Valentina Postelnicu

Iohannis a avut discuţii cu cancelarul Angela Merkel, în debutul Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o scurtă discuţie cu cancelarul Angela Merkel, la începutul reuniunii Consiliului European care şi-a deschis lucrările la Bruxelles.

Preşedintele Iohannis va avea, joi, o întâlnire bilaterală cu Poroşenko, în marja Consiliului European – surse

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, în marja reuniunii Consiliului European care va avea loc la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, temele de discuţie vizând relaţia dintre cele două state şi situaţia conflictului din estul Ucrainei.

Preşedintele Iohannis a ajuns la Bruxelles, pentru prima şedinţă a Consiliului European din mandat

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, miercuri, la Bruxelles, pentru Consiliul European care se va desfăşura, joi, începând cu ora 14.00 (ora României), pe agendă aflându-se subiecte importante precum lupta împotriva terorismului şi evoluţiile din Ucraina.

Iohannis, înaintea vizitei în Franţa: Subliniez importanţa consolidării parteneriatului strategic

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat, marţi, într-o vizită oficială în Franţa, în cursul căreia va avea convorbiri cu preşedintele francez, François Hollande, şeful statului urmând să participe, joi, şi la Consiliul European de la Bruxelles, precum şi la summit-ul Partidului Popular European.

Iohannis speră că discuţiile din viitoarea misiune a FMI vor reflecta progrese mai semnificative

Preşedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Palatul Cotroceni, misiunea delegaţiei comune a FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, şeful statului exprimându-şi speranţa că, în contextul viitoarei misiuni a Fondului, discuţiile vor reflecta progrese mai semnificative.

Iohannis: Toate partidele critică legiferarea prin OUG, şi când ajung la putere recurg la ele

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în plenul reunit al Parlamentului, că funcţia de legiferare a Parlamentului trebuie să recapete conţinut, arătând că toate partidele, în Opoziţie, critică legiferarea prin Ordonanţe de Urgenţă, iar când ajuns la putere recurg în egală măsură la ele.

Iohannis: Am disponibilitatea de a media teme sensibile, precum legea securităţii cibernetice

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că există din partea sa disponibilitatea de a media teme sensibile, unde lipsa unui dialog a condus la blocaj, o asemenea lege fiind legea securităţii cibernetice şi a anunţat că va prezenta în această sesiune Strategia Naţională de Apărare.

Iohannis: Am convenit în consultări un calendar pentru un pachet de legi, mă aştept să fie respectat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că în urma consultărilor cu partidele s-a convenit un calendar, şi ”se aşteaptă să fie respectat”, pentru un nou pachet de legi până la finalul sesiunii, privind alegerile locale şi parlamentare, votul românilor din diaspora, finanţarea partidelor.

Iohannis: Nu voi uza niciodată de instrumentul referendumului pe teme populiste, pentru voturi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că în calitate de şef al statului, ”nu va uza niciodată de instrumentul referendumului pe teme populiste, doar pentru a aduna voturi”, făcând apel să se renunţe la ”schimbările de faţadă”.

Primul discurs al preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament: Să renunţăm la populism şi electoralism

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în primul discurs susţinut în plenul reunit, că va veni la începutul fiecărei sesiuni parlamentare în faţa Parlamentului pentru a vorbi despre priorităţi, precizând că ”progresul unei naţiuni nu se poate naşte din conflict permanent între cei care o reprezintă”. Iohannis a declarat că *pentru reformarea instituţiilor politice este nevoie de renunţarea la câteva practici, precum populismul şi electoralismul, ”din cauza cărora suntem astăzi, aici”.*

Iohannis: Un Parlament slab este o verigă slabă în construcţia democratică, îmi doresc unul puternic

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, luni, pe Facebook, cu câteva ore înainte de discusul pe care îl va susţine în faţa plenului Parlamentului, la debutul sesiunii parlamentare, că ”un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcţia democratică”, şi că îşi doreşte un legislativ puternic.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte luni cu delegaţia FMI, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, luni, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, la două ore după ce şeful statului se va adresa Parlamentului, într-un mesaj pe care îl va susţine în plenul reunit al celor două Camere.

Aurescu s-a întâlnit cu asistentul special al preşedintelui SUA Barack Obama pentru Rusia şi Eurasia

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, o întrevedere cu Celeste A. Wallander, asistent special al preşedintelui SUA Barack Obama pentru Rusia şi Eurasia, temele de discuţie vizând Parteneriatul Strategic şi situaţia de securitate din imediata vecinătate a ţării noastre.

