Tibi Oprea

Fondurile NN ajung la sub 10% din Banca Transilvania, după vânzarea unor deţineri de aproape 11 milioane de lei

Banca Transilvania (simbol bursier – TLV), cea mai mare instituţie de credit de pe piaţa locală, a anunţat vineri la Bursă că fondurile grupului olandez NN au scăzut pe 24 iulie sub pragul de deţinere de 10%, ajungând în urma unor tranzacţii de vânzare la 9,96% din capitalul social al băncii de la Cluj. Astfel, […]

Ghinionul lui ​Elon Musk. Cofondatorul Tesla a pierdut 1 miliard dolari în doar două minute ca urmare a prăbuşirii acţiunilor

Elon Musk, cofondator şi CEO al Tesla, a pierdut 1 miliard de dolari în primele două minute de tranzacţionare ale şedinţei de joi la bursa de la New York în contextul în care acţiunile Tesla au scăzut cu peste 10% după ce producătorul de automobile electrice a raportat un declin record al livrărilor de vehicule către clienţi în primul trimestru din 2019, potrivit Bloomberg.

Care sunt profesiile cu cei mai mulţi psihopaţi: Directorii executivi, avocaţii şi jurnaliştii conduc topul

În Manualul de Diagnostic şi Statistică al Tulburărilor Mentale, al American Psychiatric Association, o personalitate psihopată este definită ca având un emfatic, grandios simţ al sinelui şi o abilitate spre a manipula oamenii, cu toate că un diagnostic nu este atât de simplu de stabilit, scrie Business Insider.