Breaking News

FOTO Aeronave de vânătoare, trimise să intercepteze un AVION care a decolat din România. UPDATE: Aeronava de tip cargo, înmatriculată în Ungaria

Mai multe aeronave de vânătoare britanice şi belgiene, au fost trimise să intercepteze, marţi dimineaţa, deasupra Mării Nordului, un avion cargo care a decolat din Bucureşti după ce s-a pierdut contactul cu acesta, relatează Express.co.uk.

Donald Trump a emis o nouă ordonanţă prezidenţială ANTIIMIGRAŢIE. Care sunt diferenţele faţă de primul ordin, blocat de un judecător

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a emis luni o nouă ordonanţă executivă antiimigraţie, impunând restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din şase ţări situate în Africa şi în Orientul Mijlociu, Irakul fiind eliminat de pe listă, anunţă Casa Albă.

Fostul şef al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, ARESTAT alături de Sebastian Grapă şi Matei Gavril

Tribunalul Braşov a decis, miercuri seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului şef al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fostului senator Sebastian Grapă şi a lui Matei Gavril, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasile Turcu, fost acţionar al clubului Dinamo, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca după ce a încercat să se sinucidă

Fostul acţionar al Dinamo Bucureşti, Vasile Turcu, a fost transportat, miercuri, de urgenţă la Spitalul Clinic Floreasca după un stop cardio-respirator, a confirmat pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Judecata se apropie de final în dosarul „Gala Bute”/ Procurorii DNA cer închisoare cu executare pentru Elena Udrea

Dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Turismului Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu, se apropie de final, la termenul de miercuri fiind audiat Felix Tătaru, existând posibilitatea ca în aceeaşi zi instanţa să rămână în pronunţare.

BREAKING NEWS: Dosarul privind OUG 13 trimis de la DNA la Parchetul General cu noi acuzaţii. DNA a clasat acuzaţia de folosire a influenţei

DNA a dispus declinarea dosarului privind OUG 13 la Parchetul General în legătură cu o parte din acuzaţii. Procurorii au clasat cauza în ceea ce priveşte infracţiunea de folosirea influenţei de lider al unui partid politic. UPDATE: Parchetul General anunta că dosarul a fost inregistrat pe rolul Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica.

VIDEO Un mort şi doi răniţi, după ce un bărbat a intrat cu maşina în pietoni în oraşul german Heidelberg/ Autorul atacului ar fi un individ cu probleme psihice

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, după ce un individ a intrat cu maşina în pietonii aflaţi într-o piaţă din centrul oraşului german Heidelberg, autorul incidentului fiind ulterior împuşcat de poliţişti în timp ce încerca să fugă de la locul faptei, a anunţat Poliţia, potrivit AP. Autorităţile suspectează că autorul atacului ar avea probleme psihice.

Guvernul Scoţiei ar putea organiza în 2018 referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie

Guvernul Scoţiei analizează cu seriozitate o propunere de organizare, în anul 2018, a unui nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, afirmă un consilier guvernamental scoţian.

Preşedintele Klaus Iohannis va promulga vineri legea de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14

Preşedintele Klaus Iohannis a anunat joi că va promulga în cursul zilei de vineri legea de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14.

Noii miniştri din guvernul Grindeanu au depus jurământul la Cotroceni. Iohannis: Inţeleg această remaniere ca o mişcare de întărire a echipei guvernamentale

Cei patru noi miniştri nominalizaţi de coaliţia de guvernare au depus jurământul la ora 15 la Cotroceni, în prezenţa preşedintelui. Klaus Iohannis a semnat joi decretele de numire ale noilor miniştri din guvernul Grindeanu.

Coaliţia de guvernare a decis mai multe SCHIMBĂRI în componenţa Guvernului Grindeanu. Miniştri noi la Justiţie, Economie, Fonduri Europene şi Mediul de Afaceri

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE discută miercuri nominalizarea unui nou ministru al Justiţiei după demisia lui Florin Iordache în mijlocul scandalului privind emiterea ordnanţei 13. Favorit pentru această funcţie este fostul judecător CCR, Tudorel Toader. Totodată, membrii coaliţiei trebuie să decidă şi asupra ocupării unui loc rămas vacant în urma demisiei ministrului Mediului de Afaceri şi Antreprenoriat.

Sorin Ovidiu Vîntu, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI. Sentinţa este definitivă

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, marţi, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia fiind definitivă.

Teodor Meleşcanu (MAE), al treilea ministru audiat la DNA în dosarul privind OUG 13: Un act necesar/ Nu cred că pică Guvernul Grindeanu din cauza asta

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, s-a prezentat marţi dimineaţă la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul deschis de procurori referitor la OUG 13 privind modificarea Codurilor Penale.

