Social

Referendumuri obligatorii, primul punct pe agenda lui Victor Ponta dacă va ajunge președinte

Victor Ponta a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a anunțat candidatura că prima modificare pe care o va propune Parlamentului, din funcția de președinte, va fi ca referendumurile în România să devină obligatorii.

Gândul: Federația Rusă amenință România că va riposta după declararea drept „persoane non gratae” a celor doi diplomați ruși

Federația Rusă amenință România cu un „răspuns adecvat” după ce Ministerul Român al Afacerilor Externe i-a declarat „persoane non gratae” pe atașatul militar rus de la București și pe adjunctul său, scrie Gândul, preluând declarațiile Elenei Kopnina, însărcinatul cu afaceri al Federaţiei Ruse în România, furnizate pentru agenția rusă de presă TASS.

Victor Ponta și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte

Victor Ponta și-a anunțat joi candidatura pentru funcția de președinte, în cadrul unei conferințe de presă.

Turcia este pregătită să trimită trupe în Ucraina dacă va fi necesar

Turcia, care deține a doua cea mai mare armată din NATO după Statele Unite, ar putea contribui la o potențială misiune de menținere a păcii în Ucraina, a declarat miercuri o sursă din Ministerul turc al Apărării.

Țuțuianu, despre cele 1.800 de posturi reduse: 30% sunt ocupate, 70% sunt vacante

Adrian Țuțuianu, secretarul general adjunct al Guvernului, a spus joi că 30% dintre cele 1.800 de posturi care urmează să fie desființate de Guvern sunt ocupate, restul fiind vacante

Propunere PNL: Sancțiuni mai dure pentru parlamentarii care absentează de la ședințe

Liberalii propun sancțiuni mai dure pentru parlamentarii care absentează nemotivat de la lucrările Camerei Deputaților, a anunțat, joi, deputatul PNL Raluca Turcan, printr-o postare pe Facebook.

Frații Tate au închiriat deja avion să ajungă în România

Frații Tate ar fi pregătiți să se întoarcă în România, chiar înainte cu o zi de data la care trebuie să se înfățișeze la poliția. Declarația îi aparține lui Alexandru Rîșniță, unul dintre avocații celor doi americani, și a fost prezentată de site-ul clujust.ro.

Marcel Ciolacu salută noile investiții americane în România: O umbrelă de securitate suplimentară

Premierul Marcel Coilacu a vorbit în debutul ședinței de Guvern despre cele mai recente investiții americane din România. Marcel Ciolacu spune că acestea reprezintă „o umbrelă de securitate suplimentară”.

SRI: Membrii grupării acuzate de trădare au cerut sprijin Ambasadei Rusiei

SRI susține că reprezentanți ai grupării acuzate de trădare au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.

Coreea de Nord oprește turismul la doar câteva săptămâni după redeschidere

Coreea de Nord a interzis vizitele turiștilor străini, la scurt timp după ce occidentalii au fost lăsați din nou să intre în țară, pentru prima dată în ultimii cinci ani, anunță operatorii de turism, citați de BBC.

IGPR: 42 de percheziţii într-un dosar de utilizare de programe software piratate

Polițiștii fac joi 42 de percheziții la sediile unor firme și la locuințele unor persoane fizice într-un dosar care vizează utilizarea de programe software piratate.

Ciolacu, despre PNRR: Semnăm contracte de circa 200 de milioane de euro în două zile

Semnăm contracte de circa 200 de milioane de euro în două zile, doar pe digitalizare, a anunțat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

Guvernul aprobă sprijin de aproape 1,5 miliarde de lei pentru fermieri

„Aprobăm măsuri de sprijin de aproape 1,5 miliarde de lei pentru crescători de animale și fermieri”, declară, joi dimineață, premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Toți angajații întreprinderilor publice, inclusiv șefii acestora, plătiți în funcție de performanță

Premierul Marcel Ciolacu anunță adoptarea unui proiect de lege prin care atât angajații cât și șefii intreprinderior publice vor fi plătiți in funcție de performanțele de la locul de muncă.

