- Home
- Comunicate
- BUCUREŞTI, (18.09.2024, 15:48)
Analiză Frames. Cine şi cum decide acordarea ajutoarelor de stat.
De ce vrea statul să ajute cu 234,5 milioane de lei o firmă cu un singur 1 angajat
Statul român a lansat, în această vară, o linie de finanţare prin ajutoare de stat pentru firmele de impact din economie, cu scopul declarat de ajuta la ,,dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii care asigură echilibrarea balanţei comerciale a României’’. Gestul salutar al autorităţilor este pus însă sub semnul întrebării de criteriile cel puţin controversate în baza cărora au fost stabilite primele firme intrate în faza finală de analiză. Una dintre ele are un singur angajat şi ar urma să beneficieze de 234,5 milioane de lei, iar o alta pare a fi, cel puţin din datele publice, parte unui grup care a mai primit ajutoare de stat şi în trecut, pe alte firme.
Schema de ajutor de stat de 750 milioane de lei a fost instituită prin H.G. nr.300/2024, iar firmele au putut aplica online pentru acordarea ajutoarelor până pe 9 septembrie.
Interesant este că, din cele 45 de firme care s-au înscris pe listă, printre care se află Dacia, Farmec, Chimcomplex, Rheinmetall Automecanica SA şi alte firme cu mii de angajaţi şi afaceri pe orizontală cu potenţial economic, statul a selectat trei firme dintre care una are un singur angajat, o alta are doar 4 angajaţi, iar cea de-a treia înregistrează o scădere semnificativă a cifrei de afaceri în 2023, de peste 43%.
Comunicatul publicat şi furnizat de Frames Media Network
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=20102
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil | completa