Cu ocazia aniversării a 67 de ani de activitate, Antibiotice Iaşi inaugurează astăzi, 9 decembrie, cea mai modernă fabrică de produse farmaceutice topice solide şi semisolide din Europa, destinate atât medicaţiei intraspitaliceşti cât şi consumului populaţiei. Compania îşi consolidează astfel, poziţia de lider naţional în fabricaţia de produse farmaceutice cu aplicare topică, conform studiilor de piaţă Cegedim. Evenimentul reuneşte, la sediul companiei din Iaşi, profesionişti din lumea medicală, autorităţi locale şi naţionale precum şi personalităţi academice.
Noua fabrică a fost realizată cu o investiţie de 20 de milioane de euro din surse proprii şi are o capacitate de producţie de 540 tone anual, cu 50% mai mare comparativ cu cea existentă. În cadrul noii fabrici se vor fabrica 56 de produse topice (preparate cu aplicare locală), pentru 19 dintre acestea compania Antibiotice fiind unic producător.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Antibiotice SA
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17126