Amenajarea Lemon Interior Design pentru birourile Superbet a fost premiată internaţional

Publicat: 15 03. 2023, 12:10
Actualizat: 15 03. 2023, 12:12

Conceptul de amenajare office semnat de Lemon Interior Design pentru noile birouri Superbet de la One Cotroceni Park a fost premiat internaţional la o importantă competiţie de profil. Astfel, compania condusă de Elena Oancea şi Cristina Căpitanu a primit premiul pentru categoria Workplace / Birouri în cadrul BIG SEE Interior Design Award 2023. Anunţul a fost făcut public la începutul lunii martie, urmând ca evenimentul de decernare a premiilor şi prezentare a proiectelor câştigătoare să aibă lor pe 19 mai, la Ljubljana, Slovenia.

„Acest premiu acordat conceptului de design office propus şi implementat în birourile Superbet de la One Cotroceni Park este o satisfacţie în plus pentru echipa noastră, o recunoaştere internaţională e efortului, implicării şi creativităţii fiecărui membru Lemon în acest proiect plin de provocări. Suntem foarte bucuroşi că juriul competiţiei a apreciat ideea de la care am pornit în această amenajare: aceea de a redesena graniţele biroului convenţional, de a surprinde în elemente de decor nu doar esenţa unui brand, ci şi stilul de lucru actual, flexibil, modern şi tehnologizat care caracterizează în acest moment tendinţele segmentului office”, spune Elena Oancea, co-fondator Lemon Interior Design.

Comunicat furnizat si asumat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17459