CEC Bank a semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) un nou acord, de 105 milioane de euro, pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor mici cu capitalizare medie pentru creşterea competitivităţii acestora şi trecerea la o economie verde, sustenabilă, în cadrul PNRR – Compartimentul pentru Stat Membru România.
Acordul semnat recent permite CEC Bank să acorde împrumuturi IMM-urilor şi companiilor mici cu capitalizare medie, în condiţii avantajoase de dobândă, scadenţe extinse şi cerinţe de garanţii diminuate.
Plafoanele contractate se ridică la 70 de milioane de euro pentru Competitivitatea IMM-urilor, şi la 35 de milioane de euro pentru Sustenabilitate, companiile eligible având posibilitatea de a accesa resurse necesare consolidării şi creşterii afacerilor, dar şi pentru tranziţia la o economie verde, sustenabilă, în linie cu tendinţele de dezvoltare la nivel european şi internaţional.
În cadrul acestei noi colaborări cu FEI, CEC Bank este intermediar pentru facilitatea de garantare din cadrul InvestEU – Compartimentul pentru România. CEC Bank este un partener cu o lungă tradiţie al Fondului European de Investiţii pe piaţa din România, acesta fiind cel de-al patrulea acord semnat pentru susţinerea clienţilor băncii şi în general, pentru creşterea economiei româneşti.
Comunicat de presă furnizat şi asumat de Mediafax
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18513