Prima pagină » Comunicate » Analiză Storia: Chiriaşilor li se cer preţuri cu 22% mai mari decât anul trecut

Analiză Storia: Chiriaşilor li se cer preţuri cu 22% mai mari decât anul trecut

Analiză Storia: Chiriaşilor li se cer preţuri cu 22% mai mari decât anul trecut
Analiză Storia: Chiriaşilor li se cer preţuri cu 22% mai mari decât anul trecut

În luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, s-au înregistrat cu 3% mai multe interacţiuni între chiriaşi şi cei care publică anunţuri de închiriere pe Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX. În noiembrie a.c. comparativ cu luna octombrie, numărul de contactări a fost în scădere, iar anunţurile au fost afişate mai mult timp pe site (+14%), ceea ce arată că cei care au contactat proprietarii sau agenţii au încheiat tranzacţiile mai lent.

Preţurile solicitate pe Storia pentru chiriile din cele 10 oraşe analizate, respectiv oraşele cu cele mai multe anunţuri de pe platformă, au înregistrat o creştere de 22% de la un an la altul (noiembrie 2023 vs. noiembrie 2022), în timp ce preţurile solicitate de la o lună la alta (noiembrie 2023 vs. octombrie 2023) au crescut, în medie, cu 6%.

„Sectorul 1 din Bucureşti este singura zonă din ţară mai scumpă decât Cluj-Napoca în ceea ce priveşte închirierea de apartamente. Această evoluţie reflectă nu doar o creştere a cererii pentru proprietăţi premium într-o locaţie centrală, ci şi o tendinţă evidentă în dinamica preţurilor şi preferinţelor clienţilor. Accesul rapid la facilităţi urbane şi creşterea atractivităţii comerciale au contribuit la această creştere a cererii, influenţând în mod direct şi dinamica preţurilor” a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

 

 

Comunicat furinzat şi asumat de OLX ONLINE SERVICES SRL

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18732