Deşi se afla în conservare de la finalul anului 2021, Centrala Electrică de Termoficare aparţinând C.E.T. Arad S.A. – societate aflată în insolvenţă în portofoliul EUROSMART – a fost vândută în perioada de observaţie la preţul de 27.305.716,50 EURO, reprezentând 90% din valoarea de piaţă, prin intermediul unei licitaţii publice deschise.
„Realizarea acestei tranzacţii a fost o mare provocare pentru echipa Eurosmart, atât din perspectiva crizei energetice actuale, cât şi din perspectiva legii insolvenţei în contextul neconfirmării vreunui plan de reorganizare. O vânzare în aceste condiţii, necesită un grad ridicat de expertiză şi identificarea unor soluţii inovatoare prin angrenarea unei echipe multidisciplinare formată din specialişti din mai multe domenii, precum cel juridic, economic, de management şi marketing. Astfel, prin demersurile efectuate, am evitat vânzarea Centralei în faliment la valoarea de lichidare” declară Silvana ŞERMER, Managing Partner EUROSMART.
C.E.T. Arad S.A. este producător de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă. Prin serviciul său de utilitate publică, a furnizat energie termică populaţiei din Municipiul Arad.
Comunicat furnizat şi asumat de Im Possible Media
Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=18129