AUR a donat peste 3000 de volume în limba maternă cetăţenilor români din Ucraina
De Ziua Unirii Bucovinei cu Ţara Mamă, reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au donat un fond de carte în limba română, peste 3000 de volume, românilor din Ucraina. Acţiunea vine ca răspuns faţă de neseriozitatea domnului Zelenski care nu şi-a respectat promisiunea prin care statul ucrainean recunoşte limba română.
În acest context, marţi, microbuzele AUR au trecut vama Siret şi au ajuns la reprezentanţii românilor din Cernăuţi (Ucraina).
“Încep prin a mulţumi tuturor autorităţilor care au pus umărul la conservarea românismului în Ucraina. Ajutorul oferit a fost binevenit, cu atât mai mult cu cât vine într-un moment cu o încărcătură simbolică deosebită.
Totodată, vreau să transmit mesajul meu cu prilejul Zilei Unirii Bucovinei cu România prin care vă asigur de cele mai călduroase gânduri şi sentimente de solidaritate. În această zi de sărbătoare şi conştientizare a istoriei noastre comune, inimile noastre sunt alături de voi. Este o onoare şi o bucurie să vă anunţ că în semn de recunoştinţă şi unitate am iniţiat un fond de carte dedicat comunităţii noastre din Ucraina. Această donaţie are menirea de a aduce lumină şi cunoaştere în vieţile voastre, să vă îmbogăţească cultural şi să vă simţiţi mai aproape de rădăcinile noastre comune.
Comunicat furnizat şi asumat de Partidul alianţă pentru unirea romanilor
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18700