sfidarea”, lider în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână. Ce filme mai sunt în top – VIDEO

Filmul SF "Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire", al doilea din saga "Jocurile foamei", este lider pentru a doua săptămână consecutiv în box office-ul nord-american, cu încasări de 74,5 milioane de dolari.

STUDIU: Vizionarea emisiunilor sportive îmbunătăţeşte condiţia fizică

Urmărirea emisiunilor sportive la televizor creşte ritmul cardiac şi accelerează respiraţia, aşa cum se întâmplă în cazul efectuării de exerciţii fizice, spun cercetătorii australieni.

Bucătăria viitorului: Frigidere inteligente, tocător cu touchscreen şi imprimantă 3D care să printeze ravioli

Frigidere inteligente, un tocător cu touchscreen interactiv, un suport de masă flexibil care măsoară greutatea alimentelor şi o imprimantă 3D care să printeze ravioli sunt doar câteva dintre invenţiile europene din acest an care conturează bucătăria viitorului.

Filmul „Albă ca Zăpada”, pe marile ecrane din România, începând din 6 decembrie

Filmul spaniol "Albă ca Zăpada/ Blancanieves", propunerea oficială a Spaniei la premiile Oscar pentru "cel mai bun film străin", va avea premiera pe 6 decembrie în cinematografele din România, informează distribuitorul, Transilvania Film.

Trucuri eficiente împotriva frigului: Cum să îţi păstrezi căldura corpului în sezonul rece

O serie de trucuri recomandate de experţii în sănătate se pot dovedi extrem de utile pentru a combate frigul pe timp de iarnă şi pentru a păstra căldura corporală.

Curele PERICULOASE ale celebrităţilor: AVERTIZAREA specialiştilor privind dietele urmate de Madonna, Jennifer Lopez şi mama lui Kate Middleton

Dieta cu aer, dieta biotică, dieta fără gluten, dieta pe bază de alcool şi dieta Dukan sunt cele cinci cure de slăbire ciudate urmate de celebrităţi şi pe care Asociaţia dieteticienilor britanici (BDA) le consideră periculoase pentru sănătate.

„Trainspotting”, de Irvine Welsh, romanul preferat al scoţienilor

Romanul "Trainspotting", de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

Regizorul Ken Loach va primi un Urs de Aur onorific la Festivalul de la Berlin 2014

Regizorul britanic Ken Loach va fi distins cu un Urs de Aur onorific, pentru întreaga carieră, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2014.

Bărbaţii se fotografiază de două ori mai mult cu telefonul mobil decât femeile – FOTO

Bărbaţii se fotografiază de două ori mai mult cu telefonul mobil decât femeile, o formă de vanitate considerată masculină având în vedere că se face apel la tehnologie. Papa Francisc a intrat în joc, realizând primul "selfie" papal.

DESCOPERIRE în Peru: 35 de sarcofage din epoca prehispanică, în pădurea amazoniană

Aproximativ 35 de sarcofage cu mumii din cultura preincaşă Chachapoya (700 - 1500 e.n.) au fost descoperite de localnici în pădurea amazoniană din nordul statului Peru.

Robbie Williams ar dori să-şi joace propriul rol într-un musical biografic

Cântăreţul britanic Robbie Williams, cunoscut pentru spectacolele sale extravagante, ar dori să-şi joace propriul rol într-un musical biografic.

David Beckham consideră că Brad Pitt este alegerea perfectă pentru a juca rolul lui într-un film

David Beckham, fost căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei, consideră că Brad Pitt ar fi cel mai potrivit să interpreteze rolul lui, în cazul în care s-ar face un film despre viaţa sa, pentru că îl admiră foarte mult pe actorul american.

Siliconul negru, o substanţă descoperită din întâmplare, distruge bacteriile – studiu

Siliconul negru, o substanţă hidrofugă descoperită întâmplător în anii '90 şi considerată un material semiconductor promiţător pentru panourile solare, distruge bacteriile cu ajutorul unor ace minuscule, afirmă cercetătorii australieni.

Peruca inteligentă a fost inventată în Japonia – FOTO

Peruca inteligentă, cu GPS integrat, care, pe lângă mascarea calviţiei, oferă indicaţii legate de traseul persoanei care o poartă, a fost inventată de firma japoneză Sony.

Quentin Tarantino va regiza un nou western

Cineastul Quentin Tarantino, al cărui film western "Django dezlănţuit" a câştigat premiul Oscar pentru scenariu în 2013, a declarat, în emisiunea de televiziune "The Tonight Show", a lui Jay Leno, că are în pregătire o nouă peliculă de gen.

Sandra Bullock va pune familia pe primul loc în 2014

Actriţa Sandra Bullock, care în 2013 a jucat în "The Heat" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", a declarat pentru revista Entertainment Weekly că, în 2014, doreşte să petreacă mai mult timp cu fiul ei adoptat, Louis.

Will.i.am renovează casele din cartierul în care a crescut

Rapperul Will.i.am, membrul trupei The Black Eyed Peas, va renova casele familiilor cu venituri modeste din cartierul Boyle Heights, din California, cu sprijinul companiei dezvoltatoare de proprietăţi ecologice Delos.

Demi Moore şi Ashton Kutcher au divorţat oficial

Actorii Demi Moore şi Ashton Kutcher, care s-au separat în noiembrie 2011, au obţinut oficial hotărârea de divorţ, marţi, la tribunalul superior din Los Angeles, la peste un an după ce starul din "Doi bărbaţi şi jumătate" a făcut demersurile pentru a pune capăt căsătoriei.

Talk-show-ul găzduit de Alec Baldwin pe reţeaua americană MSNBC a fost anulat

Talk-show-ul nocturn găzduit de actorul Alec Baldwin pe reţeaua de televiziune americană MSNBC a fost anulat, potrivit unui anunţ făcut marţi de reprezentanţii postului.

Jennifer Love Hewitt a născut o fetiţă

Actriţa americană Jennifer Love Hewitt, în vârstă de 34 de ani, a născut, marţi, o fetiţă pe nume Autumn James Hallisay.

Un documentar despre Holocaust, la care a colaborat şi Alfred Hitchcock, restaurat de Stephen Frears

Un documentar inedit despre Holocaust, realizat cu colaborarea lui Alfred Hitchcock, a fost restaurat cu sprijinul regizorului Stephen Frears şi va fi difuzat la începutul anului 2015, când se împlinesc 70 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Rapperul Flo Rida, dat în judecată de o femeie care solicită pensie alimentară

Rapperul american Flo Rida a fost dat în judecată de top-modelul Natasha Georgette Williams, care solicită pensie alimentară, susţinând că muzicianul este tatăl copilului ei.

Casa în care a copilărit Eminem a fost demolată

Casa din Detroit în care a copilărit Eminem, distrusă într-un incendiu la începutul lunii noiembrie, a fost demolată luni, în urma unei decizii a băncii Michigan Land.

50 Cent va juca într-un film alături de Bruce Willis

Rapperul 50 Cent, pe numele său adevărat Curtis Jackson, a primit un rol principal în thrillerul "The Prince", în care va juca alături de Bruce Willis, care va interpreta personajul negativ.