Mediafax Foto iese în stradă cu cele mai bune fotografii de presă din 2006

Publicat: 18 07. 2007, 10:00
Actualizat: 06 11. 2012, 09:09
Lucrările vor fi expuse pe suprafaţa exterioară a gardului Muzeului Naţional de Artă al României (MNaR), dinspre Calea Victoriei, cu scopul de a readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat chiar în locul în care ele se desfăşoară, în spaţiul public.
 
Fotografiile expuse în cadrul "Mediafax Foto – Best of 2006" reflectă atât evenimente de presă ale anului trecut, cât şi fragmente de viaţă pur şi simplu şi corespund unor înalte standarde estetice şi profesionale.
 
Evenimentul constituie o premieră, deoarece fotografiile sunt realizate la dimensiuni mari, sunt expuse outdoor şi vor putea fi văzute 24 de ore din 24.
 
“Expoziţia se înscrie în conceptul <
 
Odată cu deschiderea expoziţiei de pe gardul MNaR, Mediafax Foto lansează, sub acelaşi concept – "Best of 2006" – şi un album care reuneşte peste 120 de fotografii de eveniment realizate la standarde inalte de către fotojurnaliştii Mediafax.
 
Albumul foto este un produs premium, de 160 de pagini, tipărit pe hârtie glossy, într-un tiraj de 2.000 de exemplare. El este distribuit gratuit clienţilor Mediafax: mass-media, companii şi instituţii publice.
 
Cele două lansări vor fi susţinute de o expoziţie virtuală, găzuită de website-ul Mediafax Foto, la adresa www.mediafaxfoto.ro/bestof2006, unde internauţii pot vizualiza toate fotografiile şi apoi le pot vota şi comenta pe cele preferate.
 
Fotoreporterii ale căror lucrări se regăsesc în expoziţia şi albumul "Mediafax Foto – Best of 2006" sunt: Andreea Balaurea, Bogdan Baraghin, Florin Buliga, Cosmin Bumbuţ, Petruţ Călinescu, Liviu Chirică, Răzvan Chiriţă, Bogdan Croitoru, Bogdan Dincă, Egyed Ufo Zoltan, Ovidiu Iordachi, Bogdan Maran, Mihaly Laszlo, Cristian Movilă, Marius Nemeş, Doru Nica, Adi Pîclisan, Luiza Puiu, Andrei Pungovschi, Mircea Roşca, Gicu Şerban, Dan Thomas şi Radu Vioreanu.