Chimpex marchează 50 de ani de existenţă prin monografia „Fereastră către lume”

Publicat: 28 12. 2022, 14:06
Actualizat: 28 12. 2022, 14:08

„Fereastră spre lume – Chimpex” se numeşte monografia cu care Chimpex a marcat împlinirea unei jumătăţi de veac de existenţă şi a 125 de ani de la înfiinţarea bunicii sale, multinaţionala Steaua Română din a cărei rădăcini îşi trage seva.

Cartea, bogat ilustrată, cuprinde o incursiune în istoria zbuciumată a portului Constanţa legată de dezvoltarea exporturilor româneşti, de investiţiile portului, dar punând mai presus de toate oamenii – fără de care Chimpex nu ar fi fost compania din zilele noastre. O lungă mărturie a celor care au contribuit la dezvoltarea companiei Chimpex, parte din grupul Ameropa, cu date care ajung până în zilele noastre, dau cărţii dinamism şi culoare.

În prag de sărbători, monografia a fost oferită în dar tuturor angajaţilor companiei, prilej de bucurie şi mândrie pentru apartenenţa la un brand de tradiţie patrimonială. Autorii acestei lucrări sunt Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan, a căror activitate editorială este binecunoscută, prin semnarea unui număr de peste 30 de lucrări de acest gen. Grafica şi tehnoredactarea sunt semnate de Traian Mircea Voineagu, iar cuvântele de întâmpinare aparţin domnilor Andreas Zivy, preşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Ameropa, şi William Dujardin, CEO Ameropa Grup.

 

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Chimpex

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=17201