Prima pagină » Comunicate » 3 intervenţii estetice populare în România

3 intervenţii estetice populare în România

3 intervenţii estetice populare în România
3 intervenţii estetice populare în România

Intervenţiile estetice devin tot mai accesibile şi la noi în ţară, iar numărul persoanelor care apelează la procedurile medicale de înfrumuseţare este din ce în ce mai mare. Cele mai multe intervenţii de acest fel sunt simple, rapide şi nedureroase, iar efectele durează mult timp.

Oricine poate să apeleze la acest proceduri, important este să fie aibă o stare bună de sănătate şi să aleagă o clinică medicală specializată în intervenţii estetice, cum este Clinica Cosmedica. Iată care sunt cele mai solicitate servicii.

1. Injecţii cu acid hialuronic

Procedura este folosită pentru tratarea ridurilor, dar şi pentru a da mai mult volum buzelor. Injecţiile cu acid hialuronic nu sunt dureroase, deoarece se realizează cu un ac fin sau cu o canulã, după aplicarea unei anestezii locale. În timp record, ridurile din jurul buzelor sunt umplute, iar obrajii îşi recapătă conturul ferm şi frumos, păstrând totodată un aspect natural, astfel încât nimeni nu va şti că pacienta a recurs la acest tratament.

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Digital Workforce

Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15696