Un nou mecanism de apărare împotriva infecțiilor bacteriene, descoperit

Cercetătorii israelieni au identificat o nouă funcție a sistemului imunitar, cu implicații majore în lupta împotriva infecțiilor bacteriene și a rezistenței la antibiotice, potrivit unui studiu publicat în revista Nature și preluat de BBC.

JD Vance: Războiul lui Trump împotriva cartelurilor este un serviciu imens adus Mexicului

„Războiul” împotriva cartelurilor de droguri declarat de Donald Trump va împiedica Mexicul să devină un narco-stat, declară vicepreședintele american, JD Vance. El adaugă că nu exclude posibilitatea unei intervenții militare în țară, potrivit AFP.

Când duminica nu era zi liberă! Cum a schimbat în 1897 Legea Repausului Duminical viața muncitorilor din România

Legea Repausului Duminical a fost sustinută și promovată de către Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitor și politician, care ocupa funcția de primar al capitalei la vremea respectivă. Reforma legislației muncii era la început însă extrem de necesară, in anul 1987 muncitorii nu aveau timp nici măcar să-și vadă copii.

Papa Francisc „se odihnește” după o noapte „liniștită” la spital, anunță Vaticanul

Papa Francisc a petrecut o noapte „liniștită” la spital și „încă se odihnește”, informează Vaticanul într-un comunicat, joi dimineață. Suveranul pontif se apropie de trei săptămâni de spitalizare pentru pneumonia la ambii plămâni, potrivit AFP.

A fost desemnat constructorul unui lot de 32,4 km din autostrada A8

O asociere de constructori români şi bosniaci a câştigat contractul pentru construcţia unui lot de 32,4 km din autostrada A8, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Costul orar al forței de muncă a crescut în ultimul trimestru din 2024

Costul orar al forței de muncă a crescut cu 0,76% în ultimul trimestru din 2024, față de trimestrul anterior, și cu 13,07%, față de trimestrul patru din 2023, arată datele INS publicate joi.

Permise obținute pe bani la Suceava: Trei examinatori și doi instructori auto, reținuți

Trei examinatori și doi instructori auto au fost reținuți în Suceava pentru dare de mită, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava iar alte zece persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Mii de credincioși din întreaga lume se roagă pentru Papa Francisc

În timp ce Papa Francisc rămâne spitalizat la Roma, mii de credincioși din întreaga lume s-au adunat lângă Piața Sfântul Petru și lângă spital pentru a se ruga purtând în mâini rozariul, notează AP.

Macron va găzdui o reuniune a șefilor armatelor europene la Paris săptămâna viitoare

Emmanuel Macron a anunțat o reuniune a șefilor armatelor europene la Paris săptămâna viitoare, subliniind necesitatea ca Franța să fie pregătită fără sprijinul SUA.

Crin Antonescu explică de ce România nu ar trebui să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina: De obicei nu se iau din țările vecine

Crin Antonescu explică de ce România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina. El spune, miercuri seara, că România are puține trupe și ele sunt necesare pentru apărarea flancului estic și, în plus, trupele de menținere a păcii nu se iau, de obicei, din țările vecine.

Două sancțiuni aplicate de jandarmi susținătorilor lui Georgescu veniți la Judecătoria Sectorului 1

Jandarmeria Capitalei a aplicat două sancțiuni celor care au venit, miercuri, să îl susțină pe Călin Georgescu la Judecătoria Sectorului 1. Alte 11 persoane au fost legitimate.

Papa Francisc este în stare stabilă și își reia unele activități, transmite Vaticanul

Papa Francisc, care se luptă de aproape trei săptămâni cu pneumonie la ambii plămâni, a avut o stare stabilă de sănătate pe tot parcursul zilei de miercuri și nu a avut alte crize respiratorii, informează Vaticanul, citat de Reuters.

Vrancea: Scandalagiu împușcat în picior de polițiștii care au tras focuri de avertisment

Un bărbat de 46 de ani, care participa la un scandal în comuna Ciorăști, județul Vrancea, a fost împușcat în picior de polițiștii care au intervenit să aplaneze conflictul și au tras focuri de avertisment.

