Bogdan Stelea, despre Generaţia de Aur, în filmul „Hai, România! ”

Publicat: 23 01. 2024, 13:34
Actualizat: 23 01. 2024, 13:36

Maidanul a fost primul teren de fotbal pe care s-a bucurat, ca orice copil din generaţia lui, de jocul cu mingea, după cum spune chiar el. A intrat în lumea sportului la 12 ani. A început să joace fotbal la echipa de copii şi juniori la Dinamo şi a devenit mai mult atras de poarta terenului de fotbal. La Echipa Naţională a jucat cel mai mult, aproape 17 ani, din 1988 până în 2005 şi a evoluat în cele mai spectaculoase meciuri care au adus României performanţe de neegalat până în prezent.

Bogdan Stelea, unul dintre protagoniştii primului film pentru marile ecrane, „Hai, România! – Povestea Generaţiei de Aur”, care se va lansa în cinematografe pe 1 martie 2024, va împărtăşi cu spectatorii cele mai emoţionate astfel de momente din cariera sa, fie că au adus lacrimi de bucurie sau de tristeţe celor care au trăit pe viu perioada de glorie a fotbalului românesc, între anii `80-2000. Iar pentru cei care nu au fost martorii acelor vremuri, povestea lui Bogdan Stelea şi incursiunea în trecut pe care o face alături de colegii de generaţie, de jurnalişti, scriitori, antrenori, membri ai echipelor tehnice din Naţionala de fotbal vor fi nu doar o lecţie de istorie a fotbalului românesc, cu detalii despre cele mai importante meciuri. Ci şi o poveste de viaţă şi istorie a României. „În generaţia noastră suntem trei jucători care au fost la toate cele cinci turnee finale. Hagi, Popescu şi cu mine”, spune cel care a trăit aceste momente pe teren.

 

Comunicat furnizat şi asumat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18938