Iohannis: Există corupţie în România, sunt hotărât să sprijin autorităţile implicate în această luptă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, într-un interviu acordat postului francez TV5Monde, că lupta anticorupţie a fost una dintre temele sale de campanie, din simplul motiv că există corupţie în România şi a precizat că e hotărât să sprijine autorităţile implicate în această luptă.

Iohannis: Viitorul Roşiei Montane trebuie gândit în acord cu normele europene de mediu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj pe Facebook, cu ocazia împlinirii a 1884 de ani de la data atestării documentare a localităţii Roşia Montană, că viitorul acestei zone trebuie gândit în acord cu normele europene de mediu şi cu legislaţia privitoare la patrimoniul cultural.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a amânat vizita în Republica Federală Germania

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a amânat vizita oficială în Republica Federală Germania, în semn de respect faţă de funeraliile fostului preşedinte Richard von Weizsäcker, care sunt organizate pe 11 februarie, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis va participa, sâmbătă, la Galaţi, la meciul Simonei Halep din Cupa Federaţiei

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, care se desfăşoară la Galaţi şi în care Simona Halep va juca împotriva sportivei Silvia Soler-Espinosa, în primul meci al întâlnirii România - Spania.

Iohannis salută decizia NATO de înfiinţare a unui Comandament multinaţional al Alianţei în România

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat deciziile luate, joi, la Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, privind crearea centrelor de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei, inclusiv în ţara noastră, şi a unui Comandament multinaţional la nivel de divizie, în România.

Iohannis l-a felicitat, într-o convorbire telefonică, pe noul preşedinte italian Sergio Mattarella

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul său italian, Sergio Mattarella, în cadrul căreia l-a felicitat pe omologul său pentru alegerea în calitate de preşedinte şi şi-a exprimat dorinţa aprofundării Parteneriatului Strategic între cele două ţări.

Iohannis: Rolul societăţii civile, deosebit de important pentru a impulsiona clasa politică actuală

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţi ai campaniei ”Politica fără bariere”, pe tema modificării legislaţiei privind partidele politice şi legile electorale, arătând că rolul societăţii civile e deosebit de important pentru a impulsiona clasa politică.

Udrea: Pescariu m-a rugat să intervin la generalul Coldea pentru a-i debloca un cont din Elveţia

Elena Udrea a scris, joi, pe Facebook, despre faptul că Dinu Pescariu ar fi declarat anchetatorilor că i-ar fi dat 500.000 de euro pentru a interveni în dosarul Microsoft, că nu a luat niciodată bani de la acesta şi că Pescariu a rugat-o să intervină la generalul Coldea pentru a-i debloca un cont.

Iohannis cere reanalizarea prevederilor legislative privind accesul la datele de trafic informatic

Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC) va începe din această săptămână reanalizarea prevederilor legislative în domeniul accesului la datele de trafic informaţional şi al securităţii informatice, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis.

Întâlnire Iohannis – Ponta, pe tema viitoarei şedinţe CSAT

Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în cursul dimineţii, cu premierul Victor Ponta, principala temă de discuţie fiind ordinea de zi a viitoarei şedinţe a CSAT, care va avea loc, conform procedurilor legale, în această primăvară.

Udrea a prezentat un schimb de SMS-uri cu Ghiţă pe tema banilor daţi de Cocoş

Elena Udrea a prezentat, miercuri, la TVR, un schimb de SMS-uri cu Sebastian Ghiţă în care îi transmite acestuia că ştie despre faptul că "Dorin Cocoş i-a dat bani, la cerere”, în replică Ghiţă spunându-i că îi pare rău pentru ce i s-a întâmplat lui Cocoş, care "este un om bun".

Iohannis: Un guvern stabil şi cu o viziune unitară proeuropeană este de preferat în Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, în care a arătat că rezultatul votului de la parlamentare trimite la o formulă a puterii executive în care responsabilitatea să fie împărţită între toate partidele proeuropene.

Iohannis, de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului: Prevenirea bolilor costă statul mai puţin

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, miercuri, pe Facebook, cu ocazia Zilei Mondiale a luptei împotriva cancerului, că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp şi că, pe termen lung, prevenirea bolilor costă statul mai puţin decât tratamente făcute târziu.