MAE rus: Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la ONU, a decedat la New York/ Vladimir Putin transmite condoleanţe după moartea diplomatului

Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la Naţiunile Unite, a decedat în oraşul american New York, anunţă Ministerul rus de Externe, citat de agenţiile de presă Reuters şi Tass.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Felicit România pentru eforturile de a creşte bugetul pentru apărare la 2% din PIB

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a felicitat România pentru eforturile depuse în vederea creşterii bugetului pentru apărare la 2% din PIB anul acesta, spunând că este un exemplu de urmat pentru alţi aliaţi, potrivit unei postări de pe contul de Twitter al oficialului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache acuzat de luare de mită şi şantaj: Demisionez din funcţiile din PNL

Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov, este acuzat de procurorii DNA de şantaj şi luare de mită, acesta precizând, după ce a fost informat că este învinuit, că va demisiona din funcţiile pe care le are în PNL însă nu şi de la conducerea Consiliului Judeţean.

Acordul comercial UE-Canada (CETA) a fost aprobat de Parlamentul European/ Românii vor călători fără vize în Canada din decembrie 2017

Parlamentul European a ratificat miercuri Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) Uniunea Europeană - Canada, cu 408 de voturi pentru, 33 de abţineri şi 254 de voturi împotrivă, scrie presa internaţională. Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, discuţii cu şefii parchetelor şi reprezentanţii magistraţilor

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, miercuri, că a avut discuţii cu şefii parchetelor, Uniunea Judecătorilor şi reprezentanţii magistraţilor. Ministrul nu a comentat faptul că un procuror a fost dat afară din Comisia Juridică a Senatului.

Procurorii CSM decid la ce parchet va merge Mircea Negulescu, după ce a demisionat din DNA/ Dosarele cu VIP-uri instrumentate de procuror şi cum a ajuns să dea date din acestea

Procurorul Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti a cerut încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie după apariţia mai multor înregistrări audio în care ar fi vorbit cu soţia unui inculpat.

Klaus Iohannis, după discuţiile cu premierul Grindeanu: Bugetul este unul problematic şi riscant/ Sorin Grindeanu: Îngrijorarea preşedintelui cu privire la buget eu nu o împărtăşesc

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este îngrijorat legat de buget şi a transmis Guvernului acest lucru, iar zilele următoarea va lua decizia dacă va întoarce proiectul de buget înapoi în Parlament.

Economia României a crescut cu 4,8% în 2016 şi cu 4,7% în trimestrul IV din anul trecut

Economia României a crescut în anul 2016 cu 4,8%, arată datele tip „semnal” comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din anul trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 1,3% faţă de trimestrul III 2016 şi cu 4,7% faţă de acelaşi trimestru din 2015.

Traficul aerian a fost reluat în Hamburg, după ce aeroportul a fost evacuat din cauza unei substanţe necunoscute. 68 de pasageri au suferit iritaţii ale căilor respiratorii

Traficul aerian pe aeroportul din Hamburg a fost reluat, anterior toate zborurile acestuia fiind anulate după ce o substanţă necunoscută a iritat căile respiratorii a peste 68 de persoane, informează presa locală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea vrea OUG 14 cât mai curând aprobată de Legislativ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea a făcut vineri un apel la membrii Legislativului pentru adoptarea "în cel mai scurt timp" a "legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală".

Vladimir Putin prezintă scuze după moartea a trei militari turci în Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat scuze Turciei după ce trei militari turci au fost ucişi în mod accidental într-un raid aerian rus efectuat în Siria, anunţă Administraţia Recep Tayyip Erdogan, citată de BBC News online.

MAE rus: România are politici antiruse. Sistemul de la Deveselu poate lansa rachete de atac

Liderii României au adoptat o linie politică antirusă, inclusiv prin aplicarea sancţiunilor antiruse stabilite de UE, acuză Aleksander Boţan-Harchenko, un oficial de rang înalt din cadrul MAE rus, precizând că sistemul de la Deveselu este o "ameninţare" deoarece poate lansa rachete ofensive.

Ministrul Justiţiei Florin Iordache şi-a dat demisia / Ana Birchall, propusă ministru interimar

Florin Iordache şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei dar a ţinut să precizeze că toate iniţiativele sale sunt legale şi constituţionale. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va asigura interimatul la ministerul Justiţiei, a anunţat joi Guvernul.

Explozie la o centrală nucleară din Franţa. Ar putea exista persoane rănite

O explozie a avut loc joi la centrala nucleară Flamanville (N-V) din Franţa, relatează Ouest France, adăugând că, potrivit primelor informaţii, ar putea exista persoane rănite.

