#Azi

ŞTIRILE OREI 12.00 | 28 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

Un secol de la semnarea tratatului de la Versailles. Cum era văzută România

Tratatul de la Versailles a fost semnat pe 28 iunie 1919, marcând crearea Ligii Naţiunilor, după negocieri purtate timp de şase luni la Conferinţa de Pace. "Tratatele de pace de la Paris din 1919-1920 au confirmat desăvârşirea unităţii naţionale române", scrie Constantin I. Stan.

HOROSCOP 28 iunie: Zodiile Fixe vor avea parte de surprize plăcute în viaţa de carieră, familie şi cuplu

Luna formează astăzi o conjuncţie cu Uranus retrograd din Taur, ceea ce poate produce surprise plăcute sau mai puţin plăcute în viaţa de carieră, familie sau cuplu a zodiilor Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător).

Meteo #azi 28 iunie: Temperaturi în scădere faţă de zilele trecute/ Regiunile în care sunt aşteptate ploi

De azi, vremea se răcoreşte faţă de zilele precedente, iar temperaturile ajung la valorile normale pentru sfârşitul lunii iunie. Cerul va fi variabil, dar în sud şi la munte, pe arii restrânse, sunt posibile ploi de scurtă durată, transmite ANM.

ŞTIRILE OREI 17.00 | 27 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

ŞTIRILE OREI 12.00 | 27 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

Meteo #azi 27 iunie: Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat/ Temperaturile ajung până la 36 de grade Celsius

Vremea va fi caniculară azi în zonele joase de relief iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar după-amiaza sunt prognozate ploi în nordul ţării şi la munte, informează meteorologii.

HOROSCOP 27 iunie: Zodiile de Foc se vor simţi astăzi mult mai încrezătoare

Mercur ajunge astăzi în semnul Leului, semn că zodiile de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) s-ar putea simţi mai încrezătoare să-şi facă opiniile auzite în săptămânile care urmează.

ŞTIRILE OREI 12.00 | 26 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

ŞTIRILE OREI 09.00 | 26 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

Meteo #azi 26 iunie: Vremea devine tot mai caldă/ Disconfort termic accentuat la nivelul întregii ţări

Vremea continuă să se încălzească, spun meteorologii, şi va ajunge caniculară în Câmpia de Vest. Disconfortul termic va fi accentuat la nivelul întregii ţări, informează ANM.

HOROSCOP 26 iunie: Zodia care va avea astăzi o dispoziţie de milioane, un tonus mental bun şi o stare de spirit pozitivă

Luna aplică astăzi la un trigon armonios cu Jupiter retrograd din Săgetător, sporindu-le zodiilor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) apetitul pentru experiment şi noutate. Dar în acelaşi timp, formează un careu tensionat cu Saturn retrograd din Capricorn, ceea ce le dă motive de îngrijorare semnelor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) cu privire la unele chestiuni de familie, profesionale sau de cuplu.

ŞTIRILE OREI 09.00 | 25 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

HOROSCOP 25 iunie: Zodiile care vor avea un imbold de energie

Pe ultima sută de metri în Peşti, Luna trasează un aspect armonios de trigon lui Mercur din Rac, conferind inspiraţie zodiilor de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti). Mai apoi trece în semnul Berbecului, dându-le semnelor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) un binemeritat imbold de energie.

Meteo #azi 25 iunie: Vreme caldă şi instabilă/ Maximele termice ale zilei

Vreme călduroasă dar instabilă prognozează meteorologii pentru azi, mai ales pentru zonele sudice, estice şi cele centrale

ŞTIRILE OREI 20.00 | 24 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

ŞTIRILE OREI 17.00 | 24 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00.

HOROSCOP 24 iunie: Zodiile care se vor afla sub presiune în prima zi a săptămânii

Luna conjunctă cu Neptun retrograd din Peşti formează astăzi un tensionat careu în T cu Jupiter retrograd din Săgetător şi Venus din Gemeni. La acesta se adaugă şi careul aceleiaşi Venus cu Neptun retrograd, sporind anxietăţile şi presiunea care planează în prima zi a acestei săptămâni asupra zodiilor Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti). Trigonul armonios pe care i-l trasează Luna lui Marte din Rac asigură însă un deznodământ fericit acestei zile.

Naşterea lui Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele, dar şi Ziua Universală a Iei, sărbătorite astăzi/ Obiceiuri şi tradiţii la români

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, luni, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi ca Drăgaica sau Sânzienele, când a fost instituită, în 2013, şi Ziua Universală a Iei, marcată de comunităţile româneşti din toată lumea.

Meteo #azi 24 iunie: Săptămâna debutează cu vreme caldă şi instabilă/ Maximele termice ale zilei

Săptămâna debutează cu vreme extrem de caldă dar instabilă. În sud-estul şi estul ţării maximele vor ajunge la 34 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

HOROSCOP de weekend, 22- 23 iunie: Astrologul Anca Martin îţi spune care zodii vor avea un sfârşit de săptămână de pomină

Luna poposeşte sâmbătă în semnul Peştilor, pregătind terenul pentru un weekend de pomină în cazul zodiilor de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti). Duminică însă, Venus din Gemeni trimite un aspect tensionat de opoziţie lui Jupiter retrograd din Săgetător, ceea ce poate produce unele dezechilibre pe plan sentimental sau familial în cazul semnelor Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti).