Câți români plătesc contribuție la sănătate. Procentul a scăzut dramatic

În ultimii 10 ani, procentul românilor care plătesc o contribuţie la sistemul public de sănătate a scăzut dramatic la 35%, de la 42%, spune, miercuri, senatorul USR, Ruxandra Cibu Deaconu.

Tinerii ai căror părinți nu au studii superioare pot face facultatea cu bani europeni

6 milioane de euro finanțare europeană pentru accesul la învățământul universitar al tinerilor din familii fără studii superioare.

România va avea primul centru cuantic educațional și de cercetare, în colaborare cu IBM

FreeYa Mind anunțǎ cǎ va fi primul campus din România, care va functiona ca Centru de Inovare Cuanticǎ IBM, propunându-și sǎ formeze profesioniști capabili să valorifice potențialul tehnologiei cuantice în multe domenii, de la simulări complexe în cercetarea medicală la criptografie și algoritmi avansați de inteligență artificială.

Mizerie, produse din carne și pește stricate, găsite în magazine din Hala Obor Veche

În Hala Obor Veche comisarii ANPC au descoperit deficiente majore: de la produse și preparate din carne cu lipsă a datei limită de consum pâna la mizerie, produse fără etichete și neafișarea prețurilor la vedere.

ANPC a verificat comercianții de bijuterii din aur din Bucur Obor: nereguli multiple care pot duce la înșelarea clienților

Controalele ANPC desfașurate miercuri în Centrul Comercial Bucur Obor din București au dezvăluit o serie de nereguli practicate de comercianții de bijuterii.

Lucrezi de acasă? Știrea aceasta ar putea să nu îți placă

Deloitte a comunicat personalului său din domeniul fiscal din SUA că va lua în considerare cifrele privind prezența la birou ca parte a evaluărilor performanțelor, care sunt utilizate de firmă pentru a ajuta la stabilirea bonusurilor. Măsura vizează filiala din SUA a companiei care în România are peste 1000 de angajați. Un e-mail trimis personalului […]

Reguli noi pentru călătoriile în Marea Britanie din aprilie 2025: taxă de 10 lire și cerere obligatorie online

Începând cu 1 aprilie 2025 cetățenii tuturor statelor membre ale UE vor plăti o taxă pentru a vizita Marea Britanie: noua autorizație ETA costă 10 lire și are o valabilitate de doi ani.

MApN: Personalul militar feminin reprezintă 13% din total

Personalul militar feminin reprezenta, la nivelul anului 2024, 13% din total, potrivit datelor Ministerului Apărării Naționale (MApN). De asemenea, 12 la sută din întregul personal al MApN dislocat în misiunile ONU, NATO și UE au fost militari femei.

Înscriere grădiniță. Avem calendarul de înscriere în învăţământul preşcolar şi antepreşcolar. Iată ce trebuie să știe părinții

Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul de înscriere în învăţământul preşcolar şi antepreşcolar, precum şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2025-2026.

CFR Călători: Studenții își pot cumpăra online bilete și abonamente cu 90% reducere

Anuntul CFR asteptat de catre studenți și elevi: biletele și abonamentele cu reducere de 90% se emit pe baza ID Student

Ghidul programului Rabla 2025 lansat în consultare publică

Cel mai asteptat program „Rabla” va fi lansat dupa definitivarea noilor ghiduri și va avea un buget record de peste 1,3 miliarde de lei

994 de localități din zone izolate vor fi conectate la internet de mare viteză. Investiție de 94 de milioane de euro din PNRR

994 de localități din 38 de județe din țară, aflate în zone izolate, vor fi conectate la internet de mare viteză, a anunțat miercuri Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Misterul morții lui Gene Hackman și al soției sale se adâncește: ce arată rezultatul raportului pentru monoxid de carbon

Gene Hackman, legenda de la Hollywood, și soția sa au fost găsiți morți în locuința lor, iar autoritățile au declarat că cei doi păreau decedați cu mult timp înainte de momentul descoperirii cadavrelor. Poliția a facut și o gafă în identificarea rasei câinelui decedat, justificată ulterior prin faptul ca ofițerii nu aveau experiență în domeniul canin.