Curtea Constituţională a respins sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 pe motiv că aceasta a fost abrogată

Curtea Constituţională a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Camera Comunelor aprobă planul Marii Britanii de a declanşa negocierile cu UE pe tema Brexit / O clauză privind protejarea cetăţenilor UE, respinsă

Camera Comunelor a aprobat, miercuri seară, planul detaliat al Guvernului Theresa May de a declanşa, probabil în martie, procedura de scoatere a ţării din Uniunea Europeană şi mandatul de negociere a condiţiilor Brexit.

GALERIE FOTO Pană majoră de curent în zona Piaţa Victoriei/ Circulaţia metroului, reluată

Mai mulţi bucureşteni au sesizat că în zona Piaţa Victoriei este întreruptă furnizarea cu energie electrică, fiind probleme şi la staţiile de metrou. În Piaţa Victoriei este în desfăşurare, la ora transmiterii ştirii, un protest faţă de acţiunile Guvernului.

Camelia Bogdan, unul dintre cei doi judecători care au decis condamnarea lui Dan Voiculescu, exclusă din magistratură: Voi contesta decizia. Este profund injustă

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan, unul dintre cei doi judecători care au decis condamnarea lui Dan Voiculescu în dosarul ICA.

Valer Dorneanu (CCR), după analiza sesizărilor lui Klaus Iohannis şi CSM privind OUG 13: Nu există conflict juridic de natură constituţională între puterile statului

Preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a declarat, miercuri, că nu există un conflict juridic de natură constituţională în privinţa OUG 13 de modificare a Codurilor penale şi că guvernul Grindeanu a acţionat legal în sfera lui de competenţă.

Avion de pasageri, escortat de aeronave de vânătoare, în Marea Britanie, din cauza riscului terorist/ Un suspect a fost arestat

Un avion de pasageri care zbura din Pakistan spre Marea Britanie a fost escortat marţi de aeronave de vânătoare, înainte de aterizarea în siguranţă la Londra, din cauza unei alerte de tip terorist, relatează presa britanică.

Legea privind conversia creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, declarată neconstituţională de CCR/ Isărescu îi îndeamnă pe cei afectaţi să apeleze la Codul Civil

Preşedintele CCR Valer Dorneanu a anunţat marţi că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi convertescă în lei datoria la banci, a fost declarată neconstituţională deoarece încalcă principiul bicameralismului.

Direcţia Juridică a CSM: Dacă Parlamentul respinge prin lege OUG 14, ordonanţa 13 intră în vigoare

Direcţia Juridică a CSM susţine, într-un punct de vedere referitor la ordonanţa de abrogare a OUG 13, că în cazul în care actul normativ de abrogare va fi respins de Parlament, ordonanţa de urgenţă 13, de modificare a codurilor penale, va intra în vigoare.

Oana Hăineală, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost audiată la DNA în dosarul deschis după adoptarea OUG 13: Toate persoanele implicate trebuie audiate ca martori

Oana Hăineală, procuror şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul DNA, magistratul fiind citat în dosarul deschis după adoptarea ordonanţei 13 privind modicarea codurilor penale. Hăineală a fost retrasă de la minister, la cererea procurorului general.

Ministerul Justiţiei a anunţat că renunţă „să elaboreze un proiect de lege privind modificarea codurilor”/ CSM a primit însă pentru avizare proiectul

Ministerul Justiţiei transmite, printr-un comunicat de presă, că instituţia nu este preocupată să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale. Anunţul, după ce un proiect de lege a fost trimis către CSM.

Sorin Grindeanu: Florin Iordache şi Ministerul Justiţiei îşi asumă răspunderea privind OUG 13

Florin Iordache şi Ministerul Justiţiei îşi asumă răspunderea pentru ce s-a întâmplat legat de scandalul privind OUG 13, a anunţat sâmbătă seara premierul Sorin Grindeanu, arătând că a existat o proastă comunicare.

Şedinţă de Guvern de urgenţă. Pe agendă: abrogarea OUG 13 şi desecretizarea stenogramelor. Sorin Grindeanu: „Vom folosi calea legală – abrogare, prorogare – pentru a nu intra în vigoare”

Abrogarea OUG 13 şi desecretizarea stenogramelor şedinţelor de Guvern de marţi şi din 18 mai 2016, când Cabinetul Cioloş a modificat prin OUG Codurile penale, figurează pe ordinea de zi a şedinţei Executivului care începe la ora 14.

Călin Popescu Tăriceanu, partener ALDE la guvernare: Am decis să retragem OUG 13

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat sâmbătă seara că puterea a decis să retragă OUG 13 privind modificarea Codurilor penale.