Iohannis: Întâlnirea cu Academia Română, pentru a cunoaşte parcursul României pe termen lung

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, marţi, pe Facebook, despre întâlnirea pe care urmează să o aibă, miercuri cu prezidiul Academiei Române, că vrea să cunoască opinia unor oameni cu experienţă profesională şi prestigiu, cu privire la parcursul României pe termen lung.

Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu judecătorii Curţii Constituţionale, la invitaţia lui Zegrean

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită, luni, la Curtea Constituţională, la invitaţia preşedintelui instituţiei, Augustin Zegrean, şeful statului discutând cu judecătorii Curţii ”probleme curente ale activităţii din această perioadă”.

Preşedintele CSM, către tinerii magistraţi: Să nu credeţi că noul statut vă plasează într-o zonă intangibilă

Preşedintele CSM, Marius Tudose le-a transmis, luni, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, să nu creadă că în instanţe şi parchete curge lapte şi miere şi că statutul dobândit îi plasează într-o zonă intangibilă, sfătuindu-i, de asemenea, să nu confunde elita cu elitismul.

Livia Stanciu, către tinerii magistraţi: Nu acceptaţi niciodată compromisul, nici măcar unul minor

Preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu a declarat, luni, în cadrul ceremoniei de prezentare a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, că un magistrat trebuie să aibă un înalt nivel de moralitate şi că nu trebuie să accepte niciodată compromisul, nici măcar unul ce poate părea minor.

Iohannis: Independenţa justiţiei poate fi golită de conţinut, dacă legea nu e aplicată tuturor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul discursului susţinut în faţa absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, că independenţa justiţiei poate fi golită de conţinut, dacă legea nu e aplicată tuturor, indiferent de funcţie, poziţie şi avere.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedinţii Camerelor, Zgonea şi Tăriceanu: E nevoie de recredibilizarea Parlamentului

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, pe tema priorităţilor legislative ale sesiunii parlamentare. Cu această ocazie, Iohannis a subliniat nevoia recredibilizării Parlamentului în viaţa politică şi în conştiinţa cetăţenilor, el anunţând că va avea întâlniri periodice cu şefii legislativului.

Preşedintele Iohannis va susţine un mesaj în plenul reunit al Parlamentului, pe 9 februarie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, o scrisoare deschisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, în care le propune să susţină un mesaj, în şedinţă reunită a plenului celor două Camere, pe 9 februarie, la ora 16.00.

Udrea, despre reacţiile la dezvăluiri: Arată teama pe care o generează SRI celor cu secrete în dulap

Elena Udrea a scris, sâmbătă, pe Facebook, despre reacţiile pe care le-au produs dezvăluirile sale făcute în urmă cu o zi, ea arătând că s-a creat panică, pentru că ”a acuzat un general de serviciu secret” şi asta arată ”teama pe care o generează SRI-ul celor cu secrete în dulap”.

Iohannis a vizitat Batalionul 33 Vânători de Munte Posada şi a mâncat la popotă alături de militari – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a asistat, vineri după-amiază, la antrenamentul misiunii Batalionului 33 Vânători de Munte ”Posada”, care urmează să plece în Afganistan, şeful statului luând masa cu militarii, la popota unităţii, unde a mâncat ciorbă si mâncare de fasole.

Iohannis: România are multe de recuperat, ca exerciţiu de predictibilitate a guvernării, în general

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, cu prilejul Recepţiei Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, că România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, şi că avem multe de recuperat, nu doar în termeni fiscali, ci ca exerciţiu de predictibilitate a guvernării, în general.

Preşedintele Iohannis a participat la slujba de la Patriarhie şi a discutat cu Preafericitul Daniel – FOTO, VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, vineri, la Patriarhie, la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la final, şeful statului având o întrevedere privată cu Patriarhul României, care a durat aproximativ trei ore.

Klaus Iohannis cere Parlamentului să ia act de demisia lui George Maior de la şefia SRI

Administraţia Prezidenţială a publicat, joi, scrisoarea transmisă de preşedintele Klaus Iohannis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care solicită să se ia act de demisia lui George Maior din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

Iohannis: România poate deveni un exportator de securitate energetică în regiune

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul înâlnirii cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, că independenţa României şi a Europei este profund legată de independenţa şi securitatea energetică, arătând că România poate deveni un exportator de securitate în regiune.

Iohannis: E o onoare să conduc România la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, în 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că îşi începe mandatul cu gândul la pregătirea României de preluare a preşedinţiei Consiliului UE, în 2019, şi că este o onoare să conducă ţara în perioada celei mai înalte funcţii de răspundere europene.