Ciclul liniar de consum generează anual, la nivel mondial, o cantitate masivă de deşeuri pe segmentul retail-ului. O cercetare Statista.com arată că doar în ce priveşte deşeurile electrice şi electronice, în 2022 au fost generate 59,4 milioane de tone, dintre care 17% au fost reciclate corespunzător. Acest lucru înseamnă concret peste 5,3 miliarde de telefoane mobile aruncate la gunoi de către consumatori (conform BBC). Economia circulară poate inversa acest trend, cu atât mai mult cu cât există o preferinţă certă a unei categorii importante de clienţi (GenZ, Millenials) pentru programe care prelungesc ciclul de viaţă al produselor şi le pun la dispoziţia consumatorilor la preţuri mult mai accesibile – un beneficiu atât pentru mediu, cât şi pentru buzunarele lor. Sustenabilitatea devine astfel o prioritate de top şi pentru clienţi. Potrivit unui studiu Deloitte, 55% dintre cei chestionaţi achiziţionaseră de curând produse sau servicii sustenabile, iar 90% dintre consumatori, în special din GenZ, se aşteaptă ca problemele de mediu să fie pe primele poziţii pe agenda companiilor.
„Aceasta este o tendinţă pe care am observat-o şi pe piaţa românească”, spune Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet. „Din acest motiv am venit în întâmpinarea aşteptărilor clienţilor cu un program Buy Back pentru electronice – şi nu numai. Clienţii pot să vină cu un electronic vechi şi să aleagă altul din oferta noastră, la standarde excepţionale de calitate. Prin acest tip de programe considerăm că încurajăm consumul responsabil, cu implicaţii în protecţia mediului şi aducem o contribuţie importantă la economia circulară, prin repunerea în circuit a unor obiecte care încă nu şi-au închis ciclul de viaţă. Nu am limitat programul Buy Back doar la electronice, ci l-am extins şi pe segmentul de bunuri de lux”, mai spune CEO-ul companiei româneşti care administrează cea mai diversificată platformă de tranzacţionare pentru metale preţioase, electronice, bijuterii şi produse de lux.
Comunicat furnizat şi asumat de Fabrica de PR
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17845