ŞTIRILE OREI 20.00 | 21 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

ŞTIRILE OREI 17.00 | 21 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

HOROSCOP 21 iunie: Ce zodii pot da dovadă de o intuiţie mai pronunţată în perioada care urmează

Ultima zi lucrătoare a săptămânii vine la pachet cu două evenimente astrale foarte importante: retrogradarea lui Neptun prin Peşti, care durează până pe 26 noiembrie şi intrarea Soarelui în zodia Racului, care marchează solstiţiul de vară. Semnele de Apă (Racii, Scorpionii şi Peşti) pot da dovadă de o intuiţie mai pronunţată în perioada care urmează.

Meteo #azi 21 iunie: Vremea va fi caldă şi instabilă astăzi

Vremea va fi caldă şi instabilă azi, cu furtuni puternice în majoritatea regiunilor şi disconfort termic accentuat în zonele de câmpie.

ŞTIRILE OREI 20.00 | 20 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

DECLARAŢIA ZILEI | Dăncilă, despre votul în Diaspora: Ne-am bucura dacă de la preşedinte şi opoziţie am avea un proiect

Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul lucrează la măsuri pentru votul în Diaspora, precum prelungirea duratei votului pe mai mai multe zile şi extinderea votului prin corespondenţă. Premierul a precizat că s-ar bucura dacă preşedintele Klaus Iohannis şi Opoziţia ar avea un proiect de lege concret.

Cea mai lungă zi din an | Solstiţiul de vară, debutul verii astronomice, asociat şi cu diverse tradiţii populare

Ziua de 21 iunie este cea mai lungă a anului 2019 şi marchează debutul verii astronomice. Un moment semnificativ al anului, solstiţiul de vară este asociat cu diverse tradiţii populare în toată lumea, de sorginte păgână şi creştină.

ŞTIRILE OREI 17.00 | 20 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

SUBIECTE MATEMATICĂ la Evaluarea Naţională 2019. Ce exerciţii au primit elevii în cadrul examenului de EVALUARE

SUBIECTE EVALUARE MATEMATICĂ. Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, joi, proba la Matematică, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Următoarul examen prin care elevii clasei a VIII-a vor trece este cel de Limbă şi literatură maternă, programat vineri, acesta fiind de altfel şi ultimul din sesiunea Evaluării Naţionale 2019.

Ziua Mondială a Refugiatului, marcată pe 20 iunie, are ca temă în 2019 #StepWithRefugees

Ziua Mondială a Refugiatului are ca temă în 2019 #StepWithRefugees, agenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite insistând asupra importanţei pe care o are un simplu gest de solidaritate pentru cei care au fost obligaţi să părăsească ţările în care viaţa le era ameninţată.

Evaluare Naţională 2019: Absolvenţii clasei a VIII-a susţin proba la Matematică

Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, joi, proba la Matematică, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Următoarul examen prin care elevii clasei a VIII-a vor trece este cel de Limbă şi literatură maternă, programat vineri, acesta fiind de altfel şi ultimul din sesiunea Evaluării Naţionale 2019.

Meteo #azi 20 iunie: Vremea rămâne instabilă/ Regiunile în care sunt aşteptate averse şi vijelii

Vremea va fi instabilă azi la nivelul întregii ţări. Vor fi perioade de instabilitate atmosferică mai ales la orele prânzului şi spre seară. Va ploua în averse, însemnate cantitativ, iar vântul va sufla cu putere, informează ANM.

HOROSCOP 20 iunie: Zodiile Cardinale vor avea parte de tensiuni pe plan profesional şi sentimental

Marte din Rac aplică astăzi la un aspect tensionat de opoziţie cu Pluto retrograd din Capricorn, prelungind starea de anxietate a zodiilor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) cu privire la unele chestiuni familiale, profesionale sau sentimentale. Careul trasat de Luna din Vărsător lui Uranus din Taur le produce o stare similară semnelor Fixe (Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător).

ŞTIRILE OREI 12.00 | 19 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

ŞTIRILE OREI 09.00 | 19 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

HOROSCOP 19 iunie: Zodiile care pot avea parte de o zi tensionată pe plan profesional

Luna aderă astăzi la conjuncţii cu Saturn şi Pluto retrograde în Capricorn, de unde trimite aspect tensionate de opoziţie la Mercur şi Marte din Rac. Aceste configuraţii sunt dublate de un aspect similar, lansat de această dată de Mercur din Rac lui Pluto retrograd din Capricorn. Se întrevede aşadar o zi tensionată pe plan partenerial, profesional sau familial pentru zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn).

Meteo #azi 19 iunie: Vreme instabilă cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Vremea va fi instabilă până mâine la ora 23, anunţă meteorologii. Se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă pot depăşi 25 de l/mp, mai ales în judeţele din nordul Moldovei şi al Munteniei dar şi cele din Oltenia.

ŞTIRILE OREI 20.00 | 18 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

ŞTIRILE OREI 12:00 | 18 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12:00.